ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 1186 din 11 noiembrie 2008, pe baza selecției candidaturilor depuse, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus numirea în funcția de inspector în cadrul Inspecției Judiciare – Serviciul de inspecție judiciară pentru procurori de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, începând cu data de 1 decembrie 2008 a recurentei B.R.M., prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Ca urmare a numirii în funcția de inspector, prin hotărârea nr. 334 din 27 noiembrie 2008 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus detașarea acesteia la Consiliul Superior al Magistraturii, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 decembrie 2008. Prin hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009, în baza propunerii de revocare cuprinsă în nota nr. 3683/1154/2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea recurentei din funcția de inspector în cadrul Inspecției Judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii – Serviciul de inspecție judiciară pentru procurori, cu începere de la data de 5 februarie 2009. La emiterea hotărârii de revocare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere cererea formulată de recurentă la data de 30 ianuarie 2009 pentru eliberarea din funcție prin pensionare și s-a apreciat, față de perioada foarte scurtă de timp de la data numirii în funcția de inspector și data cererii de pensionare, precum și față de diferența de drepturi de pensie între cele două funcții, că funcția de inspector a fost folosită pentru dobândirea unui cuantum superior al pensiei de serviciu, corespunzător funcției de inspector.

Situația care a determinat crearea unui drept în beneficiul recurentei a fost considerată ca o încălcare a dispozițiilor art. 57 din Constituție, republicată, și art. 723 C. proc. civ., conform cărora drepturile prevăzute de lege trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. În lipsa unei reglementări exprese a legii, s-a apreciat că, potrivit principiului simetriei actelor juridice, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune atât numirea, cât și revocarea din funcția de inspector, în conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată. Împotriva hotărârii nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, a formulat recurs recurenta B.R.M.

și a solicitat anularea hotărârii ca netemeinică și nelegală. În motivarea recursului, s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate pentru lipsa de temei legal a măsurii de revocare din funcția de inspector, învederându-se că Legea nr. 317/2004 a prevăzut această măsură exclusiv pentru membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii și pentru funcțiile de conducere din cadrul instanțelor și parchetelor, iar nu pentru funcții de natura celei deținută de recurentă. Nulitatea hotărârii recurate a fost invocată și pentru încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.

Recurenta a susținut că măsura de revocare a sa din funcție nu a fost motivată în fapt și în drept, cuprinzând numai trimiteri la dispozițiile art. 57 din Constituție și art. 723 C. proc. civ., care nu reprezintă o motivare în drept a hotărârii, fiind inaplicabile în situația specială a revocării unui inspector din cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii. Recurenta a mai arătat că și în ipoteza asimilării funcției de inspector judiciar cu o funcție de conducere, hotărârea adoptată de intimat este nelegală, pentru că nu a fost urmată procedura obligatorie reglementată de art. 21 1 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii pentru revocarea judecătorilor și procurorilor din funcțiile de conducere.

În acest sens, recurenta a precizat că nu a fost citată și nu a avut posibilitatea de a formula apărări sau de a depune obiecții, astfel cum prevăd normele speciale incidente în procedura de revocare a judecătorilor și procurorilor care ocupă funcții de conducere. De asemenea, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (10) din Legea nr. 317/2004, republicată, dat fiind că nu a fost publicată niciodată o ordine de zi a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care să fie înregistrată discutarea propunerii de revocare a sa din funcția de inspector judiciar. Prin hotărârea dedusă judecății, recurenta a susținut că i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege și anume, dreptul prevăzut de art. 82 alin. (2) din Legea nr . 303/2004, republicată, de a beneficia de pensia de serviciu de magistrat.

Recurenta a criticat și considerentele hotărârii atacate privind cuantumul mărit al pensiei cuvenite pentru funcția de inspector judiciar, arătând că acestea nu corespund situației de fapt, pentru că veniturile obținute în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu grad de procuror de parchet de curte de apel sunt superioare celor realizate în funcția de inspector. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii nr. 210 din 5 februarie 2009, prin care s-a apreciat corect că recurenta s-a plasat într-o situație care a determinat crearea unui drept în beneficiul său, respectiv dobândirea unui cuantum mult mărit al pensiei de serviciu, pe care a solicitat-o la doar o lună de la numirea în funcție.

Intimatul a invocat și lipsa de interes în formularea recursului față de hotărârea nr. 511 din 19 martie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus Președintelui României eliberarea din funcție a recurentei prin pensionare, precum și față de Decretul Președintelui României nr. 655 din 24 aprilie 2009, publicat în M. Of. al României, partea I, nr. 275/28.04.2009, prin care recurenta a fost eliberată din funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, ca urmare a pensionării. Sesizată în procedura judiciară specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată și examinând cauza sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs și va anula hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru următoarele considerente: Hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care recurenta B.R.M. a fost revocată din funcția de inspector judiciar este lipsită de temei legal, pentru că măsura dispusă nu este prevăzută în actele normative care reglementează această funcție de execuție din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii. De altfel, chiar în nota nr. 3683/1154 din 5 februarie 2009, prin care s-a propus revocarea recurentei din funcția de inspector judiciar, s-a menționat că, din analiza dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 317/2004, republicată, rezultă că funcția respectivă nu este identificată cu funcțiile de conducere prevăzute expres în Legea nr. 303/2004 și a căror exercitare defectuoasă poate determina revocarea.

Lipsa de temei legal a măsurii revocării din funcția de inspector judiciar nu poate fi suplinită prin aplicarea principiului simetriei actelor juridice, reținut ca argument de drept în considerentele hotărârii atacate. Acest principiu se referă la atribuțiile autorității publice de a emite actele de numire și de încetare a raporturilor de funcție, care însă nu au fost deduse judecății în prezenta cauză, fiind contestată încetarea acestor raporturi printr-o altă modalitate decât cea prevăzută de lege și anume, prin măsura revocării. Astfel, se reține că recurenta nu a invocat necompetența intimatului de a emite actul atacat, contestând încetarea funcției exercitate prin revocare, măsură prevăzută de Legea nr. 303/2004 în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unei funcții de conducere.

Atribuțiile inspecției judiciare de a exercita activități de coordonare și control au fost greșit considerate de către intimat ca fiind similare celor prevăzute pentru funcțiile de conducere și nu există temei pentru aplicarea aceluiași regim juridic, cu atât mai mult cu cât și procedura de selecție și de numire este diferită. De asemenea, intimatul nu a avut în vedere că, chiar dacă funcția de inspector judiciar ar fi asimilată funcției de conducere, revocarea reprezintă o sancțiune, pentru care avea obligația să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 44 și urm. din Legea nr. 317/2004, republicată, și art. 21 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Dispozițiile art. 57 din Constituție și art. 723 C. proc. civ. au fost greșit indicate ca temei juridic al măsurii dispuse, în condițiile în care acestea nu reglementează posibilitatea revocării din funcția de inspector judiciar și nu s-a constatat exercitarea cu rea-credință de către recurentă a unui drept sau libertăți constituționale ori a unui drept procedural. Nici din cuprinsul actului atacat nu rezultă dreptul considerat a fi fost exercitat în mod abuziv de către recurentă, ceea ce reprezintă o încălcare a obligației de motivare a hotărârii, prevăzută de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată. Necesitatea motivării în fapt și în drept a actului dedus judecății este consecința directă a măsurii individuale defavorabile aplicată recurentei, care reprezintă o sancțiune prin efectele produse asupra carierei profesionale.

Concluzia intimatului privind beneficiul obținut de recurentă printr-un cuantum superior al pensiei, corespunzător funcției de inspector judiciar, a fost preluată din nota nr. 3683/1154 din 5 februarie 2009, fără a se întemeia pe un calcul efectiv al drepturilor de pensie cuvenite în raport de funcția deținută la data încetării activității. În consecință, nu au fost dovedite susținerile intimatului privind existența abuzului de drept, prin beneficiul obținerii unei pensii de serviciu majorate față de aceea cuvenită recurentei pentru funcția deținută anterior detașării la inspecția judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii. Apărarea intimatului privind lipsa de interes a prezentului recurs urmează să fie respinsă, întrucât s-a întemeiat pe elemente de fapt ulterioare hotărârii atacate, iar controlul de legalitate se exercită în raport de situația de fapt și dispozițiile legale în vigoare la data emiterii actului administrativ.

Această apărare se dovedește a fi nefondată și față de interesul legitim justificat de recurentă pentru anularea hotărârii care afectează în mod real cariera sa profesională, cu privire la funcția deținută la data încetării activității de magistrat. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta B.R.M. și pe cale de consecință, va anula hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.R.M., împotriva hotărârii nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.