ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5902/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5902/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 10 decembrie

2002,

reclamanta

D.S.D.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Galați,

Consiliul Local Galați, S.D. Galați, restituirea în natură a terenului în

suprafață de 3076,50 mp situat în intravilanul municipiului Galați.

In motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că, după apariția Legii nr. 10/2001, în calitate de succesoare a M.S.,

fiica autorului G.D., a solicitat restituirea în natură a imobilului menționat

anterior. Primăria Galați a transmis reclamantei, prin adresa nr. 65674/2002,

că terenul este proprietatea societății D. SA, notificarea formulată fiind

transmisă acestei societăți care, însă, nu a soluționat-o, motiv pentru care

reclamanta s-a adresat tribunalului pentru a dispune restituirea în natură a

terenului proprietatea autorilor săi, interpretând această pasivitate ca refuz

de restituire.

La data de 12 februarie 2003,

reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând să se constate nulitatea

absolută a contractului de schimb autentificat sub nr. 1544/A1/1999, perfectat

între Primăria municipiului Galați și S.C. D. SA Galați, cu privire la

suprafața revendicată, respectiv pentru 3076,50 mp.

Tribunalul Galați,

prin sentința civilă nr. 137

din

24 februarie 2004,

a respins ca

nefondat capătul de

cerere privind revendicarea și ca prescris, capătul de cerere referitor la

nulitatea contractului, reținând că reclamanta a formulat capătul de cerere

privind nulitatea contractului de schimb peste termenul special de prescripție

prevăzut de art. 46 din Legea nr. 10/2001. Cu privire la cererea de restituire,

s-a avut în vedere faptul că terenul în litigiu a ieșit din patrimoniul

Primăriei Municipiului Galați, iar pârâta S.C. D. SA nu și-a manifestat

disponibilitatea de a restitui terenul. In condițiile date, s-a considerat că

reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent care însă,

nefiind solicitate nu pot fi acordate.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins prin decizia civilă nr. 1258 din 07 octombrie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel Galați.

Prin decizia

civilă nr. 9162 din 14 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație si Justiție

a

admis recursul reclamantei și, casând decizia Curții de Apel Galați, a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că reclamanta a

aflat de existența schimbului în timpul procesului de revendicare, astfel că,

în mod greșit instanța a admis excepția de prescripție.

In rejudecare,

prin decima civilă nr. 306/A din 14 septembrie 2006, Curtea de Apel

Galați

a

desființat sentința civilă nr. 137 din 24 februarie 2004 și a trimis cauza spre

rejudecare Tribunalului Galați, pentru a se intra în cercetarea fondului.

Prin sentința

civilă nr. 1645 din 01 noiembrie 2007, Tribunalul Galați

a admis

acțiunea formulată de reclamantă și a constatat

nulitatea absolută parțială a contractului de schimb încheiat între Consiliul

Local Galați și SC S.N.S.D. Galați, autentificat sub nr. 1544/A1 din 23 iunie 1999

și a dispus, în consecință, restituirea în natură către reclamantă a suprafeței

de 3076,50 mp.

Prin decima civilă

nr. 57/A din 10 martie 2008, Curtea de Apel Galați

a

admis apelurile declarate de SC S.N.S.D. Galați și Primăria Municipiului

Galați împotriva sentinței civile nr. 1645 din 1 noiembrie 2007, pe care a

schimbat-o, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantei D.S.D.E.

S-a reținut că titlul de proprietate al

subdobânditorului de bună credință, constituit în baza contractului de schimb,

s-a încheiat cu respectarea normelor în vigoare la data înstrăinării și că, în

mod cu totul nejustificat, tribunalul a reținut atitudinea nerezonabilă a

pârâtelor la perfectarea actului. Atâta timp cât reclamanta nu a uzat de căile

de atac prevăzute de legea fondului funciar, neînțelegând să conteste refuzul

primăriei de reconstituire a dreptului de proprietate, iar aceasta a perfectat

schimbul cu pârâta S.D. în 1999, cu respectarea normelor legale, reaua-credință

a pârâtelor la încheierea contractului nu poate fi justificată.

Desigur, în ipoteza în care reclamanta

ar fi solicitat, aceasta ar fi fost îndreptățită la restituirea imobilului prin

echivalent. Cum însă reclamanta în mod constant a solicitat restituirea în

natură a terenului, lucru ce nu este posibil, acțiunea acesteia cu ambele

capete de cerere a fost calificată ca nefondată.

Reclamanta a declarat recurs împotriva

acestei hotărâri, iar prin decima

civilă nr.

5054

din

29

aprilie 2007, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul si a

casat decizia din apel,

trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut de către instanța de recurs

că în apel s-a făcut o motivare sumară, din al cărui conținut nu rezultă ce s-a

avut în vedere atunci când s-a pronunțat soluția de constatare a valabilității

schimbului de terenuri. Culpabilizarea reclamantei de pasivitate în exercitarea

căilor de atac prevăzute de legea fondului funciar, în condițiile în care

cererea acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate nu fusese

soluționată, nu este semnificativă pentru a se concluziona în privința

valabilității contractului de schimb, care are cu mult mai multe elemente de

referință - raportate la momentul perfectării contractului.

A mai reținut Înalta Curte de Casație

și Justiție că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a principiului

disponibilității din procesul civil - cu incidența în materie Legii nr.

10/2001, atunci când a respins contestația reclamantei, reținând că întrucât

aceasta a solicitat măsuri reparatorii în natură, acesteia nu i se pot acorda

măsurile reparatorii în echivalent la care este îndreptățită.

O atare interpretare ignoră faptul că

aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie făcută în favoarea persoanelor îndreptățite

și că deși restituirea în natură este prioritară, cel îndreptățit nu poate fi

lipsit de celelalte măsuri reparatorii. Prin simetrie, așa cum persoana

îndreptățită nu poate solicita în temeiul art. 7 din lege, măsuri reparatorii

prin echivalent dacă este posibilă restituirea în natură, tot așa persoana

îndreptățită nu poate fi lipsită de celelalte măsuri reparatorii, dacă

obiectiv, acordarea măsurilor reparatorii în natură nu este posibilă.

Așa fiind, în concluzie Înalta Curte de

Casație și Justiție a decis că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

principiului disponibilității, lăsând nesoluționată cauza pe fondul său, și sub

aspectul celorlalte măsuri reparatorii ce pot fi acordate reclamantei, în

ordinea instituită de art. 1 din Legea nr. 10/2001, atunci când respingând

contestația acesteia, a lipsit-o de orice fel de reparație.

In rejudecare,

Curtea de Apel Galați a pronunțat decizia nr. 16/A din 13

ianuarie 2010 prin care a

respins ca nefondate apelurile declarate de SC S.N.S.D.

Galați și Primăria Municipiului

Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la excepția tardivității

acțiunii în anulare act, reiterată de către apelanta Primăria municipiului

Galați, deoarece asupra acestei chestiuni s-a pronunțat definitiv și irevocabil

Înalta Curte de Casație și Justiție în prima decizie de casare, curtea de apel

a reținut că nu se mai poate reanaliza această excepție de către instanța de

trimitere pentru că, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de

casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului. Prin decizia civilă nr. 9162 din 14 noiembrie 2005, Înalta

Curte de Casație și Justiție a decis că acțiunea reclamantei în constatarea

nulității nu este prescrisă pentru că reclamanta a luat cunoștință de contract

în cursul procesului de revendicare.

Instanța de apel a mai reținut că nici

motivul privind neformularea cererii de restituire în baza Legii nr. 18/1991,

invocat de către Primăria Municipiului Galați și nici motivul pasivității

reclamantei în a ataca răspunsul primăriei, invocat de către S.C. D. SA nu mai

pot fi analizate pentru că s-a pronunțat instanța de recurs prin decizia civila

nr. 5054 din 29 aprilie 2009.

Referitor la invocarea bunei credințe

de către Primăria municipiului Galați și încheierea contractului de schimb cu

respectarea legii, instanța a reținut că, în primul rând, din istoricul

intervențiilor reclamantei și ale autoarei acesteia, până la momentul

perfectării schimbului, cât și ulterior, până la promovarea acțiunii, așa cum

rezultă din actele depuse la dosar, nu reiese deloc buna credință a pârâtei ci,

dimpotrivă, o aparentă intenție de soluționare a cererilor, iar în realitate

toate răspunsurile pârâtei au avut ca scop o potolire a demersurilor

reclamantei și nicidecum rezolvarea solicitărilor acesteia.

In al doilea rând, buna sau reaua

credință a Primăriei municipiului Galați, în calitate de proprietar aparent,

așa cum a statuat Înalta Curte de Casație si Justiție în decizia de casare, nu

are relevanță în cauză pentru că aparența în drept depinde de existența bunei

credințe cerută exclusiv terțului dobânditor și numai aceasta are valoare.

Pârâta S.C. D. SA a invocat în apărarea

sa buna intenție și, totodată, a invocat protecția drepturilor sale conferită

de art. 1898 și art. 1899 C. civ. și art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Analizând conținutul contractului de

schimb invocat de către pârâtă, instanța de apel a reținut mențiunea

Consiliului local Galați că terenurile schimbate nu sunt scoase din circuitul

civil în baza vreunui act normativ, nu sunt grevate de sarcini, nu sunt în

litigiu cu persoane fizice sau juridice și îndeplinesc condițiile legale de

realizare a acestui schimb, fapt rezultat din certificatul nr. 5190/1999

eliberat de Judecătoria Galați și a certificatului nr. 12618/1999 eliberat de

Administrația Financiară și Trezoreria Galați.

Or, această mențiune este irelevantă

pentru a se reține buna credință a societății pârâte pentru că ea reprezintă de

fapt o declarație formală, cerută de către notar în momentul autentificării

actului și acceptată ca atare de către pârâtă. La rândul său, pârâta S.C. D. SA

nu a făcut absolut nici un demers pentru a se interesa de situația terenului ce

urma să facă obiectul schimbării, deși nici în hotărârea nr. 134 din 22 aprilie

1999 a Consiliului local și nici în contractul de schimb nu s-a arătat vreun titlu

în baza căruia acesta deține imobilul.

Mai mult decât atât, la momentul

încheierii schimbului era de notorietate că foștii proprietari, în baza legilor

apărute, solicită restituirea proprietăților preluate de către stat și tot de

notorietate era și faptul că imobilul în litigiu se afla într-o zonă ce fusese

cartier de locuințe demolate de către stat, iar foștii proprietari dislocați.

La momentul respectiv, terenul era

liber, nefolosit în mod efectiv de către primărie, pentru a forma credința

terților asupra calității de proprietar notoriu al acesteia.

Așadar, instanța a reținut că buna

credință a pârâtei societate nu poate fi reținută, neexistând niciun minim de

diligente depuse de către aceasta prin care să constate situația reală a

proprietarului și a terenului.

In lipsa bunei credințe, sunt incidente

dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată.

In raport de situația de fapt reținută

și de dispozițiile legale invocate, curtea de apel a reținut că soluția primei

instanțe de constatare a nulității absolute a contractului de schimb este

legală și temeinică.

In ceea ce privește cererea întemeiată

pe Legea nr. 10/2001, de restituire în natură a imobilului, admițându-se

capătul de cerere în constatare nulitate, instanța a apreciat că apărările

pârâtei privind incidența art. 18 și art. 29 din aceeași lege nu pot fi

reținute. Imobilul nu a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale,

așa cum prevede art. 18 lit. c), iar evidențierea terenului în patrimoniul

pârâtei s-a făcut în baza unui titlu constatat nul absolut, situație care nu

constituie un impediment legal în restituirea în natură vechiului proprietar.

Împotriva acestei

decizi au declarat recurs Municipiul Galați, prin primar si

SC S.N.D. Galați SA.

Recurenta SC S.N.D. Galați SA a

solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii

reclamantei de restituire în natură a imobilului în litigiu, invocând ca motive

de nelegalitate pe cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

In esență, recurenta-pârâtă a susținut

că instanța de apel a apreciat în mod eronat asupra bunei credințe a societății

comerciale dobânditoare, motivându-și soluția pe lipsa unui minim de diligente

depuse de către SC S.N.D. Galați SA pentru a constata situația reală a proprietarului

și a terenului, fără a preciza care ar fi fost acestea și dispozițiile legale

încălcate.

De asemenea, arată că instanța de apel

a ignorat dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului de

schimb, a căror încălcare ar fi atras nulitatea absolută a acestuia.

Cu privire la cererea de restituire în

natură formulată de reclamantă, consideră că în cauză se aplică dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001 care prevăd în mod expres, imperativ că, pentru

terenurile care se evidențiază în patrimoniul societăților integral

privatizate, deci în societățile în care nu este posibilă micșorarea

capitalului social cu valoarea terenului supus restituirii în natură, entitatea

investită cu soluționarea notificării emite o decizie prin care va propune

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Recurentul Municipiul Galați, prin

primar a invocat în motivele de recurs încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.

3, 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat casarea deciziei instanței de apel și

desființarea sentinței nr. 1645 din 01 noiembrie 2007 și, pe fondul cauzei,

respingerea acțiunii ca nefondată.

Totodată, pe cale de excepție, a

invocat necompetența materială a tribunalului privind capătul de cerere având

ca obiect anularea contractului de schimb, soluționarea acestuia fiind de

competența judecătoriei, potrivit art. 1 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a susținut că în mod

nelegal s-a dispus restituirea terenului în litigiu, în condițiile în care

acesta nu mai era în proprietatea municipiului Galați și nici a SC D. Galați SA

la data depunerii notificării. Pe de altă parte, contractul de schimb

intervenit în cauză este intabulat, fiind opozabil terților.

Analizând recursurile

prin prisma motivelor de ne legalitate invocate, se constată că acestea sunt

nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Prin apariția Legii nr. 10/2001,

legiuitorul a fost preocupat să reglementeze situațiile de preluare a

imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de la

proprietarii deposedați abuziv, întreaga procedură fiind guvernată de

principiul prevalentei restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv.

Așadar, numai în situația în care legea

interzice restituirea natură prin dispoziție expresă și prevede că măsurile

reparatorii se pot acorda în echivalent, ori atunci când imobilele expropriate

au fost ocupate funcțional de obiectivul de interes public pentru care s-a

dispus măsura, nu poate avea loc o restituire în natură a imobilului.

Instanța de judecată, în cadrul

procedurii judiciare, are competența de a cenzura îndeplinirea obligațiilor

prevăzute de lege de către unitatea deținătoare, având ea însăși competența de

a dispune asupra restituirii bunului care a făcut obiectul notificării.

In speță, instanța de fond, având în

vedere lipsa răspunsului la notificarea formulată de reclamantă în temeiul

Legii nr. 10/2001, a făcut o justă determinare a cadrului procesual al

raportului juridic dedus judecății și, stabilind că acțiunea cu care reclamanta

a investit instanța spre soluționare este în restituirea în natură a imobilului

și că cererea privind constatarea nulității contractului de schimb autentificat

sub nr. 1544/Al/1999 nu poate fi interpretată decât ca un demers judiciar

subsidiar restituirii în natură, în mod legal s-a pronunțat și asupra acestui

aspect, dispunând anularea contractului de schimb, ca o consecință a

restituirii în natură a imobilului în litigiu.

Așa fiind, în mod judicios instanța de

apel, confirmând soluția instanței de fond, constatând că în speță nu este

vorba despre un imobil preluat cu titlu valabil și că pârâtele nu se pot

prevala de buna credință la încheierea contractului de schimb, a dat eficiență

principiului prevalentei restituirii în natură, așa cum prevăd dispozițiile

art. 1 alin. (1), art. 7 și ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la susținerea pârâtei SC D.

Galați SA, în sensul că la data încheierii contractului de schimb

reprezentantul împuternicit al Consiliului local Galați a declarat că terenul

nu se află în litigiu, contractul fiind încheiat astfel cu bună credință cu o

instituție a statului, este de reținut că reclamanta, atât anterior perfectării

schimbului, cât și ulterior, până la promovarea acțiunii, a depus diligente și

a făcut numeroase demersuri în sensul restituirii în natură a imobilului ce a

fost în proprietatea autorilor săi, cunoscute de autoritatea

administrativ-teritorială.

Trimiterea la buna (ori, per a

contrario, reaua) credință a contractanților, la care face referire art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îngăduie și obligă la o analiză completă a

celor două noțiuni pentru a identifica acele elemente utile caracterizării

comportamentului părților contractante ca unul onest și diligent, ori

dimpotrivă.

Se constată în speță că, la data

încheierii contractului de schimb autentificat sub nr. 1544/Al/1999, Primăria

municipiului Galați avea cunoștință de demersurile întreprinse de reclamantă în

privința restituirii în natură a imobilului în litigiu.

De asemenea, SC D. Galați SA a semnat

contractul de schimb cunoscând faptul că existau numeroase cereri de restituire

în natură a terenurilor aflate în zona în care este amplasat imobilul în

litigiu, fără a face demersuri pentru a se interesa de situația juridică a

acestuia sau a solicita un titlu de la primărie care să arate în ce bază

aceasta deține imobilul. Cu atât mai mult cu cât, la momentul perfectării

contractului, terenul în litigiu era liber, fără a fi folosit de către primărie,

astfel că nu exista convingerea clară că aceasta are calitatea de proprietar.

Ca nefondată apare și excepția

necompetenței materiale a tribunalului, invocată de recurentul Municipiul

Galați, prin primar, referitoare la capătul de cerere având ca obiect anularea

contractului de schimb, în opinia recurentului soluționarea acestuia fiind de

competența judecătoriei, potrivit art. 1 C. proc. civ.

Constatarea nulității contractului de

schimb fiind un capăt de cerere accesoriu cererii având ca obiect restituirea

în natură a imobilului, competența de soluționare a acestuia revine

tribunalului, ca instanță investită cu judecarea acțiunii principale.

Având în vedere aceste considerente și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții Municipiul Galați prin Primar și SC S.N.D. Galați

S.A. împotriva deciziei nr. 16/A din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați,

secția civilă.

In temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de

judecată față de reclamanta D.S.D.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții Municipiul Galați prin Primar și SC S.N.D. Galați SA

împotriva deciziei nr. 16/A din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Obligă recurenții la plata sumei de 2000

lei cheltuieli de judecată față de reclamanta D.S.D.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9

noiembrie 2010.