ÎCCJ, Decizia nr. 37/2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1817 din 16 noiembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă

plângerea formulată de petentul G.I. împotriva rezoluției din 26 martie 2010 și

a Rezoluției nr. 327/P/2010 din 27 aprilie 2010 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău și a fost trimisă cauza pentru cercetări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 111

din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, în temeiul

dispozițiilor art. 39 C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței după calitatea persoanei a

Curții de Apel Bacău și, în baza art. 42 C. proc. pen., a fost declinată

competența de soluționare a plângerii în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție. S-a reținut, în esență că este de notorietate împrejurarea că în

circumscripția Electorală nr. 4 Bacău, la alegerile parlamentare din noiembrie

2008, domnul B.G. a fost ales și validat în Colegiul senatorial nr. 1, cu

privire la ceilalți intimați fiind incident cazul de indivizibilitate prevăzut

de art. 33 lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, astfel sesizată, a constatat că, în raport

cu data faptelor care au făcut obiectul sesizării organelor judiciare, data

întocmirii rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procurorul

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, data respingerii

plângerii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău și data dobândirii calității de parlamentar al unuia dintre intimați, cu

dispozițiile legale referitoare la competența după calitatea persoanei, se

impune admiterea plângerii petentului, desființarea rezoluțiilor și trimiterea

cauzei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, organ

judiciar competent să soluționeze plângerea.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, arătând în cuprinsul cererii

de recurs și a memoriilor atașate la dosar că sunt favorizate rețelele de

terorism, petentul fiind persecutat și încălcându-i-se drepturile.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen.,

urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, între

altele, în cazurile arătate în art. 29 pct. 1 C. proc. pen., competența

efectuării urmăririi penale revenind procurorului de la parchetul corespunzător

instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.

În cauza dedusă

judecății competența de efectuare a cercetării aparținea, după cum în mod just

a reținut și prima instanță, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, deoarece intimatul B.G. are calitate de senator, ceea ce atrage,

potrivit dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., competența de

judecată în primă instanță a cauzei, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, se reține că

petentul a reclamat, prin plângerea penală formulată și o persoană care avea

calitatea de senator, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) și

(4), raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. plângerea trebuia

instrumentată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de aspectele

prezentate în mod legal și temeinic prima instanță a admis plângerea petentului

și a desființat rezoluțiile dispuse în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Bacău, acest organ fiind necompetent, după calitatea persoanei, să

efectueze urmărirea penală în cauză.

Așa fiind, se reține

că sentința atacată este legală și temeinică, dând o corectă interpretare

prevederilor legale incidente în cauză.

Criticile formulate

în recurs exced obiectului cauzei, față de obiectul devoluțiunii în primă

instanță, în speță impunându-se ca, prioritar, să fie efectuată cercetarea

penală de către parchetul competent pentru ca apoi, eventual, soluția dispusă

să fie cenzurată prin parcurgerea procedurii prevăzută de art. 278 - 278

1

C. proc. pen.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se caracterul neîntemeiat al criticilor invocate în

recurs, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul G.I. împotriva Sentinței nr. 1817 din

16 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 311/32/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 februarie 2011.