ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4554/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 120 din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondate plângerile formulate de petentul B.G. împotriva rezoluțiilor nr. 330/P/2010 din 08 iunie 2010 și nr. 341/P/2010 din 05 iunie 2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. S-au menținut rezoluțiile atacate prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații O.S. și B.L., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău respectiv M.A. și A.S., ofițeri în cadrul I.P.J. Bacău, cercetați pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

și art. 266 alin. (1) C. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare, către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și înregistrată cu nr. 341/P/2010, petentul B.G. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații-procurori O.S. și B.L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău si ofițerii de poliție M.A. și A.S. din cadrul I.P.J. Bacău, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute în art. 246, fiind nemulțumit de modul de instrumentare a unor cauze, dar mai ales de soluția de trimitere în judecată dispusă prin rechizitoriul nr. 374/P/2009.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, constatând că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, a dispus prin rezoluția nr. 341/P/2009 din 5 mai 2010, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorii și polițiștii menționați anterior, reținându-se că nu există nici un indiciu în sensul că intimații ar fi adoptat soluția de trimitere în judecată ca urmare a comiterii vreunor fapte penale, soluțiile respective fiind date ca urmare a aplicării legii conform probelor administrate în cauză, astfel încât actul decizional, nefiind urmarea comiterii vreunei fapte penale, aceasta nu există. Împotriva acestei rezoluții petentul B.G.

a formulat plângere adresată procurorului ierarhic superior, iar Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 243/11/2/2010 din 1 iunie 2010. Nemulțumit de soluția procurorului general, petentul B.G. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel Bacău. Cauza a fost înregistrată cu nr. 346/32/2010 la 9 iunie 2010. Împotriva aceleiași rezoluții petentul a mai formulat alte 3 plângeri care au fost înregistrate cu nr. 380/32/2010 la 22 iunie 2010, 409/32/2010 la 6 iulie 2010 și 383/32/2010 la 23 iunie 2010. Cauzele au fost reunite sub nr. 383/32/2010.

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și înregistrată cu nr. 330/P/2010 același petent a solicitat din nou efectuarea de cercetări față de aceeași intimați procurorii O.S. și B.L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău si ofițerii de poliție M.A. și A.S. din cadrul I.P.J. Bacău, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și cercetare abuzivă prevăzute în art. 246 și art. 266 C. pen., fiind nemulțumit de modul de instrumentare a unor cauze, dar mai ales de soluția de trimitere în judecată dispusă prin rechizitoriul nr. 374/P/2009. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, constatând că faptele reclamate nu se confirmă, a dispus prin rezoluția nr. 330/P/2009 din 8 iunie 2010, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de aceiași intimați, reținându-se că nu există nici un indiciu în sensul că intimații ar fi adoptat soluția de trimitere în judecată ca urmare a comiterii vreunor fapte penale. Împotriva acestei rezoluții petentul B.G. a formulat plângere adresată procurorului ierarhic superior, iar Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 307/11/2/2010 din 29 iunie 2010. Nemulțumit de soluția procurorului general, petentul B.G. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel Bacău.

Cauza a fost înregistrată cu nr. 420/32/2010. La termenul din 23 septembrie 2010 Curtea a dispus reunirea cauzelor, respectiv Dosarul nr. 420/32/2010 la Dosarul nr. 383/32/2010. În concluziile din 23 septembrie 2010 petentul a arătat că acest dosar provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde a formulat reclamatie pentru cercetare abuzivă împotriva persoanelor din poliție și de la parchet care au dispus arestarea preventivă, precum și față de judecătorii care au refuzat să-l pună în libertate. A arătat că după 473 zile a fost eliberat, deși era nevinovat. La același termen petentul a solicitat și cercetarea judecătorilor I.L., R.D., C.G., l.C., P. și G.D. și a susținut că a fost ținut în arest pentru a nu comunica cu martorii, considerând că infracțiunea de luare de mită nu poate fi dovedită cu martori, afirmând că, cercetarea abuzivă este demonstrată, fiind ținut în arest pentru a recunoaște fapta.

În prealabil, Curtea, pentru corecta stabilire a cadrului procesual raportat la limitele investirii instanței, a constatat că rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău îi vizează doar pe procurorii O.S., B.L. și ofițerii de poliție M.A. și A.S. din cadrul I.P.J. Bacău, având în vedere că prin plângerea penală doar acești intimați au fost indicați de petent pentru efectuarea cercetărilor (fila 10 - Dosar nr. 330/P/2010 și fila 10-11 Dosar nr. 341/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău). În aceste condiții petentul B.G. nu poate extinde în fața Curții de Apel Bacău obiectul sesizării cu privire la un alt grup de persoane, respectiv judecătorii I.L., R.D., C.G., l.C., P. și G.D.

de la Tribunalul Bacău, având în vedere că împotriva acestora nu au fost depuse plângeri penale de către petent în dosarele în care procurorul a dispus rezoluțiile atacate. În raport cu actele și lucrările dosarelor, Curtea a constatat că rezoluțiile nr. 341/P/2009 din 5 mai 2010 și nr. 330/P/2010 din 8 iunie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău sunt legale și temeinice. Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen., constă în fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane, iar la infracțiunea de cercetare abuzivă o persoană să fie reținută sau arestată în mod nelegal ori împotriva sa organele judiciare să întrebuințeze promisiuni, amenințări sau violente.

Ca atare, pentru existența primei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, iar pentru existența infracțiunii de cercetare abuziva, trebuie să se facă dovada că petentul B.G. a fost reținut sau arestat în mod nelegal sau în cursul urmăririi penale împotriva sa procurorii și polițiștii în cauză au întrebuințat promisiuni, amenințări sau violențe. De asemenea, pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale. Actele premergătoare pot realiza următoarele obiective: - completează informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmării penale; - verifică informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei; - fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen. În cauză, s-a constatat că există ultima variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluția neînceperii urmăririi penale. În cauză, împrejurarea că în această fază premergătoare nu au fost administrate toate datele, apreciate de petent ca fiind necesare soluționării dosarului, s-a apreciat că nu constituie o încălcare a vreunei dispoziții legale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, petiționarul B.G. a declarat recurs, fără a se prezenta la instanță pentru a-l susține, însă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise solicitând soluționarea cauzei în lipsă. Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat. Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reține în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 266 C. pen.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, însă nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității intimaților magistrați procurori și polițiști angajează răspunderea penală a acestora, ci doar dacă se dovedește reaua - credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate.

În speță, petiționarul nu a indicat elemente pe baza cărora să se poate identifica reaua - credință cu care au acționat intimații în scopul prejudicierii intereselor sale, cu prilejul administrării unor probe, efectuarea unei percheziții sau emiterea rechizitoriului ca act final al urmăririi penale nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei sau cu o cercetare abuzivă, așa cum a susținut petentul, și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei alte fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, din actele și lucrările dosarului a rezultat că intimații cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., s-a reținut că nu s-au conturat indicii de natură infracțională.

Din această perspectivă, în cauza de față, procurorii O.S., B.L. și ofițerii de politie M.A. și A.S. au efectuat acte de urmărire penală pentru verificarea temeiniciei acuzațiilor formulate împotriva petentului B.G., în Dosarul penal nr. 347/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău prin prisma acelor elemente probatorii pe care le-au considerat relevante, iar pe baza acestora și-au format convingerea că se impune trimiterea în judecată a inculpatului din acea cauză. Mai mult decât atât, rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată petentul a fost supus controlului jurisdicțional al instanțelor, legalitatea și temeinicia acestuia fiind verificată de Tribunalul Bacău, ca instanță de fond.

Împrejurarea că procurorii și polițiștii acuzați de petentul B.G. de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și cercetare abuzivă au efectuat percheziția la domiciliul petentului și au ajuns la concluzia că acuzațiile de luare de mită s-au confirmat, generând astfel nemulțumirea petiționarului, nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute în art. 246 și art. 266 C. pen., actele celor doi procurori și ale polițiștilor, fiind, în fiecare caz în parte, urmarea aplicării dispozițiilor legale. Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul B.G. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.G. împotriva sentinței penale nr. 120 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2010.