ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12459 din 3 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 38420/3/2009 s-a respins cererea formulată de reclamanta P.C. & K.I., în contradictoriu cu pârâtele C.G.M., și SC P.S.SRL, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență că, prin cererea ce face obiectul acestui dosar, la data de 29 septembrie 2009, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de părți sociale invocând lipsa consimțământului datorat lipsei contraprestației pârâtei, respectiv lipsa prețului, că în contractul de cesiune este precizat atât prețul fiecărei părți sociale înstrăinate, acesta fiind de 135.000 lei/parte socială, cât și prețul total al celor 4399 părți sociale, respectiv 593.865.000 lei.

Instanța de fond a apreciat că, întrucât prețul părților sociale înstrăinate a fost stabilit prin contract, reclamanta a invocat neîntemeiat lipsa contraprestației pârâtei ca element esențial al contractului și deci lipsa propriului consimțământ, contractul de cesiune de creanță fiind perfect valabil și obligatoriu pentru părți potrivit art. 969 C. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamanta SC P.C. & K.I. apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică față de faptul că indiferent că este vorba de o cesiune de creanță, fie de o cesiune de părți sociale, ea se realizează printr-un act juridic reprezentând o convenție, un contract, astfel încât cesiunea trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate ale contractului, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Prin urmare, inclusiv pentru transmisiunea de părți sociale se aplică regulile de validitate a convențiilor, în lipsa cărora acordul de voință pentru respectiva transmisiune nu se poate naște în mod valabil. Potrivit art. 948 C. civ. convențiile nu pot lua naștere în mod valabil în lipsa cauzei. Cesiunea este astfel doar o varietate a vânzării, având ca obiect un bun incorporai, or regulile vânzării trebuiau respectate. Într-un contract de vânzare-cumpărare prețul ar fi trebuit să reprezinte obiectul contra-prestației cesionarei pârâte, or acest element al contractului nu există, astfel încât lipsește obiectul obligației cumpărătoarei. În aceste Condiții, arată practica instanțelor, contractul este nul absolut.

Contractul nu se referă la stingerea unei obligații, astfel încât nu se poate susține că cesiunea ar reprezenta un schimb etc. în contract nu se face nicio mențiune cu privire la termenul și modalitatea de plată a cesiunii, pur și simplu pentru că nu s-a stabilit niciun preț. Părțile nu au ajuns la nicio înțelegere cu privire la așa ceva. Hotărârea apelată reține faptul inexistenței plății, dar în mod greșit arată că nu interesează pentru că nu ar fi fost învestită cu obligarea cesionarei la plată, faptul inexistenței plății fiind un element care atestă voința reală a cesionarei - anume că ea a înțeles să nu se oblige vreodată la plată pentru părțile sociale primite, nici în momentul încheierii contractului și nici cu alte ocazii (majorări capital social etc.).

A mai precizat apelanta faptul că hotărârea apelată ignoră că, așa cum rezultă din înscrisuri și din răspunsul pârâtei la interogatoriu, aceasta nu a avut nicio contribuție nici la capitalul social, nici la dobândirea părților sociale, considerând că i se cuvin gratuit. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 336 din 26 septembrie 2011 a respins, ca nefondat apelul reclamantei, reținând legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.C. & K.I. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurenta – reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc.

civ., arătând în esență, că față de situația de fapt relevată de probele administrate în cauză, decizia este nelegală și netemeinică. În dezvoltarea criticilor formulate recurenta – reclamantă aduce următoarea argumentație: - instanța de apel a făcut o aplicare greșită a art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ., a denaturat și a interpretat greșit actul dedus judecății în condițiile în care recurenta a făcut proba nulității absolute a contractului datorată lipsei cauzei prin înscrisuri, prin răspunsurile intimatei – pârâte la interogatoriu.

Sub acest aspect, conchide recurenta, instanța de apel a pronunțat hotărârea fără a examina mijloacele de probă existente la dosar: - prin hotărârea atacată se reține în mod greșit că cesiunea s-ar fi făcut la valoarea nominală în condițiile în care acest aspect nu rezultă din nicio probă administrată în cauză; - nemotivarea deciziei atacate este confuză, neînțelegându-se care este voința părților în funcție de contraprestația fiecăreia, aprecierea voinței interne reale putându-se deduce în raport de probatoriul administrat, acesta demonstrând că părțile nu au convenit în sensul arătat de recurentă; - deși decizia recurată reține în mod expres că din probele dosarului rezultă că fiecare dintre părți a înțeles greșit natura contraprestației celeilalte părți, instanțele s-au pronunțat în sensul că lipsa prevederii contraprestației nu ar echivala cu lipsa cauzei, motiv pentru care - arată recurenta - hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât din probele administrate se reține lipsa unei voințe interne comune a părților în raport de acest contract.

Intimata - pârâtă C.G.M. a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, astfel cum acestea au fost circumscrise tem e i u ril o r de drept indicate de parte, reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurentul - reclamant face referire la dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 C. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, deși recurenta își subsumează criticile dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., acestea vizează situații de fapt și administrarea probatoriului, fără a fi susținute în drept prin indicarea normelor de drept încălcate sau greșit aplicate. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situații de fapt, invocarea probatoriului administrat în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., iar în raport de art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei C.G.M. suma de 6.200 lei cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-reclamantă SC P.C. & K.I. împotriva deciziei nr. 336 din 26 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția V-a comercială, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Obligă recurenta să plătească intimatei C.G.M. 6200 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.