ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1207/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1207/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ fiscal, prin sentința nr. 790 din 18 februarie 2010 a admis acțiunea principală având ca obiect „rezoluțiune contract”, formulată de reclamantul - pârât N.D.L., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă SC D.R.F.T. SRL MOVILENI, a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 87 din 21 ianuarie 2004 încheiat cu pârâta SC D.R.F.T. SRL Șendreni, județul Galați, a obligat - pârâta SC D.R.F.T. SRL Galați să restituie reclamantului N.D.L.
autoturismul marca MITSUBISHI tip PAJERO 3.2, DID, an fabricație 2001, cu număr de identificare, culoare albastru metalizat, a admis în parte cererea reconvențională, a obligat reclamantul - pârât să plătească pârâtei - reclamante echivalentul în lei a sumei de 7.680 Euro, la cursul oficial al BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare avans, a respins celelalte capete de cerere din cererea reconvențională, ca nefondate, a obligat pârâta - reclamantă la cheltuieli de judecată către reclamantul - pârât, în sumă de 1.500 lei. Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 70/A din 29 septembrie 2010, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta reclamantă SC D.N.R.
SRL, în raport de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta reclamantă SC D.R.F.T. SRL solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Criticile aduse deciziei atacate vizează faptul că la termenul din 29 septembrie 2009 - când a fost pronunțată decizia atacată - procedura de citare cu recurenta a fost nelegal îndeplinită, dovada acesteia fiind restituită la dosarul cauzei, cu mențiunea că „nu a răspuns nimeni”. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Citarea apelantei SC D.R.F.T. SRL, cu mențiunea timbrării apelului s-a efectuat în condițiile de legalitate procedurală la sediul pe care însăși apelanta și l-a indicat în cererea de apel. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 8 dosar apel) s-a realizat prin afișare, în condițiile prevăzute de art. 92 teza finală C. proc. civ. Mențiunea „birou închis” existentă pe dovada de citare nu este de natură a afecta regularitatea citării, fiind o simplă constatare a agentului procedural, fără efecte juridice din perspectiva precitatului articol. Așa fiind, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat iar în raport de art. 274 C. proc.
civ. va obliga recurenta să plătească intimatului reclamant 1500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă SC D.R.F.T. SRL MOVILENI împotriva deciziei nr. 70A din 29 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatului – reclamant 1500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.