ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 121/2011

HOTĂRÂRE
13.01.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 121/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 iunie

2006 reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina a chemat-o în judecată pe pârâta SC D.D.T.

SRL București pentru ca prin hotărârea ce urma să o pronunțe instanța să

dispună evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în București, sector 1,

pentru lipsă de titlu locativ, cu cheltuieli de judecată.

A arătat în cererea sa că a dobândit

dreptul de proprietate asupra imobilului menționat mai sus, compus din teren -

cotă indiviză în suprafață de 149 mp, și construcție în suprafață de 154, 97

mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3537 din 17

octombrie 2005 de către BNPA M. și M., imobilul fiind cumpărat de la SC E.T. SRL,

contractul având la bază un antecontract de vânzare-cumpărare. A arătat în

continuare că vânzătoarea a dobândit imobilul care face obiectul litigiului de

la SC G.C.N. SA, societate în lichidare, în temeiul contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3152 din 13 octombrie 2003, care a avut

la bază contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4130 din 12

noiembrie 2003 de către același birou notarial prin care SC E.T. SRL a dobândit

de la SC G.C.N. SA tot activul său, respectiv toate drepturile patrimoniale

reale și de creanță, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul

său, dreptul de proprietate al SC E.T. SRL fiind înscris în cartea funciară nr.

51839 din localitatea București sector 1, conform încheierii de întabulare nr. 19526

din 14 octombrie 2005.

A mai precizat reclamanta că

datorită faptului că la 15 decembrie 2005 a fost închisă procedura falimentului

împotriva SC G.C.N. SA, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de predare a

imobilului către SC E.T. SRL și, respectiv, către SC G.R.B.G. SRL, astfel că

imobilul este folosit în mod abuziv, fără niciun drept și fără acordul

reclamantei de către SC D.D.T. SRL, creându-i astfel grave prejudicii

patrimoniale.

La data de 18 octombrie 2006 pârâta

a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepția lipsei de interes în

promovarea cererii de anulare parțială a actelor sale de proprietate asupra

spațiilor deținute în Piața 16 Februarie, pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Odată cu întâmpinarea pârâta a formula și

cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale

a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3537 din 17 octombrie

2005 și nr.3512 din 13 octombrie 2005 de către BNP M.A.C., arătând că

societățile pârâte au deținut și înstrăinat un bun imobil asupra căruia nu a

avut niciodată dreptul de proprietate, respectiv spațiul comercial situat în

București, sector 1.

La data de 23 octombrie 2006

reclamanta a formulat cerere precizatoare și completatoare solicitând să se

constate nulitatea absolută - în limita dreptului său de proprietate a contractului

de concesiune autentificat sub nr. 773 din 7 aprilie 2004 de către BNP C.S.S.,

încheiată între Municipiul București prin Consiliul Local al Sectorului 1

București în calitate de concedent și SC D.D.T. SRL în calitate de concesionar,

pentru lipsa obiectului, lipsa cauzei și cauză ilicită.

La data de 19 martie 2007 reclamanta

și-a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să transforme cererea de evacuare

într-o cerere de revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. prin

care a solicitat să fie obligată pârâta SC D.D.T. SRL și pârâtul Municipiul

București prin Primar General să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București, sector 1, celelalte capete de cerere

rămânând neschimbate. Cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 132 C. proc.

civ. raportat la art. 480 C. civ.

Prin încheierea de ședință de la

data de 1 octombrie 2007 a fost scoasă din cauză pârâta SC D.D.T. SRL, ca

urmare a fuziuni prin absorbție cu SC S.P.S. SRL, fiind introdusă în cauză în

calitate de pârâtă SC S.P.S. SRL.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins excepția lipsei de interes invocată de reclamantă față de cererea

reconvențională, ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta-pârâtă SC G.R.B.G. SRL în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC S.P.S.

SRL și SC E.T.SRL, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL

Glina în contradictoriul cu Municipiul București ca fiind introdusă împotriva

unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis cererea reconvențională,

constatând nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare-cumpărare

autentificare sub nr. 3537 din 17 octombrie 2005 și 3512 din 13 octombrie 2005

de BNP M.A.C., a respins cererea de chemare în garanție a Municipiului

București prin Consiliul Locala l Sectorului 1, ca rămasă fără obiect, a

obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei SC S.P.S. SRL 2400 lei cheltuieli

de judecată, și a dispus trimiterea unei copii a volumului I al dosarului la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 împreună cu hotărârea

pronunțată, pentru cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu sau neglijență în serviciu.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că titlul pârâtei provine de la Administrația Locală și este

în concordanță cu considerentele sentinței civile nr. 4874 din 21 decembrie

2001 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă, din care rezultă că imobilul din Piața

16 Februarie s-a aflat în proprietatea Administrației Locale și nu în proprietatea

SC G.C.N. SA, acesta fiind un impediment legal în a considera că în patrimoniul

SC G.C.N. SA au intrat spații comerciale ce figurau în Piața 16 Februarie și

aplicând principiile juridice „

nemo dat quod non habet” și „nemo ad alium

transferre potest quam ipse habet”

rezultând că reclamanta nu are titlul

legal, titlul pârâtei fiind mai bine caracterizat și provenind de la adevăratul

proprietar, respectiv administrația publică locală.

În consecință a constatat nule

contractele de vânzare-cumpărare autentificare sub nr. 3537 din 17 octombrie

2005 și 3512 din 13 octombrie 2005 de BNP M.A.C., întrucât bunul nu făcea parte

din patrimoniul vânzătoarei la momentul înstrăinării, fiind încheiat prin

fraudă, justificându-se astfel și interesul pârâtei în a se constata nulitatea

unor titluri juridice ce aveau drept consecință diminuarea patrimoniului său,

dacă ar fi fost valabile.

În acest context, a reținut instanța

de fond că nu se justifică calitatea procesuală pasivă a Municipiului

București, deoarece, a transmis-o convențional pârâtei prin contract, cererea

de chemare în garanție rămânând fără obiect.

A mai reținut instanța că

încheierile de carte funciară au prejudiciat interesele legitime ale pârâtei

existând indicii de neglijență în serviciu, în cazul registratorului de la

Tribunalul București.

Apelurile declarate de SC G.R.B.G.

SRL și SC E.T.SRL împotriva sentinței instanței de fond au fost admise de către

Curtea de Apel București, secția V-a comercială, prin decizia comercială nr. 399

din 30 iunie 2010, potrivit căreia a fost anulată hotărârea atacată și trimisă

cauza spre rejudecare instanței competente, respectiv Judecătoriei Sectorului 1

București.

În soluționarea apelului instanța a

avut în vedere faptul că față de obiectul și cauza acțiunii, în materia

competenței materiale sunt aplicabile dispozițiile legale cu caracter general

înscrise în art.1 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în vigoare

la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit căreia procesele

și cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare de până la 500.000

lei se judecă în primă instanță de judecătorie, și cum valoare obiectului

pricinii a fost stabilită de către reclamantă, care a și timbrat în raport de

această valoare, și necontestată de către intimată, cauza este de competența

Judecătoriei Sectorului 1 București.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina și pârâta SC S.P.S. SRL.

Reclamanta SC G.R.B.G. SRL și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la

art. 1, art. 2 pct. 1 lit. b) și ale art. 18

1

solicitând să se constate că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de apel în mod

greșit apreciind competența Judecătoriei Sectorului 1 București, neobservând că

tribunalul și-a verificat din punct de vedere material competența atât la

momentul introducerii cererii cât și ulterior, când urmare efectuării celor

două expertize evaluatorii au determinat cu exactitate obiectul cererii

principale în cuantum de 995.848 lei, astfel că revine Tribunalului București,

secția civilă, competența de a soluționa material prezenta cauză, motiv pentru

care a solicitat admiterea recursului.

Pârâta SC S.P.S. SRL a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare Curții de Apel București, pentru soluționarea pe fond a apelului,

susținând că hotărârea atacată este nelegală, instanța de apel interpretând

eronat dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 13 alin.

(1) C. proc. civ., întrucât obiectul acțiunii este revendicarea unui imobil

despre care atât reclamanta cât și pârâta afirmă că face parte din fondul de

comerț, astfel că acțiunea nu este esențialmente de natură civilă, a arătat în

continuare că având în vedere calitatea părților și particularitățile cauzei,

este evident că în compararea de titluri instanța trebuie să aibă în vedere

transmiterea întregului fond de comerț către SC G.C.N. SA care la rândul său a

înstrăinat același fond de comerț către reclamantă în cadrul procedurii de

faliment, fiind evident că natura cauzei și particularitățile acesteia sunt

esențialmente comerciale, motive pentru care competența de soluționare în primă

instanță aparține Tribunalului București, secția comercială. Și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) ipoteza 1 C.

proc. civ., precum și pe dispozițiile Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 765/1990.

Recursurile formulate de reclamanta

SC G.R.B.G. SRL Glina și pârâta SC S.P.S. SRL vor fi analizate sub aspectul

soluționării motivelor invocate de acestea cu privire la competența materială a

instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 1 C.

proc. civ., judecătoriile judecă „în primă instanță toate procesele și

cererile, în afară de cele date prin lege, în competența altor instanțe”.

Art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.,

reglementează competența de soluționare a tribunalului care judecă în primă

instanță „procesele și cererile în materie civilă al cărui obiect are o valoare

de peste 5 miliarde lei.....” .

Art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., prevede că tribunalul judecă în primă instanță „procesele și cererile în

materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 1 miliard lei....”

iar potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ., cererile privitoare la bunuri

imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele.

Analizând obiectul litigiului, față

de dispozițiile legale invocate, Curtea constată că instanța a fost învestită

în a soluționa o acțiune în revendicarea unui imobil, fiind invocate titluri de

proprietate constituite în baza unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate

între persoane juridice (societăți comerciale) respectiv contractele de

vânzare-cumpărare autentificare sub nr. 3537 din 17 octombrie 2005 și 3512 din 13

octombrie 2005 de BNP M.A.C., având ca obiect vânzarea cumpărare imobilului

situat în București sector 1, compus din teren – cotă indiviză în suprafață de

149 mp, și construcție în suprafață de 154, 97 mp, înscrise în CFI, contractele

fiind esențialmente civile.

Se constată că litigiul de față nu

privește un act obiectiv de comerț, că actele juridice în cauză nu sunt acte

subiective de comerț și nici acte mixte de comerț și, pe cale de consecință,

competența de soluționare a litigiului vizând constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare de mai sus, nu aparține instanței comerciale,

ci instanței civile.

În acest context se constată că în

mod corect instanța de apel a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea instanței civile dar, aceasta a greșit atunci când a raportat obiectul

litigiului la art. 1 alin. (1) C. proc. civ., neobservând că față de

constatările rapoartelor de expertiză tehnică și tehnică topografică, efectuate

în cauză, valoarea de circulație a terenului a fost evaluată la 80054 Euro, iar

valoarea de circulație a construcției a fost evaluată la 188.000 Euro, astfel

că obiectul litigiului depășește limita de 5 miliarde lei, împrejurare față de

care se aplică dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., competența

materială revenind tribunalului și nu judecătoriei, ca instanță civilă.

Constatând că decizia recurată este

dată cu încălcarea art. 2 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ., se va admite recursul, se

va casa decizia atacată, urmând a se trimite cauza spre competentă soluționare

Secției civile a Tribunalului București.

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC G.R.B.G. SRL Glina și de pârâta SC S.P.S. SRL București împotriva

deciziei comerciale nr. 399 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, pe care o modifică în parte în sensul că trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului București secția civilă.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 13 ianuarie 2011.

Sursă