ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3178/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5412 din 03

aprilie 2009, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței

materiale a instanței, invocată de pârât și, în consecință, a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC C.M. SRL și pe

pârâtul Ministerul Turismului, în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria

Sectorului 1 a reținut următoarele:

Potrivit act. 2 alin. (l) lit. c)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, contractele încheiate de

autoritățile publice, care au ca obiect achizițiile publice, sunt asimilate

actelor administrative.

În conformitate cu dispozițiile art.

10 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 „litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel”.

Conform prevederilor art. 286

alin. (l)

din O.U.G. nr. 34/2006 privind

atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de

lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii: „pentru

soluționarea litigiilor privind acordarea de despăgubiri este competentă numai

instanța de judecata”, iar în conformitate cu art. 287 din O.U.G. nr. 34/2006,

pentru procedurile prevăzute la art. 286 se aplică dispozițiile Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”.

Față de aceste considerente, instanța

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 149 din 12

ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de

către reclamantă și, în consecință, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut că

soluționarea cauzei este de competența Judecătoriei Sectorului 1 București, ca

instanță de drept comun, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat prin cererea

de chemare în judecată obligarea pârâtului Ministerul Turismului la plata sumei

de 15.930 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate acesteia și

neplătite.

Din înscrisurile existente la

dosarul cauzei a rezultat că aceste servicii au fost prestate de către

reclamantă, urmare a invitației acesteia de a participa la o procedură de

selecție, finalizată prin emiterea de către pârâtul Ministerul Turismului a

unei adrese în care se face mențiunea despre plata care urmează a se efectua,

aferentă serviciilor prestate, neexistând nici o dovadă din care să reiasă că,

în cauză, între părți s-a încheiat un contract, urmare a unei proceduri având

ca obiect încheierea unui contract de achiziție publică, astfel încât nu poate

fi reținută incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, care reglementează

încheierea unor astfel de contracte.

Față de cele reținute, Curtea a

stabilit că în cauză competența de soluționare aparține Judecătoriei Sectorului

1 București, ca instanță de drept comun, în raport de valoarea litigiului dedus

judecății și de dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Constatând existența conflictului

negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a sesizat

î

nalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

vederea soluționării acestuia, în temeiul prevederilor art. 20 și urm. C. proc.

civ.

Înalta Curte, ca instanță competentă

să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va

stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei

Sectorului 1 București.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul acțiunii

judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin.

(2) și (3), că instanța de contencios administrativ este competentă să

soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui

contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea,

modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ,

având în vedere regula după care în astfel de situații, principiul libertății

contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Contractul administrativ nu este

definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art.

2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei legi, anumite

contracte încheiate de autoritățile publice, în funcție de obiectul lor,

respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică

(realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de

administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public

(ex. parteneriat public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea

serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achizițiile publice,

precum și alte categorii de contracte administrative care pot fi expres

prevăzute prin legi speciale.

Obiectul prezentului litigiu constă

în obligarea pârâtului Ministerul Turismului (în prezent Ministerul Dezvoltării

Regionale și Turismului) la plata sumei de 15.930 lei, reprezentând

contravaloarea unor servicii prestate acestuia și neplătite.

În consecință, este vorba despre o

acțiune în pretenții, datorită neplății în termenul legal a unor sume datorate

de către pârât pentru prestarea unor servicii de către reclamantă, ca urmare a

invitației adresate acesteia de a participa la o procedură de selecție.

În speță, între părți nu s-a

încheiat un contract ca urmare a derulării unei proceduri de achiziție publică,

astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006,

care reglementează încheierea unor astfel de contracte.

Înalta Curte apreciază că, în cauză

nefiind vorba despre un contract administrativ, în sensul art. 2 lit. c), teza

a II-a din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a litigiului aparține

instanței de drept comun, iar, având în vedere valoarea pretențiilor, aceasta

este judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în

competența altor instanțe.

În consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe SC C.M. SRL și pe Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului,

în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2010.