ÎCCJ, decizie (scj.ro #82861)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82861) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Societate
cu răspundere limitată. Absența unor norme de trimitere cu
privire la aplicarea regulilor de administrare prevăzute pentru societatea
pe acțiuni. Consecințe
Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea
societăților
Index alfabetic: acțiune în răspundere
-
administrator
-
societate cu răspundere limitată
-
norme de trimitere
Legea
nr. 31/1990, art. 144
1
alin. (1), alin. (4), art. 144
3
,
art. 150, art. 197 alin. (2)-(3)
Regulile
de administrare prevăzute de lege pentru societățile pe
acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere
limitată decât în cazul existenței unor norme de trimitere,
expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Absența unor astfel de norme de trimitere, limitative
și de strictă interpretare, la societatea pe acțiuni, conduce
indubitabil la concluzia că administrarea societății cu
răspundere limitată este guvernată de reguli diferite de cele
stipulate pentru societatea pe acțiuni.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3679 din 31
octombrie 2013
Notă
:
În decizie a fost avută în vedere forma Legii nr. 31/1990 în vigoare la
data de 12 ianuarie 2007
Prin
cererea formulată, reclamanta SC D.I.C. SRL, în contradictoriu cu
pârâții C.A., SC A.H.I.I. SRL și SC RBS BANK(România) SA a solicitat
să se dispună:
-
atragerea răspunderii administratorului C.A. față de SC D.I.C.
SRL, în temeiul dispozițiilor art. 72, 73, 144
2
, 144
4
,
150 din Legea nr. 31/1990, pentru neîndeplinirea obligațiilor ce ii
reveneau în calitatea sa de administrator al societății, obligarea
acestuia la repararea integrală a prejudiciilor cauzate
societății de concurența neloială săvârșită
de către acesta, în suma de 96.850 euro.
-
anularea contractelor de închiriere încheiate de către administratorul
C.A. în dauna SC D.I.C. SRL respectiv a contractului de închiriere nr.
124/01.04.2007 cu SC A.H.I.I. SRL și a contractului de sub-închiriere nr.
130/17.05.2007 încheiat de către același administrator C.A. cu SC RBS
BANK (România) SA, fosta ABN A. BANK România SA, evacuarea acestuia din
urmă din spațiul proprietatea SC D.I.C. SRL.
-
obligarea pârâtului C.A. la restituirea documentelor și actelor contabile
ale societății reclamante (precizare de acțiune, fila 24 și
93 volumul I).
Prin sentința civilă nr. 1288/12 iulie 2011, Tribunalul Brașov a
respins excepțiile inadmisibilității și a
tardivității.
A admis în parte acțiunea formulată și precizată de
reclamanta SC D.I.C. SRL cu sediul în Brașov, str. Z., nr. 2, bl. 40, jud.
Brașov în contradictoriu cu pârâtul C.A. cu domiciliul în Brașov,
str. H., nr. 31, sc. B, ap. 1, jud. Brașov și în
consecință:
A obligat pârâtul să predea reclamantei toate documentele și actele
contabile ale societății reclamante. A respins restul
pretențiilor. A respins acțiunea formulată de reclamantă. A
obligat reclamanta să plătească pârâților C.A. și SC
A.H.I.I. SRL suma de 21.328 lei cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța această sentință, instanța de fond a
reținut, în esență, următoarele considerente:
La data
de 01.04.2007 s-a încheiat între SC A.H.I.I. SRL (în calitate de locatar)
și SC D.I.C. SRL (în calitate de locator și proprietar), contractul
de închiriere nr. 124/01.04.2007, având ca obiect închirierea spațiului
situat în Mun. Brașov, str. Z. nr.2, bl. 40, sc. C, jud. Brașov.
Ulterior,
la data de 17.05.2007, între SC RBS BANK (România) SA, SC D.I.C. SRL și SC
A.H.I.I. SRL s-a încheiat contractul de subînchiriere nr.130/17.05.2007, având
ca obiect subînchirierea imobilului situat la parterul blocului nr.40, sc. C,
din Mun. Brașov, str. Z. nr. 2, jud. Brașov.
La
încheierea celor două contracte în litigiu, atât reclamanta SC D.I.C. SRL,
cât și pârâta SC A.H.I.I. SRL au fost reprezentate de pârâtul A.C.
administrator al celor două societăți sus indicate.
În
condițiile în care asociatul unic al societății reclamante a
decis să-l împuternicească pe pârât să încheie contracte de
închiriere pentru imobilele proprietatea asociatului unic de pe teritoriul
României, motivul de nulitate absolută prevăzut de textul art.
150 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 nu subzistă în cauză,
fiind asanat prin emiterea procurii speciale sus indicate.
Reclamanta,
prin administrator A.C., încheie cu societatea pârâtă SC A.H.I.I. SRL,
prin același administrator, contractul de închiriere nr. 124/01.04.2007 pe
o perioadă de 28 ani, cu o valoare totală a chiriei de peste
1.500.000 euro (aproximativ de 6 ori valoarea imobilului închiriat), apoi
după 47 de zile subînchiriază imobilul către pârâta SC RBS BANK
România SA pe durata a 5 ani, cu o valoare totală de aproximativ 380.000
lei euro.
În
condițiile în care dubla reprezentare la încheierea actelor cerute nu este
prohibită de lege, iar contractul de închiriere în litigiu este oneros
pentru reclamantă, aceasta fiind prejudiciată prin încheierea acestui
contract, în cauză nu există motive de nulitate absolută a
acestui contract (și implicit a contractului de subînchiriere în litigiu)
și nici nu poate fi antamată răspunderea pârâtului C.A. pentru
prejudicii aduse societății reclamante prin încheierea celor
două contracte, de vreme ce reclamanta nu a fost prejudiciată.
Pârâtul
administrator al societății reclamante C.A. a recunoscut prin
întâmpinarea depusă la dosar că deține documentele și
actele contabile ale societății reclamante fiind de acord cu
restituirea acestora către reclamantă.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC D.I.C. SRL și pârâtul
C.A.
Curtea
de apel a constatat apelurile declarate nefondate.
S-a
reținut, în rezumat, că la încheierea celor două contracte în
litigiu atât reclamanta SC D.I.C. SRL, cât și pârâta SC A.H.I.I. SRL au
fost reprezentate de pârâtul A.C.
Dispozițiile
art. 197 alin. (2) și (3) din LSC, art. 144
3
din LSC , art. 144
1
alin. (1), art. 144
1
alin. (4) , art. 150 din LSC sunt
dispoziții care se aplică doar societăților pe
acțiuni, nu și societăților cu răspundere
limitată.
Susținerea
apelantei potrivit căreia procura din 15.11.2006 dată de F.C. lui
C.A. ar fi valabilă doar pentru imobilele proprietate persoană a lui
F.C. este neîntemeiată având în vedere că F.C. este unic asociat al
reclamantei SC D.I.C. SRL, iar din corespondența purtată între F.C.
și C.A. rezultă că această procură privește
și imobilele societății SC D.I.C. SRL.
Curtea
a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei
de 96.850 euro adică 413055,565 lei ce reprezintă doar diferența
de valoare dintre sumele încasate de SC A.H.I.I. SRL și cele încasate de
reclamantă este neîntemeiată întrucât încasarea de către
pârâtă a unei chirii mai mari decât cea datorată reclamantei nu
contravine vreunui text legal, iar subînchirierea era permisă prin
contractul de închiriere.
În
cazul în care mandatarul încheie actul juridic cu o terță
persoană pe care el o reprezintă (dubla reprezentare) există
pericolul neglijării intereselor mandantului. Un asemenea pericol nu
există dacă mandantul convine să dea împuternicire mandatarului
în acest sens ori dacă clauzele actului sunt astfel precizate încât este
exclusă vătămarea intereselor mandantului.
Față
de dispozițiile art. 1536 și art.1537 C. civ., mandatarul nu poate
depăși limitele mandatului său, putând face numai acte de
administrare obișnuită.
Existența
unor clauze abuzive referitoare la durata închirierii și posibilitatea
prelungirii acesteia printr-o notificare din partea locatarului, la
posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului de închiriere de către
locatar printr-o simplă notificare, în condițiile în care procura nu
prevede posibilitatea încheierii contractului cu o societate pe care tot
pârâtul C.A. o reprezenta, vatămă interesele reclamantei
depășind limitele unui contract de închiriere, având natura unui act
de dispoziție, însă încheierea unui contract de către mandatar
cu depășirea mandatului nu duce la anularea acestuia dacă se dovedește
ratificarea expresă sau tacită de către mandant, ratificare care
rezultă în speță din primirea unor sume de bani de către
asociatul reclamantei provenite din contractul de închiriere 124/2007, de a
cărui existență F.C. a știut, așa cum rezultă din
răspunsurile la interogatoriu.
Din
corespondența electronică purtată între asociatul reclamantei
și C.A., documente necontestate de reclamantă, rezultă că
asociatul reclamantei a avut cunoștință de contractul de
închiriere nr. 124/2007, deci mandatul a fost ratificat.
Expertizele
extrajudiciare depuse la fond și în apel față de obiectul
acțiunii așa cum a fost precizat și limitat la obligarea
pârâtului la plata sumei de 96.850 euro nu au relevanță în
condițiile în care nu există vreun text care să interzică
unui chiriaș să subînchirieze un spațiu cu o chirie mai mare
decât cea prevăzută în contractul de închiriere.
Instanța
de apel a stabilit că nu se poate pronunța în acest dosar asupra
cererii reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumelor ridicate din
patrimoniul societății și nerestituite, cât și repararea
integrală a prejudiciilor cauzate prin concurența neloială
față de dispozițiile art. 294 C. proc. civ., neputându-se
preciza direct în apel alte pretenții patrimoniale decât cele de la fond.
În ceea
ce privește motivul de apel privind neplata chiriei de către
pârâta SC A.H.I.I. SRL reclamantei, s-a apreciat în apel că acesta
este un aspect care nu ține de anularea contractului de închiriere, ci
eventual de rezoluțiunea sau rezilierea acestuia.
În ceea
ce privește atragerea răspunderii administratorului pârât C.A.,
întrucât nu au fost precizate la fond pretențiile decât generic
fără a se face referire la o sumă exactă, această
precizare depinzând de executarea capătului de cerere privind predarea
tuturor documentelor contabile de către pârâtul C.A. reclamantei, acestea
pot constitui obiectul unui alte acțiuni.
În apel
s-au predat acte contabile de către pârâtă reclamantei conform
proceselor de predare-primire din 18.01.2012, însă nu rezultă
dacă sunt toate documentele contabile ale societății, motiv
pentru care apelul pârâtului C.A. s-a apreciat că este neîntemeiat.
Față
de considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel Brașov, Secția
civilă, a respins apelurile declarate de reclamantă și pârâtul
C.A. și a păstrat sentința Tribunalului Brașov.
În baza
arta. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata sumei de
30.206,4 lei cheltuieli de judecată pârâtei, iar, față de
respingerea apelului pârâtului C.A., a fost respinsă cererea de obligare
la plata cheltuielilor de judecată față de pârâtul C.A.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs recurenta-reclamantă,
prin lichidator judiciar, solicitând modificarea în parte a deciziei în sensul
admiterii acțiunii în totalitate.
În
motivarea recursului s-au invocat următoarele motive de nelegalitate a
deciziei recurate:
1)Au
fost încălcate dispozițiile art. 197 alin. 2 și 3 din Legea nr.
31/1990 conform cărora administratorii nu puteau primi, fără
autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în alte
societăți concurente sau având același obiect de activitate […],
sub sancțiunea revocării și a răspunderii pentru daune. Mai
mult, potrivit art. 144
3
din aceeași lege, administratorul care
are interese contrare societății într-o anumită operațiune,
trebuie să […] nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această
operațiune. Recurenta a arătat că obligațiile
prevăzute de lege se obiectivează în obligația de loialitate
prevăzută de art. 144
1
alin. (4) din LSC, iar din valoarea
contractelor încheiate de pârât rezultă interesul acestuia contrar
intereselor reclamantei. În mod eronat, instanța de apel a apreciat
că nu există conflict de interese la încheierea contractului de
închiriere între societatea pârâtului și societatea reclamantă.
Administratorul avea obligația legală de a se abține de la
deliberările privind încheierea contractelor de închiriere cu societatea
la care este acționar majoritar. Nerespectarea obligației conduce la
suportarea prejudiciului constând în sumele încasate în plus din subînchiriere.
2)
Motivarea instanței de apel încalcă flagrant dispozițiile art.
150 din Legea nr. 31/1990, întrucât procura din data de 15.11.2006 vizează
proprietățile persoanei fizice F.C., și nu imobilul proprietatea
reclamantei. Mai mult decât atât notarul care a autentificat procura este
cercetat penal de autoritățile israeliene ca urmare a falsurilor
comise.
Recurenta a susținut că textele legale evocate se aplică și
societăților cu răspundere limitată deoarece la data
încheierii contractelor de închiriere, aprilie-mai 2007, nu existau
dispozițiile alin. (4) din art. 197 LSC care prevăd că
dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe
acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere
limitată, acest alineat fiind introdus de abia în luna iunie 2007.
3) A
fost ignorat complet de instanța de apel motivul de nulitate absolută
invocat de reclamantă referitor la faptul că, prin durata de 28 de
ani pentru care a fost încheiat și prin clauzele stipulate, contractul de
închiriere nr. 124/1.94.2007 depășește sfera actelor de
administrare, fiind un veritabil act de dispoziție care nu putea fi
valabil încheiat de mandatarul cu procură generală. Ratificarea
expresă sau tacită de către mandant a contractului încheiat cu
depășirea limitelor mandatului este eronată, nerezultând din
nicio probă administrată în cauză.
Analizând decizia recurată sub aspectul legalității sale, prin
prisma motivelor de recurs, Înalta Curte a reținut următoarele:
O primă chestiune care se impune a fi lămurită în cauză
poartă asupra dispozițiilor legale aplicabile în materia
administrării societăților cu răspundere limitată,
evocate de reclamantă, la data încheierii contractelor de închiriere a
căror anulare se solicită, respectiv a contractului nr.
124/01.04.2007 și a contractului 130/17.05.2007.
Instanța de apel a constatat că dispozițiile legale evocate de
reclamantă, respectiv art. 197 alin. 2 și 3 din LSC, art. 144
3
din
LSC , art. 144
1
al 1, art. 144
1
al. 4 , art. 150 din LSC
sunt dispoziții care se aplică doar societăților pe
acțiuni, nu și societăților cu răspundere
limitată.
Dimpotrivă, reclamanta susține că, la data încheierii
contractelor de închiriere, nu erau în vigoare dispozițiile art. 197 alin.
4 din Legea nr. 31/1990, astfel că prevederile legale enunțate mai
sus se aplicau deopotrivă ambelor tipuri de societăți.
Înalta Curte constată că, la data încheierii
contractelor de închiriere, era în vigoare legea societăților
comerciale în forma din data de 12.01.2007, care, în alin. 3 prevedea că
dispozițiile art. 75, 76, 77 alin. (1) și 79 se aplică și
societăților cu răspundere limitată. Prin modificările
aduse Legii nr. 31/1990 de către O.U.G. nr. 82/2007, în sensul
introducerii unui nou alineat (4) la art. 197 în care se statuează că
„
Dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe
acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere
limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare”
,
nu s-a făcut altceva decât să se clarifice sfera persoanelor juridice
cărora le sunt aplicabile regulile de administrare a
societăților pe acțiuni. Din interpretarea coroborată a
alin. (3) și (4) ale art. 197 LSC se deduce concluzia că regulile de
administrare prevăzute de lege pentru societățile pe
acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere
limitată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de
Legea nr. 31/1990.
Dispozițiile legii societăților comerciale
referitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu erau
aplicabile societăților cu răspundere limitată nici la
momentul încheierii contractelor de închiriere. Astfel, chiar înainte de
modificările aduse legii societăților comerciale prin O.U.G. nr.
82/2007, legiuitorul a prevăzut că societăților cu
răspundere limitată li se aplică dispoziții reglementate
pentru alte forme de societăți numai în cazul existenței unor
norme de trimitere. Absența unor astfel de norme de trimitere, limitative
și de strictă interpretare, la societatea pe acțiuni conduce
indubitabil la concluzia că administrarea societății cu
răspundere limitată este guvernată de reguli diferite de cele
stipulate pentru societatea pe acțiuni.
Singurul text legal evocat de reclamanta recurentă care se aplică în
cauză este art. 197 alin. (2) din legea menționată, potrivit
căruia administratorii nu pot primi, fără autorizarea
adunării asociaților, mandatul de administrator în alte
societăți concurente sau având același obiect de activitate,
nici să facă același fel de comerț ori altul concurent pe
cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub
sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune.
Înalta Curte a constatat că această dispoziție legală nu a
fost invocată în fața instanței de fond, în cuprinsul
acțiunii și al precizării acesteia, ci numai în apel, astfel
că nu putea face obiectul controlului judiciar.
Chiar dacă se constată că din motivarea în fapt a acțiunii
rezultă că reclamanta a invocat existența unei practici de
concurență neloială, textul legal analizat tratează
problema revocării administratorilor de către adunarea
asociaților și a răspunderii față de aceștia
pentru daune, nu față de terțe persoane prejudiciate.
Criticile recurentei referitoare la aprecierea caracterului procurii din data
de 15.11.2006, la existența conflictului de interese și la modul în
care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză nu pot
fi analizate în recurs întrucât exced controlului de legalitate, tinzând la
schimbarea situației de fapt reținută de instanța de apel.
De asemenea, dubla reprezentare nu constituie un motiv de
anulare a actului, iar depășirea limitelor mandatului la încheierea
contractului de închiriere nr. 124/1.94.2007 prin durata de 28 de ani pentru
care a fost încheiat și prin clauzele stipulate, invocată de
recurentă, nu poate atrage încadrarea actului încheiat în sfera actelor de
dispoziție, acesta rămânând un act de administrare.
Față de considerentele expuse pe larg mai sus, în baza art. 312 alin.
1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
În baza
art. 274 C. proc. civ. a obligat recurenta la plata sumei de 5.000 lei
reprezentând cheltuieli de judecată către intimații C.A. și