ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4302/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 11 ianuarie 2010 dată în

dosarul nr. 3074/89/2009 al Tribunalului Vaslui, în temeiul dispozițiilor art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a dispus sesizarea Curții de Apel Iași

pentru soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 lit. a)

din H.G. nr. 1398/2007 și pct. 13.1 din Ordinul nr. 399/C/2007 emis de

Ministerul Justiției.

Excepția de nelegalitate a normelor

susmenționate a fost invocată de reclamantul Z.D., cu motivarea că acestea sunt

contrare dispozițiilor art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004, deoarece restrâng

în mod nejustificat sfera penitenciarelor care pot deconta cheltuieli de

transport la unitățile considerate izolate.

Prin sentința nr. 175/CA din 28

iunie 2010, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția de nelegalitate și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art.

6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1398/2007 și pct. 13.1 din Ordinul nr.

399/C/2007 emis de Ministerul Justiției.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut că dispozițiile legale contestate încalcă principiul general al

ierarhiei actelor normative, deoarece adaugă la lege, în sensul că se prevede

decontarea cheltuielilor de transport doar în cazul unităților izolate

stabilite prin ordin al ministrului justiției, astfel că se creează o situație

care nu a fost prevăzută de art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției și

Penitenciarul Vaslui, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul

respingerii excepției de nelegalitate invocată de reclamantul Z.D.

Recurenții au susținut că

dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.398/2007 și pct. 13.1 din Ordinul

Ministerului Justiției nr. 399/2007 au fost emise cu respectarea prevederilor

art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004 și ale Legii nr. 24/2004 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prin actele administrative normative

contestate s-a susținut că au fost numai dezvoltate și detaliate condițiile și

situațiile în care funcționarii publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciare beneficiază de decontarea transportului, astfel că

în mod greșit s-a reținut în hotărârea atacată că s-a adăugat la lege, prin reglementarea

unor ipoteze care au fost prevăzute în actul normativ superior și anume, în

art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004.

Pârâtul Guvernul României a invocat și

omisiunea de soluționare a excepției calității sale procesuale pasive în

cererea de constatare a nelegalității Ordinului Ministrului Justiției nr.

399/2007.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele

considerente:

Legea nr. 293/2004 privind Statutul

funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor a prevăzut

în art. 34 lit. k) că funcționarul public din sistemul acestei administrații

are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în

interes de serviciu, în cazul mutării în altă localitate, în cazul deplasării

de la domiciliu la locul de muncă dacă domiciliază în altă localitate decât

aceea în care își desfășoară activitatea până la 70 km și o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în

condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Deși au fost emise în executarea

acestei legi, atât dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. nr.

1398/2007 și pct. 13.1 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2007 sunt neconforme

actului normativ de nivel superior, deoarece au prevăzut că se acordă

decontarea cheltuielilor de transport ale funcționarilor publici cu statut special

din sistemul administrației penitenciare doar în cazul în care locul de muncă al

acestora se află într-o unitate izolată, astfel cum este ea stabilită prin

ordin al ministrului justiției.

În consecință, instanța de fond a

constatat corect nelegalitatea actelor administrative normative contestate de

intimatul – reclamant pe cale incidentă, deoarece prin conținutul lor s-a

adăugat la lege și s-a creat o situație neprevăzută în actul normativ cu forță

juridică superioară și anume, art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004.

De asemenea, s-a reținut corect că

enumerarea făcută în acest text legal este limitativă și nu exemplificativă,

iar sintagma „în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului” se referă

doar la teza finală a articolului, respectiv la celelalte situații decât cele

prevăzute expres, cum este dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în

cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, restrâns în mod nelegal

prin actele contestate doar în situația în care locul de muncă al funcționarilor

publici se află într-o unitate izolată.

Recurentul Guvernul României a

criticat neîntemeiat hotărârea instanței de fond pentru nesoluționarea

excepției privind lipsa calității sale procesuale pasive în cererea de

constatare a nelegalității Ordinului Ministrului Justiției nr. 399/C/2007, dat

fiind că excepția de nelegalitate a fost invocată și pentru dispozițiile art. 6

alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1398/2007. Cum recurentul – pârât are calitatea de

autoritate publică emitentă a unuia din cele două acte administrative normative

contestate, s-a reținut în mod judicios existența legitimării procesuale pasive

a autorității chemate în judecată și pe cale de consecință, netemeinicia excepției

invocate în acest sens.

Față de considerentele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Administrația Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul Vaslui, Guvernul

Românie și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 175/CA din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2010.