ÎCCJ, decizie (scj.ro #83133)

Persoană fizică autorizată. Statut juridic. Întinderea răspunderii. Persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică și un patrimoniu distincte de cele al persoanei fizice. Persoana fizică autorizată răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune – dacă acesta a fost constituit – și în completare cu întreg patrimoniul. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1072 din 31 martie 2009) Prin sentința comercială nr.4400 din 26 martie 2008 Tribunalul București, Secția a VI-a comercială a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru motivul de nulitate relativă și excepția lipsei de interes pentru motivul de nulitate absolută . În consecință a respins cererea formulată de reclamanta T.A.

împotriva pârâților T.E., B.P. și B.S., constatând lipsa calității procesuale active și lipsa interesului . Instanța de fond a apreciat lipsa interesului în promovarea acțiunii întrucât dacă această acțiune ar fi admisă, bunul s-ar întoarce în patrimoniul persoanei fizice autorizate, care este distinct de cel al patrimoniului soților. În ce privește motivul de nulitate relative a reținut lipsa calității procesuale active, întrucât bunul nu face parte din patrimoniul comun al soților, astfel că nu era necesar și consimțământul reclamantei la înstrăinarea acestui bun. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T.A. și prin decizia comercială nr.308 din 26 iunie 2008 Curtea de Apel București, Secția V-a comercială a admis apelul, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că în speță nu este înlăturată prezumția de comercialitate, întrucât antecontractul în litigiu poartă asupra dreptului de proprietate asupra unui spațiu comercial, ceea ce exclude caracterul civil al actului și infimă susținerea despre prevederi contrare faptelor de comerț, competența fiind a instanței comerciale, respectiv a tribunalului față de caracterul neevaluabil al cererii, conform art.2 pct.1 litera a teza a II-a Cod procedură civilă.

Referitor la modul de soluționare a celor două excepții instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de fond este criticabilă întrucât excepția lipsei de interes a fost soluționată înainte de lămurirea regimului juridic al bunului promis, în lipsa unui probatoriu concludent și că instanța de fond se întemeiază pe argumentul că persoana fizică autorizată are statut de entitate juridică distinct de cel al persoanelor fizice, ca și pe argumentul că persoana fizică autorizată are patrimoniu propriu, fără a face trimitere la o dispoziție legală care să consacre aceste argumente.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a apelantei – reclamante, față de împrejurarea că soluția pe această excepție a fost întemeiată pe argumentul nevalid al patrimoniului distinct al persoanelor fizice autorizate, ca și prin raportare la o acțiune în nulitatea contractului, nu în nulitatea antecontractului de vânzare – cumpărare, instanța a apreciat că această excepție trebuie reexaminată în funcție de obiectul cererii dedus judecății. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.P. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei.

Recurentul a susținut că instanța a considerat greșit că există identitate de patrimonii între o persoană fizică și o persoană fizică autorizată, cu consecința că soția pârâtului are un drept de proprietate devălmaș asupra bunului despre care se făcuse dovada că aparținea exclusiv persoanei fizice autorizate; că spațiul comercial a fost dobândit de către persoana fizică autorizată în temeiul Legii nr.550/2002 în calitatea acesteia de comerciant, iar nu de către T.E., căsătorit cu T.A.; că lipsa de identitate între patrimoniul unui individ și cel al unei persoane fizice autorizate trebuie privită și prin prisma altor dispoziții legale, respectiv prin perspectiva Legii nr.85/2006, care reglementează modul de urmărire al patrimoniului (art.1 alin.2 lit.a) care statuează că numai persoana fizică – comerciant poate fi supusă procedurii insolvenței, precum și prin perspectiva dispozițiilor art.31 lit.c Codul familiei; că instanța de apel a reținut în mod eronat că nu s-a făcut dovada că acest bun a fost inclus în patrimioniul de afectațiune al persoanei autorizate, neavând rol activ în condițiile în care recurentul a menționat că persoana fizică autorizată și-a deschis, după construire, un punct de lucru în imobilul în discuție; că motivarea hotărârii conține fraze contradictorii, iar multe din concluziile instanței sunt nemotivate;

că în motivarea hotărârii nu se regăsește nicio referire la extrasul de carte funciară. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă - modificarea unei hotărâri se poate cere când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În cauză sunt aplicabile aceste dispoziții legale care atrag admiterea recursului declarat de pârât, modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii Tribunalului întrucât, instanța de apel a soluționat în mod nelegal excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Legiuitorul prin O.U.G.

nr.44/2008 a reglementat regimul juridic al persoanelor fizice autorizate. Potrivit dispozițiilor art.2 pct.j din acest act normativ, bunurile, drepturile și obligațiile persoanei fizice autorizate, afectate scopului exercitării unei activități economice reprezintă un patrimoniu de afectațiune. Prin art.20 se prevede că PFA (persoana fizică autorizată) răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit și în completare cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvență va fi supusă procedurii simplificate prevăzută de Legea nr.85/2006 dacă are calitatea de comerciant, potrivit art.7 din Codul comercial. Din aceste dispoziții legale se apreciază că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică distinct de cel al persoanei fizice și că persoana fizică autorizată are un patrimoniu de afectațiune distinct de cel al persoanei fizice.

În speță s-a lămurit regimul juridic al bunului promis acesta făcând parte din patrimoniul de afectațiune al persoanei fizice autorizate – T.E., în condițiile în care acest bun a fost dobândit de către persoana fizică autorizată T.E. în calitatea sa de comerciant prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare în temeiul dispozițiilor Legii nr.550/2002, a fost înscris în Cartea Funciară pe numele persoanei fizice autorizate – T.E. și a fost folosit pentru desfășurarea activității comerciale a persoanei fizice autorizate – T.E. Acest imobil nu a făcut niciodată parte din patrimoniul comun al soților T. Persoana fizică autorizată T.E. a cumpărat imobilul în considerarea calității sale de comerciant și în scopul desfășurării în acest imobil a activității comerciale pentru care era înființat.

Ca atare spațiul nu face parte din patrimoniul comun al celor doi soți însă face parte din fondul de comerț al Persoanei fizice autorizate motiv pentru care nu este necesar consimțământul soției la momentul înstrăinării bunului, astfel că reclamanta nu are calitate procesuală activă. (...) Reclamanta nu justifică interes și prin prisma dispozițiilor art.35 din Codul familiei care impun consimțământul soților numai pentru înstrăinare, însă în cauză s-a încheiat numai o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare. Așa fiind, Înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia recurată în sensul respingerii apelului reclamantei, ca nefondat.