ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 415/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13 din 9 mai 2011, Tribunalul Mehedinți, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 2376/2005, cerere formulată de revizuientul B.Z. A fost obligat revizuientul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: La data de 07 februarie 2011, s-a înregistrat la această instanță, sub numărul de mai sus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți prin care s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de petentul B.Z., împotriva sentinței penale nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2376/2005 al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180 din 04 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova și decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Parchetul a motivat că prin sentința penală nr. 371 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180 din 04 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova și decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul B.Z.

a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 12 martie 2003, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată B.E. și i-a smuls acesteia suma de 250 lei Ron. Prin cererea de revizuire formulată petentul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, prin sentința penală nr. 371 din 31 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2376/2005, al Tribunalului Mehedinți.

Parchetul, în sesizarea sa a arătat că motivul invocat de condamnat în cerere, privind lipsa vinovăției, examinat deja în procesul soluționat prin condamnare, nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, e natură să justifice revizuirea, potrivit cazului prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Ca atare, s-a apreciat că cererea de revizuire nu îndeplinește condiția prealabilă obligatorie prevăzută de art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, situație în care se impune respingerea acesteia ca inadmisibilă. A fost atașat dosarul nr. 2376/2005, al Tribunalului Mehedinți în care s-a pronunțat sentința penală nr. 371 din 31 octombrie 2005, a cărei revizuire se solicită.

Instanța, analizând motivele invocate de către petent, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a constatat ca cererea de revizuire formulată de petentul B.Z. este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Prin sentința penală nr. 371 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180 din 04 octombrie 2007, a Curții de Apel Craiova și decizia penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul B.Z. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În fapt, în sarcina acestuia, s-a reținut că în noaptea de 12 martie 2003, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată B.E. și i-a smuls acesteia suma de 250 lei Ron. În analiza probelor administrate, instanța a constatat din probele administrate săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului B.Z. S-a motivat în esență că pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a decis ca hotărârile judecătorești definitive sunt executorii si au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi judecați cu privire la aceeași fapta și aceeași persoană, daca acestea au făcut obiectul unei judecați pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

În virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practica a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale si netemeinice, motiv pentru care în Codul de procedură penală s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive. S-a mai arătat că în această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.

Prin revizuire se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale. Prima instanță a reținut că din analiza dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. rezultă ca cererea de revizuire este admisibilă dacă este făcută în condițiile legii și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, instanța putând verifica oricare din probele pe care se sprijină cererea de revizuire sau administra probe noi, dacă este necesar. În consecință, cele două condiții trebuie întrunite cumulativ. În prezenta cauză, instanța a constatat că motivul invocat în cererea revizuientului, în sensul că este nevinovat, nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres si limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc.

pen. în condițiile în care nu constituie o faptă sau o împrejurare necunoscută la soluționarea cauzei, deoarece apărarea pe care a formulat-o, în sensul că nu este autorul faptei, a fost analizată cu ocazia soluționării fondului cauzei, atât de către Tribunalul Mehedinți, cât și de către instanțele de control judiciar. În consecință, constatând ca nu sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuientul nefăcând dovada existentei în cauza a vreunuia dintre cazurile prevăzute în mod limitativ de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., instanța, în temeiul recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit ca: Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., este inadmisibilă, a dispus respingerea cererii, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizientul B.Z., apel ce a fost respins, ca nefondat prin decizia penală nr. 195 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut următoarele: În mod corect instanța a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că motivul invocat nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire, prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Astfel, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Cum în mod constant s-a statuat în literatura și practica judiciară, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În speță, motivul invocat de revizuient și anume faptul că s-a pronunțat o soluție greșită de condamnare a sa pentru infracțiunea de tâlhărie, deși nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie întrucât nu a exercitat acte de violență împotriva părții vătămate pentru a-i sustrage suma de bani, a constituit o apărare constantă a acestuia care a fost analizată cu ocazia judecării fondului cauzei, cât și cu ocazia exercitării căilor ordinare de atac.

Această apărare a inculpatului fiind deja analizată cu ocazia soluționării fondului cauzei nu poate fi valorificată cu ocazia exercitării acestei căi extraordinare de atac, întrucât pe calea revizuirii nu este posibilă readministrarea probatoriului sau prelungirea ori reanalizarea probelor deja administrate pentru dovedirea aceleiași situații faptice. Pe considerentele expuse anterior, constatând că apelul este nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge apelul ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul la 220 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.Z. împotriva deciziei penale nr. 195 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 februarie 2012.