ÎCCJ, decizie (scj.ro #83131)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83131) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Societate cu răspundere limitată. Neregularități în numirea reprezentanților. Inopozabilitate față de terți Societatea comercială nu poate invoca față de un terț numirea în funcția de administrator a unei alte persoane câtă vreme această numire nu a fost publicată în Monitorul Oficial. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1026 din 26 martie 2009) Reclamanta S.C. T.A. SRL cheamă în judecată pe pârâtul I.D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta să respecte contractul de închiriere încheiat între părți în sensul de a-i permite reclamantei accesul în imobilul închiriat. Pârâtul formulează cerere reconvențională solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezilierea prin acordul părților a contractului de închiriere în litigiu.
Prin sentința comercială nr.1323 din 30 ianuarie 2008 Tribunalul București Secția a-VI-a comercială admite cererea principală formulată de reclamanta pârâtă, obligă pe pârât să respecte contractul de închiriere în litigiu în sensul de a permite reclamantei pârâte accesul în imobilul închiriat și respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, reținând că cererea de reziliere a contractului în cauză, înregistrată la D.G .F.P.
Ilfov de către pârâtul reclamant, la care s-a atașat un pretins acord al reclamantei, nu poate avea eficiență față de contractul de cesiune de părți sociale și actul adițional modificator al actului constitutiv al reclamantei al cărei asociat unic devenea Z.W., înregistrate în Registrul Comerțului de către judecătorul delegat, și față de faptul că pârâtul a recunoscut că a încasat personal contravaloarea chiriei până la data introducerii acțiunii, iar la data de 28 iunie 2006 persoana care putea angaja pe reclamantă este cea menționată la ORC Tribunalul București.
Prin decizia comercială nr.374 din 9 septembrie 2008 Curtea de Apel București Secția a-VI-a comercială respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât împotriva sentinței primei instanțe, reținând, în acest sens, că la data formulării cererii de reziliere a contractului de închiriere, reclamanta intimată prin reprezentantul său legal nu și-a exprimat consimțământul la această reziliere, astfel că nu se poate pretinde că între părți ar fi existat acordul de voință în sensul rezilierii contractului. Împotriva deciziei de mai sus pârâtul declară recurs în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă. În fundamentarea recursului său recurentul critică instanța de apel pentru greșita aplicare a prevederilor legale în materia opozabilității față de terți a schimbării administratorului unei societăți comerciale cu răspundere limitată, ignorând că cererea de reziliere a contractului a fost semnată la D.G .F.P.
de către o persoană fizică, reprezentant al locatarei reclamante, care deținea originalul contractului de închiriere în cauză și ștampila societății comerciale, pe care a și utilizat-o, neprezentându-se, la acel moment, dovada existenței unui alt reprezentant legal al intimatei reclamante cu privire la persoana căruia să fi fost înștiințat recurentul, instanța criticată făcând o aplicare eronată a dispozițiilor art.5 din Legea nr.26/1990 și ale art.26 alin.2 din aceeași lege, precum și ale art.204 alin.5, art.54 alin.2 și art.55 alin.2 din Legea nr.31/1990, în condițiile în care actul adițional la actul constitutiv al societății reclamante -prin care a fost schimbat și administratorul acesteia - a fost publicat în Monitorul Oficial Partea a-IV-a nr.2457 din 7 august 2006, mult după semnarea cererii de reziliere a contractului în litigiu de către dl. F.O.S.
Recursul este fondat. Din examinarea actelor dosarului s-a constatat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.54 alin.2 din Legea nr.31/1990 raportat la art.204 alin.5 din aceeași lege, ignorând că intimata reclamantă – societate comercială – nu putea invoca față de terț, respectiv față de pârâtul recurent, numirea în funcția de administrator - reprezentant legal - a unei alte persoane câtă vreme această numire nu a fost publicată în conformitate cu legea, adică – în speță – în Monitorul Oficial.
Or, în cauza de față, publicarea actului adițional la actul constitutiv al societății comerciale reclamante, prin care a fost desemnat un alt administrator, reprezentant legal al acesteia, s-a făcut în Monitorul Oficial – partea a-IV-a din 7 august 2006, aceasta fiind data la care recurentul pârât a putut cunoaște că locatara cu care încheiase contractul de închiriere în litigiu avea un alt reprezentant legal decât acela care-și exprimase acordul pe cererea de reziliere a menționatului contract aplicând și ștampila reclamantei intimate, ștampilă a cărei pierdere eventuală societatea comercială în cauză nu a făcut dovadă să o fi reclamat.
În mod netemeinic instanța de apel nu a dat eficiență cererii de reziliere a contractului de închiriere, în cauză, prin acordul părților, câtă vreme pârâtul a probat că cererea de reziliere depusă la AFP este semnată de reprezentanții ambelor părți la contractul de închiriere în litigiu, intimata reclamantă nefăcând dovada că cel care și-a manifestat acordul menționat, semnând și ștampilând înscrisul, nu a fost dl. F.O.S., împuternicit prin procură specială (fila 9 dosar judecătorie) de administratorul de atunci al societății, dl. Al Q.F. Așa fiind, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art.312 alin.1,2 și 3 Cod procedură civilă a admis recursul, a modificat decizia recurată, a admis apelul aceleiași părți împotriva sentinței instanței de fond pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca nefondată acțiunea principală, a admis cererea reconvențională și pe cale de consecință, a constatat reziliat prin acordul părților contractul de închiriere în litigiu.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.