ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2594/2009

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2763/ C din 8 mai 2007 pronunțată în dosarul 13.635/211/2006 de Tribunalul Comercial Cluj a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C.E.I.P. Cluj - Napoca, în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca precum și cererea intervenientului în interes propriu formulată de C.L.M. Cluj-Napoca și, în consecință, a fost dispusă evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 61,11 m.p. situat în imobilul din Cluj-Napoca. Totodată, a fost obligată pârâta SC D. SRL să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.009,30 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Memorandumului este proprietatea Statului Român, în administrarea C.L.M.

Cluj - Napoca, iar dreptul de administrare a fost delegat în atribuțiile reclamantului, în temeiul Protocolului nr. 1 din 28 februarie 2006, înregistrat la reclamant sub nr. 779 din 25 septembrie 2006. A mai reținut prima instanță că între părți a fost încheiat contractul de închiriere privind suprafața de 61,11 m.p. din imobil, în care pârâta și-a desfășurat activitate de comerț cu produse farmaceutice, începând cu data de 15 octombrie 2000 și prelungit până la 15 octombrie 2005 prin actul adițional nr. 1/819/2004. La expirarea termenului de închiriere reclamantul, prin consiliul de administrație, a decis că nu dorește prelungirea acestui contract, spațiul fiind necesar desfășurării procesului de învățământ și a notificat în acest sens C.L.

Cluj și I.Ș.J. Cluj - Napoca. Din probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că după expirarea perioadei pentru care s-a încheiat contractul de închiriere, data de 15 octombrie 2005, nu s-a încheiat un alt contract de închiriere cu C.L.M. Cluj - Napoca, deși au fost încasate de la SC D. SRL sume cu titlu de chirie, nefiind emise facturi care să ateste obligația de plată. Având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat, ca întemeiată, atât acțiunea reclamantului cât și cererea de intervenție în interes propriu, iar în temeiul art. 1436 raportat la art. 1438 C. civ., s-a dispus evacuarea pârâtei SC D. SRL din spațiul în suprafață de 61,11 m.p.

situat în imobilul menționat în petitul acțiunii introductive. S-a mai reținut de către instanța de fond împrejurarea că reprezentantul C.L.M. Cluj - Napoca a fost notificat în sensul prezentării la ședința colegiului de conducere a reclamantului, precum și că reclamantul nu mai dorește prelungirea contractului de închiriere cu SC D. SRL, aspecte lipsite de eficiență juridică privind adoptarea hotărârii, în lipsa acestui reprezentant. De asemenea, după cum a și recunoscut reprezentatul C.L.M. Cluj - Napoca în prezent nu există o metodologie stabilită de Ministerul Educației și Cercetării și la care face trimitere textul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995 republicată. În acest context, a reținut instanța de fond, pârâta SC D. SRL nu poate opune tacita relocațiune și nici faptul că a virat sume cu titlu de chirie în contul C.L.M.

Cluj-Napoca și nici faptul că la data hotărârii luate de către consiliul de administrație al reclamantului, acesta nu ar fi avut drept de administrare, deoarece prin încheierea ulterioară a protocolului s-a confirmat existența acestui drept. Conform protocolului încheiat în 25 septembrie 2006, reclamantul deține în continuare dreptul de administrare asupra imobilului în care se găsește spațiul ocupat de către pârâta SC D. SRL În final, instanța de fond a înlăturat ca nefondate apărările pârâtei SC D. SRL, în sensul că spațiului nu i-ar fi aplicabile prevederile art. 1 din protocolul menționat, pentru că în mod evident de la data încheierii contractului de închiriere în acest spațiu nu s-a mai desfășurat nici un proces instructiv educativ, aceasta însă neînsemnând că reclamantul nu ar avea un drept de administrare.

În baza art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a obligat pârâta SC D. SRL, aflată în culpă procesuală, să achite reclamantului suma de 1.009,30 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca și intervenientul C.L.M. Cluj-Napoca. Prin decizia nr. 221 din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse apelurile declarate de pârâta SC D. SRL și de intervenientul C.L.M. Napoca.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență că, evacuarea pârâtei din spațiul din litigiu s-a dispus pentru lipsă de titlu locativ al pârâtei, întrucât termenul pentru care s-a încheiat contractul de închiriere a expirat la data de 15 octombrie 2005 și, cum cererea de prelungire a termenului a fost respinsă, în mod corect tribunalul a constatat că pârâta ocupă spațiul fără titlu locativ. S-a mai reținut că subsecvent datei de 15 octombrie 2005 pentru a prezenta un titlu locativ pârâta avea obligația de a parcurge procedura parcursă anterior încheierii contractului de închiriere, iar în susținerile apelantei-pârâte privind voința neechivocă a consiliului local de prelungire a duratei contractului, nu pot fi primite în raport cu clauzele contractuale existente și convențiile ulterioare a acestora, în baza cărora doar până la data de referință a existat un titlu locativ.

C.L.M. Cluj-Napoca nu poate dispune de spațiile de învățământ cu încălcarea protocoalelor încheiate în baza dispozițiilor Legii nr. 84/1995, astfel că susținerile apelantei-pârâte vizând prelungirea contractului de închiriere presupusă ca urmare a încasării contravalorii chiriei nu poate fi primită. Alegațiile apelantei-pârâte vizând nerespectarea procedurii în luarea deciziei de evacuare a sa de către reclamant, nu sunt confirmate de starea de fapt existentă și de dispozițiile legale incidente, având în vedere că nu s-a realizat un proces decizional de către consiliul de administrație la momentul solicitării de evacuare, decizia asupra momentului epuizării contractului de închiriere fiind luată anterior, cu avizul consiliului local, la momentul încheierii contractului și respectiv a actului adițional.

Considerentele evidențiate anterior au relevat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt existentă și a aplicat dispozițiile legale incidente făcând o interpretare exactă a acestora, astfel că apelurile promovate apar ca nefondate, iar Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 295 și următoarele C. proc. civ., va respinge apelurile declarate de pârâții SC D. SRL Cluj-Napoca și C.L.M. Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 2.763 din 8 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 13.635/211/2006 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime. În contra celei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâta și intervenientul. 1. Recursul declarat de pârâtă. În motivarea recursului pârâta invocă, ca și în apel excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, secția comercială și implicit a Tribunalului Cluj, secția comercială și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C.E.I.P.

Cluj-Napoca. Referitor la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și implicit a Tribunalului Cluj, secția comercială, în soluționarea litigiului, recurenta-pârâtă a susținut că incidente în cauză sunt dispozițiile Legii nr. 554/2004 întrucât una dintre părțile din litigiu este C.L. Cluj-Napoca, iar obiectul cauzei dedus judecății este un contract de închiriere, natura acestuia fiind civilă și, pentru toate aceste considerente competent să soluționeze pricina este Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ și nu Tribunalul Comercial Cluj; în consecință solicită admiterea recursului casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ, în primă instanță.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale active a C.E.I.P. în argumentarea căreia arată că reclamantul nu putea să solicite evacuarea întrucât nu i s-a transmis niciodată C.A.C.I.P. dreptul de administrare asupra spațiului ce a format obiectul contractului de închiriere încheiat la data de 12 septembrie 2000, în suprafață de 61,11 m.p., intrat în Cluj-Napoca str. Memorandului; în opinia recurentei, C.L.M. Cluj-Napoca avea calitatea de proprietar al acestui imobil. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a criticat soluția pronunțată în apel în ceea ce privește: - interpretarea greșită a dreptului de administrare al reclamantului asupra spațiului din litigiu, ignorând dreptul de proprietate al statului prin C.L.M.

Cluj-Napoca, în opinia recurentei – pârâte proprietarul fiind cel care este îndrituit să-și dea acordul cu privire la actele de administrate efectuate de reclamant ca și pentru evacuarea din spațiu era necesar acordul expres al proprietarului, în speță C.L. Cluj-Napoca. - instanțele nu au decelat în mod judicios raportul existent între dreptul de proprietate și dreptul de administrare, astfel că dreptul de administrare nu-și produce efectul fără acordul proprietarului; - instanțele nu au clarificat raporturile juridice dintre părți încheiate ulterior dezacordului existent între titularul dreptului de proprietate și C.E.I.P.”; - instanța a ignorat faptul că hotărârea adoptată privind evacuarea pârâtei din spațiu nu a fost luată cu respectarea legală a procedurii legale în ședința consiliului de administrație al reclamantului deoarece nu a participat și reprezentatul administrației publice locale conform art. 145 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.

- greșit s-a reținut că între pârâtă și C.L. Cluj nu există niciun raport contractual de închiriere asupra spațiului din litigiu câtă vreme C.L. Cluj a semnat contractul în calitate de proprietar, fapt ce îi conferea în exclusivitate dreptul să solicite evacuarea pârâtei din spațiul din litigiu, cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă a achitat chiria în continuare la C.L. Cluj, acesta nerefuzând încasarea ei. - respingerea cererii de prelungire a termenului prevăzut în actul adițional la contractul de închiriere s-a dat cu încălcarea prevederilor protocolului încheiat între C.L. Cluj și C.E.I.P. pentru că în cadrul acestui protocol se menționa faptul că în baza Legii nr. 84/1995 republicată și modificată conform Legii nr. 354/2004 C.L.

Cluj dreptul său de administrare s-a transferat asupra imobilelor în care își desfășoară activitatea unitățile preuniversitare de stat, ori, în acest spațiu nu și-a desfășurat niciodată activitatea C.E.I.P. din mai multe considerente, dintre care, susține recurenta, spațiul fiind prea mic pentru a servi drept sală de curs, iar, încă de la înființare acesta a avut destinație comercială și anume de „prăvălie”; și, de altfel, C.L. Cluj nu și-a dat acordul pentru respingerea cererii de prelungire a duratei contractului de închiriere, singurul abilitat să soluționeze cererea. Recurenta-pârâtă susține că prevederile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995 sunt incidente spațiilor folosite pentru desfășurarea de activități didactice și nu la cele cu destinația economică sau comercială.

În continuare, mai arată recurenta că din cuprinsul protocolului nr. 1 din 28 februarie 2006, rezultă fără dubiu că spațiul din litigiu, menționat la poziția 3 din protocol, este prăvălie înscris în C.F. și Foaia de Avere. În același context, pârâta arată că reclamantul nu avea calitatea să încheie contractul de închiriere în anul 2000, în condițiile în care dreptul de administrare i-a fost transmis de abia în anul 2006, situație în raport cu care există contradicție între protocolul încheiat în anul 2006 și procesul-verbal de predare – primire încheiat în anul 2000, fapt ce lipsește de eficiență juridică și adresa nr. 328 din 13 septembrie 2005 (comunicată de reclamant prin care se punea în vedere pârâtei să elibereze spațiul) reclamantului nefiindu-i transmis dreptul de administrare.

În consecință, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. 2. Prin recursul declarat de intervenientul C.L.M. Cluj critică soluția dată în apel din perspectiva conținutului juridic al dreptului de administrare raportat la dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, în argumentarea căruia arată că, potrivit art. 1 din Protocolul încheiat la 25 septembrie 2006, dreptul de administrare al consiliului se face numai asupra patrimoniului, imobilele în care se desfășoară activități educative, ori, spațiul din litigiu având destinație comercială, cum, de altfel, chiar reclamantul evidențiază că nu mai dorește prelungirea contractului de închiriere cu pârâta urmând să se organizeze o nouă licitație pentru spațiul din litigiu.

În continuare, intervenientul arată că instanța de apel nu a avut în vedere calitatea de proprietar al C.L.M. Cluj și a înlăturat nelegal dreptul de administrare conferit reclamantului de a-și exprima acordul cu privire la actele de administrare încheiate de către reclamant; în același sens, susține că datorită interpretării greșite a protocolului încheiat la 25 septembrie 2006 nu s-a mai încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC D. S.A., în opinia recurentului-intervenient, operează tacita relocațiune, destinația spațiului din litigiu nefiind dedicat procesului de învățământ, ci având regimul unui spațiu comercial. În consecință, intervenientul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului pe care l-a declarat, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată.

Reprezentantul recurentului intervenient și apărătorul recurentei pârâte în raport de înscrisurile depuse la termenul de astăzi au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei interesului în promovarea acțiunii introductive, pe care Înalta Curte le va examina odată cu recursurile, întrucât aceste excepții au fost invocate și ca motive de recurs. Recursurile sunt nefondate, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: În ceea ce privește recursul declarat de pârâtă. Pârâta invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, Secția Comercială și implicit a Tribunalului Cluj, secția comercială, în soluționarea litigiului solicitând casarea celor două hotărâri ca fiind pronunțate de instanțe necompetente material; în opinia acestei recurente competența de soluționare a litigiului aparținând Secției de contencios administrativ în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Obiectul cauzei dedus judecății este, evacuarea pârâtei, din spațiul care constituie fondul său de comerț, spațiul fiind închiriat cu pârâta în scopul desfășurării activității sale comerciale de desfacere și comercializare produse farmaceutice; că este așa rezultă și din art. 2.5. din contractul de închiriere nr. 872 din 12 octombrie 2000, potrivit căruia activitatea ce urmează să se desfășoare în spațiul închiriat constă în comerțul cu amănuntul a produselor farmaceutice. Prin urmare, în mod legal instanța de apel a constatat că natura juridică a contractului de închiriere este comercială, spațiul închiriat pârâtei fiind destinat fondului de comerț al societății pârâtei, iar evacuarea din acest spațiu este un litigiu căruia îi sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc.

civ. și art. 3 pct. 2 din același cod, așa încât competent să soluționeze litigiul în primă instanță este Tribunalul, secția comercială și, în apel, Curtea de Apel, secția comercială. Susținerea recurentei că în cauză Contractul de închiriere încheiat este asimilat actelor administrative în baza Legii nr. 554/2004 urmează a fi înlăturată, întrucât așa cum în mod corect a apreciat instanța de apel, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Memorandului, spațiul din prezentul litigiu face parte din bunurile proprietatea privată a statului sau ale autorităților administrativ – teritoriale și nu din categoria bunurilor proprietate publică, care intră sub incidența dispozițiilor art. 2 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei calității procesual active a reclamantului invocată de recurenta–pârâtă în apel și recurs, este neîntemeiată, întrucât reclamantul este titularul dreptului de a solicita evacuarea, în calitate de locator în contractul de închiriere nr. 872 din 12 octombrie 2000 care s-a derulat pe toată perioada pentru care s-a încheiat, conform cerințelor legale înscrise în protocolul nr. 4, potrivit căruia reclamantului i se delega dreptul de administrare al spațiului de la C.L.M. Cluj-Napoca, și anume de exercitare a prerogativelor dreptului transmis. Față de considerentele mai sus enunțate, reclamantul își justifică interesul în promovarea acțiunii de evacuare din spațiul litigios, dat fiind dreptul însuși conferit prin contractul părților, în temeiul învestirii sale prin delegarea dreptului de administrare obținut în baza legii învățământului, astfel cererea de chemare în judecată formulată de reclamant îndeplinește condițiile de exercitare a unei acțiuni.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică dispune că statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele și condițiile legii. Dreptul de administrare constituit pe tărâmul proprietății publice, ca natură juridică, este un drept real, opozabil, ca orice drept real, erga omnes, în raporturile de drept comercial și civil; indiferent de modalitatea în care a fost dobândit, poate, în anumite condiții, să fie retras de autoritatea publică îndrituită să o facă, pentru îndeplinirea unor scopuri diferite. După cum s-a decis, cu valoare de principiu, în practica instanței Supreme, statul, prin guvern cu aprobarea ministrului de resort, poate, în exercitarea dreptului său de proprietate publică, să transfere, în interes public, bunurile sale proprietate publică, acest transfer fiind un drept exclusiv al proprietarului.

Potrivit dispoziției de principiu, înscrisă în art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administrație poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile în care i-a fost dat în administrație. În temeiul Legii nr. 84/1995 modificată și completată prin Legea nr. 345/2004 au fost încheiate mai multe protocoale, dintre care ultimul la data de 25 septembrie 2006 prin care dreptul de administrare al C.L.M. Cluj-Napoca a fost delegat pe seama C.A.C.I.P. „cu privire la imobilul situat în Cluj, str. Momorandumului, în care se află și spațiul în suprafață de 6,11 m.p., spațiul ce formează obiectul prezentului litigiu.

Având în vedere dispozițiile legale enunțate, rezultă că dreptul de administrare asupra spațiului din litigiu i-a fost atribuit reclamantului prin delegare, prin mai multe protocoale, printre care și cel din 25 septembrie 2006, aspect ce a rezultat și din semnarea spre avizare a contractului de închiriere și a actului adițional la contract de către C.L. Cluj. În baza actul normativ menționat s-a încheiat contractul de închiriere nr. 812 din 12 septembrie 2000 între reclamant, în calitate de locatar și pârâta în calitate de locator, fapt recunoscut de C.L.M. Cluj prin avizarea acestui contract și a actului adițional. Prin mai multe protocoale, ultimul fiind cel din 25 septembrie 2006, în temeiul Legii nr. 84/1995, privind delegarea dreptului de administrare al C.L.

asupra patrimoniului unităților școlare preuniversitare de stat către consiliile de administrație a acestora, a fost delegat pe seama Consiliului de Administrație al reclamantului și dreptul de administrare asupra imobilului din Cluj-Napoca, str. Memorandumului în care se regăsește spațiul din litigiu, în suprafață de 61,11 m.p. Conținutul juridic al dreptului de administrare este cuprins în dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 titularul acestui drept poate să posede să folosească și să dispună de bunul aflat în administrare, în condițiile stabilite în actul de atribuire. Așa fiind, protocolul încheiat între intervenientul în interes propriu și reclamant a fost transmis prin delegare dreptul de administrare asupra imobilului, cu atributele sale, de la C.L.

Cluj-Napoca la C.E.I.P., cu singura restricție, prevăzută la art. 4 din protocol, potrivit căruia: „Consiliile de Administrație vor putea încheia contracte de închiriere în aceste imobile numai cu acordul C.L.M. Cluj-Napoca. Contractul de închiriere nr. 872 din 12 octombrie 2000 a fost încheiat cu respectarea acestor condiții pe o perioadă de 4 ani, prelungit prin actul adițional nr. 1 din 4 octombrie 2004 cu un an până la data de 15 octombrie 2005. Astfel, în cauză nu au fost nesocotite prevederile legale ale dreptului de proprietate al statului, precum susține recurenta în sensul că nu s-a dat avizul C.L. Cluj-Napoca pentru evacuarea pârâtei din spațiul din litigiu. Că este așa, rezultă din faptul că locațiunea din prezenta cauză este guvernată de dispozițiile art. 1436 I C. civ.

și art. 1438 din același cod, cum corect au soluționat instanțele anterioare. Potrivit art. 1436 1 C. civ., locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare dispoziție legală în raport de care raportul locativ între locator, reclamant, și locatar, pârâta a încetat în data de 15 octombrie 2005. Iar, potrivit art. 1438 C. civ., când s-a notificat concediul, locatarul, chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocațiunea tăcută. Este evident că, din moment ce reclamantul a asigurat pârâtei printr-un contract de închiriere folosința spațiului, tot reclamantul este în drept să ceară evacuarea pârâtei atunci când termenul pentru care s-a făcut închirierea a expirat.

Așa fiind, instanțele în mod corect au apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, deoarece la vremea când s-a încheiat contractul de închiriere spațiul era în administrarea reclamantului și acesta din urma era parte în contract. De asemenea, în mod corect instanțele au reținut că în privința închirierii spațiului nu operează tacita relocațiune. Din contractul de închiriere încheiat între părți, privind suprafața de 61,11 m.p. din imobil, reclamantul a înțeles să închirieze spațiul până la 15 octombrie 2004 și prelungit până la 15 octombrie 2005 prin actul adițional nr. 1/819/2004 și pârâta a acceptat acest termen, iar după expirarea termenului, reclamantul a comunicat pârâtei că nu mai prelungește contractul și i-a cerut pârâtei să elibereze spațiul, fapt neîndeplinit de pârâtă, ce a determinat sesizarea instanței de judecată și declanșarea prezentului litigiu.

Prin urmare, chiar dacă pârâta a făcut plăți în contul chiriei și a continuat să folosească spațiul, din momentul în care i s-a notificat denunțarea contractului nu mai poate opune reînnoirea tacită a locațiunii, în acest sens fiind prevederile art. 1438 C. civ. În consecință, la expirarea termenului de închiriere reclamantul, prin consiliul de administrație, a decis că nu dorește prelungirea acestui contract, spațiul fiind necesar desfășurării procesului de învățământ și a notificat în acest sens, ceea ce înseamnă că pentru încetarea acestui raport locativ nu era necesar acordul proprietarului, întrucât conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege, ori, prin contractul părților nu s-a prevăzut posibilitatea prelungirii contractului după expirarea termenului consfințit de ambele părți.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte apreciază că instanțele au soluționat corect pricina, în sensul aplicării dispozițiilor prevăzute de art. 1438 C. civ., având în vedere că reclamantul a făcut dovada că a notificat pârâta „concediul” prin adresa nr. 328 din 13 septembrie 2005 și notificarea nr. 735 din 11 octombrie 2005 solicitând evacuarea pârâtei și predarea spațiului în stare de funcționare până la data de 15 octombrie 2005, deoarece reclamantul nu mai dorește prelungirea contractului de închiriere, ulterior datei de 15 octombrie 2005. Una din problemele supuse analizei prezentei cauze se referă la întinderea dreptului de administrare al statului consiliilor locale dat prin delegare Consiliului de Administrație al reclamantului, care este cuprins, enunțat de dispozițiile Legii nr. 354/2004; conform acestui act normativ se prevede expres care este întinderea și care sunt limitele dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv prin C.L.M.

Cluj-Napoca. Așa fiind, susținerea recurentei-pârâte privind nesocotirea dreptului de proprietate nu poate fi primită, întrucât aceasta extinde dreptul de proprietate în mod nelegal, or, în cauză atâta timp cât contractul de închiriere a încetat, pârâta nu mai poate cere acordul intervenientului la încetarea contractului, în raport de dispozițiile art. 1438 C. civ., acordul acestuia fiind necesar numai la încheierea actului juridic civil. Hotărârea C.L.M.

Cluj din 6 octombrie 2009 prin care s-a dispus retragerea dreptului de administrare al reclamantului pentru folosința celor două spații invocată de consilierul juridic al intervenientului prezent la termenul de astăzi nu are nicio relevanță juridică întrucât contractul de închiriere a fost încheiat și încetat anterior datei adoptării acesteia, fapt pentru care s-a examinat pricina din perspectiva dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii și încetării actului juridic civil incidente speței perioadei aferente, când dreptul de administrare al intervenientului era delegat reclamantului. În ceea ce privește recursul declarat de intervenientul C.L.M. Cluj-Napoca. Criticile formulate nu sunt fondate, întrucât contractul de închiriere a încetat prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, situație în raport cu care pârâta nu mai are un titlu locativ asupra spațiului, cum corect au examinat și soluționat pricina cele două instanțe.

Încetarea raporturilor contractuale nu poate fi supusă niciunei cenzuri întrucât acordul cerut de lege și protocol cu privire la încheierea contractului de închiriere și termenul pentru care s-a încheiat acesta a existat în momentul încheierii lui, situație în care nu se prevede necesitatea unui acord pentru încetarea efectelor contractului de închiriere. În același context trebuie analizat și cererea de prelungire a contractului de închiriere cerut de societatea pârâtă; în caz contrar, instanța nu se poate substitui dreptului de administrare conferit reclamantului de către consiliul local și nici acesta din urmă nu-și poate depăși atributele prerogativelor dreptului de proprietate aparținând statului.

În caz contrar, s-ar nesocoti prerogativele dreptului de administrare transmis și delegat în același timp, ceea ce ar echivala cu o imixtiune din partea instanțelor judecătorești în încheierea contractelor. În concluzie, la încetarea contractului nu era necesar acordul C.L. Cluj-Napoca, dat fiind expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, iar o prelungire a contractului nu putea avea loc atâta timp cât părțile nu au convenit o asemenea clauză. Cum reclamantul nu a mai dorit prelungirea contractului, societatea pârâtă nu mai avea nici un titlu locativ. Ori, toate aceste împrejurări au fost făcute cu respectarea prevederilor legale în materie ale dreptului de administrare dat de Statul Român unităților de învățământ teritoriale în temeiul art. 345/2004.

Faptul că societății – pârâte i s-a primit contravaloarea chiriei la C.L.M. Cluj-Napoca nu echivalează cu o tacită relocațiune, în condițiile în care, contractul de închiriere a încetat prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta nu putea fi prelungit neexistând o clauză în acest sens, cu atât mai mult cu cât protocolul nu prevedea o obligație în sarcina reclamantului de a prelungi eventualele contracte de închiriere sau că proprietarul ar fi în drept să prelungească astfel de contracte fără acordul reclamantului. În acest context, în mod legal instanța de apel a reținut că intervenientul nu poate dispune de spațiile de învățământ cu încălcarea protocoalelor încheiate cu unitățile de învățământ în baza Legii nr. 84/1995.

De asemenea, o problemă supusă dezbaterii acestei cauze este dacă spațiul din litigiu face sau nu obiectul protocolului și, dacă face, ce regim juridic are în acest context. Din examinarea protocolului încheiat și anexele acestuia, Înalta Curte constată că acesta este inclus în anexa 2, ceea ce înseamnă că și acest spațiu a făcut obiectul protocolului de predare primire și, prin urmare folosit în procesul de învățământ, destinație magazin – cărți. În concluzie, spațiul din litigiu nu face parte din excepțiile prevăzute de actul normativ invocat de recurent, acesta fiind folosit în exclusivitate pentru activitatea de învățământ, intenția legiuitorului, fiind de ocrotire a activității didactice și a spațiilor aferente; că este așa rezultă tocmai din dispozițiile legii învățământului, ca lege specială, care în temeiul ei s-a dispus delegarea dreptului de administrare al C.L.M.

Cluj-Napoca în seama reclamantului, pentru o bună administrare a unităților de învățământ și rentabilizarea spațiilor cu această destinație și evitarea schimbării folosinței acestora, menționate expres în anexele protocolului. În consecință, în mod corect au interpretat instanțele întinderea dreptului dobândit de reclamant din perspectiva dispozițiilor legale incidente în cauză, analizate pe larg în considerentele expuse anterior. Pentru aceleași considerente, Înalta Curte urmează să respingă și celelalte critici formulate de intervenient privind excepțiile invocate, iar în ceea ce privește H.C.L.M.

Cluj din 6 octombrie 2009 prin care s-a dispus retragerea dreptului de administrare al reclamantului pentru folosința celor două spații invocată de consilierul juridic al intervenientului prezent la termenul de astăzi, aceasta nu are nicio relevanță juridică asupra obiectului cauzei dedus judecății, întrucât actul juridic civil în baza căruia s-a dispus evacuarea pârâtei a fost încheiat și expirat ulterior adoptării acestei hotărâri, deci sub incidența altor acte normative în vigoare la acea dată. În consecință, criticile formulate de ambele recurente nu se circumscriu motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, instanțele anterioare interpretând corect actul juridic supus judecății în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă, ca nefondate, recursurile declarate în cauză. Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată datorate în recurs către intimatul-reclamant C.E.I.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca și intervenientul C.L.M. Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 221 din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj-Napoca, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentele să plătească intimatului-reclamant C.E.I.P. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.