ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2594/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2594/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra

recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

2763/ C din 8 mai 2007 pronunțată în dosarul 13.635/211/2006 de Tribunalul

Comercial Cluj a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C.E.I.P. Cluj -

Napoca, în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca precum și cererea

intervenientului în interes propriu formulată de C.L.M. Cluj-Napoca și, în

consecință, a fost dispusă evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 61,11

m.p. situat în imobilul din Cluj-Napoca.

Totodată, a fost obligată

pârâta SC D. SRL să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de

1.009,30 lei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că imobilul situat în Cluj-Napoca, str.

Memorandumului este proprietatea Statului Român, în administrarea C.L.M. Cluj -

Napoca, iar dreptul de administrare a fost delegat în atribuțiile reclamantului,

în temeiul Protocolului nr. 1 din 28 februarie 2006, înregistrat la reclamant

sub nr. 779 din 25 septembrie 2006.

A mai reținut prima instanță

că între părți a fost încheiat contractul de închiriere privind suprafața de

61,11 m.p. din imobil, în care pârâta și-a desfășurat activitate de comerț cu

produse farmaceutice, începând cu data de 15 octombrie 2000 și prelungit până

la 15 octombrie 2005 prin actul adițional nr. 1/819/2004.

La expirarea termenului de

închiriere reclamantul, prin consiliul de administrație, a decis că nu dorește

prelungirea acestui contract, spațiul fiind necesar desfășurării procesului de

învățământ și a notificat în acest sens C.L. Cluj și I.Ș.J. Cluj - Napoca.

Din probele administrate în

cauză, instanța de fond a constatat că după expirarea perioadei pentru care s-a

încheiat contractul de închiriere, data de 15 octombrie 2005, nu s-a încheiat

un alt contract de închiriere cu C.L.M. Cluj - Napoca, deși au fost încasate de

la SC D. SRL sume cu titlu de chirie, nefiind emise facturi care să ateste

obligația de plată.

Având în vedere materialul

probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat, ca întemeiată, atât

acțiunea reclamantului cât și cererea de intervenție în interes propriu, iar în

temeiul art. 1436 raportat la art. 1438 C. civ., s-a dispus evacuarea pârâtei

SC D. SRL din spațiul în suprafață de 61,11 m.p. situat în imobilul menționat

în petitul acțiunii introductive.

S-a mai reținut de către

instanța de fond împrejurarea că reprezentantul C.L.M. Cluj - Napoca a fost

notificat în sensul prezentării la ședința colegiului de conducere a reclamantului,

precum și că reclamantul nu mai dorește prelungirea contractului de închiriere

cu SC D. SRL, aspecte lipsite de eficiență juridică privind adoptarea

hotărârii, în lipsa acestui reprezentant.

De asemenea, după cum a și

recunoscut reprezentatul C.L.M. Cluj - Napoca în prezent nu există o

metodologie stabilită de Ministerul Educației și Cercetării și la care face trimitere

textul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995 republicată.

În acest context, a reținut

instanța de fond, pârâta SC D. SRL nu poate opune tacita relocațiune și nici

faptul că a virat sume cu titlu de chirie în contul C.L.M. Cluj-Napoca și nici

faptul că la data hotărârii luate de către consiliul de administrație al

reclamantului, acesta nu ar fi avut drept de administrare, deoarece prin

încheierea ulterioară a protocolului s-a confirmat existența acestui drept.

Conform protocolului

încheiat în 25 septembrie 2006, reclamantul deține în continuare dreptul de

administrare asupra imobilului în care se găsește spațiul ocupat de către

pârâta SC D. SRL

În final, instanța de fond a

înlăturat ca nefondate apărările pârâtei SC D. SRL, în sensul că spațiului nu

i-ar fi aplicabile prevederile art. 1 din protocolul menționat, pentru că în

mod evident de la data încheierii contractului de închiriere în acest spațiu nu

s-a mai desfășurat nici un proces instructiv educativ, aceasta însă neînsemnând

că reclamantul nu ar avea un drept de administrare.

În baza art. 274 C. proc.

civ., instanța de fond a obligat pârâta SC D. SRL, aflată în culpă procesuală,

să achite reclamantului suma de 1.009,30 RON cheltuieli de judecată

reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca și intervenientul C.L.M.

Cluj-Napoca.

Prin decizia nr. 221 din 15

octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse apelurile declarate de pârâta SC D. SRL

și de intervenientul C.L.M. Napoca.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut, în esență că, evacuarea pârâtei din

spațiul din litigiu s-a dispus pentru lipsă de titlu locativ al pârâtei,

întrucât termenul pentru care s-a încheiat contractul de închiriere a expirat

la data de 15 octombrie 2005 și, cum cererea de prelungire a termenului a fost

respinsă, în mod corect tribunalul a constatat că pârâta ocupă spațiul fără

titlu locativ.

S-a mai reținut că

subsecvent datei de 15 octombrie 2005 pentru a prezenta un titlu locativ pârâta

avea obligația de a parcurge procedura parcursă anterior încheierii

contractului de închiriere, iar în susținerile apelantei-pârâte privind voința

neechivocă a consiliului local de prelungire a duratei contractului, nu pot fi

primite în raport cu clauzele contractuale existente și convențiile ulterioare

a acestora, în baza cărora doar până la data de referință a existat un titlu

locativ.

C.L.M. Cluj-Napoca nu poate

dispune de spațiile de învățământ cu încălcarea protocoalelor încheiate în baza

dispozițiilor Legii nr. 84/1995, astfel că susținerile apelantei-pârâte vizând

prelungirea contractului de închiriere presupusă ca urmare a încasării

contravalorii chiriei nu poate fi primită.

Alegațiile apelantei-pârâte

vizând nerespectarea procedurii în luarea deciziei de evacuare a sa de către

reclamant, nu sunt confirmate de starea de fapt existentă și de dispozițiile

legale incidente, având în vedere că nu s-a realizat un proces decizional de

către consiliul de administrație la momentul solicitării de evacuare, decizia

asupra momentului epuizării contractului de închiriere fiind luată anterior, cu

avizul consiliului local, la momentul încheierii contractului și respectiv a

actului adițional.

Considerentele evidențiate

anterior au relevat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt

existentă și a aplicat dispozițiile legale incidente făcând o interpretare

exactă a acestora, astfel că apelurile promovate apar ca nefondate, iar Curtea,

în temeiul dispozițiilor art. 295 și următoarele C. proc. civ., va respinge

apelurile declarate de pârâții SC D. SRL Cluj-Napoca și C.L.M. Cluj-Napoca

împotriva sentinței civile nr. 2.763 din 8 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 13.635/211/2006

al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

În contra celei din urmă

hotărâri au declarat recurs pârâta și intervenientul.

pârâtă.

În motivarea recursului

pârâta invocă, ca și în apel excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și implicit a Tribunalului Cluj, secția comercială și

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C.E.I.P. Cluj-Napoca.

Referitor la excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și implicit a Tribunalului Cluj,

secția comercială, în soluționarea litigiului, recurenta-pârâtă a susținut că

incidente în cauză sunt dispozițiile Legii nr. 554/2004 întrucât una dintre

părțile din litigiu este C.L. Cluj-Napoca, iar obiectul cauzei dedus judecății

este un contract de închiriere, natura acestuia fiind civilă și, pentru toate

aceste considerente competent să soluționeze pricina este Tribunalul Cluj, secția

contencios administrativ și nu Tribunalul Comercial Cluj; în consecință solicită

admiterea recursului casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre

competentă soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios administrativ, în

primă instanță.

În motivarea excepției

lipsei calității procesuale active a C.E.I.P. în argumentarea căreia arată că

reclamantul nu putea să solicite evacuarea întrucât nu i s-a transmis niciodată

C.A.C.I.P. dreptul de administrare asupra spațiului ce a format obiectul

contractului de închiriere încheiat la data de 12 septembrie 2000, în suprafață

de 61,11 m.p., intrat în Cluj-Napoca str. Memorandului; în opinia recurentei, C.L.M.

Cluj-Napoca avea calitatea de proprietar al acestui imobil.

Pe fondul cauzei,

recurenta-pârâtă a criticat soluția pronunțată în apel în ceea ce privește:

- interpretarea greșită a

dreptului de administrare al reclamantului asupra spațiului din litigiu,

ignorând dreptul de proprietate al statului prin C.L.M. Cluj-Napoca, în opinia

recurentei – pârâte proprietarul fiind cel care este îndrituit să-și dea

acordul cu privire la actele de administrate efectuate de reclamant ca și

pentru evacuarea din spațiu era necesar acordul expres al proprietarului, în

speță C.L. Cluj-Napoca.

- instanțele nu au decelat

în mod judicios raportul existent între dreptul de proprietate și dreptul de

administrare, astfel că dreptul de administrare nu-și produce efectul fără

acordul proprietarului;

- instanțele nu au

clarificat raporturile juridice dintre părți încheiate ulterior dezacordului

existent între titularul dreptului de proprietate și C.E.I.P.”;

- instanța a ignorat faptul

că hotărârea adoptată privind evacuarea pârâtei din spațiu nu a fost luată cu

respectarea legală a procedurii legale în ședința consiliului de administrație

al reclamantului deoarece nu a participat și reprezentatul administrației

publice locale conform art. 145 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.

- greșit s-a reținut că

între pârâtă și C.L. Cluj nu există niciun raport contractual de închiriere

asupra spațiului din litigiu câtă vreme C.L. Cluj a semnat contractul în calitate

de proprietar, fapt ce îi conferea în exclusivitate dreptul să solicite evacuarea

pârâtei din spațiul din litigiu, cu atât mai mult cu cât societatea pârâtă a

achitat chiria în continuare la C.L. Cluj, acesta nerefuzând încasarea ei.

- respingerea cererii de

prelungire a termenului prevăzut în actul adițional la contractul de închiriere

s-a dat cu încălcarea prevederilor protocolului încheiat între C.L. Cluj și C.E.I.P.

pentru că în cadrul acestui protocol se menționa faptul că în baza Legii nr. 84/1995

republicată și modificată conform Legii nr. 354/2004 C.L. Cluj dreptul său de

administrare s-a transferat asupra imobilelor în care își desfășoară

activitatea unitățile preuniversitare de stat, ori, în acest spațiu nu și-a

desfășurat niciodată activitatea C.E.I.P. din mai multe considerente, dintre

care, susține recurenta, spațiul fiind prea mic pentru a servi drept sală de

curs, iar, încă de la înființare acesta a avut destinație comercială și anume

de „prăvălie”; și, de altfel, C.L. Cluj nu și-a dat acordul pentru respingerea

cererii de prelungire a duratei contractului de închiriere, singurul abilitat

să soluționeze cererea.

Recurenta-pârâtă susține că

prevederile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 84/1995 sunt incidente spațiilor

folosite pentru desfășurarea de activități didactice și nu la cele cu

destinația economică sau comercială.

În continuare, mai arată

recurenta că din cuprinsul protocolului nr. 1 din 28 februarie 2006, rezultă

fără dubiu că spațiul din litigiu, menționat la poziția 3 din protocol, este prăvălie

înscris în C.F. și Foaia de Avere. În același context, pârâta arată că

reclamantul nu avea calitatea să încheie contractul de închiriere în anul 2000,

în condițiile în care dreptul de administrare i-a fost transmis de abia în anul

2006, situație în raport cu care există contradicție între protocolul încheiat

în anul 2006 și procesul-verbal de predare – primire încheiat în anul 2000,

fapt ce lipsește de eficiență juridică și adresa nr. 328 din 13 septembrie 2005

(comunicată de reclamant prin care se punea în vedere pârâtei să elibereze spațiul)

reclamantului nefiindu-i transmis dreptul de administrare.

În consecință, recurenta

solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

intervenientul C.L.M. Cluj critică soluția dată în apel din perspectiva

conținutului juridic al dreptului de administrare raportat la dispozițiile art.

12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, în argumentarea căruia arată că, potrivit art.

1 din Protocolul încheiat la 25 septembrie 2006, dreptul de administrare al

consiliului se face numai asupra patrimoniului, imobilele în care se desfășoară

activități educative, ori, spațiul din litigiu având destinație comercială,

cum, de altfel, chiar reclamantul evidențiază că nu mai dorește prelungirea

contractului de închiriere cu pârâta urmând să se organizeze o nouă licitație

pentru spațiul din litigiu.

În continuare,

intervenientul arată că instanța de apel nu a avut în vedere calitatea de

proprietar al C.L.M. Cluj și a înlăturat nelegal dreptul de administrare conferit

reclamantului de a-și exprima acordul cu privire la actele de administrare

încheiate de către reclamant; în același sens, susține că datorită

interpretării greșite a protocolului încheiat la 25 septembrie 2006 nu s-a mai

încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC D. S.A., în opinia recurentului-intervenient,

operează tacita relocațiune, destinația spațiului din litigiu nefiind dedicat

procesului de învățământ, ci având regimul unui spațiu comercial.

În consecință,

intervenientul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în

sensul admiterii apelului pe care l-a declarat, iar pe fond respingerea

acțiunii reclamantului, ca nefondată.

Reprezentantul recurentului

intervenient și apărătorul recurentei pârâte în raport de înscrisurile depuse

la termenul de astăzi au invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului și excepția lipsei interesului în promovarea acțiunii

introductive, pe care Înalta Curte le va examina odată cu recursurile, întrucât

aceste excepții au fost invocate și ca motive de recurs.

Recursurile sunt nefondate,

conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâtă.

Pârâta invocă excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, Secția Comercială și implicit a

Tribunalului Cluj, secția comercială, în soluționarea litigiului solicitând

casarea celor două hotărâri ca fiind pronunțate de instanțe necompetente

material; în opinia acestei recurente competența de soluționare a litigiului

aparținând Secției de contencios administrativ în temeiul dispozițiilor Legii nr.

554/2004.

Obiectul cauzei dedus

judecății este, evacuarea pârâtei, din spațiul care constituie fondul său de

comerț, spațiul fiind închiriat cu pârâta în scopul desfășurării activității

sale comerciale de desfacere și comercializare produse farmaceutice; că este

așa rezultă și din art. 2.5. din contractul de închiriere nr. 872 din 12

octombrie 2000, potrivit căruia activitatea ce urmează să se desfășoare în

spațiul închiriat constă în comerțul cu amănuntul a produselor farmaceutice.

Prin urmare, în mod legal instanța de apel a constatat că natura juridică a

contractului de închiriere este comercială, spațiul închiriat pârâtei fiind

destinat fondului de comerț al societății pârâtei, iar evacuarea din acest

spațiu este un litigiu căruia îi sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 C.

proc. civ. și art. 3 pct. 2 din același cod, așa încât competent să soluționeze

litigiul în primă instanță este Tribunalul, secția comercială și, în apel,

Curtea de Apel, secția comercială.

Susținerea recurentei că în

cauză Contractul de închiriere încheiat este asimilat actelor administrative în

baza Legii nr. 554/2004 urmează a fi înlăturată, întrucât așa cum în mod corect

a apreciat instanța de apel, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Memorandului,

spațiul din prezentul litigiu face parte din bunurile proprietatea privată a statului

sau ale autorităților administrativ – teritoriale și nu din categoria bunurilor

proprietate publică, care intră sub incidența dispozițiilor art. 2

1

lit.

c) din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei calității

procesual active a reclamantului invocată de recurenta–pârâtă în apel și recurs,

este neîntemeiată, întrucât reclamantul este titularul dreptului de a solicita

evacuarea, în calitate de locator în contractul de închiriere nr. 872 din 12

octombrie 2000 care s-a derulat pe toată perioada pentru care s-a încheiat,

conform cerințelor legale înscrise în protocolul nr. 4, potrivit căruia

reclamantului i se delega dreptul de administrare al spațiului de la C.L.M. Cluj-Napoca,

și anume de exercitare a prerogativelor dreptului transmis.

Față de considerentele mai

sus enunțate, reclamantul își justifică interesul în promovarea acțiunii de

evacuare din spațiul litigios, dat fiind dreptul însuși conferit prin

contractul părților, în temeiul învestirii sale prin delegarea dreptului de

administrare obținut în baza legii învățământului, astfel cererea de chemare în

judecată formulată de reclamant îndeplinește condițiile de exercitare a unei

acțiuni.

Potrivit art. 2 din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică dispune că statul sau unitățile

administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra

bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele și condițiile legii.

Dreptul de administrare

constituit pe tărâmul proprietății publice, ca natură juridică, este un drept

real, opozabil, ca orice drept real, erga omnes, în raporturile de drept

comercial și civil; indiferent de modalitatea în care a fost dobândit, poate,

în anumite condiții, să fie retras de autoritatea publică îndrituită să o facă,

pentru îndeplinirea unor scopuri diferite. După cum s-a decis, cu valoare de principiu,

în practica instanței Supreme, statul, prin guvern cu aprobarea ministrului de

resort, poate, în exercitarea dreptului său de proprietate publică, să

transfere, în interes public, bunurile sale proprietate publică, acest transfer

fiind un drept exclusiv al proprietarului. Potrivit dispoziției de principiu,

înscrisă în art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de

administrație poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în

condițiile în care i-a fost dat în administrație.

În temeiul Legii nr. 84/1995

modificată și completată prin Legea nr. 345/2004 au fost încheiate mai multe

protocoale, dintre care ultimul la data de 25 septembrie 2006 prin care dreptul

de administrare al C.L.M. Cluj-Napoca a fost delegat pe seama C.A.C.I.P. „cu

privire la imobilul situat în Cluj, str. Momorandumului, în care se află și

spațiul în suprafață de 6,11 m.p., spațiul ce formează obiectul prezentului

litigiu.

Având în vedere dispozițiile

legale enunțate, rezultă că dreptul de administrare asupra spațiului din

litigiu i-a fost atribuit reclamantului prin delegare, prin mai multe protocoale,

printre care și cel din 25 septembrie 2006, aspect ce a rezultat și din

semnarea spre avizare a contractului de închiriere și a actului adițional la contract

de către C.L. Cluj.

În baza actul normativ

menționat s-a încheiat contractul de închiriere nr. 812 din 12 septembrie 2000

între reclamant, în calitate de locatar și pârâta în calitate de locator, fapt

recunoscut de C.L.M. Cluj prin avizarea acestui contract și a actului

adițional.

Prin mai multe protocoale,

ultimul fiind cel din 25 septembrie 2006, în temeiul Legii nr. 84/1995, privind

delegarea dreptului de administrare al C.L. asupra patrimoniului unităților

școlare preuniversitare de stat către consiliile de administrație a acestora, a

fost delegat pe seama Consiliului de Administrație al reclamantului și dreptul

de administrare asupra imobilului din Cluj-Napoca, str. Memorandumului în care

se regăsește spațiul din litigiu, în suprafață de 61,11 m.p.

Conținutul juridic al

dreptului de administrare este cuprins în dispozițiile art. 12 alin. (3) din

Legea nr. 213/1998 titularul acestui drept poate să posede să folosească și să

dispună de bunul aflat în administrare, în condițiile stabilite în actul de

atribuire.

Așa fiind, protocolul

încheiat între intervenientul în interes propriu și reclamant a fost transmis

prin delegare dreptul de administrare asupra imobilului, cu atributele sale, de

la C.L. Cluj-Napoca la C.E.I.P., cu singura restricție, prevăzută la art. 4 din

protocol, potrivit căruia: „Consiliile de Administrație vor putea încheia

contracte de închiriere în aceste imobile numai cu acordul C.L.M. Cluj-Napoca.

Contractul de închiriere nr.

872 din 12 octombrie 2000 a fost încheiat cu respectarea acestor condiții pe o

perioadă de 4 ani, prelungit prin actul adițional nr. 1 din 4 octombrie 2004 cu

un an până la data de 15 octombrie 2005.

Astfel, în cauză nu au fost

nesocotite prevederile legale ale dreptului de proprietate al statului, precum

susține recurenta în sensul că nu s-a dat avizul C.L. Cluj-Napoca pentru

evacuarea pârâtei din spațiul din litigiu.

Că este așa, rezultă din

faptul că locațiunea din prezenta cauză este guvernată de dispozițiile art. 1436

I

C. civ. și art. 1438 din același cod, cum corect au soluționat instanțele

anterioare.

Potrivit art. 1436

1

C. civ., locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu

trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare

dispoziție legală în raport de care raportul locativ între locator, reclamant,

și locatar, pârâta a încetat în data de 15 octombrie 2005.

Iar, potrivit art. 1438 C.

civ., când s-a notificat concediul, locatarul, chiar dacă ar fi continuat a se

servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocațiunea tăcută.

Este evident că, din moment

ce reclamantul a asigurat pârâtei printr-un contract de închiriere folosința

spațiului, tot reclamantul este în drept să ceară evacuarea pârâtei atunci când

termenul pentru care s-a făcut închirierea a expirat. Așa fiind, instanțele în

mod corect au apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, deoarece la

vremea când s-a încheiat contractul de închiriere spațiul era în administrarea

reclamantului și acesta din urma era parte în contract. De asemenea, în mod

corect instanțele au reținut că în privința închirierii spațiului nu operează

tacita relocațiune.

Din contractul de închiriere

încheiat între părți, privind suprafața de 61,11 m.p. din imobil, reclamantul a

înțeles să închirieze spațiul până la 15 octombrie 2004 și prelungit până la 15

octombrie 2005 prin actul adițional nr. 1/819/2004 și pârâta a acceptat acest

termen, iar după expirarea termenului, reclamantul a comunicat pârâtei că nu

mai prelungește contractul și i-a cerut pârâtei să elibereze spațiul, fapt

neîndeplinit de pârâtă, ce a determinat sesizarea instanței de judecată și

declanșarea prezentului litigiu. Prin urmare, chiar dacă pârâta a făcut plăți

în contul chiriei și a continuat să folosească spațiul, din momentul în care i

s-a notificat denunțarea contractului nu mai poate opune reînnoirea tacită a

locațiunii, în acest sens fiind prevederile art. 1438 C. civ.

În consecință, la expirarea

termenului de închiriere reclamantul, prin consiliul de administrație, a decis

că nu dorește prelungirea acestui contract, spațiul fiind necesar desfășurării

procesului de învățământ și a notificat în acest sens, ceea ce înseamnă că

pentru încetarea acestui raport locativ nu era necesar acordul proprietarului,

întrucât conform art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege,

ori, prin contractul părților nu s-a prevăzut posibilitatea prelungirii

contractului după expirarea termenului consfințit de ambele părți.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte apreciază că instanțele au soluționat corect pricina, în

sensul aplicării dispozițiilor prevăzute de art. 1438 C. civ., având în vedere

că reclamantul a făcut dovada că a notificat pârâta „concediul” prin adresa nr.

328 din 13 septembrie 2005 și notificarea nr. 735 din 11 octombrie 2005 solicitând

evacuarea pârâtei și predarea spațiului în stare de funcționare până la data de

15 octombrie 2005, deoarece reclamantul nu mai dorește prelungirea contractului

de închiriere, ulterior datei de 15 octombrie 2005.

Una din problemele supuse

analizei prezentei cauze se referă la întinderea dreptului de administrare al

statului consiliilor locale dat prin delegare Consiliului de Administrație al

reclamantului, care este cuprins, enunțat de dispozițiile Legii nr. 354/2004;

conform acestui act normativ se prevede expres care este întinderea și care

sunt limitele dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv prin C.L.M.

Cluj-Napoca.

Așa fiind, susținerea recurentei-pârâte

privind nesocotirea dreptului de proprietate nu poate fi primită, întrucât aceasta

extinde dreptul de proprietate în mod nelegal, or, în cauză atâta timp cât

contractul de închiriere a încetat, pârâta nu mai poate cere acordul

intervenientului la încetarea contractului, în raport de dispozițiile art. 1438

C. civ., acordul acestuia fiind necesar numai la încheierea actului juridic

civil.

Hotărârea C.L.M. Cluj din 6

octombrie 2009 prin care s-a dispus retragerea dreptului de administrare al

reclamantului pentru folosința celor două spații invocată de consilierul

juridic al intervenientului prezent la termenul de astăzi nu are nicio

relevanță juridică întrucât contractul de închiriere a fost încheiat și încetat

anterior datei adoptării acesteia, fapt pentru care s-a examinat pricina din

perspectiva dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii și încetării

actului juridic civil incidente speței perioadei aferente, când dreptul de

administrare al intervenientului era delegat reclamantului.

În ceea ce privește recursul

declarat de intervenientul C.L.M. Cluj-Napoca.

Criticile formulate nu sunt

fondate, întrucât contractul de închiriere a încetat prin expirarea perioadei

pentru care a fost încheiat, situație în raport cu care pârâta nu mai are un

titlu locativ asupra spațiului, cum corect au examinat și soluționat pricina

cele două instanțe.

Încetarea raporturilor

contractuale nu poate fi supusă niciunei cenzuri întrucât acordul cerut de lege

și protocol cu privire la încheierea contractului de închiriere și termenul

pentru care s-a încheiat acesta a existat în momentul încheierii lui, situație

în care nu se prevede necesitatea unui acord pentru încetarea efectelor

contractului de închiriere.

În același context trebuie

analizat și cererea de prelungire a contractului de închiriere cerut de

societatea pârâtă; în caz contrar, instanța nu se poate substitui dreptului de

administrare conferit reclamantului de către consiliul local și nici acesta din

urmă nu-și poate depăși atributele prerogativelor dreptului de proprietate

aparținând statului.

În caz contrar, s-ar

nesocoti prerogativele dreptului de administrare transmis și delegat în același

timp, ceea ce ar echivala cu o imixtiune din partea instanțelor judecătorești

în încheierea contractelor.

În concluzie, la încetarea

contractului nu era necesar acordul C.L. Cluj-Napoca, dat fiind expirarea perioadei

pentru care a fost încheiat, iar o prelungire a contractului nu putea avea loc

atâta timp cât părțile nu au convenit o asemenea clauză.

Cum reclamantul nu a mai

dorit prelungirea contractului, societatea pârâtă nu mai avea nici un titlu

locativ.

Ori, toate aceste

împrejurări au fost făcute cu respectarea prevederilor legale în materie ale

dreptului de administrare dat de Statul Român unităților de învățământ

teritoriale în temeiul art. 345/2004.

Faptul că societății – pârâte

i s-a primit contravaloarea chiriei la C.L.M. Cluj-Napoca nu echivalează cu o

tacită relocațiune, în condițiile în care, contractul de închiriere a încetat

prin expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, pe de o parte, iar pe de

altă parte, acesta nu putea fi prelungit neexistând o clauză în acest sens, cu

atât mai mult cu cât protocolul nu prevedea o obligație în sarcina

reclamantului de a prelungi eventualele contracte de închiriere sau că proprietarul

ar fi în drept să prelungească astfel de contracte fără acordul reclamantului.

În acest context, în mod

legal instanța de apel a reținut că intervenientul nu poate dispune de spațiile

de învățământ cu încălcarea protocoalelor încheiate cu unitățile de învățământ

în baza Legii nr. 84/1995.

De asemenea, o problemă

supusă dezbaterii acestei cauze este dacă spațiul din litigiu face sau nu

obiectul protocolului și, dacă face, ce regim juridic are în acest context.

Din examinarea protocolului

încheiat și anexele acestuia, Înalta Curte constată că acesta este inclus în

anexa 2, ceea ce înseamnă că și acest spațiu a făcut obiectul protocolului de

predare primire și, prin urmare folosit în procesul de învățământ, destinație

magazin – cărți.

În concluzie, spațiul din

litigiu nu face parte din excepțiile prevăzute de actul normativ invocat de

recurent, acesta fiind folosit în exclusivitate pentru activitatea de

învățământ, intenția legiuitorului, fiind de ocrotire a activității didactice

și a spațiilor aferente; că este așa rezultă tocmai din dispozițiile legii

învățământului, ca lege specială, care în temeiul ei s-a dispus delegarea

dreptului de administrare al C.L.M. Cluj-Napoca în seama reclamantului, pentru

o bună administrare a unităților de învățământ și rentabilizarea spațiilor cu

această destinație și evitarea schimbării  folosinței acestora, menționate

expres în anexele protocolului.

În consecință, în mod corect

au interpretat instanțele întinderea dreptului dobândit de reclamant din

perspectiva dispozițiilor legale incidente în cauză, analizate pe larg în

considerentele expuse anterior.

Pentru aceleași considerente,

Înalta Curte urmează să respingă și celelalte critici formulate de intervenient

privind excepțiile invocate, iar în ceea ce privește H.C.L.M. Cluj din 6

octombrie 2009 prin care s-a dispus retragerea dreptului de administrare al

reclamantului pentru folosința celor două spații invocată de consilierul

juridic al intervenientului prezent la termenul de astăzi, aceasta nu are nicio

relevanță juridică asupra obiectului cauzei dedus judecății, întrucât actul

juridic civil în baza căruia s-a dispus evacuarea pârâtei a fost încheiat și

expirat ulterior adoptării acestei hotărâri, deci sub incidența altor acte

normative în vigoare la acea dată.

În consecință, criticile

formulate de ambele recurente nu se circumscriu motivelor de nelegalitate

invocate de recurenți, instanțele anterioare interpretând corect actul juridic

supus judecății în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, motiv

pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează

să respingă, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

Potrivit art. 274 C. proc.

civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată datorate

în recurs către intimatul-reclamant C.E.I.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de pârâta SC D. SRL Cluj-Napoca și intervenientul C.L.M. Cluj-Napoca

împotriva deciziei nr. 221 din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj-Napoca, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentele să

plătească intimatului-reclamant C.E.I.P. suma de 1500 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată, în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2009.