ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1186 din 11 noiembrie 2008,

pe baza selecției candidaturilor depuse, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii

a dispus numirea în funcția de inspector în cadrul Inspecției Judiciare – Serviciul

de inspecție judiciară pentru procurori de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii,

începând cu data de 1 decembrie 2008 a recurentei B.R.M., prim-procuror adjunct

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Ca urmare a numirii în

funcția de inspector, prin hotărârea nr. 334 din 27 noiembrie 2008 a secției pentru

procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus detașarea acesteia

la Consiliul Superior al Magistraturii, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data

de 1 decembrie 2008.

Prin hotărârea nr.

210 din 5 februarie 2009, în baza propunerii de revocare cuprinsă în nota nr. 3683/1154/2009,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea recurentei din funcția

de inspector în cadrul Inspecției Judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii

– Serviciul de inspecție judiciară pentru procurori, cu începere de la data de 5

februarie 2009.

La emiterea hotărârii

de revocare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere cererea

formulată de recurentă la data de 30 ianuarie 2009 pentru eliberarea din funcție

prin pensionare și s-a apreciat, față de perioada foarte scurtă de timp de la data

numirii în funcția de inspector și data cererii de pensionare, precum și față de

diferența de drepturi de pensie între cele două funcții, că funcția de inspector

a fost folosită pentru dobândirea unui cuantum superior al pensiei de serviciu,

corespunzător funcției de inspector.

Situația care a determinat

crearea unui drept în beneficiul recurentei a fost considerată ca o încălcare a

dispozițiilor art. 57 din Constituție, republicată, și art. 723 C. proc. civ., conform

cărora drepturile prevăzute de lege trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit

scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

În lipsa unei reglementări

exprese a legii, s-a apreciat că, potrivit principiului simetriei actelor juridice,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune atât numirea, cât și

revocarea din funcția de inspector, în conformitate cu dispozițiile art. 61

alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Împotriva hotărârii

nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în

baza dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, a formulat

recurs recurenta B.R.M. și a solicitat anularea hotărârii ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului,

s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate pentru lipsa de temei legal a măsurii

de revocare din funcția de inspector, învederându-se că Legea nr. 317/2004 a prevăzut

această măsură exclusiv pentru membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii

și pentru funcțiile de conducere din cadrul instanțelor și parchetelor, iar nu pentru

funcții de natura celei deținută de recurentă.

Nulitatea hotărârii recurate

a fost invocată și pentru încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea

nr. 317/2004, republicată, care prevăd că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii,

în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.

Recurenta a susținut că

măsura de revocare a sa din funcție nu a fost motivată în fapt și în drept, cuprinzând

numai trimiteri la dispozițiile art. 57 din Constituție și art. 723 C. proc.

civ., care nu reprezintă o motivare în drept a hotărârii, fiind inaplicabile în

situația specială a revocării unui inspector din cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului

Superior al Magistraturii.

Recurenta a mai arătat

că și în ipoteza asimilării funcției de inspector judiciar cu o funcție de conducere,

hotărârea adoptată de intimat este nelegală, pentru că nu a fost urmată procedura

obligatorie reglementată de art. 21

1

din Regulamentul de organizare și

funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii pentru revocarea judecătorilor

și procurorilor din funcțiile de conducere. În acest sens, recurenta a precizat

că nu a fost citată și nu a avut posibilitatea de a formula apărări sau de a depune

obiecții, astfel cum prevăd normele speciale incidente în procedura de revocare

a judecătorilor și procurorilor care ocupă funcții de conducere. De asemenea, s-a

arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (10) din Legea nr. 317/2004,

republicată, dat fiind că nu a fost publicată niciodată o ordine de zi a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii în care să fie înregistrată discutarea propunerii

de revocare a sa din funcția de inspector judiciar.

Prin hotărârea dedusă

judecății, recurenta a susținut că i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege

și anume, dreptul prevăzut de art. 82 alin. (2) din Legea nr . 303/2004, republicată,

de a beneficia de pensia de serviciu de magistrat.

Recurenta a criticat și

considerentele hotărârii atacate privind cuantumul mărit al pensiei cuvenite pentru

funcția de inspector judiciar, arătând că acestea nu corespund situației de fapt,

pentru că veniturile obținute în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu grad de procuror de parchet de curte de apel sunt

superioare celor realizate în funcția de inspector.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea hotărârii nr. 210 din 5 februarie 2009, prin care s-a apreciat corect

că recurenta s-a plasat într-o situație care a determinat crearea unui drept în

beneficiul său, respectiv dobândirea unui cuantum mult mărit al pensiei de serviciu,

pe care a solicitat-o la doar o lună de la numirea în funcție.

Intimatul a invocat și

lipsa de interes în formularea recursului față de hotărârea nr. 511 din 19

martie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a propus

Președintelui României eliberarea din funcție a recurentei prin pensionare, precum

și față de Decretul Președintelui României nr. 655 din 24 aprilie 2009, publicat

în M. Of. al României, partea I, nr. 275/28.04.2009, prin care recurenta a fost

eliberată din funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița, ca urmare a pensionării.

Sesizată în procedura

judiciară specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată

și examinând cauza sub toate aspectele conform art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs și va anula hotărârea nr. 210 din

5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru următoarele

considerente:

Hotărârea nr. 210 din

5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care recurenta

B.R.M. a fost revocată din funcția de inspector judiciar este lipsită de temei legal,

pentru că măsura dispusă nu este prevăzută în actele normative care reglementează

această funcție de execuție din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, chiar în nota

nr. 3683/1154 din 5 februarie 2009, prin care s-a propus revocarea recurentei din

funcția de inspector judiciar, s-a menționat că, din analiza dispozițiilor art.

61 din Legea nr. 317/2004, republicată, rezultă că funcția respectivă nu este identificată

cu funcțiile de conducere prevăzute expres în Legea nr. 303/2004 și a căror exercitare

defectuoasă poate determina revocarea.

Lipsa de temei legal a

măsurii revocării din funcția de inspector judiciar nu poate fi suplinită prin aplicarea

principiului simetriei actelor juridice, reținut ca argument de drept în considerentele

hotărârii atacate.

Acest principiu se referă

la atribuțiile autorității publice de a emite actele de numire și de încetare a

raporturilor de funcție, care însă nu au fost deduse judecății în prezenta cauză,

fiind contestată încetarea acestor raporturi printr-o altă modalitate decât cea

prevăzută de lege și anume, prin măsura revocării.

Astfel, se reține că recurenta

nu a invocat necompetența intimatului de a emite actul atacat, contestând încetarea

funcției exercitate prin revocare, măsură prevăzută de Legea nr. 303/2004 în cazul

neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unei funcții de conducere.

Atribuțiile inspecției

judiciare de a exercita activități de coordonare și control au fost greșit considerate

de către intimat ca fiind similare celor prevăzute pentru funcțiile de conducere

și nu există temei pentru aplicarea aceluiași regim juridic, cu atât mai mult cu

cât și procedura de selecție și de numire este diferită.

De asemenea, intimatul

nu a avut în vedere că, chiar dacă funcția de inspector judiciar ar fi asimilată

funcției de conducere, revocarea reprezintă o sancțiune, pentru care avea obligația

să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 44 și urm. din Legea nr. 317/2004,

republicată, și art. 21 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului

Superior al Magistraturii.

Dispozițiile art. 57 din

Constituție și art. 723 C. proc. civ. au fost greșit indicate ca temei juridic al

măsurii dispuse, în condițiile în care acestea nu reglementează posibilitatea revocării

din funcția de inspector judiciar și nu s-a constatat exercitarea cu rea-credință

de către recurentă a unui drept sau libertăți constituționale ori a unui drept procedural.

Nici din cuprinsul actului

atacat nu rezultă dreptul considerat a fi fost exercitat în mod abuziv de către

recurentă, ceea ce reprezintă o încălcare a obligației de motivare a hotărârii,

prevăzută de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Necesitatea motivării

în fapt și în drept a actului dedus judecății este consecința directă a măsurii

individuale defavorabile aplicată recurentei, care reprezintă o sancțiune prin efectele

produse asupra carierei profesionale.

Concluzia intimatului

privind beneficiul obținut de recurentă printr-un cuantum superior al pensiei, corespunzător

funcției de inspector judiciar, a fost preluată din nota nr. 3683/1154 din 5

februarie 2009, fără a se întemeia pe un calcul efectiv al drepturilor de pensie

cuvenite în raport de funcția deținută la data încetării activității.

În consecință, nu au fost

dovedite susținerile intimatului privind existența abuzului de drept, prin beneficiul

obținerii unei pensii de serviciu majorate față de aceea cuvenită recurentei pentru

funcția deținută anterior detașării la inspecția judiciară de pe lângă Consiliul

Superior al Magistraturii.

Apărarea intimatului privind

lipsa de interes a prezentului recurs urmează să fie respinsă, întrucât s-a întemeiat

pe elemente de fapt ulterioare hotărârii atacate, iar controlul de legalitate se

exercită în raport de situația de fapt și dispozițiile legale în vigoare la data

emiterii actului administrativ.

Această apărare se dovedește

a fi nefondată și față de interesul legitim justificat de recurentă pentru anularea

hotărârii care afectează în mod real cariera sa profesională, cu privire la funcția

deținută la data încetării activității de magistrat.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta B.R.M. și pe cale

de consecință, va anula hotărârea nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.R.M., împotriva hotărârii nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea

nr. 210 din 5 februarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2010.