ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara la 26 noiembrie 2009, reclamantele

R.A. și B.A. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Societatea de

Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica" SA

București și Sucursala „Hidrocentrale" Hațeg solicitând instanței, ca prin

hotărârea ce se va pronunța:

- să constate că

reclamantele sunt proprietarele terenului în suprafață de 9500 mp, ocupat de

către pârâta SC Hidroelectrica SA din anul 1989 și expropriat pentru cauză de

utilitate publică prin H.G. nr. 392/2002, teren pentru care nu au primit

despăgubiri;

- să fie obligat

pârâtul Statul Român prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în

Hidrocentrale „Hidroelectrica" SA București - Sucursala Hidrocentrale

Hațeg să le plătească o despăgubire în sumă totală de 129.800 Euro,

reprezentând valoarea reală a terenului și prejudiciul cauzat prin lipsa de

folosință a acestuia, întrucât a fost ocupat și expropriat pentru perioada

1989-2009, respectiv contravaloarea produselor și a recoltei care s-ar fi

obținut de pe acest teren;

- să fie obligați

pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, art. 16 alin. (2), art. 21

alin. (1) și (2) și art. 44 din Constituția României și art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului.

Prin Sentința civilă

nr. 325 din 7 noiembrie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis excepția

tardivității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității

procesuale pasive a chematului în garanție, Ministerul Finanțelor Publice

invocate de acesta, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Sucursala Hidrocentrale Hațeg, excepție invocată de aceasta din urmă.

Au fost respinse

excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii reclamantelor R.A. și

B.A., excepții invocate de pârâtul Statul Român prin SC „Hidroelectrica"

SA București.

S-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantele R.A. și B.A. împotriva pârâtului Statul

Român prin SC „Hidroelectrica" SA București.

S-a constatat că

reclamantele R.A. și B.A. au calitatea de persoane expropriate, cu privire la

terenul agricol în suprafață de 7.609 mp, identificat conform raportului de

expertiză întocmit de experții C.Ș., S.V., L.G.T. și S.M..

S-a dispus obligarea

pârâtului Statul Român prin SC Hidroelectrica SA să plătească reclamantelor

suma de 254.509,5 RON cu titlu de despăgubiri, din care 194.029,5 RON

contravaloare teren și 60.480 RON folos de tras, în perioada anilor 2002-2010,

precum și suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată parțiale, în fond. A fost

respinsă în rest acțiunea.

S-a respins cererea

de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin SC Hidroelectrica

SA București - Sucursala Hidrocentrale Hațeg în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor Publice.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta SC Hidroelectrica SA, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 37

din 10 mai 2012, Curtea de Apel alba Iulia, secția I civilă, a respins apelul

declarat de pârâta SC Hidroelectrica SA împotriva Sentinței civile nr. 325 din

7 noiembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara.

A dispus obligarea

apelantei-pârâte la plata către intimatele-reclamante R.A. și B.A. a sumei de

2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a reținut, în esență,

următoarele:

Excepția lipsei de

interes a apelantei-pârâte invocată de către reprezentanta Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba lulia a fost respinsă, întrucât Hidrocentrale Hațeg a

formulat apel în numele și pentru SC Hidroelectrica SA București și, nu în nume

propriu.

A constatat instanța

de apel că, deși apelanta a invocat în dezvoltarea motivelor de apel o serie de

hotărâri judecătorești pronunțate în acțiuni similare, respectiv acordarea de

despăgubiri pentru terenuri expropriate și care, în prezent, formează

amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe secțiunea Subcetate- Simeria -

lacul de acumulare - există o singură hotărâre irevocabilă pronunțată în

Dosarul nr. 848/97/2008 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a admis acțiunea

reclamantei A.C. și s-au stabilit despăgubiri (Sentința civilă nr. 356/2009 a

Tribunalului Hunedoara rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 87/A/2010 a

Curții de Apel Alba lulia și irevocabilă prin Decizia nr. 3383/ din 2 aprilie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (filele 54-66).

Cu referire la

excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, instanța de apel a

constatat că acestea au primit rezolvări corecte prin sentința atacată.

Nefondată s-a reținut

a fi și excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care,

prima instanță a obligat la despăgubiri pe pârâta SC Hidroelectrica SA, în

calitate de reprezentantă a expropriatorului Statul Român, conform H.G. nr. 392

din 18 aprilie 2002, neexistând astfel nicio contradicție cu cele statuate în

hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, la care face referire pârâta.

Având în vedere

dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cât și faptul că din H.G.

nr. 392/2002 rezultă că, în cauză, calitatea de expropriator o are Statul Român

prin SC Hidroelectrica SA, iar Ministerul Finanțelor Publice1 nu are nicio calitate

procesuală, susținerea pârâtei referitoare la obligarea Statului Român la

despăgubiri prin Ministerul Finanțelor Publice este lipsită de fundament legal.

S-a reținut astfel,

că statul nu poate sta în fața instanței în procedura de expropriere decât prin

instituția indicată în mod expres în actul de expropriere, prin care s-a și

realizat exproprierea și căreia îi revin, în numele statului, toate drepturile

și obligațiile aferente procedurii de expropriere.

Susținerile pârâtei

referitoare la interesul național al lucrărilor pentru care s-a dispus

exproprierea și la faptul că ar fi o societate comercială de drept privat, nu

prezintă relevanță în cauză, față de dispozițiile H.G. nr. 392/2002.

Ca nefondate au fost

apreciate și criticile referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii, față

de H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publica de interes

național a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul

Subcetate- Simeria" chiar dacă, în fapt, terenul a fost preluat anterior

acestei Hotărâri de guvern.

Nici susținerile

apelantei-pârâte, în sensul că măsurile pentru realizarea obiectivului de

investiții au fost; aprobate prin Anexa 2 la Decretul nr. 40 din 21 februarie

1989 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, prin art. 5, nu

au fost primite ca fondate.

În primul rând, așa

cum s-a arătat mai sus, terenurile în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr.

392/2002.

În al doilea rând,

prin Decretul nr. 40/1989 al Consiliului de Stat al RSR și anexele la acest decret

s-a aprobat începerea execuției lucrărilor în anul 1989, la obiectivele de

investiții prevăzute în anexe.

În anexa nr. 2 la

acest decret, prin art. 1 s-a aprobat amplasarea obiectivului de investiții

„Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate Simeria, prin

art. 4 s-a aprobat începerea execuției lucrărilor pentru realizarea acestui

obiectiv și, prin art. 5 s-a aprobat ocuparea și scoaterea din producția

agricolă (..), în limita unei suprafețe de 685 ha situate în județul Hunedoara.

Ocuparea acestor terenuri se va face eșalonat, pe baza planurilor întocmite de

titularul investiției, prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular

al jud. Hunedoara(. .) și cu acordul deținătorilor acestor terenuri".

Prin urmare, din

cuprinsul acestei anexe la Decretul nr. 40/1989 nu rezultă că terenul în

litigiu a fost expropriat, contrar susținerilor apelantei, cu atât mai mult cu

cât, chiar art. 5 al Anexei nr. 2 a dispus ca exproprierea suprafeței de 685 ha

să se facă eșalonat.

Astfel, s-a apreciat

de instanța de apel, că excepția inadmisibilității a fost respinsă, în mod

corect de instanța de fond.

De asemenea,

susținerile referitoare la prematuritatea acțiunii nu au fost primate, întrucât

nu pot fi imputate reclamantelor lipsa procedurilor prealabile arătate de

aceasta și lipsa unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate în

fapt și ocupate de construcțiile hidroenergetice și apele lacului de acumulare

din zona Bucium - Subcetate, astfel s-ar încălca justul echilibru.

Susținerile

privitoare la Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 1/2000 și Legea

nr. 247/2005, precum și a pretinsei recunoașteri a dreptului de proprietate în

persoana reclamantelor sau antecesorilor acestora, cât și a recunoașterii și

constatării calității de proprietare a reclamantelor prin hotărârea atacată nu

au fost apreciate, ca fondate.;

Terenurile în

litigiu, teren intravilan de 6534 mp și extravilan de 1075 mp situate

administrativ în intravilanul și extravilanul satului Bucium Orlea, comuna Sântămărie

Orlea sunt înscrise în CF 226 Subcetate, CF 8 Subcetate, CF 819, 435, 800, 950

Subcetate, proprietatea tabulară a antecesorilor reclamantelor, aspect ce

rezultă din cuprinsul cărților funciare și înscrisurile depuse la dosarul

cauzei, respectiv raportul1 de contraexpertiză ( filele 354-381 dosar fond).

Reclamantele au

calitatea de moștenitoare a proprietarilor tabulari, aspecte recunoscute și

necontestate de către apelantă.

Antecesorii

reclamantelor au formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991,

Legii nr. 1/2000 eliberându-se adeverința de proprietate ( fila 25 dosar fond).

Din conținutul

adeverinței nr. 2397 din 7 septembrie 2011 emisă de către Primăria comunei

Sântămărie Orlea (fila 405) a rezultă că antecesorului reclamantelor, C.I.I., i

s-a emis titlu de proprietate pentru terenurile neocupate iar pentru terenurile

în litigiu ocupate de lacul de acumulare „Amenajarea Hidroelectrică a râului

Strei pe sectorul Subcetate - Simeria" cererea a fost respinsă,

reținându-se declararea utilității publice, conform Legii nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauze de utilitate publică.

Antecesorii

reclamantelor, foștii proprietari ai imobilelor în litigiu, B.G. și C.I. au

fost notificați de expropriator - SC Hidroelectrica SA ( f. 230 - 231) la data

de 18 decembrie 2002, în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994, deci

după declararea utilității publice în 2002, prin Hotărârea de Guvern arătată

mai sus.

Nici critica adusă

contraexpertizei efectuată în fața instanței de fond nu a putut fi reținută ca

fondată, întrucât, concluziile contraexpertizei nu au fost contestate de către

apelantă și nu s-au formulat obiecțiuni la primul termen după depunerea

lucrării, în conformitate cu dispozițiile art. 212 C. proc. civ (și nici

ulterior).

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirile se compun

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar

la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuie să țină

seama de „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile" de același fel

în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză precum și de daunele aduse proprietarului.

Instanța de apel a

apreciat că au fost respectate în cauză dispozițiile sus menționate și, în mod

corect instanța de fond a stabilit despăgubirile, conform primei variante a

raportului de expertiză, respectiv 25,5 lei/mp întrucât, în prezent, în zona

respectivă nu există o piață a terenurilor.

Constatând incidente

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a dispus

obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate și

justificate cu înscrisuri depuse la dosar, de către intimatele-reclamante.

Împotriva Deciziei

nr. 37/A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a

declarat recurs și cerere de suspendare a executării Sentinței civile nr. 325

din 7 noiembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, pârâta SC

Hidroelectrica SA - Sucursala Hidrocentrale Hațeg prin lichidator E.I. SPRL,

ambele însă, fără a fi motivate.

La termenul din 19

februarie 2013, Înalta Curte a invocat nulitatea recursului, față de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C.

proc. civ. și a pus în discuția părților această excepție.

Recursul este nul.

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) din cod, cererea de recurs

trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 din același cod, prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate de art.

304 pct. 1-9, iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă

nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.

(2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din interpretarea

textelor procedurale mai sus evocate, rezultă că nu este suficient ca recursul

să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci se impune ca acesta să

conțină critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate expres

și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecință, în

măsura în care recursul nu este motivat (aceasta fiind ipoteza din speță),

calea de atac va fi lovită de nulitate.

Fiind o cale

extraordinară de atac, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței,

controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, din punctul de

vedere al examinării legalității hotărârii atacate, este evident că în lipsa

criticilor, acest control nu poate fi exercitat, întrucât a motiva recursul în

sensul legii, înseamnă a formula, detalia și încadra criticile în conținutul

motivelor de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de lege.

Ca atare este

insuficientă formularea și depunerea cererii de recurs, fără ca aceasta să

cuprindă criticile de nelegalitate, iar în speță pârâta nu a motivat recursul

prin raportare punctuală la conținutul deciziei supusă acestei căi

extraordinare de atac, astfel că, lipsa motivării este sancționată de legiuitor

cu nulitatea căii de atac, în temeiul art. 303 alin. (1) și art. 306 C. proc.

civ.

Față de soluționarea

la acest termen a recursului cu privire la excepția nulității, Înalta Curte

constată și că cererea de suspendare a executării rămâne fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta SC Hidroelectrica SA - Sucursala Hidrocentrale Hațeg prin

lichidator E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 37 din 10 mai 2012 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG