ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C.F.B.T. SRL

Cluj-Napoca l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca solicitând constatarea nulității absolute parțiale a contractului

de închiriere nr. 2024 din 25 aprilie 2000 încheiat între reclamantă și pârât,

cu privire la clauza înscrisă în art. 5 din contract, coroborat cu efectele

produse de această clauză înscrisă la art. 7 din același contract.

Judecătoria Cluj Napoca, secția

civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă și, prin

sentința civilă nr. 14844/2010 din 10 noiembrie 2010, a declinat competența de

soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Tribunalul Comercial Cluj a

respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă, așa cum rezultă din

sentința comercială nr. 2412/2011 din 15 aprilie 2011 reținând că, în cauză, nu

sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive,

întrucât contractul a fost încheiat de doi comercianți, iar precitata lege se

aplică numai consumatorului, așa cum este definit de art. 2, că stipularea

clauzei prevăzută de art. 5 din contract nu este prohibită de lege nefiind o

clauză abuzivă potestativă, așa cum afirmă reclamanta, acordul de voință al

părților stând la baza contractului care a fost încheiat în acord cu

prevederilor art. 5 C. civ. Prin clauza prevăzută de art. 5 din contract

niciuna dintre părți nu și-a asumat obligația sub condiție suspensivă pur

potestativă, care să atragă sancțiunea nulității, în speță nefiind în discuție

lipsa intenției debitorului de a se obliga, față de împrejurarea că reclamanta

și-a exprimat acordul în sensul modificării cuantumului chiriei, ambele părți

asumându-și obligații ferme, neafectate de vreo condiție, ca modalitate a

actului juridic, astfel că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 1010 C.

civ. Instanța de fond a analizat speța și în raport de dispozițiile art. 966,

art. 967 și art. 968 C. civ., constatând că nu sunt întrunite condițiile cerute

de aceste texte de lege, nefiind în discuție o obligație fără cauză sau fondată

pe o cauză falsă sau nelicită, motivul de nulitate invocat nefiind subsumat

nici unui viciu de consimțământ sau vreunuia dintre cazurile de nulitate

virtuală care să rezulte din modul de reglementare a condițiilor de validitate

a actului juridic civil.

Apelul declarat de reclamantă a

fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia civilă nr.

146/2011 din 7 septembrie 2011.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța a reținut că întreaga apărare din apel se centrează pe ideea

incidenței prevederilor Legii nr. 193/2000 și că intenția reală a reclamantei a

fost aceea de a se prevala de dispozițiile referitoare la protecția consumatorilor,

perspectivă din care, analiza făcută de tribunal, nu-i produce acestuia niciun

prejudiciu și că în lipsa indicării unui temei de drept explicit în cuprinsul

acțiunii, analiza primei instanțe este una exhaustivă, în condițiile în care

s-a statuat în mod corect împrejurarea că în speță nu poate fi incidentă nicio

cauză de nulitate absolută derivată din încălcarea prevederilor art. 1010, art.

967, art. 968 C. civ., cu toate că din această perspectivă nu au fost formulate

critici în apel.

La data de 5 octombrie 2011

reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, solicitând

desființarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată.

În cererea de recurs reclamanta

prezintă obiectul cererii de chemare în judecată și modul de soluționare a

cauzei, arătând, în rezumat, că atât instanța fondului cât și instanța de apel

au interpretat greșit probele, față de existența clauzei abuzive din contractul

de închiriere nr. 2024 din 25 aprilie 2000.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (2) C.

proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu

de către instanța de judecată.

Raportând cerințele art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererii de recurs formulată în cauză

, Înalta Curte

constată că aceasta nu conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, în

sensul acestui text legal.

Având în vedere că nu pot fi reținute nici

motive de ordine publică care să facă incidente în cauză dispozițiile art. 306

alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va

constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta S.C. C.F.B.T. S.R.L.

Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 146/2011 din 7 septembrie 2011,

pronunțată de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 februarie 2012.