ÎCCJ, decizie (scj.ro #82861)

Societate cu răspundere limitată. Absența unor norme de trimitere cu privire la aplicarea regulilor de administrare prevăzute pentru societatea pe acțiuni. Consecințe Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea societăților Index alfabetic: acțiune în răspundere - administrator - societate cu răspundere limitată - norme de trimitere Legea nr. 31/1990, art. 144 1 alin. (1), alin. (4), art. 144 3 , art. 150, art. 197 alin. (2)-(3) Regulile de administrare prevăzute de lege pentru societățile pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată decât în cazul existenței unor norme de trimitere, expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 31/1990. Absența unor astfel de norme de trimitere, limitative și de strictă interpretare, la societatea pe acțiuni, conduce indubitabil la concluzia că administrarea societății cu răspundere limitată este guvernată de reguli diferite de cele stipulate pentru societatea pe acțiuni.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3679 din 31 octombrie 2013 Notă : În decizie a fost avută în vedere forma Legii nr. 31/1990 în vigoare la data de 12 ianuarie 2007 Prin cererea formulată, reclamanta SC D.I.C. SRL, în contradictoriu cu pârâții C.A., SC A.H.I.I. SRL și SC RBS BANK(România) SA a solicitat să se dispună: - atragerea răspunderii administratorului C.A. față de SC D.I.C. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 72, 73, 144 2 , 144 4 , 150 din Legea nr. 31/1990, pentru neîndeplinirea obligațiilor ce ii reveneau în calitatea sa de administrator al societății, obligarea acestuia la repararea integrală a prejudiciilor cauzate societății de concurența neloială săvârșită de către acesta, în suma de 96.850 euro.

- anularea contractelor de închiriere încheiate de către administratorul C.A. în dauna SC D.I.C. SRL respectiv a contractului de închiriere nr. 124/01.04.2007 cu SC A.H.I.I. SRL și a contractului de sub-închiriere nr. 130/17.05.2007 încheiat de către același administrator C.A. cu SC RBS BANK (România) SA, fosta ABN A. BANK România SA, evacuarea acestuia din urmă din spațiul proprietatea SC D.I.C. SRL. - obligarea pârâtului C.A. la restituirea documentelor și actelor contabile ale societății reclamante (precizare de acțiune, fila 24 și 93 volumul I). Prin sentința civilă nr. 1288/12 iulie 2011, Tribunalul Brașov a respins excepțiile inadmisibilității și a tardivității. A admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC D.I.C.

SRL cu sediul în Brașov, str. Z., nr. 2, bl. 40, jud. Brașov în contradictoriu cu pârâtul C.A. cu domiciliul în Brașov, str. H., nr. 31, sc. B, ap. 1, jud. Brașov și în consecință: A obligat pârâtul să predea reclamantei toate documentele și actele contabile ale societății reclamante. A respins restul pretențiilor. A respins acțiunea formulată de reclamantă. A obligat reclamanta să plătească pârâților C.A. și SC A.H.I.I. SRL suma de 21.328 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente: La data de 01.04.2007 s-a încheiat între SC A.H.I.I. SRL (în calitate de locatar) și SC D.I.C. SRL (în calitate de locator și proprietar), contractul de închiriere nr. 124/01.04.2007, având ca obiect închirierea spațiului situat în Mun.

Brașov, str. Z. nr.2, bl. 40, sc. C, jud. Brașov. Ulterior, la data de 17.05.2007, între SC RBS BANK (România) SA, SC D.I.C. SRL și SC A.H.I.I. SRL s-a încheiat contractul de subînchiriere nr.130/17.05.2007, având ca obiect subînchirierea imobilului situat la parterul blocului nr.40, sc. C, din Mun. Brașov, str. Z. nr. 2, jud. Brașov. La încheierea celor două contracte în litigiu, atât reclamanta SC D.I.C. SRL, cât și pârâta SC A.H.I.I. SRL au fost reprezentate de pârâtul A.C. administrator al celor două societăți sus indicate. În condițiile în care asociatul unic al societății reclamante a decis să-l împuternicească pe pârât să încheie contracte de închiriere pentru imobilele proprietatea asociatului unic de pe teritoriul României, motivul de nulitate absolută prevăzut de textul art. 150 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 nu subzistă în cauză, fiind asanat prin emiterea procurii speciale sus indicate.

Reclamanta, prin administrator A.C., încheie cu societatea pârâtă SC A.H.I.I. SRL, prin același administrator, contractul de închiriere nr. 124/01.04.2007 pe o perioadă de 28 ani, cu o valoare totală a chiriei de peste 1.500.000 euro (aproximativ de 6 ori valoarea imobilului închiriat), apoi după 47 de zile subînchiriază imobilul către pârâta SC RBS BANK România SA pe durata a 5 ani, cu o valoare totală de aproximativ 380.000 lei euro. În condițiile în care dubla reprezentare la încheierea actelor cerute nu este prohibită de lege, iar contractul de închiriere în litigiu este oneros pentru reclamantă, aceasta fiind prejudiciată prin încheierea acestui contract, în cauză nu există motive de nulitate absolută a acestui contract (și implicit a contractului de subînchiriere în litigiu) și nici nu poate fi antamată răspunderea pârâtului C.A.

pentru prejudicii aduse societății reclamante prin încheierea celor două contracte, de vreme ce reclamanta nu a fost prejudiciată. Pârâtul administrator al societății reclamante C.A. a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosar că deține documentele și actele contabile ale societății reclamante fiind de acord cu restituirea acestora către reclamantă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC D.I.C. SRL și pârâtul C.A. Curtea de apel a constatat apelurile declarate nefondate. S-a reținut, în rezumat, că la încheierea celor două contracte în litigiu atât reclamanta SC D.I.C. SRL, cât și pârâta SC A.H.I.I. SRL au fost reprezentate de pârâtul A.C. Dispozițiile art. 197 alin. (2) și (3) din LSC, art. 144 3 din LSC , art. 144 1 alin. (1), art. 144 1 alin. (4) , art. 150 din LSC sunt dispoziții care se aplică doar societăților pe acțiuni, nu și societăților cu răspundere limitată.

Susținerea apelantei potrivit căreia procura din 15.11.2006 dată de F.C. lui C.A. ar fi valabilă doar pentru imobilele proprietate persoană a lui F.C. este neîntemeiată având în vedere că F.C. este unic asociat al reclamantei SC D.I.C. SRL, iar din corespondența purtată între F.C. și C.A. rezultă că această procură privește și imobilele societății SC D.I.C. SRL. Curtea a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 96.850 euro adică 413055,565 lei ce reprezintă doar diferența de valoare dintre sumele încasate de SC A.H.I.I. SRL și cele încasate de reclamantă este neîntemeiată întrucât încasarea de către pârâtă a unei chirii mai mari decât cea datorată reclamantei nu contravine vreunui text legal, iar subînchirierea era permisă prin contractul de închiriere.

În cazul în care mandatarul încheie actul juridic cu o terță persoană pe care el o reprezintă (dubla reprezentare) există pericolul neglijării intereselor mandantului. Un asemenea pericol nu există dacă mandantul convine să dea împuternicire mandatarului în acest sens ori dacă clauzele actului sunt astfel precizate încât este exclusă vătămarea intereselor mandantului. Față de dispozițiile art. 1536 și art.1537 C. civ., mandatarul nu poate depăși limitele mandatului său, putând face numai acte de administrare obișnuită. Existența unor clauze abuzive referitoare la durata închirierii și posibilitatea prelungirii acesteia printr-o notificare din partea locatarului, la posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului de închiriere de către locatar printr-o simplă notificare, în condițiile în care procura nu prevede posibilitatea încheierii contractului cu o societate pe care tot pârâtul C.A.

o reprezenta, vatămă interesele reclamantei depășind limitele unui contract de închiriere, având natura unui act de dispoziție, însă încheierea unui contract de către mandatar cu depășirea mandatului nu duce la anularea acestuia dacă se dovedește ratificarea expresă sau tacită de către mandant, ratificare care rezultă în speță din primirea unor sume de bani de către asociatul reclamantei provenite din contractul de închiriere 124/2007, de a cărui existență F.C. a știut, așa cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu. Din corespondența electronică purtată între asociatul reclamantei și C.A., documente necontestate de reclamantă, rezultă că asociatul reclamantei a avut cunoștință de contractul de închiriere nr. 124/2007, deci mandatul a fost ratificat.

Expertizele extrajudiciare depuse la fond și în apel față de obiectul acțiunii așa cum a fost precizat și limitat la obligarea pârâtului la plata sumei de 96.850 euro nu au relevanță în condițiile în care nu există vreun text care să interzică unui chiriaș să subînchirieze un spațiu cu o chirie mai mare decât cea prevăzută în contractul de închiriere. Instanța de apel a stabilit că nu se poate pronunța în acest dosar asupra cererii reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumelor ridicate din patrimoniul societății și nerestituite, cât și repararea integrală a prejudiciilor cauzate prin concurența neloială față de dispozițiile art. 294 C. proc. civ., neputându-se preciza direct în apel alte pretenții patrimoniale decât cele de la fond.

În ceea ce privește motivul de apel privind neplata chiriei de către pârâta SC A.H.I.I. SRL reclamantei, s-a apreciat în apel că acesta este un aspect care nu ține de anularea contractului de închiriere, ci eventual de rezoluțiunea sau rezilierea acestuia. În ceea ce privește atragerea răspunderii administratorului pârât C.A., întrucât nu au fost precizate la fond pretențiile decât generic fără a se face referire la o sumă exactă, această precizare depinzând de executarea capătului de cerere privind predarea tuturor documentelor contabile de către pârâtul C.A. reclamantei, acestea pot constitui obiectul unui alte acțiuni. În apel s-au predat acte contabile de către pârâtă reclamantei conform proceselor de predare-primire din 18.01.2012, însă nu rezultă dacă sunt toate documentele contabile ale societății, motiv pentru care apelul pârâtului C.A.

s-a apreciat că este neîntemeiat. Față de considerentele mai sus arătate, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, a respins apelurile declarate de reclamantă și pârâtul C.A. și a păstrat sentința Tribunalului Brașov. În baza arta. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata sumei de 30.206,4 lei cheltuieli de judecată pârâtei, iar, față de respingerea apelului pârâtului C.A., a fost respinsă cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată față de pârâtul C.A. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs recurenta-reclamantă, prin lichidator judiciar, solicitând modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii acțiunii în totalitate.

În motivarea recursului s-au invocat următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate: 1)Au fost încălcate dispozițiile art. 197 alin. 2 și 3 din Legea nr. 31/1990 conform cărora administratorii nu puteau primi, fără autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate […], sub sancțiunea revocării și a răspunderii pentru daune. Mai mult, potrivit art. 144 3 din aceeași lege, administratorul care are interese contrare societății într-o anumită operațiune, trebuie să […] nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operațiune. Recurenta a arătat că obligațiile prevăzute de lege se obiectivează în obligația de loialitate prevăzută de art. 144 1 alin. (4) din LSC, iar din valoarea contractelor încheiate de pârât rezultă interesul acestuia contrar intereselor reclamantei.

În mod eronat, instanța de apel a apreciat că nu există conflict de interese la încheierea contractului de închiriere între societatea pârâtului și societatea reclamantă. Administratorul avea obligația legală de a se abține de la deliberările privind încheierea contractelor de închiriere cu societatea la care este acționar majoritar. Nerespectarea obligației conduce la suportarea prejudiciului constând în sumele încasate în plus din subînchiriere. 2) Motivarea instanței de apel încalcă flagrant dispozițiile art. 150 din Legea nr. 31/1990, întrucât procura din data de 15.11.2006 vizează proprietățile persoanei fizice F.C., și nu imobilul proprietatea reclamantei. Mai mult decât atât notarul care a autentificat procura este cercetat penal de autoritățile israeliene ca urmare a falsurilor comise.

Recurenta a susținut că textele legale evocate se aplică și societăților cu răspundere limitată deoarece la data încheierii contractelor de închiriere, aprilie-mai 2007, nu existau dispozițiile alin. (4) din art. 197 LSC care prevăd că dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, acest alineat fiind introdus de abia în luna iunie 2007. 3) A fost ignorat complet de instanța de apel motivul de nulitate absolută invocat de reclamantă referitor la faptul că, prin durata de 28 de ani pentru care a fost încheiat și prin clauzele stipulate, contractul de închiriere nr. 124/1.94.2007 depășește sfera actelor de administrare, fiind un veritabil act de dispoziție care nu putea fi valabil încheiat de mandatarul cu procură generală.

Ratificarea expresă sau tacită de către mandant a contractului încheiat cu depășirea limitelor mandatului este eronată, nerezultând din nicio probă administrată în cauză. Analizând decizia recurată sub aspectul legalității sale, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte a reținut următoarele: O primă chestiune care se impune a fi lămurită în cauză poartă asupra dispozițiilor legale aplicabile în materia administrării societăților cu răspundere limitată, evocate de reclamantă, la data încheierii contractelor de închiriere a căror anulare se solicită, respectiv a contractului nr. 124/01.04.2007 și a contractului 130/17.05.2007. Instanța de apel a constatat că dispozițiile legale evocate de reclamantă, respectiv art. 197 alin. 2 și 3 din LSC, art. 144 3 din LSC , art. 144 1 al 1, art. 144 1 al.

4 , art. 150 din LSC sunt dispoziții care se aplică doar societăților pe acțiuni, nu și societăților cu răspundere limitată. Dimpotrivă, reclamanta susține că, la data încheierii contractelor de închiriere, nu erau în vigoare dispozițiile art. 197 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, astfel că prevederile legale enunțate mai sus se aplicau deopotrivă ambelor tipuri de societăți. Înalta Curte constată că, la data încheierii contractelor de închiriere, era în vigoare legea societăților comerciale în forma din data de 12.01.2007, care, în alin. 3 prevedea că dispozițiile art. 75, 76, 77 alin. (1) și 79 se aplică și societăților cu răspundere limitată. Prin modificările aduse Legii nr. 31/1990 de către O.U.G.

nr. 82/2007, în sensul introducerii unui nou alineat (4) la art. 197 în care se statuează că „ Dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare” , nu s-a făcut altceva decât să se clarifice sfera persoanelor juridice cărora le sunt aplicabile regulile de administrare a societăților pe acțiuni. Din interpretarea coroborată a alin. (3) și (4) ale art. 197 LSC se deduce concluzia că regulile de administrare prevăzute de lege pentru societățile pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Dispozițiile legii societăților comerciale referitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu erau aplicabile societăților cu răspundere limitată nici la momentul încheierii contractelor de închiriere. Astfel, chiar înainte de modificările aduse legii societăților comerciale prin O.U.G. nr. 82/2007, legiuitorul a prevăzut că societăților cu răspundere limitată li se aplică dispoziții reglementate pentru alte forme de societăți numai în cazul existenței unor norme de trimitere. Absența unor astfel de norme de trimitere, limitative și de strictă interpretare, la societatea pe acțiuni conduce indubitabil la concluzia că administrarea societății cu răspundere limitată este guvernată de reguli diferite de cele stipulate pentru societatea pe acțiuni.

Singurul text legal evocat de reclamanta recurentă care se aplică în cauză este art. 197 alin. (2) din legea menționată, potrivit căruia administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaților, mandatul de administrator în alte societăți concurente sau având același obiect de activitate, nici să facă același fel de comerț ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancțiunea revocării și răspunderii pentru daune. Înalta Curte a constatat că această dispoziție legală nu a fost invocată în fața instanței de fond, în cuprinsul acțiunii și al precizării acesteia, ci numai în apel, astfel că nu putea face obiectul controlului judiciar.

Chiar dacă se constată că din motivarea în fapt a acțiunii rezultă că reclamanta a invocat existența unei practici de concurență neloială, textul legal analizat tratează problema revocării administratorilor de către adunarea asociaților și a răspunderii față de aceștia pentru daune, nu față de terțe persoane prejudiciate. Criticile recurentei referitoare la aprecierea caracterului procurii din data de 15.11.2006, la existența conflictului de interese și la modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză nu pot fi analizate în recurs întrucât exced controlului de legalitate, tinzând la schimbarea situației de fapt reținută de instanța de apel.

De asemenea, dubla reprezentare nu constituie un motiv de anulare a actului, iar depășirea limitelor mandatului la încheierea contractului de închiriere nr. 124/1.94.2007 prin durata de 28 de ani pentru care a fost încheiat și prin clauzele stipulate, invocată de recurentă, nu poate atrage încadrarea actului încheiat în sfera actelor de dispoziție, acesta rămânând un act de administrare. Față de considerentele expuse pe larg mai sus, în baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat recurenta la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimații C.A. și SC A.H.I.I. SRL.