ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2462/2005

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele. Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 înregistrată la data de 24 aprilie 2003 la Tribunalul Cluj reclamantul K.L. a chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Cluj-Napoca și Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 1428 din 10 aprilie 2003 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, să se constate că imobilul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001 și să se dispună obligarea Primarului municipiului Cluj-Napoca la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului. În motivare a arătat că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a unui grup sanitar în suprafață de 1,10 mp situat în imobilul din Cluj-Napoca, înscris în C.F.

Cluj-Napoca cu nr. top 280. Cota de 3/32 din acest imobil a fost preluată de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974 în anul 1980 de la proprietarul tabular de sub B 15 B.T. Pe această cotă reclamantul a avut calitatea de chiriași, iar ulterior apariției Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 36261 din 16 aprilie 1998 a cumpărat-o. Anterior anului 1998 în baza autorizației de construire nr. 10391/717 din 26 august 1993 reclamantul a construit, practic a renovat și reamenajat spațiul cu altă destinație decât locuință în suprafață de 1,10 mp. Pentru acest spațiu reclamantul plătește chirie conform Hotărârii nr. 335 din 11 mai 2000 a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.

Reclamantul mai arată că acest spațiu cade sub incidența Legii nr. 10/2001 deoarece imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Deciziei nr. 431 din 11 decembrie 1980 a Consiliului popular al municipiului Cluj-Napoca. Prin sentința civilă nr. 690 din 4 iulie 2003 Tribunalul Cluj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că la momentul preluării de stat a cotei de 3/32 parte din imobilul în litigiu reclamantul era proprietarul cotei de 29/32 (58/64) parte din construcție, statul fiind proprietarul întregului teren înscris în C.F.

Cluj, motiv pentru care grupul sanitar a cărui restituire se solicită, nu a fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 deci nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii întrucât nu a avut calitatea de proprietar tabular al terenului cu suprafață de 1,10 mp pe care a edificat grupul sanitar. Instanța a mai reținut că dispoziția atacată a fost emisă de primarul municipiului Cluj-Napoca și nu de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca motiv pentru care acesta din urmă nu are calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat apel. Sentința este criticată reclamantul arătând că față de ceea ce a solicitat este inoportună analizarea de către instanță a regimului juridic al imobilului.

Reclamantul mai critică sentința pentru că nu a analizat probele cu suficientă atenție. Deși, arată reclamantul, este proprietarul asupra acestui spațiu conform contractului nr. 36261/1998, totuși plătește chirie conform hotărârii nr. 355 din 11 mai 2000 a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca. Mai arată reclamantul că este o amenajare a unui spațiu deja existent, care a făcut parte din cota de 3/32 preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 în anul 1980, ceea ce în opinia sa face ca situația acestui imobil să cadă sub incidența Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 174 din 24 octombrie 2003 Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca nefondat. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că imobilul a fost preluat de la proprietarul tabular B.T.

în baza deciziei nr. 431 din 11 decembrie 1980 a Consiliului popular al județului Cluj, emisă în baza Decretului nr. 223/1974. Amenajările făcute de reclamant în anul 1993 nu conferă acestuia calitatea de persoană îndreptățită în baza Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., reluând criticile formulate în apel. Astfel recurentul reclamant consideră că spațiul fiind în proprietatea statului din anul 1980 sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 și este îndreptățit la restituirea acestuia, iar, in raport cu obiectul cu care a fost investită instanța a analizat alte aspecte. Mai arată recurentul reclamant că interpretarea actelor juridice deduse judecății s-a făcut eronat, ceea ce a condus la o soluție greșită.

Astfel, în anul 1993 a realizat o amenajare de spațiu comercial într-o magazie deja existentă, cumpărând acest spațiu de 3/32 de la stat în baza Legii nr. 112/1995. Recursul nu este fondat. Prin încheierea C.F. din 25 februarie 1983 s-a dispus intabularea în C.F. Cluj a dreptului de proprietate al statului asupra cotei de 3/32 parte a proprietarului tabular B.T. în baza Decretului nr. 223/1974. Conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau după caz prin echivalent persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Or, cota de 3/32 a imobilului a fost proprietatea lui B.T.

iar în speță nu s-a demonstrat preluarea abuzivă a imobilului. Așa fiind, reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii și nici imobilul nu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Instanțele au analizat obiectul pricinii din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care este temeiul juridic al acțiunii. De asemenea, amenajările făcute în anul 1993 cât și contractul de vânzare-cumpărare nr. 36261/1998 nu îi conferă reclamantului calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001. De altfel reclamantul a depus contractul de închiriere nr. 2091/2000 pentru acest spațiu iar amenajarea făcută este după anul 1989 și nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, care se referă la regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 (fila 36 dosar fond).

Așa fiind, criticile formulate de recurentul reclamant sunt neîntemeiate și urmează a fi înlăturate, cu consecința respingerii recursului în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.L. împotriva deciziei nr. 174 din 24 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.