ÎCCJ, decizie (scj.ro #83133)

Persoană fizică

autorizată. Statut juridic. Întinderea răspunderii.

Persoana fizică autorizată

are un statut de entitate juridică și un patrimoniu distincte de cele al

persoanei fizice.

Persoana fizică

autorizată răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune –

dacă acesta a fost constituit – și în completare cu întreg patrimoniul.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția

comercială decizia nr.1072 din 31 martie 2009)

Prin sentința comercială

nr.4400 din 26 martie 2008 Tribunalul București, Secția a VI-a comercială a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru motivul

de nulitate relativă și excepția lipsei de interes pentru motivul de nulitate

absolută .

În consecință a respins cererea

formulată de reclamanta T.A. împotriva pârâților T.E., B.P. și B.S., constatând

lipsa calității procesuale active și lipsa interesului .

Instanța de fond a apreciat lipsa

interesului în promovarea acțiunii întrucât dacă această acțiune ar fi admisă,

bunul s-ar întoarce în patrimoniul persoanei fizice autorizate, care este

distinct de cel al patrimoniului soților.

În ce privește motivul de nulitate

relative a reținut lipsa calității procesuale active, întrucât bunul nu face

parte din patrimoniul comun al soților, astfel că nu era necesar și

consimțământul reclamantei la înstrăinarea acestui bun.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta T.A. și prin decizia comercială nr.308 din 26 iunie 2008 Curtea

de Apel București, Secția V-a comercială a admis apelul, a desființat hotărârea

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut că în speță nu este înlăturată prezumția de comercialitate,

întrucât antecontractul în litigiu poartă asupra dreptului de proprietate

asupra unui spațiu comercial, ceea ce exclude caracterul civil al actului și

infimă susținerea despre prevederi contrare faptelor de comerț, competența

fiind a instanței comerciale, respectiv a tribunalului față de caracterul

neevaluabil al cererii, conform art.2 pct.1 litera a teza a II-a Cod procedură

civilă.

Referitor la modul de soluționare a

celor două excepții instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de fond

este criticabilă întrucât excepția lipsei de interes a fost soluționată înainte

de lămurirea regimului juridic al bunului promis, în lipsa unui probatoriu concludent

și că instanța de fond se întemeiază pe argumentul că persoana fizică

autorizată are statut de entitate juridică distinct de cel al persoanelor

fizice, ca și pe argumentul că persoana fizică autorizată are patrimoniu

propriu, fără a face trimitere la o dispoziție legală care să consacre aceste

argumente.

În ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a apelantei – reclamante, față de împrejurarea că

soluția pe această excepție a fost întemeiată pe argumentul nevalid al

patrimoniului distinct al persoanelor fizice autorizate, ca și prin raportare

la o acțiune în nulitatea contractului, nu în nulitatea antecontractului de

vânzare – cumpărare, instanța a apreciat că această excepție trebuie

reexaminată în funcție de obiectul cererii dedus judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul B.P. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în

sensul respingerii apelului reclamantei.

Recurentul a susținut că instanța a considerat greșit

că există identitate de patrimonii între o persoană fizică și o persoană fizică

autorizată, cu consecința că soția pârâtului are un drept de proprietate

devălmaș asupra bunului despre care se făcuse dovada că aparținea exclusiv

persoanei fizice autorizate; că spațiul comercial a fost dobândit de către

persoana fizică autorizată în temeiul Legii nr.550/2002 în calitatea acesteia

de comerciant, iar nu de către T.E., căsătorit cu T.A.; că lipsa de identitate

între patrimoniul unui individ și cel al unei persoane fizice autorizate

trebuie privită și prin prisma altor dispoziții legale, respectiv prin

perspectiva Legii nr.85/2006, care reglementează modul de urmărire al

patrimoniului (art.1 alin.2 lit.a) care statuează că numai persoana fizică –

comerciant poate fi supusă procedurii insolvenței, precum și prin perspectiva

dispozițiilor art.31 lit.c Codul familiei; că instanța de apel a reținut în mod

eronat că nu s-a făcut dovada că acest bun a fost inclus în patrimioniul de

afectațiune al persoanei autorizate, neavând rol activ în condițiile în care

recurentul a menționat că persoana fizică autorizată și-a deschis, după

construire, un punct de lucru în imobilul în discuție; că motivarea hotărârii

conține fraze contradictorii, iar multe din concluziile instanței sunt

nemotivate; că în motivarea hotărârii nu se regăsește nicio referire la

extrasul de carte funciară.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art.304 pct.9

Cod procedură civilă - modificarea unei hotărâri se poate cere când este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

În cauză sunt aplicabile aceste

dispoziții legale care atrag admiterea recursului declarat de pârât,

modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelului declarat

de reclamantă și menținerea hotărârii Tribunalului întrucât, instanța de apel a

soluționat în mod nelegal excepția lipsei de interes și excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei.

Legiuitorul prin O.U.G. nr.44/2008 a

reglementat regimul juridic al persoanelor fizice autorizate.

Potrivit dispozițiilor art.2 pct.j

din acest act normativ, bunurile, drepturile și obligațiile persoanei fizice

autorizate, afectate scopului exercitării unei activități economice reprezintă

un patrimoniu de afectațiune.

Prin art.20 se prevede că PFA

(persoana fizică autorizată) răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de

afectațiune, dacă acesta a fost constituit și în completare cu întreg

patrimoniul său, iar în caz de insolvență va fi supusă procedurii simplificate

prevăzută de Legea nr.85/2006 dacă are calitatea de comerciant, potrivit art.7

din Codul comercial.

Din aceste dispoziții legale se

apreciază că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică

distinct de cel al persoanei fizice și că persoana fizică autorizată are un

patrimoniu de afectațiune distinct de cel al persoanei fizice.

În speță s-a lămurit regimul juridic

al bunului promis acesta făcând parte din patrimoniul de afectațiune al

persoanei fizice autorizate – T.E., în condițiile în care acest bun a fost

dobândit de către persoana fizică autorizată T.E. în calitatea sa de comerciant

prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare în temeiul dispozițiilor

Legii nr.550/2002,  a fost înscris în Cartea Funciară pe numele persoanei

fizice autorizate – T.E. și a fost folosit pentru desfășurarea activității

comerciale a persoanei fizice autorizate – T.E. Acest imobil nu a făcut

niciodată parte din patrimoniul comun al soților T.

Persoana fizică autorizată T.E. a

cumpărat imobilul în considerarea calității sale de comerciant și în scopul

desfășurării în acest imobil a activității comerciale pentru care era

înființat.

Ca atare spațiul nu face parte din

patrimoniul comun al celor doi soți însă face parte din fondul de comerț al

Persoanei fizice autorizate motiv pentru care nu este necesar consimțământul

soției la momentul înstrăinării bunului, astfel că reclamanta nu are calitate

procesuală activă. (...)

Reclamanta nu justifică interes și

prin prisma dispozițiilor art.35 din Codul familiei care impun consimțământul

soților numai pentru înstrăinare, însă în cauză s-a încheiat numai o promisiune

bilaterală de vânzare – cumpărare.

Așa fiind, Înalta Curte a admis

recursul, a modificat decizia recurată în sensul respingerii apelului

reclamantei, ca nefondat.