ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 72/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 897 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.T.C. SRL ODORHEIU SECUIESC în contradictoriu cu pârâta SC V.D. SRL ODORHEIU SECUIESC. A constatat nulitatea absolută a următoarelor clauze înscrise în contactul de consultanță nr. 80 din 18 iulie 2008 încheiat între părți: - „3.1… și emiterea filei CEC de către Beneficiar conform dispozițiilor 4.2, condiție prealabilă intrării în vigoare a contractului”; - „6.2. Prezentul contract nu intră în vigoare și nu produce niciun efect, chiar dacă este semnat de părți în cazul în care Beneficiarul nu emite fila CEC conform dispozițiilor art. 4.2 din prezentul contract”.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 24 din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita s-a admis apelul declarat de apelanta SC R.T.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1401 din 15 octombrie 2008 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc și, în consecință, în baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ. a fost anulată sentința atacată. S-a stabilit competența soluționării în primă instanță a acțiunii comerciale formulată de reclamanta SC R.T.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC V.D. SRL în favoarea Tribunalului Harghita, ca litigiu comercial. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Harghita, ca instanță de fond. În cauză, reclamanta SC R.T.C.

SRL a chemat în judecată pârâta SC V.D. SRL, solicitând să se constate nulitatea absolută a clauzelor înscrise în art. 3.1. teza a II a, respectiv art. 6.2. din contractul nr. 80 din data de 18 iulie 2007 încheiat între părțile din prezentul proces și să se dispună eliminarea acestor clauze din contractul de consultantă nr. 80 din data de 18 iulie 2007. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 18 iulie 2007, între părți s-a încheiat un contract de consultanță prin care reclamanta trebuia să asigure pârâtei oportunități de dezvoltare imobiliară în zonă și atragere de clienți în favoarea beneficiarului. În acest contract, la insistențele reprezentantului societății pârâte, s-a inserat o clauză care se regăsește în contract la două articole, art. 3.1 respectiv art. 6.2., conform căreia acest contract nu va intra în vigoarea în cazul în care beneficiarul nu emite fila CEC.

Această clauză este o condiție pur potestativă, a cărei realizare depinde de voința uneia din părți, în speță de voința beneficiarului. Fiind o condiție pur potestativă din partea debitorului de emitere a unei file CEC, echivalează cu lipsa intenției de a se obliga juridicește. În drept au fost invocate prevederile art. 112 C. proc. civ., art. 1010 C. civ.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele: În contract s-a introdus și o clauză cu privire la data intrării în vigoare a contractului, care conform art. 3.1 „Prezentul contract se încheie pe o durată determinată de l an, începând cu data semnării prezentului contract și emiterea filei CEC de către beneficiar conform dispozițiilor art. 4.2, condiție prealabilă intrării în vigoare a contractului.", în conformitate cu art. 6.2 „Prezentul contract nu intră în vigoare și nu produce nici un efect, chiar dacă este semnat de părți, în cazul în care beneficiarul nu emite fila CEC conform dispozițiilor art. 4.2 din prezentul contract."Aceasta este clar o condiție pur potestativă, realizarea ei depinzând exclusiv de voința uneia dintre părți și anume cea a beneficiarului.

Conform art. 1010 C. civ. „Obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativă din partea acelui ce se obligă." Nu contează că acest contract a fost semnat de ambele părți, nulitatea tot își face efectul, prevederile legale referindu-se la contractele încheiate, nulitatea neputând fi invocată pentru contractele viitoare. Prin invocarea și constatarea acestei nulități nu se încalcă libertatea de a contracta, părțile contractate trebuind sa respecte legislația și ordinea de drept constituită. Nu poate avea efect o obligație fondată pe o cauză falsă sau nelicită, potrivit art. 968 C. civ. „cauza este nelicită când este prohibită de legi...”, iar în cazul de față este prohibită de lege.

Raportat celor reținute, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată, a admis-o și a constatat nulitatea absolută a prevederilor art. 3.1 și art. 6.2 din contractul încheiat de părți. Prin decizia nr. 92/A din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de SC V.D. SRL împotriva sentinței nr. 897 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: Într-adevăr contractul de consultanță încheiat de părți sub nr. 80 din 18 iulie 2007 cuprinde cele două clauze 3.1 și 6.2, în raport de conținutul cărora este mai presus de orice îndoială că în prezenta cauză emiterea filei CEC de către beneficiar este o condiție prealabilă intrării în vigoare a contractului; dar și că același contract nu va produce nici un fel de efect juridic în cazul în care beneficiarul nu emite fila CEC.

În prezența unei condiții pur potestative, cum este și în speța de față, manifestarea de voință nu are valoare juridică, întrucât lipsește intenția părții de a se obliga. Or, în acest caz, sancțiunea nulității absolute a unei asemenea condiții incluse în cele două clauze, vine să protejeze tocmai partea cocontractantă, art. 1010 C. civ. statuând ferm că obligația celei ce se obligă este nulă, când s-a contractat sub condiție potestativă.

Chiar dacă, pentru respectarea principiului libertății contractuale s-ar încerca a da eficiență dispozițiilor art. 979 C. civ., interpretând dispozițiile contractuale în sensul producerii de minime efecte juridice, tocmai pentru a salva contractul menținându-1 în ființă, nu pot fi neobservate dispozițiile art. 977 C. civ., potrivit cărora contractate se interpretează după intenția părților (manifestarea de voință), astfel cum în cazul de față este univocă, în sensul că nașterea raporturilor juridice între părți depinde de voința exclusivă a pârâtei, beneficiară a contractului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.D. SRL Odorheiu Secuiesc, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate, respectiv a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii în constatare formulate de SC R.T.C. SRL, ca fiind nefondată și neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Recurenta-pârâtă susține în esență următoarele: Instanța de apel, fără a motiva clar, convingător și pertinent – în considerentele hotărârii – decizia ei de respingere a apelului, arată foarte succint că în prezenta cauză suntem în fața unei condiții pur potestative, iar sancțiunea unei astfel de condiții este nulitatea absolută a clauzei în care este inserată această condiție. Instanța de apel nu a motivat, respectiv nu a explicat în mod expres, de ce suntem în fața unei condiții pur potestative, respectiv care sunt premizele condiției pur potestative în cauză, sancționată cu nulitatea absolută de art. 1010 C. civ.

Instanța de apel a omis să descrie motivele de fapt și de drept, în baza cărora a considerat că clauzele contractuale din art. 3.1 și art. 6.2 din contract conțin condiții pur potestative și nici nu s-a pronunțat cu privire la motivele de apel invocate de pârâtă, prin care a încercat să combată cele reținute de instanța de fond. Instanța de apel a interpretat în mod greșit și eronat prevederile art. 3.1 și art. 6.2 din contract raportat la prevederile art. 1010 C. civ., când susține că în cauză de față suntem în prezența unei condiții pur potestative, sancționată cu nulitatea absolută potrivit art. 1010 C. civ. Instanța de apel nu a motivat de ce trebuie să se acorde prioritate prevederilor art. 979 C. civ.

, referitoare la interpretarea dispozițiile contractului în sensul producerii de minime efecte juridice, față de prevederile art. 969 C. civ., care ridică la rangul de principiu al dreptului civil libertatea contractuală a părților. Recurenta-pârâtă SC V.D. SRL a depus la dosarul cauzei motive suplimentare de recurs, întemeindu-se pe dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și solicitând ca acestea să fie avute în vedere alături de motivele de recurs formulate în scris, cu prilejul declarării căii de atac a recursului. Recurenta-pârâtă invocă excepția lipsei de interes a acțiunii ca o excepție de ordine publică, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Susține astfel în esență că în situația în care reclamanta nu dovedește că a început executarea contractului de consultanță, în condițiile în care din toate actele și lucrările dosarului nu rezultă că aceasta ar fi efectuat vreo prestație în baza acestui contract, reclamanta SC R.T.C.

SRL nu justifică niciun interes în promovarea acțiunii în anularea clauzelor care reglementează modalitatea de intrare în vigoare a contractului. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: În ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, invocată de recurenta pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se constată că aceasta nu se încadrează în textul legal menționat. În subsidiar, se poate menționa însă că atât timp cât reclamanta este parte în contractul de consultanță încheiat și solicită prin acțiunea formulată constatarea nulității absolute a unor clauze înscrise în contract ea justifică în mod cert un interes născut, direct și actual în promovarea acțiunii, - interes care privește valabilitatea clauzelor contractuale puse în discuție și nu executarea propriu zisă a contractului, lipsită de relevanță în prezenta cauză.

În ce privește susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că nu sunt întemeiate, de vreme ce hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției adoptate și, pe de altă parte, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, așa cum greșit se susține de către recurenta-pârâtă, invocarea inoportună a unui text legal, în contextul în care considerentele reținute sunt corecte nefiind un motiv suficient de puternic pentru a conduce la desființarea hotărârii doar sub acest aspect. Referitor la criticile formulate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că sunt de asemenea neîntemeiate.

Astfel, se constată că ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au reținut judicios că din conținutul celor două clauze rezultă fără putință de tăgadă că ne aflăm în prezența unei condiții pur postestative a cărei realizare depinde exclusiv de voința uneia dintre părți și anume a beneficiarului prestației, aceasta intrând în evidentă coliziune cu dispozițiile imperative ale art. 1010 C. civ. potrivit cărora „obligația este nulă când s-a contractat sub condiție postestativă din partea celui ce se obligă”. Se poate aprecia că prin invocarea coroborată a dispozițiilor art. 979 și art. 977 C. proc. civ. s-a urmărit, deși nu mai era nevoie, să se întărească concluzia fermă și indiscutabilă din punct de vedere juridic, așa cum s-a arătat mai sus, de vreme ce dispozițiile art.1010 C. civ.

au caracter imperativ. S-a arătat astfel că chiar dacă (teoretic) s-ar încerca a se da eficiență dispozițiilor art. 979 C. civ., interpretând dispozițiile contractuale în sensul producerii de minime efecte juridice, în scopul salvării contractului, acest lucru nu ar fi posibil fără a avea în vedere dispozițiile art. 977 C. civ., potrivit cărora contractele se interpretează după intenția (voința) comună a părților contractante, or, în speță, ne aflăm în prezența unei manifestări de voință univoce, atât timp cât nașterea raporturilor juridice dintre părți depinde de voința exclusivă a pârâtei beneficiare a contractului, lipsind prin urmare, voința de a se obliga, de a contracta a acesteia. În consecință, față de cele mai sus arătate, reținându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și recursul pârâtei se va respinge, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.D. SRL Odorheiu Secuiesc împotriva deciziei nr. 92/A din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.