ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4554/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4554/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 120 din
23 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și
familie, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a
respins ca nefondate plângerile formulate de petentul B.G. împotriva
rezoluțiilor nr. 330/P/2010 din 08 iunie 2010 și nr. 341/P/2010 din 05 iunie
2010, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
S-au menținut
rezoluțiile atacate prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
intimații O.S. și B.L., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
respectiv M.A. și A.S., ofițeri în cadrul I.P.J. Bacău, cercetați pentru
comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 266 alin. (1) C.
pen.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 200 de lei reprezentând
cheltuieli judiciare, către stat.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin
plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și înregistrată
cu nr. 341/P/2010, petentul B.G. a solicitat efectuarea de cercetări față de
magistrații-procurori O.S. și B.L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
si ofițerii de poliție M.A. și A.S. din cadrul I.P.J. Bacău, pentru
infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute în art.
246, fiind nemulțumit de modul de instrumentare a unor cauze, dar mai ales de
soluția de trimitere în judecată dispusă prin rechizitoriul nr. 374/P/2009.
Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Bacău, constatând că faptele reclamate nu sunt
prevăzute de legea penală, a dispus prin rezoluția nr. 341/P/2009 din 5 mai
2010, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit.
a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorii și polițiștii
menționați anterior, reținându-se că nu există nici un indiciu în sensul că
intimații ar fi adoptat soluția de trimitere în judecată ca urmare a comiterii
vreunor fapte penale, soluțiile respective fiind date ca urmare a aplicării
legii conform probelor administrate în cauză, astfel încât actul decizional,
nefiind urmarea comiterii vreunei fapte penale, aceasta nu există.
Împotriva
acestei rezoluții petentul B.G. a formulat plângere adresată procurorului
ierarhic superior, iar Procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Bacău în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca
neîntemeiată, prin rezoluția nr. 243/11/2/2010 din 1 iunie 2010.
Nemulțumit de
soluția procurorului general, petentul B.G. s-a adresat cu plângere, în
condițiile art. 278
1
C. proc. pen., instanței de judecată competentă
să judece cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel Bacău.
Cauza a fost
înregistrată cu nr. 346/32/2010 la 9 iunie 2010.
Împotriva
aceleiași rezoluții petentul a mai formulat alte 3 plângeri care au fost
înregistrate cu nr. 380/32/2010 la 22 iunie 2010, 409/32/2010 la 6 iulie 2010
și 383/32/2010 la 23 iunie 2010.
Cauzele au
fost reunite sub nr. 383/32/2010.
Prin
plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și înregistrată
cu nr. 330/P/2010 același petent a solicitat din nou efectuarea de cercetări
față de aceeași intimați procurorii O.S. și B.L. de la Parchetul de pe lângă
Tribunalul Bacău si ofițerii de poliție M.A. și A.S. din cadrul I.P.J. Bacău,
pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și
cercetare abuzivă prevăzute în art. 246 și art. 266 C. pen., fiind nemulțumit
de modul de instrumentare a unor cauze, dar mai ales de soluția de trimitere în
judecată dispusă prin rechizitoriul nr. 374/P/2009.
Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Bacău, constatând că faptele reclamate nu se confirmă,
a dispus prin rezoluția nr. 330/P/2009 din 8 iunie 2010, în temeiul
prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,
neînceperea urmăririi penale față de aceiași intimați, reținându-se că nu
există nici un indiciu în sensul că intimații ar fi adoptat soluția de
trimitere în judecată ca urmare a comiterii vreunor fapte penale.
Împotriva
acestei rezoluții petentul B.G. a formulat plângere adresată procurorului
ierarhic superior, iar Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Bacău în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin
rezoluția nr. 307/11/2/2010 din 29 iunie 2010.
Nemulțumit de
soluția procurorului general, petentul B.G. s-a adresat cu plângere, în
condițiile art. 278
1
C. proc. pen., instanței de judecată competentă
să judece cauza în primă instanță, respectiv Curții de Apel Bacău.
Cauza a fost
înregistrată cu nr. 420/32/2010.
La termenul
din 23 septembrie 2010 Curtea a dispus reunirea cauzelor, respectiv Dosarul nr.
420/32/2010 la Dosarul nr. 383/32/2010.
În
concluziile din 23 septembrie 2010 petentul a arătat că acest dosar provine de
la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde a formulat reclamatie
pentru cercetare abuzivă împotriva persoanelor din poliție și de la parchet
care au dispus arestarea preventivă, precum și față de judecătorii care au
refuzat să-l pună în libertate. A arătat că după 473 zile a fost eliberat, deși
era nevinovat.
La același
termen petentul a solicitat și cercetarea judecătorilor I.L., R.D., C.G., l.C.,
P. și G.D. și a susținut că a fost ținut în arest pentru a nu comunica cu
martorii, considerând că infracțiunea de luare de mită nu poate fi dovedită cu
martori, afirmând că, cercetarea abuzivă este demonstrată, fiind ținut în arest
pentru a recunoaște fapta.
În prealabil,
Curtea, pentru corecta stabilire a cadrului procesual raportat la limitele
investirii instanței, a constatat că rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Bacău îi vizează doar pe procurorii O.S., B.L. și ofițerii de poliție M.A.
și A.S. din cadrul I.P.J. Bacău, având în vedere că prin plângerea penală doar
acești intimați au fost indicați de petent pentru efectuarea cercetărilor (fila
10 - Dosar nr. 330/P/2010 și fila 10-11 Dosar nr. 341/P/2010 ale Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Bacău).
În aceste
condiții petentul B.G. nu poate extinde în fața Curții de Apel Bacău obiectul
sesizării cu privire la un alt grup de persoane, respectiv judecătorii I.L., R.D.,
C.G., l.C., P. și G.D. de la Tribunalul Bacău, având în vedere că împotriva
acestora nu au fost depuse plângeri penale de către petent în dosarele în care
procurorul a dispus rezoluțiile atacate.
În raport cu
actele și lucrările dosarelor, Curtea a constatat că rezoluțiile nr. 341/P/2009
din 5 mai 2010 și nr. 330/P/2010 din 8 iunie 2010 ale Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Bacău sunt legale și temeinice.
Infracțiunea
de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C.
pen., constă în fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor
sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei
persoane, iar la infracțiunea de cercetare abuzivă o persoană să fie reținută
sau arestată în mod nelegal ori împotriva sa organele judiciare să
întrebuințeze promisiuni, amenințări sau violente.
Ca atare,
pentru existența primei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să-și exercite
abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui
act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie
să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, iar pentru
existența infracțiunii de cercetare abuziva, trebuie să se facă dovada că
petentul B.G. a fost reținut sau arestat în mod nelegal sau în cursul urmăririi
penale împotriva sa procurorii și polițiștii în cauză au întrebuințat
promisiuni, amenințări sau violențe.
De asemenea,
pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două
condiții.
Prima
condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de
urmărire penală să considere că s-a săvârșit o infracțiune, caz în care organul
de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută,
fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua
condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen.
și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a
acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut
la lit. b)
1
. Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din
actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele
premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii
urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.
Potrivit art.
224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii
urmăririi penale.
Actele
premergătoare pot realiza următoarele obiective:
- completează
informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor
constatări care să determine începerea urmării penale;
- verifică
informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu
realitățile faptice ale cauzei;
- fundamentează
convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire
penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
În cauză, s-a
constatat că există ultima variantă, când din actele premergătoare efectuate a
rezultat soluția neînceperii urmăririi penale.
În cauză,
împrejurarea că în această fază premergătoare nu au fost administrate toate
datele, apreciate de petent ca fiind necesare soluționării dosarului, s-a
apreciat că nu constituie o încălcare a vreunei dispoziții legale.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, petiționarul B.G. a declarat recurs, fără a
se prezenta la instanță pentru a-l susține, însă a depus la dosarul cauzei
concluzii scrise solicitând soluționarea cauzei în lipsă.
Examinând
recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Înalta Curte,
a apreciat că nu se poate reține în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor
prev. de art. 246 și art. 266 C. pen.
Pe de altă
parte, deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă
intereselor sale, însă nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie
precizat că nu orice eventuală încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia
desfășurării activității intimaților magistrați procurori și polițiști
angajează răspunderea penală a acestora, ci doar dacă se dovedește reaua -
credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane,
ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a
infracțiunilor reclamate.
În speță,
petiționarul nu a indicat elemente pe baza cărora să se poate identifica reaua
- credință cu care au acționat intimații în scopul prejudicierii intereselor
sale, cu prilejul administrării unor probe, efectuarea unei percheziții sau
emiterea rechizitoriului ca act final al urmăririi penale nu echivalează însă
cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi
lezate interesele legale ale persoanei sau cu o cercetare abuzivă, așa cum a
susținut petentul, și nici nu se circumscrie conținutului constitutiv al
vreunei alte fapte prevăzute de legea penală.
De asemenea,
din actele și lucrările dosarului a rezultat că intimații cercetați sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., s-a reținut că nu s-au conturat
indicii de natură infracțională. Din această perspectivă, în cauza de față,
procurorii O.S., B.L. și ofițerii de politie M.A. și A.S. au efectuat acte de
urmărire penală pentru verificarea temeiniciei acuzațiilor formulate împotriva
petentului B.G., în Dosarul penal nr. 347/P/2009 al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Bacău prin prisma acelor elemente probatorii pe care le-au
considerat relevante, iar pe baza acestora și-au format convingerea că se
impune trimiterea în judecată a inculpatului din acea cauză.
Mai mult
decât atât, rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată petentul a fost
supus controlului jurisdicțional al instanțelor, legalitatea și temeinicia
acestuia fiind verificată de Tribunalul Bacău, ca instanță de fond.
Împrejurarea
că procurorii și polițiștii acuzați de petentul B.G. de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor și cercetare abuzivă au efectuat percheziția la
domiciliul petentului și au ajuns la concluzia că acuzațiile de luare de mită
s-au confirmat, generând astfel nemulțumirea petiționarului, nu se circumscrie
conținutului constitutiv al infracțiunilor prevăzute în art. 246 și art. 266 C.
pen., actele celor doi procurori și ale polițiștilor, fiind, în fiecare caz în
parte, urmarea aplicării dispozițiilor legale.
Așadar,
pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este
legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art.
385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge
recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga
recurentul B.G. la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționarul B.G. împotriva sentinței penale nr.
120 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori
și familie.
Obligă
recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 15 decembrie 2010.