ÎCCJ, decizie (scj.ro #83359)

19. Societate comercială. Drepturile asociatului retras. Cesionarea părților sociale Cuprins pe materii: Drept comercial. Societăți comerciale. Retragerea asociatului Index alfabetic: -actul constitutiv al societății -contract de societate -cesionarea părților sociale art.226 alin.(1) și (3),Legea nr.31/1990 Potrivit art.226 alin.(1) și (3) din Legea nr.31/1990, asociatul în societatea în nume colectiv și comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate. a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv b) cu acordul tuturor celorlalți asociați (3)Drepturile asociatului retras cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților. (Secția comercială, decizia nr.1234 din 20 martie 2007) La 5 aprilie 2004, reclamantul P. V. a chemat în judecată pe pârâții B. D. și SC D.B.

SRL Constanța, solicitând să se constate că pârâtul B.D. s-a retras din SC D.B. SRL, prin cesionarea celor 10 părți sociale în favoarea reclamantului. Tribunalul București, Secția VI Comercială, prin sentința comercială nr.925 din 23 februarie 2005, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, obligându-l la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 43.226.400 de lei. Instanța de fond a reținut că art.202 alin.(3) din Legea nr.31/1990 consacră expres principiul liberei transmisiuni a părților sociale între asociați, în cadrul societăților cu răspundere limitată. Apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel București, Secția VI Comercială, prin decizia comercială nr.1519 din 19 aprilie 2006, care a schimbat în parte, sentința atacată și pe fond, s-a admis, în parte, acțiunea.

Instanța de apel a constatat că pârâtul B.D. s-a retras din societate prin cesionarea celor 10 părți sociale în favoarea reclamantului P.V., începând cu 1 ianuarie 2002. Pârâtul a fost obligat către reclamant la plata sumei de 120.789,500 de lei cheltuieli de judecată, înlăturându-se dispoziția din sentința atacată privind obligarea reclamantului la plata către pârât a sumei de 43.226.400 de lei ,cheltuieli de judecată.Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâtul B.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art.202 alin.(1) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 precum și art.8.9 din statutul SC D.B.SRL, art.12 din contractul de asociere, art.1 din Legea societăților comerciale, art.1169 C.civ., art.129 alin.(6) C.proc.civ.

și art.1295 C.civ., art.948C.civ., cu privire la consimțământul valabil exprimat, a determinării prețului la data încheierii convenției de cesiune, reținându-se, în mod nelegal, că s-a încheiat un contract de cesiune urmarea unei oferte unilaterale valabile, cu un preț determinat. Contractul de cesiune, a susținut recurentul, fiind un contract bilateral, părțile trebuiau, în mod obligatoriu, să stabilească prețul iar în lipsa acestui element, așa-zisa convenție este lovită de nulitate absolută. Recursul este nefondat .Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, a rezultat că instanța de apel, în mod corect, a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de intimatul pârât B.D.

Instanța de apel a interpretat și a reținut, în mod judicios, că declarația notarială dată de recurent exprimă dorința acestuia de a se retrage din societate și de a cesiona părțile sociale coasociatului P.V., corelat cu prețul acestora care era deja stabilit prin statutul societății. Contractul de cesiune a părților sociale s-a încheiat între asociați în momentul achitării prețului stabilit în contractul de societate. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii. Retragerea din societate a recurentului a avut loc, fiind suficient acordul coasociatului P. V., potrivit art.226 alin .( 1) din Legea nr.31/1990. Declarația notarială a recurentului are valoarea juridică a unei retrageri din societate ca efect al cesiunii integrale a părților sociale.

Criticile formulate de recurent, că instanța de apel a nesocotit sau a interpretat greșit dispozițiile legale incidente cauzei, respectiv art.202 din Legea societăților comerciale și art.12 din statutul societății, sunt neîntemeiate. Susținerile recurentului că nu s-a încheiat un contract de cesiune a părților sociale sunt neîntemeiate, întrucât ,,oferta urmată de executare” – are valoarea juridică a unui contract – prețul acestuia fiind cel stabilit în contractul de societate, așa că nu mai era necesar stabilirea acestuia prin convenția părților. În consecință, Înalta Curte a respins recursul declarat de pârâtul B.D., ca nefondat.