ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8182/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1152 din 17 iunie 2010 Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții N.H.I., P.A.B., N.M., N.R.A., C.R., N.L.H. și N.H.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al măsurii administrative a deportării în fosta U.R.S.S. luată împotriva lui N.L. și a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant suma de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.

În cauză, instanța a stabilit aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, în funcție de care reclamanții au legitimitate procesuală, reținând că autorul reclamanților a fost deportat la 26 august 1944 din localitatea de domiciliu în U.R.S.S., pentru munca de reconstrucție, restricțiile domiciliare fiind ridicate abia la 28 iunie 1948 și că prin documentele depuse la dosar reclamanții au făcut dovada încadrării lor în dispozițiile art. 3 și 5 din Legea nr. 221/2009. Dând eficiență criteriului satisfacției echitabile, instanța a stabilit un cuantum al daunelor morale de 5.000 euro pentru fiecare reclamant. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul.

Prin Decizia civilă nr. 28/A din 13 ianuarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul reclamanților și a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale și a menținut hotărârea în ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării în U.R.S.S. luată împotriva lui N.L. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că reclamanții nu au dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 deoarece acest text de lege a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. Pe cale de consecință, inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamanților sub aspectul despăgubirilor morale. În raport de aceste considerente, a apreciat că nu mai pot fi analizate criticile reclamanților sub aspectul cuantumului despăgubirilor. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului politic al măsurii administrative a deportării în U.R.S.S. luată împotriva autorului reclamanților. Recursul nu a fost motivat în drept. Pârâtul a criticat decizia instanței de apel arătând că Legea nr. 221/2009 nu se referă la situațiile și persecuțiile suferite de etnicii germani anterior datei de 6 martie 1945, ca urmare a măsurilor de deportare în U.R.S.S.

întreprinse de autoritățile sovietice de ocupație, indiferent dacă acestora le-au fost recunoscute drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990. În condițiile în care nu este îndeplinită condiția inserată în textul art. 3 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în sensul că măsura nu a fost luată de fosta miliție ori securitate comunistă sub imperiul regimului comunist instaurat în România după data de 6 martie 1945, nu se poate recunoaște caracterul politic al măsurii administrative, pe temeiul acestei legi. Analizând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed: Problema de analizat în cauza de față este aceea de a stabili dacă măsura deportării în U.R.S.S.

a autorului reclamanților, luată în 26 august 1944, se încadrează în dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 221/2009, referitoare la măsurile administrative cu caracter politic.

Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a definit noțiunile de „condamnare cu caracter politic” [art. 1 alin. (1)] și de „măsură administrativă cu caracter politic” (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări și măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în care și alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege și, totodată, a prevăzut posibilitatea pentru persoanele care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege [art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1)] sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative [art. 3 și art. 4 alin. (2)]. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu (...)” enumerându-se actele normative pe care s-a întemeiat măsura luată.

În același timp, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, prevede posibilitatea pentru persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de a solicita instanței de judecată să constate caracterul lor politic acestora, cu mențiunea că prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Or, toate aceste dispoziții legale se referă strict la perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Așa cum se poate observa din actele și lucrările dosarului, măsura dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu în fosta U.R.S.S., a fost luată față de autorul intimatelor-reclamante în afara perioadei de referință a Legii nr. 221/2009. În aceste condiții nu există temei legal pentru admiterea capătului de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii luate față de N.L.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va modifica în parte decizia atacată și, schimbând în tot sentința instanței de fond, va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva Deciziei nr. 28 A din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică în parte decizia atacată în sensul că, admițând apelul pârâtului împotriva Sentinței civile nr. 1152 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă, schimbă în tot sentința și respinge acțiunea. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.