ÎCCJ, decizie (scj.ro #83056)

Societate comercială. Retragerea asociatului. Calea de atac. Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale. Index alfabetic: societate comercială - asociat - părți sociale - retragere Legea nr.31/1990, art.226 alin.1 lit.c , alin.2-3 Potrivit art.226 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv, sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului supusă numai recursului în termen de 15 zile de la comunicare . Din economia textului precitat , rezultă fără putință de tăgadă că hotărârea care cuprinde dispoziții referitoare la această normă legală este supusă numai recursului.

Secția comercială, Decizia nr.187 din 21 ianuarie 2010 Reclamanții A.E. și M.N. au chemat în judecată pârâta SC S. SRL Târgu Jiu solicitând să se dispună retragerea reclamanților din cadrul societății pârâte, cu obligarea acesteia la plata contravalorii părților sociale în cadrul societății pârâte și la plata contravalorii părților sociale reactualizate prin reevaluare, deținute de către cei doi reclamanți și anume de 5% și respectiv 40%. De asemenea, au solicitat obligarea administratorului societății la plata daunelor materiale produse din culpa sa, ca urmare a activității defectuoase în conducerea firmei în cursul anului 2005 și prima parte a anului 2006, urmând ca aceste despăgubiri să fie raportate la contravaloarea părților sociale.

Reclamanta A.E. a arătat că a preluat prin actul adițional din 18 iunie 2003 părțile sociale deținute de către soțul său A.C. După decesul soțului au apărut neînțelegeri între asociații rămași, generate de modul abuziv de gestionare a intereselor acesteia de către administratorul P.V. Având în vedere starea financiară a societății, valoarea părților sociale s-a diminuat continuu, reclamanții menționând că s-a inițiat procedura de excludere a asociatului P.V., cerere respinsă prin sentința nr.215/2005 rămasă irevocabilă. Reclamanții au arătat că prin cele trei capete de cerere nu au înțeles să fie evaluate și restituite numai părțile sociale în sine, ci să fie realizat un partaj, prin reevaluarea la zi a patrimoniului social, a mijloacelor fixe și circulante și la restituirea cotei-părți de contribuție, proporțional cu procentul părților sociale și identificarea prejudiciului creat de P.V.

în perioada 2005-2006. Prin sentința nr.359/4 martie 2009, urmare strămutării cauzei, Tribunalul Vâlcea a admis cererea reclamanților M.N. și A.E. în contradictoriu cu SC S. SRL; a fost respins capătul de cerere privind dispunerea retragerii reclamanților, ca rămasă fără obiect; au fost împărțite bunurile, potrivit variantei a 7-a din expertiză. Reclamantei A.E. i-au revenit bunuri în valoare totală de 3.315.047,10 lei. Reclamantului M.N. i-au fost atribuite bunuri în valoare totală de 419.252 lei, iar pârâtei SC S. SRL, i-au fost atribuite bunuri în valoare de 4.387.352,71 lei. Societatea pârâtă va achita o sultă de 612,10 lei către reclamanta A.E. și va primi o sultă de 24,05 lei de la pârâtul M., în contul părților sociale în procent de 55% din capitalul social.

De asemenea, s-a reținut că schița întocmită de expertul M.M. face parte integrantă din hotărâre. În fine, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului P.V. la plata sumei de 8.728,08 lei, precum și capătul de cerere privind raportarea despăgubirilor susmenționate la contravaloarea părților sociale, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă; și s-a dispus ca părțile sociale ale asociaților retrași să fie distribuite celorlalți asociați rămași în societate, proporțional cu numărul de părți sociale deținute în cadrul societății pârâte, compensând cheltuielile de judecată, rămânând ca M.N. să plătească suma de 203,70 lei, iar pârâta SC S. SRL suma de 2.188,41 lei către reclamanta A.E., cu acest titlu.

Instanța de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru evaluarea patrimoniului societății, pentru a se verifica legalitatea actelor de administrare a societății de către pârâtul P.V. și pentru a face propuneri de lotizare a bunurilor societății. Tribunalul a constatat că expertul a efectuat inițial trei variante de propuneri de lotizare, la care părțile au avut obiecțiuni, ajungându-se ca în final să se facă alte 4 variante de lotizare. După strămutarea cauzei la Tribunalul Vâlcea au fost invocate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar cu privire la cererea de retragere s-a invocat excepția lipsei de obiect ca și excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin încheierea din 18 februarie 2009, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu privire la capetele de cerere privind angajarea răspunderii administratorului P.V., având în vedere dispozițiile art.155 din Legea nr.31/1990; și a fost respinsă excepția inadmisibilității formulării acțiunii de retragere a reclamanților din societate și a prematurității cererii de obligare a societății la plata drepturilor bănești ale reclamanților. Cu privire la capătul de cerere privind dispunerea retragerii din societate a celor doi reclamanți, prin aceeași încheiere, completată ulterior în considerentele sentinței, tribunalul a constatat că reclamanții au fost asociați în cadrul SC S. SRL Târgu Jiu, alături de D.I.L., P.V.

și T.N.; că anterior formulării cererii de chemare în judecată ambii reclamanți au depus cerere de retragere din societate și că reclamanții au solicitat să se constate retragerea acestora din societate și nu dispunerea de către instanță a retragerii acestora, cerere considerată de tribunal a fi inadmisibilă deoarece are valoare de modificare a cererii inițiale, interzisă de dispozițiile art.132 alin.1 C. proc . civ . Cu privire la acest capăt de cerere, tribunalul a constatat că prin hotărârea AGA nr.34/5 iunie 2006 a fost aprobată retragerea celor doi reclamanți din societate și că, în consecință, capătul de cerere prin care a fost solicitat să se decidă asupra retragerii din societate, a rămas fără obiect.

Cu privire la capetele doi și trei, relative la angajarea răspunderii administratorilor societății, tribunalul a reținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă în angajarea răspunderii acestora, o astfel de cerere aparținând societății. Tribunalul a mai constatat că reclamanții și reclamanta A.E. au solicitat plata contravalorii părților sociale și că au renunțat la cererea de atribuire în natură a bunurilor, deoarece nu sunt de acord cu lotizarea bunurilor; că, părțile nu s-au înțeles cu privire la drepturile asociaților rămași; că, în raportul de expertiză contabilă întocmită de expert M.G.

a fost stabilită valoarea patrimoniului conform ultimului bilanț aprobat și cotele părți ce se cuvin reclamanților ca și variantele de lotizare fizică a patrimoniului, raport care nu a fost contestat de părți; că, potrivit acestui raport, valoarea capitalului social este de 8.289.148,25 lei raportat la data de 31 decembrie 2006, dată de referință solicitată de reclamanți potrivit obiectivului propus, în raport de care valoarea cotei părți ce se cuvine asociaților retrași este inferioară celei rezultate din evaluarea capitalului social din data de 30 iunie 2006; că, relativ la lotizarea bunurilor, inițial reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii părților sociale, ulterior modificând-o, la 10 octombrie 2007 solicitând repartizarea în natură a contravalorii părților sociale, prin atribuirea de teren și construcții; că renunțarea ulterioară la această modalitate de împărțeală este contrară dispozițiilor art.132 C. proc . civ ., având în vedere că pârâta nu a fost de acord cu această modificare a acțiunii.

Relativ la lotizarea bunurilor, tribunalul a reținut că societatea pârâtă înțelege să-și continue activitatea de producție și că, în consecință, pentru realizarea scopului acesteia, nu se poate dispensa de activele societății legată de activitatea sa și, în consecință, propunerea de lotizare ce răspunde acestei nevoi a pârâtei, cât și pretenției reclamantei A.E. de a nu fi obligată la plata unei sulte împovărătoare, este varianta șapte. Tribunalul a considerat că obiecțiunea reclamantei, legată de introducerea imobilului C10 în această variantă, nu este fondată deoarece acest bun se afla în patrimoniul societății la momentul partajării, cu atât mai mult cu cât, prin sentința civilă nr.1621 din 8 martie 2007, rămasă irevocabilă, a fost stabilită calitatea de proprietar a societății pârâte asupra acestui bun.

În fine, instanța a decis că părțile sociale ale asociaților retrași vor fi distribuite celorlalți asociați rămași în societate, proporțional cu numărul părților sociale deținute de aceștia și că în temeiul art.276 C. proc . civ ., cheltuielile de judecată efectuate de părți vor fi compensate parțial, urmând ca reclamantul M.N. să plătească 230,76 lei, iar pârâta SC S. SRL suma de 2188,41 lei, către A.E. Împotriva soluției instanței de fond au promovat apel reclamanții considerând soluția pronunțată de prima instanță netemeinică . Instanța de apel a pus în discuție calificarea căii de atac aplicabilă în speță, având în vedere dispozițiile art.266 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990. Luând în discuție această excepție instanța a decis că, în speță, calea de atac este recursul și nu apelul și a trecut la soluționarea cauzei în complet de trei judecători.

Curtea de Apel Pitești, Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr.603 din 27 mai 2009, a respins recursul ca nefondat . Răspunzând criticilor formulate s-a reținut că rațiunea pentru care instanța de fond a repartizat bunurile în varianta șapte este justificată, deoarece, în adevăr, în acest fel se asigură continuitatea activității societății, prin repartizarea bunurilor necesare și utile, realizării scopului societății și, pe de altă parte, se evită valorile mari ale sultei, corelativ cu respectarea principiului repartizării în natură a bunurilor. S-a mai reținut că, prin toate încheierile de ședință și precizările făcute, reclamanții nu au făcut obiecțiuni cu privire la evaluarea imobilului C10 - bloc de locuințe, ci doar au solicitat ca acest imobil să fie atribuit în lotul pârâtei.

De asemenea, instanța de recurs a arătat că, ulterior, reclamanții și-au modificat acțiunea prin cererea de împărțire a bunurilor în natură, acceptată tacit de pârâtă prin faptul că nu a ridicat obiecțiuni la această modificare a acțiunii. Reclamanții au declarat recurs considerând că decizia nr.603/R-C a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 C. proc . civ . S-a considerat că s-au încălcat prevederile legale privind compunerea completului de judecată, în sensul că la judecată nu a participat numărul de judecători prevăzut de lege, respectiv doi judecători pentru apel, așa cum prevăd dispozițiile art.54 din Legea nr.304/2004. Astfel, ca urmare a rămânerii fără obiect a cererii privind retragerea din societate a asociaților instanța de fond a soluționat numai stabilirea drepturilor asociaților retrași și împărțirea patrimoniului potrivit dispozițiilor art.226 alin.3 din Legea nr.31/1990.

În mod greșit, instanța de apel a calificat-o ca fiind recurs, deoarece art.226 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 republicată prevede calea de atac a recursului numai în cazul retragerii asociatului în baza unei hotărâri judecătorești, caz ce nu se regăsește în speță. Recursul este inadmisibil. Potrivit art.226 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului supusă numai recursului în termen de 15 zile de la comunicare. Principalul capăt de cerere al acțiunii formulate de reclamanți, respectiv retragerea din societate – capăt de cerere de care depindea și soluționarea celorlalte capete este întemeiat pe dispozițiile acestui text de lege.

Ca urmare, hotărârea pronunțată este supusă numai recursului. De asemenea, alin.2 al aceluiași articol dispune că instanța se va pronunța prin aceiași hotărâre și cu privire la structura capitalului social. Alin.3 al aceluiași articol prevede expres că totodată instanța va putea stabili și drepturile asociatului retras, pentru părțile sociale cuvenite. Din economia textului precitat , rezultă fără putință de tăgadă că hotărârea care cuprinde dispoziții referitoare la această normă legală este supusă numai recursului. Față de cele arătate, excepția inadmisibilității recursului invocată de pârâta intimată a fost admisă, iar recursul a fost respins ca inadmisibil.