ÎCCJ, decizie (scj.ro #82974)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82974) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Hotărâre AGA.

Acțiune în constatare nulitate absolută. Prezumție de

valabilitate a actului juridic. Efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea

societăților comerciale

Index alfabetic: acțiune în constatare nulitate

absolută

-

decizie asociat unic

-

contract de cesiune de părți sociale

-

rezoluțiune

Legea nr. 31/1990, art. 132

Legea nr. 26/1990, art. 5 alin. (1)

Potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, mențiunile din

registrul comerțului sunt opozabile de la data efectuării lor doar

față de terți, nu și față de părțile

implicate care au făcut astfel de mențiuni, apreciate ulterior ca

fiind contrare legii. Astfel, aprecierea nulității actului trebuie

analizată și din perspectiva opozabilității actelor

adoptate, dată fiind materia specială a societăților

comerciale reglementată de dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale

Legii nr. 26/1996.

Prin urmare, părțile nu se pot prevala de

prezumția de valabilitate a actului juridic încheiat cu încălcarea

legii, chiar de către acestea, întrucât prezumția de valabilitate se

aplică doar față de terți.

Secția comercială, Decizia comercială nr. 282 din

25 ianuarie 2011

Prin sentința comercială nr. 13349/2008, Tribunalul

București, Secția a VI-a comercială, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P.E. și, în

consecință, a respins acțiunea reclamantei C.E.E.R.E.S. Bv,

persoană juridică olandeză. Totodată, tribunalul a respins

excepția inadmisibilității, excepția tardivității

și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate.

Tribunalul a admis acțiunea reclamantei față de

pârâta SC T.C.I. și a constatat nulitatea absolută a deciziei

asociatului unic nr. 1/17 iulie 2006 și a actului adițional la actul

constitutiv al pârâtei din aceeași dată, luând act că nu se

solicită cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, tribunalul a reținut

că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

P.E. este întemeiată, față de dispozițiile art. 132 alin.

(5) din Legea nr. 31/1990, republicată, calitate procesuală

pasivă în acțiunea în anulare având doar societatea a cărei

voință juridică este formată în AGA atacată.

Cât

privește excepția inadmisibilității acțiunii,

tribunalul a apreciat că aceasta privește fondul cauzei, iar relativ

la excepția tardivității, aceasta a fost respinsă

față de dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

care declară acțiunea în constatarea nulității absolute

imprescriptibilă.

Tribunalul

a respins și excepția lipsei de interes, apreciind că reclamanta

își justifică interesul prin prisma obiectului cererii și a

motivelor invocate, tinzând la înlăturarea efectelor excluderii sale din

acționariatul pârâtei T.C.I.

Pe

fondul cauzei, tribunalul a reținut că s-a solicitat nulitatea

absolută a deciziei nr. 1/17 iulie 2006 adoptată de SC I.E. SA în

pretinsa calitate a sa de asociat unic al pârâtei T.C.I. și nulitatea

absolută a actului adițional subsecvent.

Tribunalul a reținut că între reclamantă și SC I.E. SA a

fost încheiat contractul de cesiune de părți sociale nr. 5/2004, prin

care reclamanta a dobândit 50% din capitalul social al pârâtei SC T.C.I. SRL,

iar la data de 17 martie 2006, SC I.E. SA a notificat-o pe reclamantă cu

privire la rezoluțiunea contractului de cesiune de părți

sociale, ca urmare a neachitării diferenței de preț de 1 milion

Euro, la termenul scadent.

Prin

decizia nr. 1/2006 adoptată ca urmare a rezoluțiunii contractului de

cesiune de părți sociale, s-a hotărât revenirea

acționariatului SC T.C.I. SRL la situația anterioară încheierii acestui

contract, urmând ca pârâta să aibă un singur acționar, respectiv

SC I.E. SA.

Prin

încheierea judecătorului delegat nr. 17888/2006 această decizie a

fost înscrisă în Registrul Comerțului, însă prin decizia

irevocabilă nr. 2285/2006 cererea de mențiuni privind decizia

asociatului unic nr. 1

/

4 aprilie 2006 a fost respinsă, mențiunea fiind radiată.

Prin

decizia nr.1/17 iulie 2006, ce face obiectul prezentei cauze, același

pretins acționar unic SC I.E. SA a hotărât revocarea unuia dintre cei

doi administratori ai pârâtei SC T.C.I. SRL și numirea în funcția de

administrator a pârâtei P.E., decizie urmată de actul adițional

încheiat în aceeași zi și înregistrată în registrul

comerțului prin încheierea judecătorului delegat nr. 22626/

2006

.

Și această încheiere a fost irevocabil modificată prin decizia

nr. 2925/2006, în sensul respingerii cererii de înscriere mențiuni în

registrul comerțului.

Tribunalul

a mai reținut că prin decizia arbitrală finală

pronunțată de Curtea de Arbitraj din Paris în cauza Î.C.C. nr.

14450/AVH/FM s-a reținut că între părți nu a operat

rezoluțiunea contractului de părți sociale, notificarea

rezilierii neproducând niciun efect, această sentință

definitivă și obligatorie pentru părți fiind

menținută prin sentința nr. 22545/3/2009 a Tribunalului

București, Secția a VI-a comercială.

Ca

atare, tribunalul a apreciat că la data adoptării deciziei nr. 1/17

iulie 2006, ce face obiectul cauzei, reclamanta avea calitatea de acționar

al pârâtei SC T.C.I. SRL conform deciziei nr. 2285/2006, motiv pentru care

decizia a fost adoptată cu încălcarea art. 195 alin. (3) și (2)

din Legea nr. 31/1990, republicată, privind condițiile de convocare a

adunării generale și regula unanimității în adoptarea

hotărârii AGA de modificare a actului constitutiv, fiind lovită de

nulitate absolută, dat fiind caracterul imperativ al normelor

încălcate.

În

aplicarea principiului

resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis

,

tribunalul a constatat și nulitatea absolută a actului adițional

subsecvent.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel părțile, criticând

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin

decizia nr. 379/17 iunie 2010, Curtea de Apel București, Secția a

VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele –

pârâte (...).

Pentru

a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că

apelantele – pârâte nu se pot prevala de efectele încheierii judecătorului

delegat la ORC privind înscrierea mențiunii de revenire a

acționariatului pârâtei la situația anterioară încheierii

contractului de cesiune de părți sociale, chiar dacă decizia

instanței de recurs este ulterioară adoptării deciziei atacate,

față de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990,

care prevăd opozabilitatea mențiunilor în registrul comerțului

de la data efectuării lor față de terți, nu și

față de părțile care au efectuat aceste mențiuni. Sub

acest aspect, curtea de apel a apreciat că părțile nu pot invoca

în favoarea lor prezumția de validitate a actului întocmit nelegal,

conform principiului

nemo auditur propriam turpitudinem allegans

.

De

altfel, a arătat instanța de apel, după pronunțarea

încheierii judecătorului delegat, dar anterior pronunțării

deciziei nr. 1/17 iulie 2006, atacată în prezenta cauză, intimata –

reclamantă a atacat cu recurs încheierea judecătorului delegat de

înscriere mențiuni.

Instanța

de apel a respins și critica cu privire la pronunțarea instanței

de fond asupra rezoluțiunii contractului de cesiune de părți

sociale, întrucât prima instanță de fond nu a făcut decât

să rețină concluziile sentinței arbitrale privind

neoperarea pactului comisoriu și, implicit, neintervenirea

rezoluțiunii acestui contract.(...)

Instanța

de apel a respins și ultimul motiv de apel relativ la absența unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care

să recunoască sentința arbitrală pe care s-a întemeiat

soluția primei instanțe, întrucât pe de o parte, sentința de

recunoaștere nr. 1243/2008 se bucura de puterea de lucru judecat, conform

art. 720

8

C. proc. civ., iar, pe de altă parte, între timp,

această sentință a devenit irevocabilă, fiind astfel

consolidată puterea de lucru judecat a acesteia, reținută de

prima instanță.(...)

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâtele, criticând decizia atacată

pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea acestor critici de nelegalitate recurentele – pârâte au arătat

că în mod greșit instanțele de fond au reținut că la

data adoptării deciziei nr. 1/17 iulie 2006 reclamanta avea calitatea de

acționar al pârâtei, conform deciziei comerciale nr. 2285/2006, întrucât

această decizie este ulterioară deciziei asociatului unic ce face

obiectul prezentei cauze. Or, la data adoptării acestei decizii,

societatea pârâtă avea un singur acționar, astfel încât instanțele

de fond au încălcat regimul nulității actelor juridice, care

impune existența cauzei de nulitate la data încheierii actului.

Ca

atare, instanțele de judecată aveau obligația să analizeze

condițiile de valabilitate de la data încheierii actului conform

principiului

tempus regit actum

.

Instanțele

de fond și de apel s-au pronunțat greșit asupra intervenirii

rezoluțiunii contractului de cesiune părți sociale, întrucât la

data pronunțării, hotărârea tribunalului arbitral nu era

recunoscută pe teritoriul României.

Ca

atare, apreciind că reclamanta este acționar al societății

- pârâte, instanțele de fond s-au pronunțat asupra rezoluțiunii

contractului de cesiune părți sociale, deși părțile au

prevăzut o clauză compromisorie pentru judecata unei atare

acțiuni, motiv pentru care instanța a încălcat normele de

competență în soluționarea cauzei.

În

continuare, recurentele au făcut aprecieri cu privire la excluderea

intimatei-reclamante din acționariatul recurentei-pârâte ca urmare a

rezoluțiunii contractului de cesiune de părți sociale contract

care, în opinia acestei părți a fost desființat retroactiv.

Recurentele-pârâte

au mai arătat că actul dedus judecății se bucură,

astfel, de prezumția de legalitate, întrucât a fost adoptat în mod legal

de asociatul unic al pârâtei de la acea dată.(...)

Examinând

actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate

formulate, Înalta Curte a reținut că recursul declarat este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Prima

critică de nelegalitate privește greșita reținere de

către instanța de fond a calității de acționar a

intimatei-reclamante, față de decizia irevocabilă nr. 2285/5

septembrie 2006 prin care a fost respinsă cererea de înscriere

mențiuni privind revenirea acționariatului recurentei-pârâte la

situația anterioară încheierii contractului de cesiune de

părți sociale, întrucât o atare hotărâre

judecătorească este ulterioară datei adoptării deciziei

atacate nr. 1/17 iulie 2006, dată la care recurenta-pârâtă avea un

singur acționar.

Înalta

Curte a reținut că o atare critică a fost formulată și

în fața instanței de apel, decizia atacată fiind amplu

motivată pe soluția de respingere a acestei critici.

În

esență, în mod corect a apreciat instanța de apel că

față de dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990,

mențiunile din registrul comerțului sunt opozabile de la data

efectuării lor doar față de terți, nu și

față de părțile implicate care au făcut astfel de

mențiuni, apreciate ulterior ca fiind contrare legii.

Or,

recurentele pârâte nu critică decizia atacată din perspectiva acestei

motivări a instanței de apel, ceea ce probează practic

achiesarea la considerentele instanței de apel, ci susțin

încălcarea regimului nulităților, în sensul că

instanțele de fond nu au avut în vedere că nulitatea actului atacat

se apreciază în raport cu condițiile de la data adoptării sale.

O atare

critică prin care practic recurentele-pârâte invocă

buna-credință a pretinsului acționar unic al recurentei-pârâte

la data adoptării actului atacat, în sensul că la acea dată era

asociat unic, nu poate fi primită de Înalta Curte, întrucât în

speță, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel,

aprecierea nulității actului dedus judecății trebuie

analizată și din perspectiva opozabilității actelor

adoptate, dată fiind materia specială a societăților comerciale

reglementată de dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr.

26/1996.

Prin

urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că pârâtele nu

se pot prevala de prezumția de valabilitate a actului juridic încheiat cu

încălcarea legii, chiar de către aceste părți, întrucât

prezumția de valabilitate se aplică doar față de

terți, între care și reclamanta care a înțeles să o

răstoarne pe calea acțiunii în justiție promovată.

Prin

această constantă susținere pe parcursul judecății

cauzei de față, recurentele-pârâte încalcă principiul

nemo

auditur propriam turpitudinem allegans

, astfel cum a reținut

instanța de apel.

Cât

privește invocarea principiului

tempus regit actum

de către

recurenta-pârâtă, Înalta Curte a reținut că, în fapt, este o

reluare a motivului relativ la aprecierea cauzelor de nulitate care se

circumscrie regimului nulității, întrucât în speță nu s-a

pus problema aplicării legilor în timp, la care face referire principiul

de drept invocat.

În ceea

ce privește critica relativă la încălcarea competenței de

judecată de către instanțele de fond care au făcut

aprecieri cu privire la rezoluțiunea contractului de cesiune de

părți sociale, Înalta Curte a reținut că și

această critică este nefondată, întrucât în considerentele

hotărârilor pronunțate, instanțele de fond au avut în vedere

doar efectele puterii de lucru judecat ale sentinței arbitrale

pronunțate în litigiul dintre aceleași părți, prin care s-a

reținut netemeinicia rezoluțiunii contractului de cesiune

părți sociale.

În

plus, prin motivele inserate în cererea de recurs privind temeinicia

rezoluțiunii contractului de cesiune părți sociale, recurentele

- pârâte fac referire la o problemă de drept cu care instanțele din

prezenta cauză nu au fost și nu s-au considerat învestite, motiv pentru

care au fost înlăturate de Înalta Curte întrucât exced petitului

acțiunii de față.

Nu

poate fi reținută nici critica privind absența caracterului

definitiv și irevocabil al sentinței de recunoaștere a

hotărârilor arbitrale străine, față de considerentele

instanței de apel care face trimitere la rămânerea irevocabilă a

acestei sentințe prin decizia Î.C.C.J. nr. 1763/28 mai 2010 – așadar,

anterior judecării apelului, care este o cale de atac devolutivă

și la caracterul executoriu al sentinței de fond, conform art. 720

8

C. proc. civ., considerente care nu sunt criticate în prezentul recurs,

recurenta-pârâtă reluând practic motivul de apel invocat pe acest

aspect.(...)

Mai

mult, astfel cum au reținut și instanțele de apel, în

speță, prima instanță de fond a reținut că

reclamanta are interes să promoveze acțiunea de față, iar

recurentele-pârâte nu au înțeles să atace această soluție,

motivul invocat vizând problema interesului în promovarea acțiunii de fond.(…)

Pentru aceste motive, recursul declarat de recurenții-pârâți

SC T.C.I. SRL București și P.E. împotriva deciziei nr. 379 din 17

iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a

V-a comercială, a fost respins ca nefondat.