ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3903/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta SC T.P. SRL Cluj-Napoca a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului C.L. al

Municipiului Cluj-Napoca să prelungească contractul de asociere din 18 martie 2004

având ca obiect spațiul comercial situat în Cluj - Napoca, Str. Eremia

Grigorescu, pe o durată de cinci ani și în subsidiar, obligarea pârâtului la

prelungirea contractului de asociere pe o durată de un an.

Prin

sentința nr. 4569 din 2 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Cluj a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei SC T.P.C. SRL Cluj-Napoca.

În argumentarea

soluției pronunțate, prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat

contractul de asociere nr. 286 din 18 martie  2004, prin care pârâtul a pus la

dispoziția reclamantei imobilul situat în Cluj - Napoca, Str. Eremia

Grigorescu, cu destinația de restaurant. Contractul a fost încheiat pe o durată

de maximum cinci ani, existând și posibilitatea prelungirii prin acordul

părților, la solicitarea uneia dintre acestea, ce trebuia comunicată cu cel puțin

trei luni înainte de expirarea termenului. La data de 26 ianuarie 2009,

reclamanta și-a manifestat intenția de prelungire a contractului, însă

solicitarea acesteia nu a fost aprobată de către pârât, or în situația în care

pârâtul nu și-a dat acordul, acesta nu poate fi obligat de către instanță,

deoarece dreptul de proprietate acordă proprietarului unui anumit bun,

atributele posesiei, folosinței și dispoziției.

Soluția

primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, care prin decizia nr. 48/2010 din 22

aprilie 2010, a respins apelul reclamantei SC T.P.C. SRL Cluj-Napoca, reținând

în esență, că potrivit art. 36 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, Consiliul

Local hotărăște asupra concesionării sau închirierii bunurilor proprietate

privată a municipiului, având atribuții pentru administrarea domeniului public

și privat al acestuia. In exercitarea acestor atribuții, Consiliul Local este

cel care apreciază asupra oportunității încheierii acestor contracte, apreciere

care nu poate fi substituită prin hotărâre judecătorească.

Împotriva

deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamanta SC T.P.C. SRL Cluj-Napoca,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a

solicitat admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate, în

sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În

argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu greșita

interpretare a actelor normative incidente în cauză și a probelor administrate.

Astfel,

a susținut recurenta că la data preluării imobilului, acesta se afla în stare

avansată de degradare, fiind obligată să-l renoveze, cheltuielile fiind

suportate integral de către recurentă.

La data

de 26 ianuarie 2009, recurenta a formulat cerere către Consiliul Local prin

care a solicitat prelungirea contractului de asociere care expira la 18 martie 2009

și cu toate că în ședința Comisiei mixte, s-a constatat că recurenta

îndeplinește toate condițiile pentru prelungirea contractului, Consiliul Local

nu a adoptat o hotărâre în acest sens.

A mai

susținut recurenta că instanța a reținut în mod eronat că proiectul de hotărâre

din data de 11 iunie 2009 prin care Primarul a propus prelungirea contractului

de asociere pentru un an, nu a întrunit numărul de voturi pentru că o parte

dintre consilieri au propus prelungirea duratei contractului pe o perioadă de cinci

ani.

În

opinia recurentei, ambele instanțe au respins acțiunea, fără o analiză

temeinică a probelor și fără a lua în considerare toate aspectele invocate.

Recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea

legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de

situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații

neaplicabile în speță.

Analizând

cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată

că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispozițiile legale sus menționate

și niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul

acestui text de lege. In speță, se constată că recurenta, deși a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat nicio critică ce ar

putea fi circumscrisă acestui motiv de nelegalitate, iar susținerile acesteia

vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și modalitatea de

apreciere a probatoriului administrat în cauză, atribut al instanțelor

anterioare, ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază

procesuală.

Cu toate

acestea, analizând decizia recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut

de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se constată că dezlegarea dată de instanța

de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente

în cauză, respectiv art. 36 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „în

exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local

hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată

a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii

”

. Așa fiind, în mod corect a reținut

instanța că singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității încheierii

unui contract privitor la bunurile ce aparțin domeniului public sau privat,

este Consiliul Local, voință ce nu poate fi substituită prin hotărâre

judecătorească.

În ceea

ce privește aspectele legate de investițiile făcute de reclamantă și

demersurile premergătoare adoptării hotărârii Consiliului Local, pe de o parte,

nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat, iar pe de altă parte, sunt

lipsite de relevanță în raport de obiectul cauzei.

În consecință,

față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul

reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.P.C. SRL Cluj-Napoca împotriva

Deciziei nr. 48/2010 din 22 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.