ÎCCJ, decizie (scj.ro #83359)

19.

Societate comercială. Drepturile asociatului retras. Cesionarea

părților sociale

Cuprins pe

materii:

Drept comercial. Societăți comerciale. Retragerea

asociatului

Index

alfabetic:

-actul constitutiv al societății

-contract de societate

-cesionarea părților sociale

art.226

alin.(1) și (3),Legea nr.31/1990

Potrivit art.226

alin.(1) și (3) din Legea nr.31/1990, asociatul

în societatea în nume colectiv

și comandită simplă sau în

societatea cu

răspundere limitată

se poate retrage din societate.

a)

în cazurile prevăzute în actul

constitutiv

b)

cu

acordul

tuturor celorlalți

asociați

(3)Drepturile asociatului retras cuvenite pentru

părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților.

(Secția comercială, decizia nr.1234

din 20 martie 2007)

La 5 aprilie 2004, reclamantul P. V. a

chemat în judecată pe pârâții B. D. și SC

D.B. SRL Constanța, solicitând să

se constate că pârâtul B.D. s-a

retras din SC D.B. SRL, prin cesionarea celor 10 părți sociale

în favoarea reclamantului.

Tribunalul București, Secția

VI Comercială, prin sentința comercială nr.925 din 23 februarie

2005, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, obligându-l la

plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 43.226.400

de lei.

Instanța de fond a reținut că

art.202 alin.(3) din Legea nr.31/1990 consacră expres principiul liberei

transmisiuni a părților sociale între asociați, în cadrul

societăților cu răspundere limitată. Apelul declarat de

reclamantul P.V. împotriva acestei

hotărâri a fost admis de Curtea de Apel București,

Secția VI Comercială, prin decizia comercială nr.1519 din 19

aprilie 2006, care a schimbat în parte, sentința atacată și pe

fond, s-a admis, în parte, acțiunea.

Instanța de apel

a constatat că pârâtul B.D. s-a retras

din societate prin cesionarea celor 10 părți sociale în favoarea

reclamantului P.V., începând cu 1 ianuarie 2002.

Pârâtul a fost obligat către reclamant

la plata sumei de 120.789,500 de lei cheltuieli de judecată,

înlăturându-se dispoziția din sentința atacată privind

obligarea reclamantului la plata către pârât a sumei de 43.226.400

de lei ,cheltuieli de judecată.Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

pârâtul B.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, susținând

că, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art.202 alin.(1)

din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 precum și art.8.9

din statutul SC D.B.SRL, art.12 din contractul de asociere, art.1 din Legea

societăților comerciale, art.1169 C.civ., art.129 alin.(6)

C.proc.civ. și art.1295 C.civ., art.948C.civ., cu privire la

consimțământul valabil exprimat, a determinării prețului la

data încheierii convenției de cesiune, reținându-se, în mod nelegal,

că s-a încheiat un contract de cesiune urmarea unei oferte unilaterale

valabile, cu un preț determinat.

Contractul de cesiune, a susținut recurentul, fiind un

contract bilateral, părțile trebuiau, în mod obligatoriu, să

stabilească prețul iar

în

lipsa acestui element, așa-zisa convenție este lovită de

nulitate absolută.

Recursul este

nefondat .Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs

și a dispozițiilor legale incidente cauzei, a rezultat că

instanța de apel, în mod corect, a apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate în cauză,

pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu

poate fi reformată prin recursul declarat de intimatul pârât B.D.

Instanța de apel a interpretat și a reținut,

în mod judicios, că declarația notarială dată de recurent

exprimă dorința acestuia de a se retrage din societate și de a

cesiona părțile sociale coasociatului P.V., corelat cu prețul

acestora care era deja stabilit prin statutul societății.

Contractul de cesiune a

părților sociale s-a încheiat între asociați în momentul

achitării prețului stabilit în contractul de societate.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu

aplicarea corectă a legii.

Retragerea din societate a

recurentului a avut loc, fiind suficient acordul coasociatului P. V., potrivit

art.226 alin

.(

1) din Legea nr.31/1990.

Declarația

notarială a recurentului are valoarea juridică a unei retrageri din

societate ca efect al cesiunii integrale a părților sociale.

Criticile

formulate de recurent, că instanța de apel a nesocotit sau

a

interpretat greșit dispozițiile legale incidente

cauzei, respectiv art.202 din Legea societăților comerciale și

art.12 din statutul societății, sunt neîntemeiate.

Susținerile

recurentului că nu s-a încheiat un contract de cesiune a

părților sociale sunt neîntemeiate, întrucât

,,oferta

urmată de executare” – are valoarea juridică a unui contract –

prețul acestuia fiind cel stabilit în contractul de societate,

așa că nu mai era necesar stabilirea

acestuia prin convenția părților.

În consecință, Înalta Curte a respins recursul

declarat de pârâtul B.D., ca nefondat.