ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1670/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1670/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 19 aprilie 2010, reclamanta L.H.A. (născută S.) a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare în fosta U.R.S.S., dispusă împotriva mamei sale, S.A., și să oblige pârâtul să-i plătească suma de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale. Prin sentința civilă nr. 1209 din 22 iunie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând despăgubiri morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în conformitate cu art. 3 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive. Or, deportarea cetățenilor români, de etnie germană, la munca de reconstrucție în U.R.S.S.
reprezintă o măsură abuzivă. Conform O.U.G. nr. 214/1999, prin măsuri administrative abuzive se înțeleg orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unor fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări, internarea în spitale de psihiatrie, stabilirea de domiciliu obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate și deportarea în străinătate după 23 august 1944, din motive politice. Din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că mama reclamantei la data de 16 ianuarie 1945 au fost deportată din localitatea de domiciliu, Orțișoara, județul Caraș-Severin, în localitatea Celeabinsc, din U.R.S.S., pentru munca de reconstrucție.
Prin documentele depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada încadrării sale în dispozițiile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 221/2009, care o îndreptățesc să solicite obligarea statului la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta L.H.A. (născută S.), cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin. Prin decizia nr. 173/ A din 09 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul formulat de Statul Român și a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins în totalitate acțiunea. Curtea de Apel a apreciat că, în cauză, deși mama reclamantei a fost supusă unei măsuri administrative cu caracter politic având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, fiind internată într-o unitate de muncă forțată din U.R.S.S.
cu scopul de a contribui la reconstrucția Uniunii Sovietice, acțiunea nu poate fi admisă deoarece nu este îndeplinită cea de-a doua condiție cumulativă cuprinsă în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, în sensul că măsura deportării nu a fost luată de fosta miliție ori securitate comunistă în timpul regimului comunist instaurat în România după data de 6 martie 1945. Chiar și în situația în care măsura deportării în U.R.S.S. ar fi făcut obiectul măsurilor reparatorii ale Legii nr. 221/2009, după constatarea, prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a caracterului neconstituțional al art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
În conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de față, decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Prin urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta L.H. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Chiar după pronunțarea și publicarea deciziilor Curții Constituționale prin care a fost declarat neconstituțional art. 5 din Legea 221/2009, subzistă principiile de drept și prevederile legale care au stat la baza emiterii acestui act normativ, astfel încât deciziile Curții Constituționale nu sunt aplicabile cauzelor aflate pe rol la data pronunțării lor.
A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre, deși au fost depus cereri în același timp și a fost urmată aceeași procedura prevăzută de Legea 221/2009. Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a). Legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, dat fiind principiului retroactivității și cel al egalității in drepturi prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit reglementărilor Uniunii Europene, la care România este parte, normele de drept comunitar au aplicabilitate prioritară față de normele juridice interne ale statului membru. Se arată în continuarea motivelor de recurs formulate în ce a constat prejudiciul produs autorilor reclamantei și se aduc argumente în privința acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.
Înalta Curte a reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic).
Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.
În consecință, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1. Cum decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.
Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanta și-au întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față. Față de dezlegarea cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii și pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleași argumente, reclamanta invocă principiul neretroactivității legii.
Aplicarea dispozițiilor art. 329-330 7 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui tratament juridic egal al părților. Tot astfel, pentru considerentele anterior expuse, reținute în cuprinsul deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, referitoare la efectele în timp al deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea normelor comunitare menționate.
Totodată, potrivit considerentelor aceleiași decizii în interesul legii, în temeiul Legii 221/2001 nu s-au născut drepturi direct, în patrimoniul persoanelor, ci drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive. Prin urmare, dacă la momentul pronunțării deciziei de neconstituționalitate nu exista o hotărâre cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, prin care aceste drepturi să fie stabilite, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertățile Cetățenești.
Or, în cauză, reclamanta nu beneficia de o hotărâre judecătorească definitivă la data publicării deciziilor Curții Constituționale, astfel încât sunt nefondate criticile formulate prin motivele de recurs privind nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertățile Cetățenești. Față de aceste considerente, Înalta Curte nu va mai analiza acele critici care vizează întinderea prejudiciului moral suferit de autorii reclamantei. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta L.H.A. împotriva deciziei nr. 173/ A din 09 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 martie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.