ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6103/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1086/121/2008 la Tribunalul Galați, reclamanta D.E. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Galați prin Primar, SC V. SA Galați și SC G. SA Galați pentru a fi obligat deținătorul suprafeței de teren de 400 mp din Galați, str. A., să îl restituie reclamantei. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 25, 27 alin. (2), 28 și 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum și ale Legii nr. 247/2005. Prin Sentința civilă nr. 2378 din 19 noiembrie 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galați.

A respins excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Municipiul Galați, ca fiind invocate de o persoană fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC V. SRL Galați prin L.M.E. SRL Galați. A admis excepția tardivității cererii de chemare în garanție formulată de SC G. SA Galați invocată de intervenienții în interes propriu P.D.A. și P.L.Ș. A respins ca tardiv formulată cererea de chemare în garanție. A respins ca fiind rămase fără obiect excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de chemata în garanție AVAS București. A respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta D.E.

A respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții P.L.Ș. - prin procurist P.O., P.D.A. prin procurist P.O., și P.E. A respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC D. SRL Galați. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Mun. Galați a constatat că aceasta este întemeiată întrucât terenul revendicat de reclamantă și intervenienții P.L.Ș., P.D.A. și P.E. nu se află în administrarea municipiului Galați. Prin adresa din 24 iunie 2006, notificarea reclamantei (nr. 362 din 10 iulie 2001) a fost trimisă de acest pârât spre competentă soluționare la AVAS București.

În atare situație, pârâtul Municipiul Galați prin Primar nu are calitate procesuală pasivă și, pe cale de consecință cele două excepții (excepția prematurității și inadmisibilității acțiunii) invocate de pârâtul Municipiul Galați au fost respinse ca fiind invocate de o persoană fără calitate procesuală pasivă. Referitor la pârâta SC V. SRL Galați, s-a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece prin Sentința comercială nr. 1246 din 16 noiembrie 2007 a Tribunalului Galați, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus față de această societate închiderea procedurii insolvenței și radierea din Registrul Comerțului. În ce privește excepția tardivității cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC G. SA la 29 mai 2009, invocată de intervenienții în interes propriu P.D.A.

și P.L.Ș. s-a constatat că față de dispozițiile art. 61 alin. (1) coroborate cu art. 134 C. proc. civ., această cerere a fost tardiv introdusă, prima zi de înfățișare fiind la 2 aprilie 2008. În această situație, respingându-se ca tardiv formulată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC G.SA Galați, excepția inadmisibilității acestei cereri, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de chemata în garanție AVAS București au fost respinse ca fiind rămase fără obiect. Pe fondul cauzei, s-a reținut că terenul din litigiu a fost supus unor vânzări succesive prin acte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică, iar reclamanta și intervenienții în interes propriu nu au solicitat anterior, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, constatarea nulității acestor acte de vânzare-cumpărare.

Potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO, nr. 0803 emis de MLPTL la 9 ianuarie 2002, terenul a intrat în procesul de privatizare în patrimoniul pârâtei SC V. SA Galați. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 257 din 26 martie 2002, pârâta SC V. SA Galați a vândut către SC F. SRL Galați dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7755 mp, rămânând în continuare proprietara construcțiilor aflate pe terenul respectiv.

La rândul său, SC F. SRL Galați a vândut către pârâta SC G. SA Galați suprafața de teren sus-menționată, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 959 din 16 aprilie 2003. Așa cum s-a precizat mai sus, reclamanta și intervenienții nu au solicitat potrivit dispozițiilor art. 46 și următoarele din Legea nr. 10/2001, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare din 26 martie 2002 și din 16 aprilie 2003. Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanta D.E. și intervenienții în nume propriu P.E., P.D.A. și P.L.Ș., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantele au invocat greșita respingere a contestației formulate în baza Legii nr. 10/2001 prin care se solicita restituirea în natură a suprafeței de 400 mp situată în Galați, str. A. (fostă str. C.), cu motivarea că nu s-a solicitat și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare din 26 martie 2002 și din 16 aprilie 2003, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 45 prin Legea nr. 247/2005. Prin Decizia civilă nr. 234 din 21 octombrie 2011, Curtea de Apel Galați , secția I civilă, a admis apelul civil declarat de reclamanta D.E. împotriva Sentinței civile nr. 2378 din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați, a desființat Sentința civilă nr. 2378 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat consecvent restituirea în natură a suprafeței de 400 mp, arătând pe de o parte că această restituire este posibilă, imobilul nefiind afectat de construcții ori amenajări de utilitate publică și, pe de altă parte a invocat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, în baza dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Este adevărat că potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc, în toate cazurile, numai asupra obiectului cererii deduse judecății, în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 112 C. proc.

civ., însă, atunci când formulările reclamantului sunt neclare și confuze, fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului și temeiului juridic al cererii deduse judecății, instanța are îndatorirea de a cere lămuriri și precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a stabili obiectul cererii și temeiul juridic al acesteia, aspecte care permit totodată exercitarea controlului judiciar. Curtea de apel a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ceară lămuriri și precizări cu privire la obiectul și temeiul juridic al cererii deduse judecății și nu să interpreteze obiectul acțiunii de așa natură încât să evite a se pronunța asupra unui capăt de cerere.

Din chiar redactarea deficitară a cererii introductive de instanță rezultă cu certitudine că reclamanta a solicitat restituirea suprafeței de 400 mp, invocând implicit nulitatea absolută a celor două contracte de înstrăinare, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Or, instanța de fond, respingând ca nefondată acțiunea în restituire în natură formulată în baza Legii nr. 10/2001, a ales calea simplistă de a soluționa procesul, în sensul ignorării unui capăt de cerere înțelegând ulterior să-și motiveze soluția pe un argument total eronat și contrar celor ce rezultă din petitul cererii de chemare în judecată. Curtea de Apel, reținând că instanța de fond, în mod greșit a soluționat procesul, fără a intra în cercetarea fondului, făcând aplicarea dispozițiilor art. 297 teza I C. proc.

civ., a admis apelul, a desființat hotărârea apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță - aceasta urmând a cere precizări în legătură cu obiectul și temeiul juridic al acțiunii și a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere, conform art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G. S.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, recurenta-pârâta a arătat următoarele: 1. Acțiunea introductivă a avut un singur capăt de cerere, respectiv "pentru a fi obligat deținătorul suprafeței de teren din Galați, str. A., având o întindere de 400 mp, să mi-l restituie în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005". 2. Nu există niciun capăt de cerere cu privire la constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare, doar ca în alineatul antepenultim din acțiune intimata reclamantă D.E.

arată ca vânzările ulterioare notificării " (...) sunt lovite de nulitate absolută (...)". Această afirmație nu reprezintă un capăt de cerere chiar dacă în final își motivează acțiunea și pe dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. 3. Instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, întrucât reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual în procesul civil și numai el poate modifica cererea la primul termen de judecată (art. 132 alin. (1) C. proc. civ). În cazul de față intimata reclamantă a stabilit că obiectul acțiunii îl constituie restituirea în natura a suprafeței de 400 mp teren, iar instanța de fond, pe baza dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecății, și nu s-a pronunțat cu privire la afirmația că cele două contracte sunt lovite de nulitate.

Recurenta-pârâtă susține că nu a existat un capăt de cerere cu privire la nulitatea celor două contracte. De fapt instanța de fond nu putea anula cele două contracte de vânzare-cumpărare întrucât la data vânzării bunurile se aflau în circuitul civil, reclamanta urma să primească conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 o despăgubire de la AVAS, despăgubire pe care inițial a solicitat-o dar ulterior a abandonat-o în favoarea restituirii în natură (motiv pentru care susține recurenta ar fi fost vorba de o anulare parțială și nicidecum de o anulare integrală a celor două contracte). Recurenta-pârâtă critică susținerile instanței de apel cu privire la faptul că instanța de fond nu a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât nu a cerut lămuriri și precizări cu privire la obiectul și temeiul juridic al cererii deduse judecății. Se arată de către recurentă că instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că atât reclamanții cât și intervenienții nu au solicitat anterior constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare, așa cum prevăd dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001. Practic instanța a exercitat rol activ cu privire la capătul de cerere cu care a fost învestită de reclamantă, iar cu privire la constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare s-a reținut în hotărâre că nu a existat o acțiune în constatare în acest sens.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel în mod eronat a admis apelul și a desființat hotărârea instanței de fond, încălcând dispozițiile legale cu privire la aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și dispozițiile procedurale cu privire la respectarea principiului disponibilității în promovarea acțiunii de către intimata-reclamantă care a stabilit cadrul procesual la fond și nu a cerut modificarea obiectului acțiunii la primul termen de judecată (art. 132 alin. (1) C. proc. civ.). Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta-pârâtă invocând dispozițiile art. 304 pct. 9, susține greșita interpretare a normelor de drept material conținute de Legea nr. 10/2001 și a principiului disponibilității, în funcție de care s-ar fi făcut o eronată aplicare a normei procedurale (art. 297 C. proc. civ.), pe temeiul căreia a fost pronunțată soluția de desființare cu trimitere. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați prin primar, SC V. SA Galați și SC G. SA Galați, obligarea deținătorului la restituirea suprafeței de teren din Galați, str. A., având o întindere de 400 mp, în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat, pe lângă restituirea în natură a suprafeței de teren și nulitatea actelor de vânzare-cumpărare încheiate după formularea notificării. Mai mult, printre temeiurile de drept invocate, aceasta a menționat și dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Prima instanță s-a pronunțat doar asupra primului petit având ca obiect cererea de restituire în natură, lăsând nesoluționată cererea privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

Nu se poate reține că, prin trimiterea la dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, prima instanță ar fi intrat implicit în cercetarea fondului cauzei, de vreme ce nu s-a reținut și nici nu s-a motivat cererea privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate după înregistrarea notificării, conform ipotezei prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text legal care a fost invocat de reclamantă. Instanța de apel a constatat, în mod corect, că prin acest mod de soluționare a petitului 2 din acțiune, instanța a pronunțat o hotărâre fără să intre în cercetarea fondului, cu toate că instanței îi revine obligația legală de a solicita precizări, în sensul prevăzut de art. 112 C. proc.

civ. de la reclamantă, pentru a stabili exact care sunt cererile cu care este sesizată, care sunt temeiurile de drept pe care înțelege reclamanta să le invoce în susținerea cererilor, obligație care incumbă instanței în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (4) C. proc. civ. și care a fost ignorată în prezenta cauză. O adecvată cercetare a fondului de către instanța de judecată presupune motivarea în fapt și în drept a soluțiilor pronunțate cu privire la fiecare capăt de cerere dintre cele deduse judecății, motivare care să releve raționamentul juridic de o manieră rezonabil de clară, încât să permită exercitarea controlului judiciar, cenzurarea considerentelor și aprecierea justeței acestora.

Motivând soluția pe un argument total eronat și contrar celor ce rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, prima instanță concluzionează că "reclamanta și intervenienții nu au solicitat potrivit dispozițiilor art. 46 și următoarele din Legea nr. 10/2001, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare din 26 martie 2002 și din 16 aprilie 2003". Or, ipoteza prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform căreia "sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea bunurilor imobile, terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi" vizează situația în care vânzarea bunului solicitat a avut loc după înregistrarea notificării (în speță, 10 iulie 2001), deci după intrarea în vigoare a legii speciale.

Rezultă că în analiza cauzei, tribunalul a pornit de la premise greșite legate de domeniul de aplicare a actului normativ special a cărui incidență la speță a fost invocată și de asemenea, că a lăsat nedezlegate jurisdicțional aspectele disputate în cadrul litigiului. În aceste condiții nulitatea actelor de vânzare-cumpărare nu a fost cercetată pe fondul ei, astfel încât soluția de desființare cu trimitere este justificată de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 202/2010 și aplicabilă cauzei față de norma tranzitorie cuprinsă în art. XXII). Recurenta invocă încălcarea de către instanța de apel și a principiului disponibilității referitor la obligativitatea judecătorului de a se pronunța numai asupra obiectului cauzei (în drept, dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ.). Contrar acestei susțineri, instanța de apel a pronunțat o soluție legală, care a fost dată cu respectarea prevederilor art. 126 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ. Celelalte susțineri formulate de recurenta pârâtă, privind imposibilitatea anulării totale a celor două contracte de vânzare-cumpărare (întrucât la data vânzării bunurile se aflau în circuitul civil, iar reclamanta urma să primească conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 o despăgubire de la AVAS, despăgubire care inițial a solicitat-o, dar ulterior a abandonat-o în favoarea restituirii în natură), nu vor fi analizate în această fază procesuală, câtă vreme instanțele de fond și apel nu s-au pronunțat asupra acestui capăt de cerere.

Recurenta a invocat și dispozițiile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., motiv de modificare ce nu poate fi incident în cauză, întrucât instanța nu a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic al cărui înțeles lămurit și vădit neîndoielnic să fi fost interpretat greșit. Înalta Curte, reținând că soluția instanței de apel este legală și că, în mod corect, a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare pentru a nu priva părțile în litigiu de un grad de jurisdicție, având în vedere că prima instanță nu a soluționat unul dintre capetele de cerere cu care a fost învestită, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC G. SA împotriva Deciziei nr. 234/A din data de 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN