ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2391/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială - contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.R.Ș. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Actului de constatare din 30 iulie 2009, emis de aceasta; obligarea Agenției Naționale de Integritate și a numitei A.T. - inspector de integritate, la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând daune morale; suspendarea executării actului administrativ menționat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea nr. 4681 din 28 octombrie 2009 (Dosar nr. 7359/1/2009), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare și a dispus strămutarea cauzei reprezentată de Dosarul nr. 1121/36/2009 al Curții de Apel Constanța, la Curtea de Apel Galați. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1121/36/2009. În motivarea acțiunii, a arătat reclamantul că în data de 05 iulie 2009 a primit de la Agenția Națională de Integritate actul de constatare întocmit de inspectorul de integritate A.T. prin care s-a constatat că în perioada 23 aprilie 2003 - 5 noiembrie 2003 acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate motivat de împrejurarea că deși era primar, era în același timp și administrator la SC N. SA.

S-a invocat de către reclamant, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, excepția nulității actului de constatare, având în vedere dispozițiile art. 4 pct. 8 și pct. 9 din Legea nr. 144/2007. A mai arătat reclamantul că în realitate, în anul 1998, când a înființat SC N., în calitate de asociat unic, administrator al acestei societăți a fost desemnat numitul M.M. În noiembrie 2003, societatea N. SRL a fost transformată în societate pe acțiuni, administrator al acesteia fiind același M.M. Astfel a precizat reclamantul că prin Încheierea nr. 29233 din 30 iulie 2009 O.R.C. Constanța a dispus îndreptarea erorilor privitoare la calitatea reclamantului de administrator. Reclamantul a mai precizat că a solicitat a se constata că în perioada incompatibilității sale nu exista SC N. SA, înființată abia la 4 noiembrie 2003 și că nu a avut calitatea de administrator al SC N. SRL, a cărei formă de organizare a fost schimbată la aceeași dată.

Cu privire la cererea de suspendare, s-a menționat de reclamant că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin Sentința nr. 170 din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.R.Ș., a dispus anularea actului de constatare din data de 30 iulie 2009 emis de autoritatea pârâtă, a respins acțiunea față de pârâta A.T., ca nefondată, a obligat autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 5.000 RON, cu titlu de daune morale plus 2.380 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut în esență următoarele. Reclamantul a făcut dovada că în privința sa în mod greșit a fost stabilită starea de incompatibilitate, deoarece nu a avut în același timp calitatea de Primar al Municipiului Constanța și de Administrator al unei societăți comerciale.

Pe de altă parte, s-a mai reținut că prin modul de desfășurare a procedurii de verificare reclamantului i-au fost încălcate drepturi recunoscute prin lege, aceste încălcări având consecințe atât în privința soluției, cât și în privința deformării propriei imagini prin intervențiile media imediat după postarea actului de constatare. Înștiințarea reclamantului asupra verificărilor declanșate s-a făcut în mod evident în mod formal, acesta fiind lipsit de posibilitatea de a se apăra așa cum prevăd dispozițiile art. 4 din Legea nr. 144/2007. Comunicarea i-a fost făcută reclamantului cu doar două zile înainte de pronunțarea soluției, astfel că finalitatea textului nu a fost respectată. În ceea ce privește deformarea imaginii reclamantului prin actul de constatare întocmit, Curtea a constatat că de asemenea sunt întemeiate susținerile acestuia.

Perioada de incompatibilitate s-a situat în interiorul mandatului de primar în intervalul 2000 - 2004. La data constatării incompatibilității niciuna dintre dispozițiile Legii nr. 161/2003 nu mai putea produce niciun efect în planul consecințelor juridice. A mai apreciat Curtea, că în toată procedura de verificare, mai exact în cele 7 zile cât a durat aceasta, în mod just a susținut reclamantul că s-a urmărit denigrarea sa, denigrare continuată și prin media. Cu privire la plata daunelor morale, Curtea a apreciat că acestea pot fi acordate, dar nu în integralitatea lor.

Împotriva Sentinței nr. 170 din data de 29 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Agenția Națională de Integritate, prin reprezentanți legali, prin care s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului cauzei, admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației reclamantului, ca nefondată. Tot în subsidiar recurenta-pârâtă a solicitat, în situația în care se apreciază că actul de constatare este netemeinic, admiterea în parte a recursului, cu consecința modificării în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii pe fond a cererii de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.

Recurenta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanța de fond a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății și că hotărârea pronunțată în cauză este dată cu aplicarea greșită a legii. S-a precizat că odată cu dezbaterile desfășurate pe fondul cauzei, recurenta a probat faptul că intimatul-reclamant a fost înștiințat despre declanșarea procedurii, astfel că nu a fost sacrificat în beneficiul celerității dreptul la apărare al părții. Înscrisul (Certificat de informații din 17 iulie 2009) provenind de la O.N.R.C. - înscris care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de sesizare din oficiu - are valoare probantă, certificând, fără dubiu, o anumită stare de fapt, care a condus la efectuarea de verificări sub aspectul încălcării reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților.

Nefiind contestată primirea înștiințării, recurenta a apreciat că intimatul-reclamant a avut în cursul zilei de 30 iulie 2009 timpul material necesar desfășurării unor activități ca: analizarea actelor tuturor societăților comerciale la care deține funcții respectiv calități, întocmirea cererii de îndreptare a celor două erori materiale, pregătirea documentelor însoțitoare, precum și depunerea acestora la O.R.C. Constanța. De asemenea, după depunerea cererii de îndreptare a erorii materiale a existat timpul material necesar ca O.R.C. Constanța să desfășoare, tot în cursul zilei de 30 iulie 2009, toate activitățile specifice, astfel că prin Încheierea nr. 29233 din aceeași dată s-a dispus îndreptarea erorilor și efectuarea mențiunilor în registru (la data de 03 august 2009 O.R.C.

Constanța a transmis către N. SA istoricul SC, de la înmatriculare până la data de 31 iulie 2009). Tocmai acesta este motivul pentru care recurenta a considerat că reclamantul a avut posibilitatea și timpul material necesar, în cursul zilei de 30 iulie 2009, să aducă la cunoștința inspectorului de integritate desemnat să efectueze verificările (prin fax ori prin telefon, la numerele indicate în adresa de înștiințare) atât faptul că, deși subzistă de 11 și, respectiv, 6 ani, înregistrările în registru referitoare la administratorii SC N. SRL, respectiv SC N. SA nu corespund realității, cât și faptul că dorește să-și exercite atât dreptul de a fi audiat, cât și dreptul de a consulta propriul dosar.

În concluzie, recurenta a solicitat a se lua act de faptul că instanța de judecată nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, anume asupra existenței sau inexistenței stării de incompatibilitate, ci s-a limitat la a constata că, deși înștiințarea intimatului-reclamant despre verificarea derulată de Agenție a fost îndeplinită în mod legal, principiul celerității a sacrificat principiul dreptului la apărare. În legătură cu daunele morale solicitate de reclamant, recurenta a apreciat că în raport de specificitatea speței deduse judecății, chiar în ipoteza anulării actului, nu poate fi angajată răspunderea civilă nepatrimonială a pârâților.

Astfel, într-adevăr, la data actului de constatare, reclamantul figura în mod oficial, începând cu anul 1998, la O.R.C., ca administrator la SC N. SRL, respectiv SC N. SA, dar cu toate acestea, de vreme ce instanța de fond a hotărât anularea actului de constatare și admiterea în parte a cererii de acordare de daune morale, s-a apreciat că nu au fost luate în considerare următoarele aspecte: actele de constatare nu sunt executorii din oficiu, ci numai după rămânerea acestora irevocabilă; prin natura lor, actele de constatare emise de Agenția Națională de Integritate nu conțin decizii sau dispoziții sancționatorii; numai eventualele sancțiuni aplicate, potrivit legii, de persoana competentă (alta decât Agenția Națională de Integritate) ar putea să aducă atingere drepturilor și intereselor persoanei.

Admiterea cererii de acordare a daunelor morale, formulată de reclamant, nu este întemeiată, s-a relevat de către recurentă, de vreme ce prima instanță nu a analizat fondul cauzei, anume tocmai existența sau inexistența stării de incompatibilitate, oprindu-se la a constata că deși înștiințarea despre verificarea derulată a fost îndeplinită în mod legal, principiul celerității a sacrificat principiul respectării dreptului la apărare. Recursul este nefondat. În mod întemeiat prima instanță, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.R.Ș. și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și a dispus anularea Actului de constatare din 30 iulie 2009 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin Actul de constatare din 30 iulie 2009 întocmit de inspectorul de integritate A.T. din cadrul Agenției Naționale de Integritate s-a constatat că reclamantul s-a aflat, în perioada 23 aprilie 2003 - 5 noiembrie 2003, în stare de incompatibilitate, prin aceea că a deținut concomitent funcția de primar al municipiului Constanța și funcția de administrator la o societate comercială. S-a probat, cu înscrisurile administrate în fața instanței de fond, că nu au fost respectate prevederile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că ”după începerea verificării, persoana verificată are dreptul să fie înștiințată despre declanșarea procedurii de verificare și să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului, să fie asistată sau reprezentată de avocat și să prezinte orice elemente justificative pe care le consideră necesare”.

Sensul reglementării sus-menționate este unul neechivoc, și el vizează respectarea dreptului la apărare al persoanei verificate. Principiul dreptului la apărare este, printre altele, și un principiu general al dreptului comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg precizând, în această materie, că dreptul la apărare trebuie să fie asigurat în cadrul oricărei proceduri introduse împotriva unei persoane și care poate conduce la un act de sesizare, chiar în absența unei reglementări specifice. În temeiul principiului respectării dreptului la apărare, destinatarilor deciziilor care le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a-și face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care autoritatea publică intenționează să își întemeieze decizia.

În acest scop, ei trebuie să beneficieze de un termen suficient pentru a-și prezenta observațiile, numai în această modalitate putându-se afirma că dreptul la apărare a fost respectat efectiv și nu numai formal. Or, se reține, în litigiu, că înștiințarea reclamantului despre împrejurarea că împotriva acestuia s-a declanșat procedura de verificare a respectării dispozițiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităților a ajuns la destinatar în data de 30 iulie 2009, dată la care s-a emis și actul de constatare, ceea ce denotă, cu claritate, că recurentul nu a avut la dispoziție un termen rezonabil și util pentru a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului, pentru a fi în mod efectiv apărat sau reprezentat de un avocat și pentru a fi în măsură să prezinte, cum prevede legea, ”orice elemente justificative pe care le consideră necesare”.

În aceste condiții, cum nu a fost respectat în cazul reclamantului principiul efectivității dreptului la apărare, instituit și de art. 4 alin. (8) din Legea nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare, în mod legal judecătorul fondului - care a reținut în mod întemeiat, în plus, că și în privința chestiunilor de fond, reclamantul a făcut dovada că în privința sa în mod greșit a fost stabilită starea de incompatibilitate, în termenii precizați în actul de constatare atacat - a admis în pare acțiunea reclamantului și a dispus anularea Actului de constatare din 30 iulie 2009 emis de recurenta Agenția Națională de Integritate.

Este legală și temeinică și soluția primei instanțe de obligare a pârâtei-recurente, pe temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) fraza I și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la plata în favoarea reclamantului-intimat a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, stabilite prin apreciere, acesta din urmă suferind, datorită modalității nelegale în care a fost întocmit actul administrativ atacat (prin nerespectarea dreptului la apărare) și a mediatizării cazului (urmare postării pe adresa de internet a autorității pârâte a unui comunicat de presă la data de 4 august 2009, anterior comunicării către intimat a actului de constatare), în calitatea de persoană publică și de ales local, grave prejudicii de imagine.

Prin raportare la cele mai sus arătate, se constată că este legală și temeinică hotărârea atacată și că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză, astfel că se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 170 din data de 29 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Fiind în culpă procesuală, și față de cererea expresă a intimatului în acest sens, recurenta-pârâtă va fi obligată, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în favoarea reclamantului M.R.Ș. a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 170 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 2.380 RON, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2011.