ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 38/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Pe data de 3 februarie 2010, petiționarul B.C. în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău solicitând efectuarea de cercetări față de procurorul C.A.M. și comisarul T.D.P., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 268 C. pen. În susținerea plângerii, petiționarul a învederat că făptuitorii și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu atunci când au instrumentat dosarul nr. 3539/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, în care el era învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 281 C. pen. Prin rezoluția nr. 320/P/2010, din 26 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.A.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești și T.D.P. - comisar în cadrul Poliției Moinești pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 268 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există. Nemulțumit de soluția dată de procuror, petiționarul a formulat plângere la conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care, prin rezoluția nr. 183/11/2/2010 din 3 mai 2010, a respins-o ca neîntemeiată, constatând că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. petiționarul B.C. s-a adresat Curții de Apel Bacău, solicitând desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitori și tragerea la răspundere penală a acestora.

Prin sentința penală nr. 122 din 23 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 342/32/2010 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 320/P/2010 din 26 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Împotriva acestei hotărâri, petiționarul B.C. a declarat recurs, solicitând casarea sentinței penale atacate și trimiterea dosarului Curții de Apel Bacău pentru rejudecare întrucât la instanța de fond intimații nu au fost legal citați; de asemenea, a susținut că rejudecarea cauzei se impune pentru a se administra probe din care să rezulte că procurorul C.A.M. este în același timp și avocat în cadrul Baroului Bacău.

Înalta Curte, examinând întreaga cauză potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. , constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen. , persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale se citează, neprezentarea acestei persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei. În prezenta cauză, în deplin acord cu dispozițiile art. 177 alin. (1) și (9) C. proc. pen., intimații C.A.M. și T.D.P. , au fost citați la locurile de muncă, de fiecare dată, citațiile fiind semnate și ștampilate de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței (a se vedea fil. 63, 64, 67, 68 - dosar fond), condiții în care Înalta Curte constată că procedura de citare a acestora a fost legal îndeplinită, critica recurentului petiționar fiind lipsită de conținut.

Mai mult decât atât, cazul de casare privind nelegala citare poate fi invocat numai de partea care a fost lipsă la judecată, partea care a fost prezentă neputându-și întemeia recursul pentru lipsa altei părți. Cât privește solicitarea recurentului petiționar B.C. de a se trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării de probe referitor la incompatibilitatea procurorului C.A.M., Înalta Curte constată că aceasta depășește cadrul procesual circumscris procedurii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. și nu va fi analizată. Referitor la criticile aduse rezoluției nr. 320/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Înalta Curte constată că acestea sunt lipsite de suport juridic, astfel că, în mod justificat, instanța de fond a respins plângerea formulată de petiționar.

Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții. Prima condiție constă în existenta acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de-a doua condiție necesară urmăririi penale, rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să opereze neînceperea urmăririi penale.

Așa cum s-a mai arătat, în prezenta cauză, din actele premergătoare efectuate nu a rezultat existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, astfel că soluția procurorului este legală și temeinică. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.C. împotriva sentinței penale nr. 122 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2011.