ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 438/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 1420 din 7 septembrie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T.H. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 2.000 euro reprezentând daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că mama reclamantei a fost deportată în URSS la munca de reconstrucție în perioada 16 ianuarie 1945 - 16 iulie 1948, iar tatăl acesteia a fost prizonier de război de la 31 august 1944 și deportat în URSS în perioada 27 ianuarie 1945 - 20 decembrie 1948. Apreciind că reclamanta a făcut dovada încadrării sale în dispozițiile art. 3, 5 din Legea nr. 221/2009, tribunalul a constatat că este îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și a stabilit că suma de 2000 euro dă eficiență criteriului satisfacției echitabile. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul. Prin decizia nr. 72 din 25 ianuarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința atacată, respingând acțiunea introdusă de T.H.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că deși măsura la care au fost supuși părinții reclamantei are caracterul unei măsuri administrative cu caracter politic, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție cumulativă inserată în textul art. 3 alin. (1) raportată la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în sensul că măsura deportării nu a fost luată de fosta miliție ori securitate comunistă, sub imperiul regimului instaurat în România după data de 6 martie 1945, ci de trupele de ocupație sovietice. De aceea, constatând că Legea nr. 221/2009 nu se referă explicit la situațiile și persecuțiile suferite de etnicii germani anterior date de 6 martie 1945, schimbând sentința atacată, a respins în întregime acțiunea.

În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate și admiterea cererii introductive. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că măsurile administrative la care au fost supuși părinții săi atrag incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2) din Legea 221/2009, coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. e) și art. 3 lit. e) din OUG 214/1999, care se referă în mod expres la deportarea în străinătate după 23 august 1944 din motive politice. Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Problema de analizat în cauza de față este aceea de a stabili dacă măsurile de deportare în URSS ale autorilor reclamantei, luate în 31 august 1944, respectiv 16 ianuarie 1945, se încadrează în dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 221/2009, referitoare la măsurile administrative cu caracter politic.

Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act normativ prin care legiuitorul a definit noțiunile de „condamnare cu caracter politic” (art. 1 alin. (1)) și de „măsură administrativă cu caracter politic” (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări și măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în care și alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege și, totodată, a prevăzut posibilitatea pentru persoanele care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (1)) sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative (art. 3 și art. 4 alin. (2)). Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 „ Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu” enumerându-se actele normative pe care s-a întemeiat măsura luată.

În același timp, art. 4 alin. (2) din Legea 221/2009, prevede posibilitatea pentru persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, de a solicita instanței de judecată să constate caracterul lor politic acestora, cu mențiunea că prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Or, toate aceste dispoziții legale se referă strict la perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 . Așa cum se poate observa din actele și lucrările dosarului, măsurile de deportare la munca de reconstrucție în fosta U.R.S.S., au fost luate față de autorii recurentei-reclamante în afara perioadei de referință a Legii nr. 221/2009.

De asemenea, așa cum a reținut instanța de apel, măsurile de deportare, precum și punerea lor în aplicare au fost realizate exclusiv de autoritățile sovietice, iar nu de fosta miliție ori securitate, pentru a putea fi atrasă răspunderea Statului Român pentru prejudiciile astfel create, în temeiul Legii nr. 221/2009. Etnicilor germani deportați în URSS le-au fost recunoscute drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990, de care autorii recurentei-reclamante au și beneficiat, fără a le fi recunoscute alte drepturi prin Legea nr. 221/2009. Pentru identitate de rațiune, în cauza de față nu sunt incidente nici dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) și art. 3 lit. e) din O.U.G.

nr. 214/1999, invocate de recurenta-reclamantă, actul normativ vizat referindu-se la acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.H. împotriva deciziei civile nr. 72 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.