ÎCCJ, decizie (scj.ro #83290)

Regula unanimității reglementată de art.76 (1) din Legea 31/1990. Efecte. Capacitatea de exercițiu a societății comerciale referitoare la acte de dispoziție este circumscrisă regulii unanimității. Față de regula unanimității nu se poate face confuzie între noțiunea de reprezentare a persoanei juridice cu noțiunea de capacitate de exercițiu. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr . 2687 din 2 octombrie 2008) Prin acțiunea înregistrată la data de 7 noiembrie 2006 reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții S.C. Ap S.R.L., M.D.F., S.V. și M.V., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „contract” încheiat între C.V.

în calitate de reprezentant al S.C. Ap S.R.L. pe de o parte și M.D.F., S.V. și M.V. în calitate de asociați pe de altă parte. În susținerea cererii reclamanta a arătat prin actul sub semnătură privată intitulat „contract” din data de 27 octombrie 1992 C.V. asociată la pârâta S.C. Ap S.R.L. a înstrăinat trei compartimente din imobilul spațiu comercial în litigiu cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art.76 din Legea nr.31/1990 și a prevederilor art.11 și 12 din statutul societății în sensul că nu au fost respectate dispozițiile u privire la aprobarea operațiunii de vânzare-cumpărare. Tribunalul Suceava , prin sentința nr.2073 din 21 iunie 2007 a respins excepția necompetenței materiale ridicată de instanță la data de 30 noiembrie 2006, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.V., a respins ca nefondată cererea de intervenție formulată de T.I.

Pe fondul cauzei, a admis acțiunea și a constatat nulitatea înscrisului „contract”. În fundamentarea soluției, prima instanță a reținut că la încheierea „contractului” nu a fost respectată condiția capacității de exercițiu în persoana S.C. A. S.R.L., înscrisul fiind nul pentru încălcarea dispozițiilor art.949-950 și 966 Cod civil, contractul fiind unul nenumit, calificarea de către o altă instanță a acestuia ca fiind antecontract de vânzare-cumpărare neimpunându-se cu autoritate de lucru judecat în această cauză. Împotriva acestei soluții au promovat apel pârâții M.D.E., M.D.V. și T.I. arătând că, față de termenii folosiți în mod greșit instanța l-a calificat ca fiind contract nenumit, că sancțiunea nulității pentru lipsa calității de proprietar la momentul asumării promisiunii de vânzare nu se aplică dacă patrimoniul devine ulterior încheierii promisiunii, unic proprietar al bunului promis.

Curtea de Apel Suceava –Secția comercială, contencios administrativ și fiscal – prin decizia nr.103 din 15 octombrie 2007 a admis apelul a schimbat în parte sentința criticată și a respins acțiunea ca nefondată față de pârâții M.D.E. și M.D.V. și pentru lipsa calității procesuale pasivă față de pârâta M.D.L. Totodată s-au menținut dispozițiile sentinței referitoare la excepția privind necompetența instanței și lipsa calității procesuale a pârâtului S.V.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că art.76 alin.1 din Legea nr.31/1990 invocat în ce privește neîndeplinirea condiției privind capacitatea de a contracta, care în baza art.197 alin.3 din lege se aplică și societăților cu răspundere limitată „asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulți administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării și eventuala lor remunerație, afară numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel”. S-a mai reținut că față de data încheierii contractului în discuție și regula „ tempus regit actum ” se impune analiza dispozițiilor art.145 alin.3 din același act normativ potrivit căruia dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, sancțiunea pentru luarea unei decizii ce depășește limitele operațiilor obișnuite fiind aceea de suportare a pierderilor ce ar rezulta din aceasta.

În concluzie, s-a apreciat că față de terți societatea este angajată chiar dacă organele sale depășesc limitele puterilor încredințate în conformitate cu art.48 alin.3 din lege. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă. Astfel se susține că s-a dat o interpretare greșită actului dedus judecății în mod eronat înscrisul sub semnătură privată fiind considerat promisiune de vânzare-cumpărare, având în vedere că pârâta asociată Cujbă Varvara datorită normei prohibitive prevăzută de art.76 din Legea nr.31/1990 coroborată cu art.11 și 12 din actul constitutiv nu putea nici în nume propriu nici în numele societății să încheie în mod valabil o asemenea convenție întrucât capacitatea de exercițiu a societății comerciale era circumscrisă regulii unanimității.

De asemenea se susține că au fost încălcate dispozițiile art.1303 Cod civil „promisiunea de vânzare” necuprinzând modalitatea de plată a prețului care nu a fost niciodată determinat de părți. În mod eronat, consideră recurenta, că instanța de apel a considerat cauza fiind licită și morală atâta timp cât promitentul nu a predat niciodată posesia bunului promis iar pe de altă parte nici beneficiarul nu a plătit niciodată vreun preț serios și determinat cu titlu de preț de vânzare-cumpărare cotă indiviză imobil. Recursul este fondat. Pe fondul recursului criticile sunt întemeiate. Astfel nulitatea intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condițiile de validitate ale actului juridic civil.

Referindu-se la convenții, art.948 Cod civil dispune: „Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta; consimțământul valabil al părții ce se obligă; un obiect determinat; o cauză licită”. În speță asociatul pârât C.V. datorită normei prohibitive prevăzute de art.76 din Legea nr.31/1990 coroborată cu art.11 și 12 din Statutul societății comerciale nu putea nici în nume propriu, nici în numele societății comerciale să încheie în mod valabil o asemenea convenție întrucât capacitatea de exercițiu a societății comerciale referitoare la acte de dispoziție era circumscrisă regulii unanimității. În speță nu poate fi însușită susținerea instanței de apel cu referire la dispozițiile art.145 alin.3 din Legea nr.31/1990 întrucât față de regula unanimității nu se poate face confuzie între noțiunea de reprezentare a persoanei juridice cu noțiunea de capacitate de exercițiu.