ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 469/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 30723/3/10 (414/11), pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de apelanții inculpați L.M.A. și G.G.M., constatându-se că termenul din 20 ianuarie 2011 a fost acordat pentru discutarea măsurii arestării preventive a inculpaților, s-a luat în discuție starea de arest a acestora. Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind întrunite cerințele art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților apelanți. În termen legal, inculpații L.M.A.

și G.G.M., au declarat recurs împotriva încheierii menționate. Recurenții inculpați, pe rând, au solicitat admiterea recursurilor, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut altele noi care să justifice menținerea acesteia. Au mai arătat că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și au manifestat o atitudine de recunoaștere și regret a faptei. De asemenea, inculpatul G.G.M. a precizat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are familie, consideră ca s-a reabilitat după cele 8 luni petrecute în arest și se va prezenta la toate termenele de judecată. Inculpata L.M.A. a susținut că are un minor în întreținere. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată daca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 20 ianuarie 2011 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpaților și chiar dacă hotărârea de condamnare a acestora pronunțată pe fond de Tribunalul București, secția I penală, nu are caracter definitiv, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a inculpaților, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O. Astfel, se constată că inculpatul G.G.M. a fost condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen.

și art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen. Prin aceeași sentință a fost condamnată inculpata L.M.A. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen.

Față de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Nu în ultimul rând s-a avut în vedere vătămarea adusă relațiilor sociale, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiuni și urmările nefaste pe care le produc asupra sănătății publice, alături de puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societății civile, precum și faptul că lăsarea în libertate a acestora ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, astfel că, instanța, constatând legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații L.M.A. și G.G.M., a dispus menținerea acesteia. Ca atare, încheierea pronunțată la 20 ianuarie 2011 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații L.M.A. și G.G.M. nefiind fondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.G.M. și L.M.A. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 30723/3/2010 (414/2011). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 februarie 2011.