ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1670/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1670/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Caraș-Severin la data de 19 aprilie 2010, reclamanta L.H.A. (născută S.) a

chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii

221/2009, să constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare

în fosta U.R.S.S., dispusă împotriva mamei sale, S.A., și să oblige pârâtul

să-i plătească suma de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale.

Prin sentința civilă nr.

1209 din 22 iunie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea

formulată și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4.000 euro

sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând despăgubiri morale.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în conformitate cu art. 3 alin. (3) din

Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea

pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte

fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul

din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind

acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive. Or, deportarea cetățenilor români, de etnie germană, la munca de

reconstrucție în U.R.S.S. reprezintă o măsură abuzivă.

Conform O.U.G. nr. 214/1999,

prin măsuri administrative abuzive se înțeleg orice măsuri luate de organele

fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unor

fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus

privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări,

internarea în spitale de psihiatrie, stabilirea de domiciliu obligatoriu,

strămutarea într-o altă localitate și deportarea în străinătate după 23 august

1944, din motive politice.

Din analiza actelor

aflate la dosar, rezultă că mama reclamantei la data de 16 ianuarie 1945 au

fost deportată din localitatea de domiciliu, Orțișoara, județul Caraș-Severin,

în localitatea Celeabinsc, din U.R.S.S., pentru munca de reconstrucție.

Prin documentele

depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada încadrării sale în dispozițiile art.

3 și art. 5 din Legea nr. 221/2009, care o îndreptățesc să solicite obligarea

statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta L.H.A. (născută S.), cât și pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin.

Prin decizia nr. 173/

A din 09 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins

apelul declarat de reclamantă, a admis apelul formulat de Statul Român și a

schimbat în parte sentința, în sensul că a respins în totalitate acțiunea.

Curtea de Apel a

apreciat că, în cauză, deși mama reclamantei a fost supusă unei măsuri

administrative cu caracter politic având ca obiect dislocarea și stabilirea de

domiciliu obligatoriu, fiind internată într-o unitate de muncă forțată din

U.R.S.S. cu scopul de a contribui la reconstrucția Uniunii Sovietice, acțiunea

nu poate fi admisă deoarece nu este îndeplinită cea de-a doua condiție

cumulativă cuprinsă în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, în sensul că

măsura deportării nu a fost luată de fosta miliție ori securitate comunistă în

timpul regimului comunist instaurat în România după data de 6 martie 1945.

Chiar și în situația

în care măsura deportării în U.R.S.S. ar fi făcut obiectul măsurilor

reparatorii ale Legii nr. 221/2009, după constatarea, prin decizia nr. 1358 din

21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a caracterului neconstituțional al art.

5 alin. (1) lit. a) din lege, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea

despăgubirilor pentru prejudiciul moral.

În conformitate cu art.

147 alin. (1) din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,

dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui

termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de

drept.

Conform art. 147 alin.

(4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data

publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei

dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru

viitor.

În cazul de față,

decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost

publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a

expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate

neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Prin urmare, această

decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta L.H.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Chiar după

pronunțarea și publicarea deciziilor Curții Constituționale prin care a fost

declarat neconstituțional art. 5 din Legea 221/2009, subzistă principiile de

drept și prevederile legale care au stat la baza emiterii acestui act normativ,

astfel încât deciziile Curții Constituționale nu sunt aplicabile cauzelor

aflate pe rol la data pronunțării lor.

A aprecia în alt mod,

ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la

despăgubiri pentru condamnări politice în funcție de momentul la care instanța

de judecată a pronunțat o hotărâre, deși au fost depus cereri în același timp

și a fost urmată aceeași procedura prevăzută de Legea 221/2009.

Pe de altă parte, la

data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii 221/2009,

s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în

temeiul art. 5 alin. (1) lit. a). Legea aflată în vigoare la data formulării

cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, dat

fiind principiului retroactivității și cel al egalității in drepturi prevăzut

de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit

reglementărilor Uniunii Europene, la care România este parte, normele de drept

comunitar au aplicabilitate prioritară față de normele juridice interne ale

statului membru.

Se arată în

continuarea motivelor de recurs formulate în ce a constat prejudiciul produs

autorilor reclamantei și se aduc argumente în privința acordării daunelor

morale în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Prin decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011,

Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de

conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de

Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010

și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Înalta Curte a

reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21

octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010)

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști

condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul

legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de

instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel

încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o

astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu

se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.

Potrivit art. 330

7

C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs

în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în M. Of. al României, Partea 1.

Cum decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of.,

Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior,

ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în

soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

La acea dată, în

prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin

urmare, în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care

reclamanta și-au întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau

constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Față de dezlegarea

cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în

timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de

prevederile art. 330

7

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii

recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii

și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamanta invocă

principiul neretroactivității legii.

Aplicarea

dispozițiilor art. 329-330

7

C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea

principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea

unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a

legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui

tratament juridic egal al părților.

Tot astfel, pentru

considerentele anterior expuse, reținute în cuprinsul deciziei nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte în soluționarea recursului în

interesul legii, referitoare la efectele în timp al deciziei nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330

7

C.

proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele

de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea normelor

comunitare menționate.

Totodată, potrivit

considerentelor aceleiași decizii în interesul legii, în temeiul Legii 221/2001

nu s-au născut drepturi direct, în patrimoniul persoanelor, ci drepturi care

trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte

constitutive. Prin urmare, dacă la momentul pronunțării deciziei de

neconstituționalitate nu exista o hotărâre cel puțin definitivă, din partea

instanței de judecată, prin care aceste drepturi să fie stabilite, nu se poate

spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertățile Cetățenești.

Or, în cauză,

reclamanta nu beneficia de o hotărâre judecătorească definitivă la data

publicării deciziilor Curții Constituționale, astfel încât sunt nefondate

criticile formulate prin motivele de recurs privind nelegalitatea deciziei

recurate din perspectiva art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertățile Cetățenești.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte nu va mai analiza acele critici care vizează

întinderea prejudiciului moral suferit de autorii reclamantei.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta L.H.A. împotriva deciziei nr. 173/ A din 09

februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 08 martie 2012.