ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 910/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 910/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului penal de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Rechizitoriu Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 07

decembrie 2010, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată a inculpatului M.D.M. - pentru săvârșirea infracțiunii

de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (declarația lui B.N.) și pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

(declarația lui V.I.).

Sub aspectul

stării de fapt s-au reținut următoarele: Inculpatul M.D.M. are gradul

profesional de subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al

Județului Maramureș și a avut calitatea de organ de cercetare al poliției

judiciare, conform Dispoziției IGPR nr. 4140 din 11 aprilie 2005, cu avizul nr.

1030/C/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În cursul

anului 2008 inculpatul și-a desfășurat activitatea în cadrul I.P.J. Maramureș -

Serviciul de Investigare a Fraudelor, fiindu-i repartizate, în vederea

efectuării cercetărilor, mai multe dosare, printre care și dosarele cu nr.

6811P/2008 și nr. 770/P/2008, înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Vișeu de Sus.

Dosarul nr.

681/P/2008 îl privește pe numitul B.N., iar dosarul nr. 770/P/2008 îl privește

pe numitul V.I., aceștia fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de înșelăciune prin emiterea unor file cec fără acoperire.

Inculpatul

M.D.M. nu a reușit să-i audieze pe B.N. și V.I., deoarece aceștia erau plecați

din țară și pentru a-și justifica activitatea în fața șefului de birou din

cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, cu ocazia înregistrării celor

două dosare în evidența operativă a luat hotărârea să plăsmuiască în totalitate

declarațiile celor doi făptuitori.

În consecință,

în cursul lunii octombrie 2009, inculpatul M.D.M. a redactat câte o declarație

în numele lui B.N., în dosarul nr. 6811P/2008 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Vișeu de Sus și în numele lui V.I., în dosarul nr. 770/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, consemnând în mod nereal

poziția celor doi față de acuzațiile aduse.

Pe cele două

declarații plăsmuite în totalitate inculpatul a pus câte o mențiune rezolutivă

prin care atesta în mod nereal că declarațiile ar fi fost date în fața sa la

data de 05 august 2009 și respectiv, la data de 06 ianuarie 2009.

Ulterior

subcomisarul de poliție L.S. din cadrul I.P.J. Maramureș - Serviciul de

Investigare a Fraudelor - șef Birou 1, cu ocazia analizării celor două dosare,

a descoperit declarațiile falsificate de învinuit și s-a sesizat din oficiu cu

privire la aceste fapte.

În cursul

urmăririi penale inculpatul M.D.M. a recunoscut săvârșirea faptelor iar

declarațiile de recunoaștere ale acestuia se coroborează cu declarația numitului

B.N., potrivit căruia nu a dat declarația în litigiu, cu mențiunea că în luna

august 2009 a fost plecat în Spania și cu declarația numitei V.F.D., soția lui

V.I., potrivit căreia soțul său a plecat în Belgia în luna mai 2008 și până la

data de 5 octombrie 2009 nu a mai revenit în țară, fiind astfel evident că

acesta nu avea cum să dea declarația din 06 ianuarie 2009. De asemenea, aceste

probe se coroborează și cu rezoluția de începere a urmăririi penale (f. 1);

procesul-verbal de sesizare din oficiu (f. 6-7); adresele Serviciului de

resurse umane din cadrul I.P.J. Maramureș (f. 9, 11); copiile actelor din dosarul

nr. 681/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus (f. 12-22);

declarația falsificată a numitului B.N. (f. 23); copia declarației lui B.N. (f.

24-25); procesul-verbal de căutare (f. 26); copiile actelor din dosarul nr. 770/P/2008

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus (f. 27-42); declarația

falsificată a numitului V.I. (f. 43); copia declarației numitei V.F.D. (f. 44-45);

procesul-verbal de căutare (f. 46); procesul-verbal de aducere la cunoștință a

învinuirii (f. 47).

Audiat în fața

instanței de judecată inculpatul și-a menținut declarația de recunoaștere a

faptelor însă a făcut anumite precizări invocând dificultățile pe care le

întâmpina în desfășurarea activității precum și problemele de sănătate cu care

se confrunta la data respectivă.

De asemenea,

inculpatul prin apărătorul său a solicitat achitarea sa de sub învinuirea

săvârșirii celor două infracțiuni de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, soluție întemeiată pe

dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. în susținerea cererii sale

inculpatul a precizat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. întrucât obiectul material al

acestei infracțiuni poate fi doar un înscris oficial iar subiect activ

funcționarul iar din perspectiva art. 150 alin. (2) C. pen. prin „înscris

oficial „ se înțelege „orice înscris care emană de la o unitate din cele la

care se referă art. 145 C. pen. sau care aparține unei asemenea unități. Prin

prisma acestor dispoziții legale declarațiile olografe scrise de inculpat dar

pretins a fi date de numiții B.N. și V.I. ar putea constitui infracțiunea de

fals în înscrisuri sub semnătură privată în condițiile în care făptuitorul

folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre

folosire. Ori, în cauză inculpatul nu a folosit acele declarații cu scopul de a

produce consecințe juridice ci a dorit doar să se pună la adăpost față de o

eventuală sancțiune venită din partea șefului ierarhic.

S-a reținut că

apărările formulate de inculpat sub acest aspect sunt nefondate.

Astfel,

dispozițiile art. 289 C. pen. incriminează falsificarea unui înscris oficial cu

prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul

atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date

sau împrejurări.

Infracțiunea

de fals intelectual nu poate fi săvârșită decât de un funcționar iar inculpatul

are această calitate în conformitate cu cerințele art. 147, art. 145 C. pen. Cât

privește obiectul material al acestei infracțiuni, contrar susținerilor

formulate de inculpat în apărarea sa, cele două declarații olografe scrise de

acesta constituie înscrisuri oficiale în sensul prevăzut de textul art. 289 C.

pen. Prin incriminarea faptei prevăzute de art. 289 C. pen. legiuitorul a

urmărit să apere înscrisurile oficiale împotriva falsificării lor materiale

care este de natură să aducă o atingere gravă încrederii publice în aceste

înscrisuri.

Ori,

plăsmuirea de către inculpat a celor două declarații prin care se atestă în mod

nereal poziția făptuitorilor față de acuzațiile aduse este de natură să aducă o

atingere gravă încrederii publice în aceste înscrisuri, independent de stadiul

procesual în care sunt consemnate aceste declarații. Chiar dacă soluția

procurorului a fost dată fără a fi luate în considerare declarațiile plăsmuite

de inculpat, cele două declarații au fost cuprinse în sfera actelor

premergătoare pe care inculpatul le efectua în virtutea îndatoririlor de

serviciu astfel că, acestea pot constitui obiect material al infracțiunii prev.

de art. 289 C. pen.

În cauză s-a

reținut că sunt incidente însă dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Astfel,

potrivit art. 18

1

C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută

de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile ocrotite de

lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu

prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a

gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a

faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de

urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana sau

conduita făptuitorului.

În speță,

fapta inculpatului întrunește condițiile cerute de art. 18

1

C. pen.

Așa fiind,

prin sentința penală nr. 113 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj s-a

dispus:

„în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

C. proc. pen..,

achită pe inculpatul:

M.D.M. fără

antecedente penale,

- de sub

învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.

pen. (declarația lui B.N.)

- de sub

învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C.

pen. (declarația lui V.I.).

În temeiul

art. 18

1

C. pen. raportat la art. 91 C. pen. aplică inculpatului

sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei.

Dispune anularea

înscrisurilor falsificate aflate la filele 23,24 din dosarul de urmărire

penală.

În temeiul

art. 191 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat în sumă de 200 lei".

Împotriva

acestei hotărâri s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.

Se invocă că

instanța de fond a comis o eroare gravă de fapt în legătură cu aprecierea

gradului de pericol social al faptei, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu

caracter administrativ.

Faptele

săvârșite de inculpat sunt de natură să submineze autoritatea organelor de

cercetare penală și să atragă neîncrederea în celelalte autorități ale

statului, a organelor de justiție, să creeze rezerve serioase din partea

opiniei publice în actul de justiție.

Instanța de

recurs reține că plăsmuirea de către inculpat a celor două declarații, raportat

la modul în care această faptă a fost săvârșită, cele două declarații fiind

identificate cu ușurință de către șeful ierarhic în momentul în care dosarul a

fost înaintat spre a fi înregistrat în evidența cauzelor penale, scopul urmărit

de inculpat și urmările produse precum și atitudinea sinceră și conduita

manifestată de inculpat pe toată durata procesului conduc la concluzia că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 18

1

C. pen.

Actele

existente la dosarul cauzei au relevat faptul că inculpatul și-a desfășurat

activitatea anterior timp de 14 ani în cadrul formațiunii cercetări penale iar

începând cu luna octombrie 2007 a fost mutat la Serviciul de Investigare a

Fraudelor. în cursul lunii decembrie 2009 acesta avea în lucru un număr de 26

de dosare penale aflate în faza actelor premergătoare și 7 dosare în care

urmărirea penală era începută. Datorită volumului mare de lucru și datorită

faptului că efectuarea actelor de urmărire penală presupunea deplasări în

comunele arondate Poliției orașului Vișeu de Sus, deseori această deplasare era

efectuată de către inculpat cu ajutorul mijloacelor de transport în comun, pe

cheltuiala proprie, întâmpinând dificultăți în găsirea persoanelor cercetate ce

urmau a fi audiate. Lipsa unui autoturism cu care inculpatul să se deplaseze în

comunele arondate și lipsa logisticii necesare pentru dactilografierea

lucrărilor efectuate, deseori inculpatul fiind nevoit să apeleze la colegii de

la ale formațiuni, au fost de natură să contribuie la îngreunarea activității

de desfășurare a cercetărilor.

Mai mult,

începând cu anul 2009 inculpatul a început să se confrunte și cu probleme de

natură medicală astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei

(filele 27-43 ).

Pentru toate

aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. instanța de fond în mod

cu totul întemeiat a achitat pe inculpat de sub învinuirea săvârșirii

infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (declarația lui

B.N.) și de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prev. de

art. 289 C. pen. (declarația lui V.I.) apreciind că faptelor săvârșite le

lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni și în temeiul art. 18

1

C. pen. raportat la art. 91 C. pen. și i-a aplicat acestuia sancțiunea

amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei.

Așadar,

analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, se desprinde concluzia

ancorării sentinței atacate într-o deplină legalitate și temeinicie, recursul

fiind de privit ca nefondat pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b C.

proc. pen.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva

sentinței penale nr. 113 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori , privind pe inculpatul M.D.M.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 23 martie 2012