ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 415/2012

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 13 din 9 mai 2011, Tribunalul Mehedinți, a respins, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 371 din 31 octombrie 2005,

pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 2376/2005, cerere formulată

de revizuientul B.Z.

A fost obligat

revizuientul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 07

februarie 2011, s-a înregistrat la această instanță, sub numărul de mai sus

sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți prin care s-a solicitat

respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de petentul B.Z.,

împotriva sentinței penale nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunțată în dosarul

nr. 2376/2005 al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 180 din 04 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova și decizia penală nr.

1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Parchetul a motivat

că prin sentința penală nr. 371 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Mehedinți,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180 din 04 octombrie 2007 a Curții de

Apel Craiova și decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, inculpatul B.Z. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani

închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. c)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și cu interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută

de art. 71 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 12 martie

2003, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată B.E. și i-a smuls acesteia suma

de 250 lei Ron.

Prin cererea de

revizuire formulată petentul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea

infracțiunii reținute în sarcina sa, prin sentința penală nr. 371 din 31

octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2376/2005, al Tribunalului Mehedinți.

Parchetul, în

sesizarea sa a arătat că motivul invocat de condamnat în cerere, privind lipsa

vinovăției, examinat deja în procesul soluționat prin condamnare, nu constituie

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei, e natură să justifice revizuirea, potrivit cazului prevăzut în art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Ca atare, s-a

apreciat că cererea de revizuire nu îndeplinește condiția prealabilă

obligatorie prevăzută de art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., pentru

admiterea în principiu a cererii de revizuire, situație în care se impune

respingerea acesteia ca inadmisibilă.

A fost atașat dosarul

nr. 2376/2005, al Tribunalului Mehedinți în care s-a pronunțat sentința penală

nr. 371 din 31 octombrie 2005, a cărei revizuire se solicită.

Instanța, analizând

motivele invocate de către petent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului,

a constatat ca cererea de revizuire formulată de petentul B.Z. este

inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare, pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare:

Prin sentința penală

nr. 371 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 180 din 04 octombrie 2007, a Curții de Apel Craiova și

decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, inculpatul B.Z. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare,

în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și cu interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71

C. pen.

În fapt, în sarcina

acestuia, s-a reținut că în noaptea de 12 martie 2003, inculpatul a lovit-o pe

partea vătămată B.E. și i-a smuls acesteia suma de 250 lei Ron.

În analiza probelor

administrate, instanța a constatat din probele administrate săvârșirea faptei

și vinovăția inculpatului B.Z.

S-a motivat în esență

că pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de

stabilitate s-a decis ca hotărârile judecătorești definitive sunt executorii si

au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată

ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi judecați cu

privire la aceeași fapta și aceeași persoană, daca acestea au făcut obiectul

unei judecați pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă. În virtutea

autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată

ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate

acestea, în practica a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile

judecătorești rămase definitive sunt nelegale si netemeinice, motiv pentru care

în Codul de procedură penală s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca

remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile

judecătorești penale rămase definitive.

S-a mai arătat că în

această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de

atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești

definitive care conțin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmărește o

reexaminare în fapt a cauzei penale.

Prima instanță a

reținut că din analiza dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. rezultă

ca cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și

dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă

date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare

din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi,

dacă este necesar. În consecință, cele două condiții trebuie întrunite

cumulativ.

În prezenta cauză,

instanța a constatat că motivul invocat în cererea revizuientului, în sensul că

este nevinovat, nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres

si limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. în condițiile în

care nu constituie o faptă sau o împrejurare necunoscută la soluționarea

cauzei, deoarece apărarea pe care a formulat-o, în sensul că nu este autorul

faptei, a fost analizată cu ocazia soluționării fondului cauzei, atât de către

Tribunalul Mehedinți, cât și de către instanțele de control judiciar.

În consecință,

constatând ca nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu

a cererii, revizuientul nefăcând dovada existentei în cauza a vreunuia dintre

cazurile prevăzute în mod limitativ de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.,

instanța, în temeiul recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit ca:

Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute

de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă, a dispus respingerea cererii, ca

inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel revizientul B.Z., apel ce a fost respins, ca nefondat

prin decizia penală nr. 195 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele:

În mod corect

instanța a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că

motivul invocat nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire, prevăzute

de art. 394 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei.

Cum în mod constant

s-a statuat în literatura și practica judiciară, faptele probatorii trebuie să

fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei.

În speță, motivul

invocat de revizuient și anume faptul că s-a pronunțat o soluție greșită de

condamnare a sa pentru infracțiunea de tâlhărie, deși nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie întrucât nu a exercitat

acte de violență împotriva părții vătămate pentru a-i sustrage suma de bani, a

constituit o apărare constantă a acestuia care a fost analizată cu ocazia

judecării fondului cauzei, cât și cu ocazia exercitării căilor ordinare de

atac.

Această apărare a

inculpatului fiind deja analizată cu ocazia soluționării fondului cauzei nu

poate fi valorificată cu ocazia exercitării acestei căi extraordinare de atac,

întrucât pe calea revizuirii nu este posibilă readministrarea probatoriului sau

prelungirea ori reanalizarea probelor deja administrate pentru dovedirea

aceleiași situații faptice.

Pe considerentele

expuse anterior, constatând că apelul este nefondat, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., se va respinge apelul ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul la 220 lei cheltuieli

judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuientul B.Z. împotriva deciziei penale nr.

195 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 14 februarie 2012.