ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2391/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2391/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată inițial pe

rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială -

contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.R.Ș. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Actului de

constatare din 30 iulie 2009, emis de aceasta; obligarea Agenției Naționale de

Integritate și a numitei A.T. - inspector de integritate, la plata sumei de

50.000 RON, reprezentând daune morale; suspendarea executării actului administrativ

menționat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea nr.

4681 din 28 octombrie 2009 (Dosar nr. 7359/1/2009), Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis cererea de strămutare și a dispus strămutarea cauzei

reprezentată de Dosarul nr. 1121/36/2009 al Curții de Apel Constanța, la Curtea

de Apel Galați.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1121/36/2009.

În motivarea

acțiunii, a arătat reclamantul că în data de 05 iulie 2009 a primit de la

Agenția Națională de Integritate actul de constatare întocmit de inspectorul de

integritate A.T. prin care s-a constatat că în perioada 23 aprilie 2003 - 5

noiembrie 2003 acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate motivat de

împrejurarea că deși era primar, era în același timp și administrator la SC N.

SA.

S-a invocat de către

reclamant, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, excepția nulității

actului de constatare, având în vedere dispozițiile art. 4 pct. 8 și pct. 9 din

Legea nr. 144/2007.

A mai arătat

reclamantul că în realitate, în anul 1998, când a înființat SC N., în calitate

de asociat unic, administrator al acestei societăți a fost desemnat numitul

M.M. În noiembrie 2003, societatea N. SRL a fost transformată în societate pe

acțiuni, administrator al acesteia fiind același M.M.

Astfel a precizat

reclamantul că prin Încheierea nr. 29233 din 30 iulie 2009 O.R.C. Constanța a

dispus îndreptarea erorilor privitoare la calitatea reclamantului de

administrator.

Reclamantul a mai

precizat că a solicitat a se constata că în perioada incompatibilității sale nu

exista SC N. SA, înființată abia la 4 noiembrie 2003 și că nu a avut calitatea

de administrator al SC N. SRL, a cărei formă de organizare a fost schimbată la

aceeași dată.

Cu privire la cererea

de suspendare, s-a menționat de reclamant că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Prin Sentința nr. 170

din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul M.R.Ș., a dispus anularea actului de constatare din data de 30

iulie 2009 emis de autoritatea pârâtă, a respins acțiunea față de pârâta A.T.,

ca nefondată, a obligat autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului suma de

5.000 RON, cu titlu de daune morale plus 2.380 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut în esență următoarele.

Reclamantul a făcut

dovada că în privința sa în mod greșit a fost stabilită starea de

incompatibilitate, deoarece nu a avut în același timp calitatea de Primar al

Municipiului Constanța și de Administrator al unei societăți comerciale.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că prin modul de desfășurare a procedurii de verificare

reclamantului i-au fost încălcate drepturi recunoscute prin lege, aceste

încălcări având consecințe atât în privința soluției, cât și în privința

deformării propriei imagini prin intervențiile media imediat după postarea

actului de constatare.

Înștiințarea

reclamantului asupra verificărilor declanșate s-a făcut în mod evident în mod

formal, acesta fiind lipsit de posibilitatea de a se apăra așa cum prevăd

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 144/2007.

Comunicarea i-a fost

făcută reclamantului cu doar două zile înainte de pronunțarea soluției, astfel

că finalitatea textului nu a fost respectată.

În ceea ce privește

deformarea imaginii reclamantului prin actul de constatare întocmit, Curtea a

constatat că de asemenea sunt întemeiate susținerile acestuia. Perioada de

incompatibilitate s-a situat în interiorul mandatului de primar în intervalul

2000 - 2004. La data constatării incompatibilității niciuna dintre dispozițiile

Legii nr. 161/2003 nu mai putea produce niciun efect în planul consecințelor

juridice.

A mai apreciat

Curtea, că în toată procedura de verificare, mai exact în cele 7 zile cât a

durat aceasta, în mod just a susținut reclamantul că s-a urmărit denigrarea sa,

denigrare continuată și prin media.

Cu privire la plata

daunelor morale, Curtea a apreciat că acestea pot fi acordate, dar nu în

integralitatea lor.

Împotriva Sentinței

nr. 170 din data de 29 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta

Agenția Națională de Integritate, prin reprezentanți legali, prin care s-a

solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu

consecința trimiterii cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, în situația în

care se va aprecia că instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului cauzei,

admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii

contestației reclamantului, ca nefondată. Tot în subsidiar recurenta-pârâtă a

solicitat, în situația în care se apreciază că actul de constatare este

netemeinic, admiterea în parte a recursului, cu consecința modificării în parte

a hotărârii recurate în sensul respingerii pe fond a cererii de acordare a

daunelor morale, ca neîntemeiată.

Recurenta a

învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanța de fond a schimbat

natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății

și că hotărârea pronunțată în cauză este dată cu aplicarea greșită a legii.

S-a precizat că odată

cu dezbaterile desfășurate pe fondul cauzei, recurenta a probat faptul că

intimatul-reclamant a fost înștiințat despre declanșarea procedurii, astfel că

nu a fost sacrificat în beneficiul celerității dreptul la apărare al părții.

Înscrisul (Certificat de informații din 17 iulie 2009) provenind de la O.N.R.C.

- înscris care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de sesizare din

oficiu - are valoare probantă, certificând, fără dubiu, o anumită stare de

fapt, care a condus la efectuarea de verificări sub aspectul încălcării

reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților. Nefiind contestată

primirea înștiințării, recurenta a apreciat că intimatul-reclamant a avut în

cursul zilei de 30 iulie 2009 timpul material necesar desfășurării unor

activități ca: analizarea actelor tuturor societăților comerciale la care

deține funcții respectiv calități, întocmirea cererii de îndreptare a celor

două erori materiale, pregătirea documentelor însoțitoare, precum și depunerea

acestora la O.R.C. Constanța. De asemenea, după depunerea cererii de îndreptare

a erorii materiale a existat timpul material necesar ca O.R.C. Constanța să

desfășoare, tot în cursul zilei de 30 iulie 2009, toate activitățile specifice,

astfel că prin Încheierea nr. 29233 din aceeași dată s-a dispus îndreptarea

erorilor și efectuarea mențiunilor în registru (la data de 03 august 2009

O.R.C. Constanța a transmis către N. SA istoricul SC, de la înmatriculare până

la data de 31 iulie 2009). Tocmai acesta este motivul pentru care recurenta a

considerat că reclamantul a avut posibilitatea și timpul material necesar, în

cursul zilei de 30 iulie 2009, să aducă la cunoștința inspectorului de

integritate desemnat să efectueze verificările (prin fax ori prin telefon, la

numerele indicate în adresa de înștiințare) atât faptul că, deși subzistă de 11

și, respectiv, 6 ani, înregistrările în registru referitoare la administratorii

SC N. SRL, respectiv SC N. SA nu corespund realității, cât și faptul că dorește

să-și exercite atât dreptul de a fi audiat, cât și dreptul de a consulta

propriul dosar.

În concluzie, recurenta

a solicitat a se lua act de faptul că instanța de judecată nu s-a pronunțat pe

fondul cauzei, anume asupra existenței sau inexistenței stării de

incompatibilitate, ci s-a limitat la a constata că, deși înștiințarea

intimatului-reclamant despre verificarea derulată de Agenție a fost îndeplinită

în mod legal, principiul celerității a sacrificat principiul dreptului la

apărare.

În legătură cu

daunele morale solicitate de reclamant, recurenta a apreciat că în raport de

specificitatea speței deduse judecății, chiar în ipoteza anulării actului, nu

poate fi angajată răspunderea civilă nepatrimonială a pârâților. Astfel,

într-adevăr, la data actului de constatare, reclamantul figura în mod oficial,

începând cu anul 1998, la O.R.C., ca administrator la SC N. SRL, respectiv SC

N. SA, dar cu toate acestea, de vreme ce instanța de fond a hotărât anularea

actului de constatare și admiterea în parte a cererii de acordare de daune

morale, s-a apreciat că nu au fost luate în considerare următoarele aspecte:

actele de constatare nu sunt executorii din oficiu, ci numai după rămânerea

acestora irevocabilă; prin natura lor, actele de constatare emise de Agenția

Națională de Integritate nu conțin decizii sau dispoziții sancționatorii; numai

eventualele sancțiuni aplicate, potrivit legii, de persoana competentă (alta

decât Agenția Națională de Integritate) ar putea să aducă atingere drepturilor

și intereselor persoanei. Admiterea cererii de acordare a daunelor morale,

formulată de reclamant, nu este întemeiată, s-a relevat de către recurentă, de

vreme ce prima instanță nu a analizat fondul cauzei, anume tocmai existența sau

inexistența stării de incompatibilitate, oprindu-se la a constata că deși

înștiințarea despre verificarea derulată a fost îndeplinită în mod legal,

principiul celerității a sacrificat principiul respectării dreptului la

apărare.

Recursul este

nefondat.

În mod întemeiat

prima instanță, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate prin

cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.R.Ș. și la

dispozițiile legale aplicabile în cauză, a admis în parte acțiunea în

contencios administrativ și a dispus anularea Actului de constatare din 30

iulie 2009 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin Actul de

constatare din 30 iulie 2009 întocmit de inspectorul de integritate A.T. din

cadrul Agenției Naționale de Integritate s-a constatat că reclamantul s-a

aflat, în perioada 23 aprilie 2003 - 5 noiembrie 2003, în stare de

incompatibilitate, prin aceea că a deținut concomitent funcția de primar al

municipiului Constanța și funcția de administrator la o societate comercială.

S-a probat, cu

înscrisurile administrate în fața instanței de fond, că nu au fost respectate

prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea,

organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, cu modificările

și completările ulterioare, care prevăd că ”după începerea verificării,

persoana verificată are dreptul să fie înștiințată despre declanșarea

procedurii de verificare și să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului,

să fie asistată sau reprezentată de avocat și să prezinte orice elemente

justificative pe care le consideră necesare”. Sensul reglementării

sus-menționate este unul neechivoc, și el vizează respectarea dreptului la apărare

al persoanei verificate.

Principiul dreptului

la apărare este, printre altele, și un principiu general al dreptului

comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg precizând, în această materie, că

dreptul la apărare trebuie să fie asigurat în cadrul oricărei proceduri

introduse împotriva unei persoane și care poate conduce la un act de sesizare,

chiar în absența unei reglementări specifice. În temeiul principiului

respectării dreptului la apărare, destinatarilor deciziilor care le afectează

în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a-și face

cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care

autoritatea publică intenționează să își întemeieze decizia. În acest scop, ei

trebuie să beneficieze de un termen suficient pentru a-și prezenta

observațiile, numai în această modalitate putându-se afirma că dreptul la

apărare a fost respectat efectiv și nu numai formal.

Or, se reține, în

litigiu, că înștiințarea reclamantului despre împrejurarea că împotriva

acestuia s-a declanșat procedura de verificare a respectării dispozițiilor

legale privind regimul juridic al incompatibilităților a ajuns la destinatar în

data de 30 iulie 2009, dată la care s-a emis și actul de constatare, ceea ce

denotă, cu claritate, că recurentul nu a avut la dispoziție un termen rezonabil

și util pentru a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului, pentru a

fi în mod efectiv apărat sau reprezentat de un avocat și pentru a fi în măsură

să prezinte, cum prevede legea, ”orice elemente justificative pe care le

consideră necesare”. În aceste condiții, cum nu a fost respectat în cazul

reclamantului principiul efectivității dreptului la apărare, instituit și de

art. 4 alin. (8) din Legea nr. 144/2007, cu modificările și completările

ulterioare, în mod legal judecătorul fondului - care a reținut în mod

întemeiat, în plus, că și în privința chestiunilor de fond, reclamantul a făcut

dovada că în privința sa în mod greșit a fost stabilită starea de

incompatibilitate, în termenii precizați în actul de constatare atacat - a

admis în pare acțiunea reclamantului și a dispus anularea Actului de constatare

din 30 iulie 2009 emis de recurenta Agenția Națională de Integritate.

Este legală și

temeinică și soluția primei instanțe de obligare a pârâtei-recurente, pe temeiul

dispozițiilor art. 8 alin. (1) fraza I și art. 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, la plata în favoarea reclamantului-intimat a sumei de 5.000 RON, cu

titlu de daune morale, stabilite prin apreciere, acesta din urmă suferind,

datorită modalității nelegale în care a fost întocmit actul administrativ

atacat (prin nerespectarea dreptului la apărare) și a mediatizării cazului

(urmare postării pe adresa de internet a autorității pârâte a unui comunicat de

presă la data de 4 august 2009, anterior comunicării către intimat a actului de

constatare), în calitatea de persoană publică și de ales local, grave

prejudicii de imagine.

Prin raportare la

cele mai sus arătate, se constată că este legală și temeinică hotărârea atacată

și că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză, astfel că se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva

Sentinței nr. 170 din data de 29 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Fiind în culpă

procesuală, și față de cererea expresă a intimatului în acest sens,

recurenta-pârâtă va fi obligată, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la

plata în favoarea reclamantului M.R.Ș. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată suportate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 170 din 29

iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 2.380 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.