ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. 29546/211/2009

reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA a chemat-o în judecată

pe pârâta SC N. SRL solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o

oblige pe aceasta la plata sumei de 180.987,49 lei, cu titlu de chirie pentru

spațiul situat în Municipiul Cluj-Napoca, precum și pentru amenajarea și

punerea în funcțiune a unui magazin de desfacere legume/fructe.

Prin sentința civilă

nr. 8005 din 14 iunie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost declinată

competența în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe, sub același număr, iar prin

sentința comercială nr. 3601 din 10 septembrie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință

a reclamantului CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, a fost respinsă

acțiunea formulată de acest reclamant, a fost respinsă cererea formulată de

reclamantul Municipiul Cluj-Napoca.

Pentru a dispune

astfel prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 21 alin. (1) teza I din Legea nr. 215/2001 a administrației publice

locale, „unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept

public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu”, iar potrivit art.

20 alin. (1) din același act normativ, „comunele, orașele, municipiile și

județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercita autonomia

locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației

publice locale”. Așadar unități administrativ-teritoriale sunt comunele,

orașele, municipiile și județele, și doar acestea sunt persoane juridice de

drept public și au capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu. În lumina

acestor prevederi legale exprese, și în lipsa unor alte prevederi legale în

sens contrar, nu s-a putut reține nici că satele sunt unități administrativ

teritoriale, și nici că un consiliu județean sau un consiliu local poate fi

persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu

propriu.

Mai

mult, în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 se prevede expres că „în

justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de

primar sau de președintele consiliului județean”, sensul stric al noțiunii de

unitate administrativ teritorială fiind cel stabilit de dispozițiile imperative

ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Împrejurarea

că reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, figurează ca parte

în contractul de asociere nr. 20 din 08 octombrie 1998 ce face obiectul cauzei,

nu este de natură a conduce la eludarea dispozițiilor imperative ale legii, și

nu conferă acestuia capacitate procesuală de folosință, câtă vreme art. 20 alin.

(1) teza finală din Legea nr. 215/2001 prevede, în mod expres, că „unitățile

administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce

decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului

public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte

persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”.

S-au avut

în vedere și dispozițiile art. 1 și art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, conform cărora „dreptul de

proprietate publica aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale,

asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de

interes public”, și respectiv „domeniul privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor

și care nu fac parte din domeniul public” și „asupra acestor bunuri statul sau

unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată”. Deci,

consiliul local, nefiind unitate administrativ teritorială, nu poate fi titular

al dreptului de proprietate publică sau privată. Intitulându-se titular al

dreptului de proprietate, astfel cum face reclamantul CONSILIUL LOCAL AL

MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA în contractul de asociere nr. 20 din 08 octombrie 1998,

un consiliu local nu face decât să reprezinte municipiul, în calitate

autoritate a administrației publice prin care se realizează autonomia locală.

Prima

instanța a reținut că reclamantul MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA se poate prevala de

contractul de asociere nr. 20 din 08 octombrie 1998 încheiat de Consiliul local

al municipiului Cluj-Napoca cu pârâta SC N. SRL.

În cauză au fost

respectate condițiile prevăzute de art. 720 ind.1 C. proc. civ., pârâta SC N.

SRL fiind convocată la conciliere directă de către reclamantul MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, încheindu-se

un proces verbal de conciliere (filele 41-45).

Prin Sentința

comercială nr. 311/C/2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la 21 martie 2006,

în dosarul nr. 2081/2005, a fost admisă, în parte, acțiunea precizată și

completată formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA, împotriva pârâtei SC N. SRL și, în consecință, s-a constatat că la

08 octombrie 2003 a încetat, prin împlinirea termenului, contractul de asociere

nr. 20 din 08 octombrie 1998, încheiat între părți, și s-a dispus evacuarea

pârâtei din spațiul administrativ situat în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj, în

suprafață de 62,84 mp și curte 131 mp, respingându-se totodată, ca nefondat,

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la suma de 184.891.674 lei cu titlu

de cotă de asociere, rata inflației, TVA, penalități și dobândă, calculate până

la 31 mai 2005 (filele 29-32). În motivare s-a reținut că respectivul contract

a încetat la 08 octombrie 2003, iar în baza contractului pot fi pretinse debite

doar pentru perioada existenței contractului, respectiv până la 08 octombrie 2003,

ulterior putând fi aduse în discuție debite reprezentând daune în temeiul art.

998 C. civ. pentru prejudiciul creat prin lipsa de folosință a spațiului, însă

instanța nu a fost investită cu o astfel de cerere în despăgubiri.

În acest sens s-a

reținut că sentința comercială nr. 311/C/2006 pronunțată de Tribunalul

Comercial Cluj la 21 martie 2006, în dosarul nr. 2081/2005, are putere de lucru

judecat și în ce privește pe reclamantul MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA. Prin urmare,

nu mai poate fi pusă în discuție dispoziția hotărârii judecătorești arătate,

prin care s-a constatat că la 08 octombrie 2003 a intervenit încetarea

contractului de asociere nr. 20 din 08 octombrie 1998, prin împlinirea

termenului.

S-a concluzionat că

respectivul contract de asociere, nr. 20 din 08 octombrie 1998, a încetat, prin

împlinirea termenului, la 08 octombrie 2003, în acest sens fiind art. 5 și art.

6 din contract, potrivit cărora contractul s-a încheiat pe o durată de 5 ani,

de la 08 octombrie 1998 și până la 08 octombrie 2003, cu posibilitatea

prelungirii termenului prin acordul părților contractante, la inițiativa uneia

dintre ele, intenția unei părți de prelungire a contractului de asociere

trebuind să fie adusă la cunoștința celeilalte părți, în scris, cu cel puțin 3

luni înaintea expirării termenului contractului. Cum, nici reclamantul și nici

pârâta nu au invocat și nu au probat intervenirea unei prelungiri a contractului

de asociere nr. 20 din 08 octombrie 1998 după expirarea termenului prevăzut de

acesta, acesta a încetat prin ajungere la termen.

Având în vedere că la

08 octombrie 2003 a intervenit încetarea contractului de asociere nr. 20 din 08

octombrie 1998, prin împlinirea termenului, la acea dată acel contract a

încetat să mai producă efecte, încetând astfel atât drepturile, cât și

obligațiile corelative ale părților. Astfel, după data încetării contractului,

reclamantului nu îi mai revenea obligația de a permite pârâtei să exercite

folosința spațiului situat în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj, în suprafață de

62,84 mp și curte 131 mp, obiect al contractului, după cum nici pârâtei nu îi

mai revenea obligația corelativă de achitare a cotei de asociere de 300 lei

lunar, indexabilă lunar cu rata inflației.

Pretențiile din cauza

de față au fost întemeiate tot pe contractul de asociere nr. 20 din 08

octombrie 1998, iar în drept pe dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ., ce

prevăd forța obligatorie a contractului, și ale art. 1073 C. civ., ce prevăd

efectele obligațiilor.

Prima instanță a

reținut că, pe de o parte, contractul de asociere nr. 20 din 08 octombrie 1998

nu a dat naștere niciodată, în sarcina pârâtei, unei obligații de plată a

vreunei sume cu titlu de chirie, ci doar a unei sume lunare cu titlu de cotă de

asociere, iar pe de altă parte, acest contract a încetat să mai dea naștere la

drepturi și obligații în favoarea și respectiv în sarcina părților, la 08

octombrie 2003. Or, suma solicitată de reclamant în dosarul de față, cu titlu

de chirie restantă actualizată cu rata inflației și majorări de întârziere, a

fost calculată de reclamant pentru perioada de după 08 octombrie 2003,

respectiv începând cu 09 octombrie 2003, după cum rezultă din „situația

debite/plăți” și din facturile fiscale depuse de reclamant la dosar.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Consiliul Local Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca

solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii

cererii, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea

apelului s-a arătat că, în mod eronat, a fost admisă excepția lipsei

capacității de folosință a Consiliului Local, deoarece, potrivit dispozițiilor

art. 36 pct. 2 respectiv 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001 modificată, Consiliul

Local al municipiului Cluj-Napoca, în exercitarea atribuțiilor ce-i revin,

hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privata

a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii.

Prin decizia civilă

nr. 85 din 11 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, a fost respins apelul declarat de Consiliul Local Cluj-Napoca și

Municipiul Cluj-Napoca.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Astfel, s-a reținut

că un prim argument adus de apelanți constă în afirmația că, întrucât

contractul a fost încheiat și însușit de Consiliul Local, acesta are atribuții

referitoare la administrarea patrimoniului unității administrative iar pârâtul

a recunoscut atât calitatea cât și capacitatea acestei entități de a fi parte

contractantă, astfel încât soluționarea cauzei pe excepție este eronată.

Argumentul adus face

referire la justificarea calității procesuale a părții iar nu a capacității

acesteia. Capacitatea procesuală de folosință presupune aptitudinea unei

persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual. Sub

acest aspect, în doctrină, majoritatea autorilor analizează conceptul

„capacitatea administrativă” prin prisma teoriei personalității administrative

- ori a personalității juridice restrânse - în încercarea de a corela dispozițiile

de drept administrativ substanțial Legea nr. 215/2001) cu cele ale Legii

contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004). Astfel, pornind de la

recunoașterea unanimă a faptului că organele administrației publice locale

(primarul, președintele consiliului județean, consiliile locale și județene) nu

au personalitate juridică și nici patrimoniu, deși pot emite sau adopta acte

administrative, o opinie este în sensul că acestea dispun de capacitate

specială de drept public, restrânsă la sfera atribuțiilor care compun

competența lor legală, spre deosebire de unitățile administrativ teritoriale, care

potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 republicată beneficiază de capacitatea

juridică deplină. Însă inconvenientul constă în faptul că atunci când există

capete de cerere cu caracter patrimonial este absolut necesar ca în raportul

juridic respectiv să se afle entitatea care deține un patrimoniu în măsură să

garanteze îndeplinirea unor astfel de obligații. Pentru înlăturarea neajunsului

s-a statuat în sensul redefinirii noțiunii de capacitate administrativă,

respectiv că numai o persoană juridică - titularul capacității juridice depline

- are și capacitate administrativă parte a întregului – iar actele

administrative aparțin persoanei juridice iar nu organului administrativ

emitent. Prima constatare ce determină o astfel de concluzie este aceea ca dacă

se dorește crearea unei teorii sui generis, capacitatea administrativă ar

trebui să fie parte a capacității juridice, aspect relevat de textul art. 21

alin. (1) teza I din Legea nr. 215/2001. Capacitatea în acest context poate fi

definită ca „opțiunea unui subiect de drept de a exercita puterea publică prin

emitere de acte administrative, opțiune care îl transforma în persoana juridică

de drept public”.

Cea de-a doua opinie

este aceea ca orice tip de capacitate trebuie să constea în posibilitatea unei

entități de a intra, ca parte, într-un raport juridic, ca titular de drepturi

și obligații care implică în mod necesar un patrimoniu. Autorii acestei teorii

a personalității restrânse apelează la analogia cu persoanele juridice de drept

privat și anume la cele instituite de art. 35 din Decretul nr. 31/1954, conform

căruia persoana juridică își exercită drepturile și obligațiile prin organele

sale de conducere, deoarece actele juridice încheiate de acestea sunt

considerate ca fiind însăși acte ale persoanei juridice.

Făcând o transpunere

a acestei teorii rezultă că deși persoana juridică de drept public nu poate

emite ea însăși acte administrative ci doar prin intermediul autorităților

administrației publice organizate în cadrul acesteia sau mandatate să acționeze

în interesul său, actele administrative emise aparțin persoanei juridice de

drept public, iar nu organului administrativ emitent. Sub acest aspect se

impune și definirea noțiunii de capacitate ca fiind modalitatea de divizare

legală a exercițiului capacității administrative a persoanei juridice de drept

public între organele administrative ale acesteia. Prin urmare și în dreptul

administrativ își găsește aplicare specificitatea personalității de drept

privat cu privire la capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu.

Astfel capacitatea

administrativă de exercițiu, respectiv competența de a emite /încheia efectiv

acte administrative revine organelor administrative ale acestora cu precizarea

că autoritățile administrative nu au capacitate proprie de folosință distinctă

de aceea a persoanelor juridice de drept public în numele cărora acționează.

În litigiul prezent

persoana juridică de drept public, titularul dreptului de proprietate asupra

bunurilor, este municipiul, în vreme ce consiliul reprezintă doar o autoritate

a administrației publice locale constituită la nivel local pentru a administra

acest domeniu.

S-a susținut că sunt

greșite reținerile primei instanței și în privința pretențiilor.

Nici această

susținere nu a putut fi primită. Prin demersul introductiv s-a solicitat

obligarea intimatei SC N. SRL la plata chiriei rezultate din contractul de

asociere nr. 20/1998. În susținere s-a arătat că prin contract art. 4 lit. h)

s-a stabilit ca societatea chiriașă să vireze lunar suma de 3.000.000 lei

indexabilă lunar cu rata inflației. Deși somată, societatea nu si-a îndeplinit

obligația, acumulând un debit de 180.987,49 lei, din care 169.367,76 lei cu

titlu de chirie restantă și 11617,73 majorări. Nefiind îndeplinită obligația în

cauză, a arătat apelanta, că sunt incidente dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ.,

art. 1073 C. civ.

Municipiul

Cluj-Napoca a solicitat chirie rezultată din contractul de asociere, evocând ca

temei art. 969 C. civ, pe când în calea de atac a susținut că ar fi vorba de o

taxă de ocupare abuzivă. Or, în condițiile în care s-a susținut prin cererea

introductivă că este vorba de contract, de nerespectarea/neexercitarea

obligațiilor rezultate din acesta, analiza primei instanțe s-a făcut prin raportare

la obiectul și argumentele cererii introductive și nu cu privire la alte

pretenții despăgubiri/taxe pentru ocupare abuzivă.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIUL CUJ-NAPOCA, PRIN

PRIMAR și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, PRIN PRIMAR aducându-i următoarele critici:

considerat instanța de apel că reclamantul Consiliul Local nu are capacitate

procesuală de folosință, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 36 pct. 2

respectiv art. 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001, consiliul local, în

exercitarea atribuțiilor ce-i revin hotărăște vânzarea, concesionarea sau

închirierea bunurilor proprietate privată a municipiului în condițiile legii.

constatarea faptului că în cauză ar fi incidentă excepția autorității de lucru

judecat, deoarece obiectul cererii formulate în prezenta cauză, îl constituie

suma de 180.987,49 lei, calculată până la data de 20 februarie 2009, această

sumă fiind calculată cu titlu de taxă de ocupare abuzivă, în conformitate cu

HCL nr. 202/2000, HCL nr. 712/2000 și HCL nr. 672/2004.

Recurenta susține că

din întregul material probator existent la dosarul cauzei ar rezulta faptul că

pârâta datorează această sumă.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

poate fi reținută.

Chiar dacă, potrivit

dispozițiilor art. 36 pct. 2 și art. 5 lit. b) din Legea nr. 215/2001,

consiliul local poate să hotărască vânzarea/concesionarea sau închiriere

bunurilor proprietate privată a unității administrativ teritoriale, potrivit

art. 21 alin. (1) din aceeași lege, doar unitățile administrativ-teritoriale

sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și

patrimoniu propriu, și doar ele sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor

ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin

domeniului public și privat în care acestea sunt parte.

Potrivit art. 21

alin. (2) din Legea nr. 215/2001, în justiție, unitățile administrativ

teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele

consiliului județean.

Prin urmare, este

legală hotărârea instanței de apel, care a reținut că doar unitatea

administrativ teritorială, prin primar, poate sta în justiție, Consiliul Local

neavând capacitate procesuală de folosință și nici de exercițiu.

critică nu poate fi reținută.

Într-adevăr, prin

cererea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unor

sume de bani, reprezentând chirie restantă, actualizată cu rata inflației,

precum și la majorări de întârziere, pretinzându-se ca aceste sume ar fi

datorate în baza contractului de asociere din 8 octombrie 1998.

În calea de atac a

apelului, reclamantul a schimbat temeiul juridic, susținând că pârâta datorează

sumele respective pentru lipsa de folosință al spațiului, aceasta ocupând fără

drept respectivul spațiu și după expirarea contractului de asociere.

Prin urmare, prin

cererea introductivă reclamantul a invocat răspunderea contractuală, iar în

apel a invocat răspunderea delictuală, acest fapt contravenind dispozițiilor

art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Susținerile privind

netemeinicia deciziei recurate nu pot fi reținute, deoarece, în calea de atac,

extraordinară, a recursului nu poate fi analizată temeinicia deciziei recurate,

ci doar legalitatea acesteia, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind

abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA- PRIN PRIMAR și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA- PRIN PRIMAR împotriva

deciziei civile nr. 85/2011 din 11 mai 2011 pronunțate de Curtea de Apel Cluj,

secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 8 martie 2012.