ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2013

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara la 26 noiembrie 2009, reclamantele R.A. și B.A. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica" SA București și Sucursala „Hidrocentrale" Hațeg solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să constate că reclamantele sunt proprietarele terenului în suprafață de 9500 mp, ocupat de către pârâta SC Hidroelectrica SA din anul 1989 și expropriat pentru cauză de utilitate publică prin H.G.

nr. 392/2002, teren pentru care nu au primit despăgubiri; - să fie obligat pârâtul Statul Român prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica" SA București - Sucursala Hidrocentrale Hațeg să le plătească o despăgubire în sumă totală de 129.800 Euro, reprezentând valoarea reală a terenului și prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a acestuia, întrucât a fost ocupat și expropriat pentru perioada 1989-2009, respectiv contravaloarea produselor și a recoltei care s-ar fi obținut de pe acest teren; - să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 44 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin Sentința civilă nr. 325 din 7 noiembrie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis excepția tardivității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, Ministerul Finanțelor Publice invocate de acesta, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Sucursala Hidrocentrale Hațeg, excepție invocată de aceasta din urmă. Au fost respinse excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii reclamantelor R.A. și B.A., excepții invocate de pârâtul Statul Român prin SC „Hidroelectrica" SA București. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele R.A. și B.A. împotriva pârâtului Statul Român prin SC „Hidroelectrica" SA București.

S-a constatat că reclamantele R.A. și B.A. au calitatea de persoane expropriate, cu privire la terenul agricol în suprafață de 7.609 mp, identificat conform raportului de expertiză întocmit de experții C.Ș., S.V., L.G.T. și S.M.. S-a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin SC Hidroelectrica SA să plătească reclamantelor suma de 254.509,5 RON cu titlu de despăgubiri, din care 194.029,5 RON contravaloare teren și 60.480 RON folos de tras, în perioada anilor 2002-2010, precum și suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată parțiale, în fond. A fost respinsă în rest acțiunea. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin SC Hidroelectrica SA București - Sucursala Hidrocentrale Hațeg în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC Hidroelectrica SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 37 din 10 mai 2012, Curtea de Apel alba Iulia, secția I civilă, a respins apelul declarat de pârâta SC Hidroelectrica SA împotriva Sentinței civile nr. 325 din 7 noiembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara. A dispus obligarea apelantei-pârâte la plata către intimatele-reclamante R.A. și B.A. a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a reținut, în esență, următoarele: Excepția lipsei de interes a apelantei-pârâte invocată de către reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a fost respinsă, întrucât Hidrocentrale Hațeg a formulat apel în numele și pentru SC Hidroelectrica SA București și, nu în nume propriu.

A constatat instanța de apel că, deși apelanta a invocat în dezvoltarea motivelor de apel o serie de hotărâri judecătorești pronunțate în acțiuni similare, respectiv acordarea de despăgubiri pentru terenuri expropriate și care, în prezent, formează amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe secțiunea Subcetate- Simeria - lacul de acumulare - există o singură hotărâre irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. 848/97/2008 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a admis acțiunea reclamantei A.C. și s-au stabilit despăgubiri (Sentința civilă nr. 356/2009 a Tribunalului Hunedoara rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 87/A/2010 a Curții de Apel Alba lulia și irevocabilă prin Decizia nr. 3383/ din 2 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (filele 54-66).

Cu referire la excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, instanța de apel a constatat că acestea au primit rezolvări corecte prin sentința atacată. Nefondată s-a reținut a fi și excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care, prima instanță a obligat la despăgubiri pe pârâta SC Hidroelectrica SA, în calitate de reprezentantă a expropriatorului Statul Român, conform H.G. nr. 392 din 18 aprilie 2002, neexistând astfel nicio contradicție cu cele statuate în hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, la care face referire pârâta. Având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cât și faptul că din H.G.

nr. 392/2002 rezultă că, în cauză, calitatea de expropriator o are Statul Român prin SC Hidroelectrica SA, iar Ministerul Finanțelor Publice1 nu are nicio calitate procesuală, susținerea pârâtei referitoare la obligarea Statului Român la despăgubiri prin Ministerul Finanțelor Publice este lipsită de fundament legal. S-a reținut astfel, că statul nu poate sta în fața instanței în procedura de expropriere decât prin instituția indicată în mod expres în actul de expropriere, prin care s-a și realizat exproprierea și căreia îi revin, în numele statului, toate drepturile și obligațiile aferente procedurii de expropriere. Susținerile pârâtei referitoare la interesul național al lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea și la faptul că ar fi o societate comercială de drept privat, nu prezintă relevanță în cauză, față de dispozițiile H.G.

nr. 392/2002. Ca nefondate au fost apreciate și criticile referitoare la excepția inadmisibilității acțiunii, față de H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publica de interes național a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate- Simeria" chiar dacă, în fapt, terenul a fost preluat anterior acestei Hotărâri de guvern. Nici susținerile apelantei-pârâte, în sensul că măsurile pentru realizarea obiectivului de investiții au fost; aprobate prin Anexa 2 la Decretul nr. 40 din 21 februarie 1989 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, prin art. 5, nu au fost primite ca fondate. În primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, terenurile în litigiu au fost expropriate prin H.G.

nr. 392/2002. În al doilea rând, prin Decretul nr. 40/1989 al Consiliului de Stat al RSR și anexele la acest decret s-a aprobat începerea execuției lucrărilor în anul 1989, la obiectivele de investiții prevăzute în anexe. În anexa nr. 2 la acest decret, prin art. 1 s-a aprobat amplasarea obiectivului de investiții „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate Simeria, prin art. 4 s-a aprobat începerea execuției lucrărilor pentru realizarea acestui obiectiv și, prin art. 5 s-a aprobat ocuparea și scoaterea din producția agricolă (..), în limita unei suprafețe de 685 ha situate în județul Hunedoara.

Ocuparea acestor terenuri se va face eșalonat, pe baza planurilor întocmite de titularul investiției, prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al jud. Hunedoara(. .) și cu acordul deținătorilor acestor terenuri". Prin urmare, din cuprinsul acestei anexe la Decretul nr. 40/1989 nu rezultă că terenul în litigiu a fost expropriat, contrar susținerilor apelantei, cu atât mai mult cu cât, chiar art. 5 al Anexei nr. 2 a dispus ca exproprierea suprafeței de 685 ha să se facă eșalonat. Astfel, s-a apreciat de instanța de apel, că excepția inadmisibilității a fost respinsă, în mod corect de instanța de fond.

De asemenea, susținerile referitoare la prematuritatea acțiunii nu au fost primate, întrucât nu pot fi imputate reclamantelor lipsa procedurilor prealabile arătate de aceasta și lipsa unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate în fapt și ocupate de construcțiile hidroenergetice și apele lacului de acumulare din zona Bucium - Subcetate, astfel s-ar încălca justul echilibru.

Susținerile privitoare la Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005, precum și a pretinsei recunoașteri a dreptului de proprietate în persoana reclamantelor sau antecesorilor acestora, cât și a recunoașterii și constatării calității de proprietare a reclamantelor prin hotărârea atacată nu au fost apreciate, ca fondate.; Terenurile în litigiu, teren intravilan de 6534 mp și extravilan de 1075 mp situate administrativ în intravilanul și extravilanul satului Bucium Orlea, comuna Sântămărie Orlea sunt înscrise în CF 226 Subcetate, CF 8 Subcetate, CF 819, 435, 800, 950 Subcetate, proprietatea tabulară a antecesorilor reclamantelor, aspect ce rezultă din cuprinsul cărților funciare și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul1 de contraexpertiză ( filele 354-381 dosar fond).

Reclamantele au calitatea de moștenitoare a proprietarilor tabulari, aspecte recunoscute și necontestate de către apelantă. Antecesorii reclamantelor au formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 eliberându-se adeverința de proprietate ( fila 25 dosar fond). Din conținutul adeverinței nr. 2397 din 7 septembrie 2011 emisă de către Primăria comunei Sântămărie Orlea (fila 405) a rezultă că antecesorului reclamantelor, C.I.I., i s-a emis titlu de proprietate pentru terenurile neocupate iar pentru terenurile în litigiu ocupate de lacul de acumulare „Amenajarea Hidroelectrică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria" cererea a fost respinsă, reținându-se declararea utilității publice, conform Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică.

Antecesorii reclamantelor, foștii proprietari ai imobilelor în litigiu, B.G. și C.I. au fost notificați de expropriator - SC Hidroelectrica SA ( f. 230 - 231) la data de 18 decembrie 2002, în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994, deci după declararea utilității publice în 2002, prin Hotărârea de Guvern arătată mai sus. Nici critica adusă contraexpertizei efectuată în fața instanței de fond nu a putut fi reținută ca fondată, întrucât, concluziile contraexpertizei nu au fost contestate de către apelantă și nu s-au formulat obiecțiuni la primul termen după depunerea lucrării, în conformitate cu dispozițiile art. 212 C. proc. civ (și nici ulterior).

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuie să țină seama de „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile" de același fel în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului. Instanța de apel a apreciat că au fost respectate în cauză dispozițiile sus menționate și, în mod corect instanța de fond a stabilit despăgubirile, conform primei variante a raportului de expertiză, respectiv 25,5 lei/mp întrucât, în prezent, în zona respectivă nu există o piață a terenurilor.

Constatând incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a dispus obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate și justificate cu înscrisuri depuse la dosar, de către intimatele-reclamante. Împotriva Deciziei nr. 37/A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a declarat recurs și cerere de suspendare a executării Sentinței civile nr. 325 din 7 noiembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, pârâta SC Hidroelectrica SA - Sucursala Hidrocentrale Hațeg prin lichidator E.I. SPRL, ambele însă, fără a fi motivate. La termenul din 19 februarie 2013, Înalta Curte a invocat nulitatea recursului, față de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. și a pus în discuția părților această excepție. Recursul este nul. Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) din cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 din același cod, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate de art. 304 pct. 1-9, iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din interpretarea textelor procedurale mai sus evocate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci se impune ca acesta să conțină critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat (aceasta fiind ipoteza din speță), calea de atac va fi lovită de nulitate. Fiind o cale extraordinară de atac, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței, controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, din punctul de vedere al examinării legalității hotărârii atacate, este evident că în lipsa criticilor, acest control nu poate fi exercitat, întrucât a motiva recursul în sensul legii, înseamnă a formula, detalia și încadra criticile în conținutul motivelor de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de lege.

Ca atare este insuficientă formularea și depunerea cererii de recurs, fără ca aceasta să cuprindă criticile de nelegalitate, iar în speță pârâta nu a motivat recursul prin raportare punctuală la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, astfel că, lipsa motivării este sancționată de legiuitor cu nulitatea căii de atac, în temeiul art. 303 alin. (1) și art. 306 C. proc. civ. Față de soluționarea la acest termen a recursului cu privire la excepția nulității, Înalta Curte constată și că cererea de suspendare a executării rămâne fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC Hidroelectrica SA - Sucursala Hidrocentrale Hațeg prin lichidator E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 37 din 10 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013. Procesat de GGC - DG