ÎCCJ, decizie (scj.ro #83290)

Regula unanimității

reglementată de art.76 (1) din Legea 31/1990. Efecte.

Capacitatea

de exercițiu a societății comerciale referitoare la acte de

dispoziție este  circumscrisă regulii unanimității.

Față de regula unanimității nu se poate face confuzie

între noțiunea de reprezentare a persoanei juridice cu noțiunea de

capacitate de exercițiu.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția

comercială decizia

nr

. 2687 din 2 octombrie

2008)

Prin

acțiunea înregistrată la data de 7 noiembrie 2006 reclamanta S.C. A.

S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții S.C.

Ap

S.R.L., M.D.F., S.V. și M.V., solicitând ca în baza sentinței ce se

va pronunța să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub

semnătură privată intitulat „contract” încheiat între C.V. în

calitate de reprezentant al S.C.

Ap

S.R.L. pe de o

parte și M.D.F., S.V. și M.V. în calitate de asociați pe de

altă parte.

În susținerea cererii reclamanta a arătat prin actul sub

semnătură privată intitulat „contract” din data de 27 octombrie

1992 C.V. asociată la pârâta S.C.

Ap

S.R.L. a

înstrăinat trei compartimente din imobilul spațiu comercial în

litigiu cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de

art.76 din Legea nr.31/1990 și a prevederilor art.11 și 12 din

statutul societății în sensul că nu au fost respectate

dispozițiile u privire la aprobarea operațiunii de

vânzare-cumpărare.

Tribunalul

Suceava

, prin sentința nr.2073 din 21

iunie 2007 a respins excepția

necompetenței

materiale ridicată de instanță la data de 30 noiembrie 2006,

precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului S.V., a respins ca

nefondată

cererea

de intervenție formulată de T.I.

Pe fondul cauzei, a admis acțiunea și a constatat nulitatea

înscrisului „contract”.

În fundamentarea soluției, prima instanță a reținut că

la încheierea „contractului” nu a fost respectată condiția

capacității de exercițiu în persoana S.C. A. S.R.L., înscrisul

fiind nul pentru încălcarea dispozițiilor art.949-950 și 966 Cod

civil, contractul fiind unul nenumit, calificarea de către o altă

instanță a acestuia ca fiind

antecontract

de vânzare-cumpărare

neimpunându-se

cu

autoritate de lucru judecat în această cauză.

Împotriva acestei soluții au promovat apel pârâții M.D.E., M.D.V.

și T.I. arătând că, față de termenii folosiți în

mod greșit instanța l-a calificat ca fiind contract nenumit, că

sancțiunea nulității pentru lipsa calității de

proprietar la momentul asumării promisiunii de vânzare nu se aplică

dacă patrimoniul devine ulterior încheierii promisiunii, unic proprietar

al bunului promis.

Curtea de Apel

Suceava

–Secția comercială,

contencios administrativ și fiscal – prin decizia nr.103 din 15 octombrie

2007 a admis apelul a schimbat în parte sentința criticată și a

respins acțiunea ca

nefondată

față de pârâții M.D.E. și M.D.V. și pentru lipsa

calității procesuale pasivă față de pârâta M.D.L.

Totodată s-au menținut dispozițiile sentinței referitoare

la excepția privind

necompetența

instanței și lipsa calității procesuale a pârâtului S.V.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a

reținut că art.76 alin.1 din Legea nr.31/1990 invocat în ce

privește

neîndeplinirea

condiției privind

capacitatea de a contracta, care în baza art.197 alin.3 din lege se aplică

și societăților cu răspundere limitată „asociații

care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege

unul sau mai mulți administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata

însărcinării și eventuala lor remunerație, afară numai

dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel”.

S-a mai reținut că față de data încheierii contractului în

discuție și regula „

tempus

regit

actum

” se impune analiza

dispozițiilor art.145 alin.3 din același act normativ potrivit

căruia dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui

administrator, sancțiunea pentru luarea unei decizii ce

depășește limitele operațiilor obișnuite fiind aceea

de suportare a pierderilor ce  ar rezulta din aceasta.

În concluzie, s-a apreciat că față de terți societatea este

angajată chiar dacă organele sale depășesc limitele puterilor

încredințate în conformitate cu art.48 alin.3 din lege.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta criticile vizând

aspecte de

nelegalitate

fiind invocate

dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.

Astfel se susține că s-a dat o interpretare greșită actului

dedus judecății în mod eronat înscrisul sub semnătură

privată fiind considerat promisiune de vânzare-cumpărare, având în

vedere că pârâta asociată Cujbă Varvara datorită normei

prohibitive prevăzută de art.76 din Legea nr.31/1990 coroborată

cu art.11 și 12 din actul constitutiv nu putea nici în nume propriu nici

în numele societății să încheie în mod valabil o asemenea

convenție întrucât capacitatea de exercițiu a societății

comerciale era circumscrisă regulii unanimității.

De asemenea se susține că au fost încălcate dispozițiile

art.1303 Cod civil „promisiunea de vânzare”

necuprinzând

modalitatea de plată a prețului care  nu a fost niciodată

determinat de părți.

În mod eronat, consideră recurenta, că instanța de apel a

considerat cauza fiind  licită și morală atâta timp cât

promitentul

nu a predat niciodată posesia bunului

promis iar pe de altă parte nici beneficiarul nu a plătit

niciodată vreun preț serios și determinat cu titlu de preț

de vânzare-cumpărare cotă indiviză imobil.

Recursul este fondat.

Pe fondul recursului criticile sunt întemeiate.

Astfel nulitatea intervine atunci când sunt încălcate normele juridice

care reglementează condițiile de validitate ale actului juridic

civil. Referindu-se la convenții, art.948 Cod  civil dispune:

„Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt:

capacitatea de a contracta; consimțământul valabil al

părții ce se obligă; un obiect determinat; o cauză

licită”.

În speță asociatul pârât C.V. datorită normei prohibitive

prevăzute de art.76 din Legea nr.31/1990 coroborată cu art.11 și

12 din Statutul societății comerciale nu putea nici în nume propriu,

nici în numele societății comerciale să încheie în mod valabil o

asemenea convenție întrucât capacitatea de exercițiu a

societății comerciale referitoare la acte de dispoziție era

circumscrisă regulii unanimității.

În speță nu poate fi însușită susținerea

instanței de apel cu referire la dispozițiile art.145 alin.3 din

Legea nr.31/1990 întrucât față de regula unanimității nu se

poate face confuzie între noțiunea de reprezentare a persoanei juridice cu

noțiunea de capacitate de exercițiu.