ÎCCJ, decizie (scj.ro #83056)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83056) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Societate

comercială. Retragerea asociatului. Calea de atac.

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale.

Index alfabetic:

societate comercială

-

asociat

-

părți

sociale

-

retragere

Legea nr.31/1990,

art.226 alin.1

lit.c

, alin.2-3

Potrivit

art.226 alin.1

lit.c

din Legea nr.31/1990, în lipsa

unor prevederi în actul constitutiv, sau când nu se realizează acordul unanim,

asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a

tribunalului supusă numai recursului în termen de 15 zile de la comunicare

.

Din

economia textului

precitat

, rezultă fără putință de

tăgadă că hotărârea care cuprinde dispoziții referitoare la această normă

legală este supusă numai recursului.

Secția comercială,

Decizia nr.187 din 21 ianuarie 2010

Reclamanții

A.E. și M.N. au chemat în judecată pârâta SC S. SRL Târgu Jiu solicitând să se

dispună retragerea reclamanților din cadrul societății pârâte, cu obligarea

acesteia la plata contravalorii părților sociale în cadrul societății pârâte și

la plata contravalorii părților sociale reactualizate prin reevaluare, deținute

de către cei doi reclamanți și anume de 5% și respectiv 40%.

De

asemenea, au solicitat obligarea administratorului societății la plata daunelor

materiale produse din culpa sa, ca urmare a activității defectuoase în

conducerea firmei în cursul anului 2005 și prima parte a anului 2006, urmând ca

aceste despăgubiri să fie raportate la contravaloarea părților sociale.

Reclamanta

A.E. a arătat că a preluat prin actul adițional din 18 iunie 2003 părțile

sociale deținute de către soțul său A.C. După decesul soțului au apărut

neînțelegeri între asociații rămași, generate de modul abuziv de gestionare a

intereselor acesteia de către administratorul P.V.

Având în

vedere starea financiară a societății, valoarea părților sociale s-a diminuat

continuu, reclamanții menționând că s-a inițiat procedura de excludere a

asociatului P.V., cerere respinsă prin sentința nr.215/2005 rămasă irevocabilă.

Reclamanții

au arătat că prin cele trei capete de cerere nu au înțeles să fie evaluate și

restituite numai părțile sociale în sine, ci să fie realizat un partaj, prin

reevaluarea la zi a patrimoniului social, a mijloacelor fixe și circulante și

la restituirea cotei-părți de contribuție, proporțional cu procentul părților

sociale și identificarea prejudiciului creat de P.V. în perioada 2005-2006.

Prin

sentința nr.359/4 martie 2009, urmare strămutării cauzei, Tribunalul Vâlcea a

admis cererea reclamanților M.N. și A.E. în contradictoriu cu SC S. SRL; a fost

respins capătul de cerere privind dispunerea retragerii reclamanților, ca

rămasă fără obiect; au fost împărțite bunurile, potrivit variantei a 7-a din

expertiză. Reclamantei A.E. i-au revenit bunuri în valoare totală de 3.315.047,10

lei.

Reclamantului

M.N. i-au fost atribuite bunuri în valoare totală de 419.252 lei, iar pârâtei

SC S. SRL, i-au fost atribuite bunuri în valoare de 4.387.352,71 lei.

Societatea pârâtă va achita o sultă de 612,10 lei către reclamanta A.E. și va

primi o sultă de 24,05 lei de la pârâtul M., în contul părților sociale în

procent de 55% din capitalul social.

De

asemenea, s-a reținut că schița întocmită de expertul M.M. face parte

integrantă din hotărâre.

În

fine, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului P.V. la

plata sumei de 8.728,08 lei, precum și capătul de cerere privind raportarea

despăgubirilor susmenționate la contravaloarea părților sociale, ca fiind

formulate de persoane fără calitate procesuală activă; și s-a dispus ca părțile

sociale ale asociaților retrași să fie distribuite celorlalți asociați rămași

în societate, proporțional cu numărul de părți sociale deținute în cadrul

societății pârâte, compensând cheltuielile de judecată, rămânând ca M.N. să

plătească suma de 203,70 lei, iar pârâta SC S. SRL suma de 2.188,41 lei către

reclamanta A.E., cu acest titlu.

Instanța

de fond a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru evaluarea

patrimoniului societății, pentru a se verifica legalitatea actelor de

administrare a societății de către pârâtul P.V. și pentru a face propuneri de

lotizare a bunurilor societății.

Tribunalul

a constatat că expertul a efectuat inițial trei variante de propuneri de

lotizare, la care părțile au avut obiecțiuni, ajungându-se ca în final să se facă

alte 4 variante de lotizare.

După

strămutarea cauzei la Tribunalul Vâlcea au fost invocate excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, iar cu privire la cererea de

retragere s-a invocat excepția lipsei de obiect ca și excepția inadmisibilității

acțiunii.

Prin

încheierea din 18 februarie 2009, tribunalul a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților cu privire la capetele de cerere privind

angajarea răspunderii administratorului P.V., având în vedere dispozițiile art.155

din Legea nr.31/1990; și a fost respinsă excepția inadmisibilității formulării

acțiunii de retragere a reclamanților din societate și a

prematurității

cererii de obligare a societății la plata drepturilor bănești ale

reclamanților.

Cu

privire la capătul de cerere privind dispunerea retragerii din societate a

celor doi reclamanți, prin aceeași încheiere, completată ulterior în

considerentele sentinței, tribunalul a constatat că reclamanții au fost

asociați în cadrul SC S. SRL Târgu Jiu, alături de D.I.L., P.V. și T.N.; că

anterior formulării cererii de chemare în judecată ambii reclamanți au depus

cerere de retragere din societate și că reclamanții au solicitat să se constate

retragerea acestora din societate și nu dispunerea de către instanță a retragerii

acestora, cerere considerată de tribunal a fi inadmisibilă deoarece are valoare

de modificare a cererii inițiale, interzisă de dispozițiile art.132 alin.1 C.

proc

.

civ

. Cu privire la acest

capăt de cerere, tribunalul a constatat că prin hotărârea

AGA

nr.34/5 iunie 2006

a fost aprobată retragerea celor doi reclamanți din societate și că, în

consecință, capătul de cerere prin care a fost solicitat să se decidă asupra

retragerii din societate, a rămas fără obiect.

Cu privire

la capetele doi și trei, relative la angajarea răspunderii administratorilor

societății, tribunalul a reținut că reclamanții nu au calitate procesuală

activă în angajarea răspunderii acestora, o astfel de cerere aparținând

societății.

Tribunalul

a mai constatat că reclamanții și reclamanta A.E. au solicitat plata

contravalorii părților sociale și că au renunțat la cererea de atribuire în

natură a bunurilor, deoarece nu sunt de acord cu lotizarea bunurilor; că,

părțile nu s-au înțeles cu privire la drepturile asociaților rămași; că, în

raportul de expertiză contabilă întocmită de expert M.G. a fost stabilită

valoarea patrimoniului conform ultimului bilanț aprobat și cotele părți ce se

cuvin reclamanților ca și variantele de lotizare fizică a patrimoniului, raport

care nu a fost contestat de părți; că, potrivit acestui raport, valoarea

capitalului social este de 8.289.148,25 lei raportat la data de 31 decembrie

2006, dată de referință solicitată de reclamanți potrivit obiectivului propus,

în raport de care valoarea cotei părți ce se cuvine asociaților retrași este

inferioară celei rezultate din evaluarea capitalului social din data de 30

iunie 2006; că, relativ la lotizarea bunurilor, inițial reclamanții au

solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii părților sociale, ulterior

modificând-o, la 10 octombrie 2007 solicitând repartizarea în natură a

contravalorii părților sociale, prin atribuirea de teren și construcții; că

renunțarea ulterioară la această modalitate de împărțeală este contrară dispozițiilor

art.132 C.

proc

.

civ

.,

având în vedere că pârâta nu a fost de acord cu această modificare a acțiunii.

Relativ

la lotizarea bunurilor, tribunalul a reținut că societatea pârâtă înțelege

să-și continue activitatea de producție și că, în consecință, pentru realizarea

scopului acesteia, nu se poate dispensa de activele societății legată de

activitatea sa și, în consecință, propunerea de lotizare ce răspunde acestei

nevoi a pârâtei, cât și pretenției reclamantei A.E. de a nu fi obligată la

plata unei sulte împovărătoare, este varianta șapte.

Tribunalul

a considerat că obiecțiunea reclamantei, legată de introducerea imobilului C10

în această variantă, nu este fondată deoarece acest bun se afla în patrimoniul

societății la momentul partajării, cu atât mai mult cu cât, prin sentința

civilă nr.1621 din 8 martie 2007, rămasă irevocabilă, a fost stabilită

calitatea de proprietar a societății pârâte asupra acestui bun.

În

fine, instanța a decis că părțile sociale ale asociaților retrași vor fi

distribuite celorlalți asociați rămași în societate, proporțional cu numărul

părților sociale deținute de aceștia și că în temeiul art.276 C.

proc

.

civ

., cheltuielile de

judecată efectuate de părți vor fi compensate parțial, urmând ca reclamantul

M.N. să plătească 230,76 lei, iar pârâta SC S. SRL suma de 2188,41 lei, către

A.E.

Împotriva

soluției instanței de fond au promovat apel reclamanții considerând soluția

pronunțată de prima instanță

netemeinică

.

Instanța

de apel a pus în discuție calificarea căii de atac aplicabilă în speță, având

în vedere dispozițiile art.266 alin.1

lit.c

din Legea

nr.31/1990.

Luând

în discuție această excepție instanța a decis că, în speță, calea de atac este

recursul și nu apelul și a trecut la soluționarea cauzei în complet de trei

judecători.

Curtea

de Apel Pitești, Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal,

prin decizia nr.603 din 27 mai 2009, a respins recursul ca

nefondat

.

Răspunzând

criticilor formulate s-a reținut că rațiunea pentru care instanța de fond a

repartizat bunurile în varianta șapte este justificată, deoarece, în adevăr, în

acest fel se asigură continuitatea activității societății, prin repartizarea

bunurilor necesare și utile, realizării scopului societății și, pe de altă

parte, se evită valorile mari ale sultei, corelativ cu respectarea principiului

repartizării în natură a bunurilor.

S-a mai

reținut că, prin toate încheierile de ședință și precizările făcute,

reclamanții nu au făcut obiecțiuni cu privire la evaluarea imobilului C10 -

bloc de locuințe, ci doar au solicitat ca acest imobil să fie atribuit în lotul

pârâtei.

De

asemenea, instanța de recurs a arătat că, ulterior, reclamanții și-au modificat

acțiunea prin cererea de împărțire a bunurilor în natură, acceptată tacit de

pârâtă prin faptul că nu a ridicat obiecțiuni la această modificare a acțiunii.

Reclamanții

au declarat recurs considerând că decizia nr.603/R-C a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art.304 C.

proc

.

civ

.

S-a

considerat că s-au încălcat prevederile legale privind compunerea completului

de judecată, în sensul că la judecată nu a participat numărul de judecători

prevăzut de lege, respectiv doi judecători pentru apel, așa cum prevăd

dispozițiile art.54 din Legea nr.304/2004.

Astfel,

ca urmare a rămânerii fără obiect a cererii privind retragerea din societate a

asociaților instanța de fond a soluționat numai stabilirea drepturilor

asociaților retrași și împărțirea patrimoniului potrivit dispozițiilor art.226

alin.3 din Legea nr.31/1990.

În mod

greșit, instanța de apel a calificat-o ca fiind recurs, deoarece art.226 alin.1

lit.c

din Legea nr.31/1990 republicată prevede calea

de atac a recursului numai în cazul retragerii asociatului în baza unei

hotărâri judecătorești, caz ce nu se regăsește în speță.

Recursul

este inadmisibil.

Potrivit

art.226 alin.1

lit.c

din Legea nr.31/1990, în lipsa

unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim

asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a

tribunalului supusă numai recursului în termen de 15 zile de la comunicare.

Principalul

capăt de cerere al acțiunii formulate de reclamanți, respectiv retragerea din

societate – capăt de cerere de care depindea și soluționarea celorlalte capete

este întemeiat pe dispozițiile acestui text de lege.

Ca

urmare, hotărârea pronunțată este supusă numai recursului.

De

asemenea, alin.2 al aceluiași articol dispune că instanța se va pronunța prin

aceiași hotărâre și cu privire la structura capitalului social.

Alin.3

al aceluiași articol prevede expres că totodată instanța va putea stabili și

drepturile asociatului retras, pentru părțile sociale cuvenite.

Din

economia textului

precitat

, rezultă fără putință de

tăgadă că hotărârea care cuprinde dispoziții referitoare la această normă

legală este supusă numai recursului.

Față de

cele arătate, excepția inadmisibilității recursului invocată de pârâta intimată

a fost admisă, iar recursul a fost respins ca inadmisibil.