ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6103/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6103/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.

1086/121/2008 la Tribunalul Galați, reclamanta D.E. a chemat în judecată pe

pârâții Municipiul Galați prin Primar, SC V. SA Galați și SC G. SA Galați

pentru a fi obligat deținătorul suprafeței de teren de 400 mp din Galați, str.

A., să îl restituie reclamantei.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 25, 27 alin. (2), 28 și 21 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, precum și ale Legii nr. 247/2005.

Prin Sentința civilă

nr. 2378 din 19 noiembrie 2010, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galați.

A respins excepțiile

prematurității și inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtul Municipiul

Galați, ca fiind invocate de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC V. SRL Galați prin L.M.E. SRL

Galați.

A admis excepția

tardivității cererii de chemare în garanție formulată de SC G. SA Galați

invocată de intervenienții în interes propriu P.D.A. și P.L.Ș.

A respins ca tardiv

formulată cererea de chemare în garanție.

A respins ca fiind

rămase fără obiect excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și

excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de chemata în garanție

AVAS București.

A respins ca

nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta D.E.

A respins ca

nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții

P.L.Ș. - prin procurist P.O., P.D.A. prin procurist P.O., și P.E.

A respins ca fiind rămasă

fără obiect cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenienta SC D. SRL Galați.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Mun. Galați a constatat

că aceasta este întemeiată întrucât terenul revendicat de reclamantă și

intervenienții P.L.Ș., P.D.A. și P.E. nu se află în administrarea municipiului

Galați.

Prin adresa din 24

iunie 2006, notificarea reclamantei (nr. 362 din 10 iulie 2001) a fost trimisă

de acest pârât spre competentă soluționare la AVAS București.

În atare situație,

pârâtul Municipiul Galați prin Primar nu are calitate procesuală pasivă și, pe

cale de consecință cele două excepții (excepția prematurității și inadmisibilității

acțiunii) invocate de pârâtul Municipiul Galați au fost respinse ca fiind

invocate de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la pârâta

SC V. SRL Galați, s-a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în

cauză deoarece prin Sentința comercială nr. 1246 din 16 noiembrie 2007 a

Tribunalului Galați, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus față de

această societate închiderea procedurii insolvenței și radierea din Registrul

Comerțului.

În ce privește

excepția tardivității cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC G.

SA la 29 mai 2009, invocată de intervenienții în interes propriu P.D.A. și

P.L.Ș. s-a constatat că față de dispozițiile art. 61 alin. (1) coroborate cu

art. 134 C. proc. civ., această cerere a fost tardiv introdusă, prima zi de

înfățișare fiind la 2 aprilie 2008.

În această situație,

respingându-se ca tardiv formulată cererea de chemare în garanție formulată de

pârâta SC G.SA Galați, excepția inadmisibilității acestei cereri, precum și

excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de chemata în garanție

AVAS București au fost respinse ca fiind rămase fără obiect.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că terenul din litigiu a fost supus unor vânzări succesive prin acte de

vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică, iar reclamanta și

intervenienții în interes propriu nu au solicitat anterior, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, constatarea nulității acestor acte de

vânzare-cumpărare.

Potrivit

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

MO, nr. 0803 emis de MLPTL la 9 ianuarie 2002, terenul a intrat în procesul de

privatizare în patrimoniul pârâtei SC V. SA Galați.

Ulterior, prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 257 din 26 martie 2002, pârâta

SC V. SA Galați a vândut către SC F. SRL Galați dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 7755 mp, rămânând în continuare proprietara

construcțiilor aflate pe terenul respectiv.

La rândul său, SC F.

SRL Galați a vândut către pârâta SC G. SA Galați suprafața de teren

sus-menționată, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 959 din 16 aprilie 2003.

Așa cum s-a precizat

mai sus, reclamanta și intervenienții nu au solicitat potrivit dispozițiilor

art. 46 și următoarele din Legea nr. 10/2001, nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare din 26 martie 2002 și din 16 aprilie 2003.

Împotriva acestei

sentințe civile au declarat apel reclamanta D.E. și intervenienții în nume

propriu P.E., P.D.A. și P.L.Ș., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma

interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor prevăzute de art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001.

În dezvoltarea

motivelor de apel, apelantele au invocat greșita respingere a contestației

formulate în baza Legii nr. 10/2001 prin care se solicita restituirea în natură

a suprafeței de 400 mp situată în Galați, str. A. (fostă str. C.), cu motivarea

că nu s-a solicitat și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare

din 26 martie 2002 și din 16 aprilie 2003, conform art. 46 din Legea nr.

10/2001, devenit art. 45 prin Legea nr. 247/2005.

Prin Decizia civilă

nr. 234 din 21 octombrie 2011, Curtea de Apel Galați , secția I civilă, a admis

apelul civil declarat de reclamanta D.E. împotriva Sentinței civile nr. 2378 din

19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați, a desființat Sentința civilă

nr. 2378 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Galați și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut că reclamanta a solicitat consecvent

restituirea în natură a suprafeței de 400 mp, arătând pe de o parte că această

restituire este posibilă, imobilul nefiind afectat de construcții ori amenajări

de utilitate publică și, pe de altă parte a invocat nulitatea absolută a celor

două contracte de vânzare-cumpărare, în baza dispozițiilor art. 21 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001.

Este adevărat că

potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc, în toate

cazurile, numai asupra obiectului cererii deduse judecății, în limitele

învestirii prin cererea de chemare în judecată, formulată în condițiile art.

112 C. proc. civ., însă, atunci când formulările reclamantului sunt neclare și

confuze, fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului și

temeiului juridic al cererii deduse judecății, instanța are îndatorirea de a

cere lămuriri și precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii,

pentru a stabili obiectul cererii și temeiul juridic al acesteia, aspecte care

permit totodată exercitarea controlului judiciar.

Curtea de apel a

apreciat că instanța de fond ar fi trebuit, în virtutea rolului activ prevăzut

de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ceară lămuriri și precizări cu privire

la obiectul și temeiul juridic al cererii deduse judecății și nu să

interpreteze obiectul acțiunii de așa natură încât să evite a se pronunța

asupra unui capăt de cerere.

Din chiar redactarea

deficitară a cererii introductive de instanță rezultă cu certitudine că

reclamanta a solicitat restituirea suprafeței de 400 mp, invocând implicit

nulitatea absolută a celor două contracte de înstrăinare, conform art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001.

Or, instanța de fond,

respingând ca nefondată acțiunea în restituire în natură formulată în baza

Legii nr. 10/2001, a ales calea simplistă de a soluționa procesul, în sensul

ignorării unui capăt de cerere înțelegând ulterior să-și motiveze soluția pe un

argument total eronat și contrar celor ce rezultă din petitul cererii de

chemare în judecată.

Curtea de Apel,

reținând că instanța de fond, în mod greșit a soluționat procesul, fără a intra

în cercetarea fondului, făcând aplicarea dispozițiilor art. 297 teza I C. proc.

civ., a admis apelul, a desființat hotărârea apelată și a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță - aceasta urmând a cere precizări

în legătură cu obiectul și temeiul juridic al acțiunii și a se pronunța asupra

tuturor capetelor de cerere, conform art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC G. S.A., invocând dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor de recurs formulate, recurenta-pârâta a arătat următoarele:

introductivă a avut un singur capăt de cerere, respectiv "pentru a fi

obligat deținătorul suprafeței de teren din Galați, str. A., având o întindere

de 400 mp, să mi-l restituie în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr.

247/2005".

capăt de cerere cu privire la constatarea nulității celor două contracte de

vânzare-cumpărare, doar ca în alineatul antepenultim din acțiune intimata

reclamantă D.E. arată ca vânzările ulterioare notificării " (...) sunt

lovite de nulitate absolută (...)". Această afirmație nu reprezintă un

capăt de cerere chiar dacă în final își motivează acțiunea și pe dispozițiile

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

încălcat principiul disponibilității, întrucât reclamantul este cel care

stabilește cadrul procesual în procesul civil și numai el poate modifica

cererea la primul termen de judecată (art. 132 alin. (1) C. proc. civ).

În cazul de față

intimata reclamantă a stabilit că obiectul acțiunii îl constituie restituirea

în natura a suprafeței de 400 mp teren, iar instanța de fond, pe baza

dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a hotărât numai asupra

obiectului cererii deduse judecății, și nu s-a pronunțat cu privire la

afirmația că cele două contracte sunt lovite de nulitate.

Recurenta-pârâtă

susține că nu a existat un capăt de cerere cu privire la nulitatea celor două

contracte. De fapt instanța de fond nu putea anula cele două contracte de

vânzare-cumpărare întrucât la data vânzării bunurile se aflau în circuitul

civil, reclamanta urma să primească conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 o

despăgubire de la AVAS, despăgubire pe care inițial a solicitat-o dar ulterior

a abandonat-o în favoarea restituirii în natură (motiv pentru care susține

recurenta ar fi fost vorba de o anulare parțială și nicidecum de o anulare

integrală a celor două contracte).

Recurenta-pârâtă

critică susținerile instanței de apel cu privire la faptul că instanța de fond

nu a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

întrucât nu a cerut lămuriri și precizări cu privire la obiectul și temeiul

juridic al cererii deduse judecății.

Se arată de către

recurentă că instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că atât

reclamanții cât și intervenienții nu au solicitat anterior constatarea

nulității actelor de vânzare-cumpărare, așa cum prevăd dispozițiile art. 45 din

Legea nr. 10/2001. Practic instanța a exercitat rol activ cu privire la capătul

de cerere cu care a fost învestită de reclamantă, iar cu privire la constatarea

nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare s-a reținut în hotărâre că

nu a existat o acțiune în constatare în acest sens.

Recurenta-pârâtă

susține că instanța de apel în mod eronat a admis apelul și a desființat

hotărârea instanței de fond, încălcând dispozițiile legale cu privire la

aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și dispozițiile procedurale cu privire la

respectarea principiului disponibilității în promovarea acțiunii de către

intimata-reclamantă care a stabilit cadrul procesual la fond și nu a cerut

modificarea obiectului acțiunii la primul termen de judecată (art. 132 alin.

(1) C. proc. civ.).

Solicită admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea sentinței primei instanțe

ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9, susține greșita interpretare a normelor

de drept material conținute de Legea nr. 10/2001 și a principiului

disponibilității, în funcție de care s-ar fi făcut o eronată aplicare a normei

procedurale (art. 297 C. proc. civ.), pe temeiul căreia a fost pronunțată

soluția de desființare cu trimitere.

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Municipiul Galați prin primar, SC V. SA Galați și SC G. SA Galați, obligarea

deținătorului la restituirea suprafeței de teren din Galați, str. A., având o

întindere de 400 mp, în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.

Pe de altă parte,

trebuie avut în vedere faptul că prin acțiunea introductivă reclamanta a

solicitat, pe lângă restituirea în natură a suprafeței de teren și nulitatea

actelor de vânzare-cumpărare încheiate după formularea notificării. Mai mult,

printre temeiurile de drept invocate, aceasta a menționat și dispozițiile art.

21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Prima instanță s-a

pronunțat doar asupra primului petit având ca obiect cererea de restituire în

natură, lăsând nesoluționată cererea privind nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare.

Nu se poate reține

că, prin trimiterea la dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, prima

instanță ar fi intrat implicit în cercetarea fondului cauzei, de vreme ce nu

s-a reținut și nici nu s-a motivat cererea privind nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate după înregistrarea notificării, conform ipotezei

prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text legal

care a fost invocat de reclamantă.

Instanța de apel a

constatat, în mod corect, că prin acest mod de soluționare a petitului 2 din

acțiune, instanța a pronunțat o hotărâre fără să intre în cercetarea fondului,

cu toate că instanței îi revine obligația legală de a solicita precizări, în

sensul prevăzut de art. 112 C. proc. civ. de la reclamantă, pentru a stabili

exact care sunt cererile cu care este sesizată, care sunt temeiurile de drept

pe care înțelege reclamanta să le invoce în susținerea cererilor, obligație

care incumbă instanței în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (4) C.

proc. civ. și care a fost ignorată în prezenta cauză.

O adecvată cercetare

a fondului de către instanța de judecată presupune motivarea în fapt și în

drept a soluțiilor pronunțate cu privire la fiecare capăt de cerere dintre cele

deduse judecății, motivare care să releve raționamentul juridic de o manieră

rezonabil de clară, încât să permită exercitarea controlului judiciar,

cenzurarea considerentelor și aprecierea justeței acestora.

Motivând soluția pe

un argument total eronat și contrar celor ce rezultă din petitul cererii de

chemare în judecată, prima instanță concluzionează că "reclamanta și

intervenienții nu au solicitat potrivit dispozițiilor art. 46 și următoarele

din Legea nr. 10/2001, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare din 26

martie 2002 și din 16 aprilie 2003".

Or, ipoteza prevăzută

de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform căreia "sub sancțiunea

nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după

caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea,

concesionarea bunurilor imobile, terenuri și/sau construcții notificate

potrivit prevederilor prezentei legi" vizează situația în care vânzarea

bunului solicitat a avut loc după înregistrarea notificării (în speță, 10 iulie

2001), deci după intrarea în vigoare a legii speciale.

Rezultă că în analiza

cauzei, tribunalul a pornit de la premise greșite legate de domeniul de

aplicare a actului normativ special a cărui incidență la speță a fost invocată

și de asemenea, că a lăsat nedezlegate jurisdicțional aspectele disputate în

cadrul litigiului.

În aceste condiții

nulitatea actelor de vânzare-cumpărare nu a fost cercetată pe fondul ei, astfel

încât soluția de desființare cu trimitere este justificată de dispozițiile art.

297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma anterioară modificării aduse prin Legea

nr. 202/2010 și aplicabilă cauzei față de norma tranzitorie cuprinsă în art.

XXII).

Recurenta invocă

încălcarea de către instanța de apel și a principiului disponibilității

referitor la obligativitatea judecătorului de a se pronunța numai asupra

obiectului cauzei (în drept, dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.).

Contrar acestei

susțineri, instanța de apel a pronunțat o soluție legală, care a fost dată cu

respectarea prevederilor art. 126 alin. (4), (5) și (6) C. proc. civ.

Celelalte susțineri

formulate de recurenta pârâtă, privind imposibilitatea anulării totale a celor

două contracte de vânzare-cumpărare (întrucât la data vânzării bunurile se

aflau în circuitul civil, iar reclamanta urma să primească conform art. 29 din

Legea nr. 10/2001 o despăgubire de la AVAS, despăgubire care inițial a

solicitat-o, dar ulterior a abandonat-o în favoarea restituirii în natură), nu

vor fi analizate în această fază procesuală, câtă vreme instanțele de fond și

apel nu s-au pronunțat asupra acestui capăt de cerere.

Recurenta a invocat

și dispozițiile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., motiv de modificare ce nu

poate fi incident în cauză, întrucât instanța nu a fost învestită cu cercetarea

vreunui act juridic al cărui înțeles lămurit și vădit neîndoielnic să fi fost

interpretat greșit.

Înalta Curte,

reținând că soluția instanței de apel este legală și că, în mod corect, a

desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare pentru a nu priva

părțile în litigiu de un grad de jurisdicție, având în vedere că prima instanță

nu a soluționat unul dintre capetele de cerere cu care a fost învestită, pentru

argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC G. SA împotriva Deciziei nr. 234/A din

data de 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN