ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8589/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține

următoarele;

Prin acțiunea adresată Tribunalului Gorj,

petiționarul B.A. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să

fie obligat la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării sale cu caracter politic, cât

și pentru tracasarea și urmărirea continuă la care a fost supus în perioada de

după executarea pedepsei și până în decembrie 1989.

Prin Sentința civilă

nr. 318 din 06 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis în

parte acțiunea și a fost obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, la plata către reclamant a sumei de 10.000 euro despăgubiri pentru

prejudiciul moral, în baza Legii nr. 221/2009.

Curtea de Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu

soluționarea apelurilor declarate de ambele părți, prin Decizia nr. 51 din 27

ianuarie 2011 a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului și,

drept consecință, a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii formulate

pentru considerentele ce urmează.

Dispozițiile art. 5

alin. (1) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în

M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din

Constituție.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile, ordonanțele, regulamentele

în vigoare care au fost declarate neconstituționale își încetează efectele după

45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui

termen, dispozițiile a căror neconstituționale s-a constatat sunt suspendate de

drept.

În raport de

dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, decizia care a

declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale este definitivă și

obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în

care a fost invocată excepția.

Decizia este general

obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești

și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare decizia

are efect în cauzele aflate în curs de soluționate sau care se vor soluționa în

viitor.

Asupra caracterului

și obligativității acestor decizii s-a pronunțat Curtea Constituțională

(Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999).

Concluzia care se

impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională, nu se mai

aplică, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică

dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are

obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate

a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Totodată, trebuie

avute în vedere și considerentele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale, prin care s-a reținut că expunerea de motive la Legea

nr. 221/2998 potrivit căreia „în privința prejudiciului suferit…” pot exista

situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de

Decretul-Lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente, în raport cu suferința

deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive

ale regimului comunist, nu poate sta la baza instituirii unei noi norme

juridice (art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009) cu scop identic celui prevăzut

de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990.

Nu se poate reține

nici că prin adoptarea art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

dispoziție în vigoare la data promovării acțiunii, reclamantul are o „speranță

legitimă” la acordarea despăgubirilor, întrucât această dispoziție legală a

fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate, iar nu ca

urmare a unui mecanism ad-hoc (Hotărârea C.E.D.O. din 2 decembrie 2008 în cauza

Slavov și alții contra Bulgariei).

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ., solicitând admiterea acțiunii.

Prin dezvoltarea

motivelor de nelegalitate se arată că instanța fără a motiva convingător a

admis apelul pârâtului în condițiile în care acesta a cerut doar diminuarea

cuantumului despăgubirilor, acordându-se astfel mai mult decât s-a cerut,

omițând analiza motivelor de apel formulate de reclamant.

Un alt motiv de

recurs se referă la faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010 este în contradicție cu mai multe hotărâri C.E.D.O.

Intimatul, prin

întâmpinarea formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită

respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte,

analizând decizia cu referire la motivele de nelegalitate invocate și la

excepția de ordine publică invocată de Ministerul Public, incidența Deciziei

nr. 12/2011 pronunțată în interesul legii, reține caracterul nefondat al

recursului pentru argumentele ce succed.

La data soluționării

apelurilor declarate de ambele părți, 27 ianuarie 2011, Curtea Constituțională,

prin Deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie

2010, a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

Drept urmare,

instanța de apel a avut de analizat cu prioritate, în ce măsură textul

menționat mai poate constitui temei juridic pentru acordarea daunelor morale,

în cazul proceselor aflate în curs de soluționare la momentul pronunțării

deciziilor de neconstituționalitate.

În raport cu

dezlegarea dată în drept, în sensul că față de dispozițiile art. 31 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 47/1992 decizia care a declarat neconstituționalitatea

unei dispoziții legale este definitivă și obligatorie și că efectele sale se

restrâng și asupra cauzelor în curs de soluționare, instanța de apel nu a mai

analizat motivele de apel ce vizau fondul cauzei, analiza lor nemaiavând vreo

semnificație juridică.

Dat fiind divergențele

jurisprudențiale determinate de efectele celor două decizii ale Curții

Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, a statuat că

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Decizia este

obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit art. 330

7

alin.

(4) C. proc. civ.

Curtea de Apel a

pronunțat Decizia recurată la 27 ianuarie 2011 după publicarea în M. Of. nr.

761/15.11.2010 a deciziilor instanței de contencios constituțional.

Recurentul invocă

neconcordanța Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 cu mai multe hotărâri

C.E.D.O.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin decizia dată în recursul în interesul legii, a

examinat și conformitatea cu blocul de convenționalitate reprezentat de textele

Convenției europene a drepturilor omului și de jurisprudența instanței europene

creată în aplicarea acestora.

Se arată în motivarea

Deciziei nr. 12/2001 că dreptul la un proces echitabil - art. 6 parag. 1,

respectarea dreptului la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția europeană a drepturilor omului și principiul nediscriminării sunt

respectate întrucât drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoaștere în

legislația internă a statului și că lipsirea lor de temei legal s-a datorat nu

intervenției intempestive a legiuitorului, ci controlului de

constituționalitate.

Înalta Curte,

reținând că reclamantul nu avea o cauză soluționată definitiv la data

publicării deciziilor Curții Constituționale, că motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente cauzei, va

respinge recursul ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva Deciziei nr. 51 din 27 ianuarie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2011.