ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la Tribunalul Vrancea reclamanta P.E. a solicitat obligarea
Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 280.000 Euro daune
morale ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic a domiciliului
obligatoriu a tatălui său P.Ș.
A arătat că prin
Decizia MAI nr. 200/1951 autorului ei i s-a fixat domiciliul obligatoriu în
comuna Schei raion Brăila, măsură ridicată în 1955. Pe timpul executării
acestei măsuri a suportat privațiuni fizice și morale care i-au lezat
demnitatea.
În drept acțiunea a
fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Prin sentința civilă
517/2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acțiunea, și a fost obligat
pârâtul, Statul Român, la plata sumei de 25.000 Euro cu titlu de despăgubiri
bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, instanța de fond
apreciind că, în raport de datele speței, sunt întrunite cerințele art. 5 din
Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei
decizii au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta.
Curtea de Apel Galați,
secția civilă, prin decizia nr. 221/A din 17 octombrie 2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința apelată și a respins, ca nefondată acțiunea și a
respins, ca nefondat apelul reclamantei.
În pronunțarea
acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prin
decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010
și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate
acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru
cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios
constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta P.E. solicitând modificarea hotărârii
atacate, în sensul acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin
cererea de chemare în judecată.
Recurenta – reclamantă
își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304
punctele 7 și 9 C. proc. civ., cu referire la următoarele aspecte:
Prin hotărârea
atacată s-a admis apelul pârâtului respingându-se pe fondul cauzei acțiunea,
decizia recurată nefiind motivată în ceea ce privește respingerea cererii de
acordare a daunelor morale.
S-au încălcat dispozițiile
art. 1, art. 4 și art. 16
din
Constituție
coroborat cu art. 14 CEDO
(Principiul egalității în drepturi și crearea unor situații juridice
nediscriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive).
Prin neacordarea
despăgubirilor s-au încălcat dispozițiile art. 1
din Protocolul adițional CEDO, așa încât,
aceasta ar putea fi privită cu o reală expropriere pentru cu reclamanții aveau
un drept la data la care un formulat o cerere de chemare în judecată.
Instanța de apel a
încălcat art. 1
C. civ. și
art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora ”legea dispune numai pentru
viitor, ea n-are putere retroactivă”, astfel că modificarea legii nu poate avea
efecte asupra litigiului născut sub imperiul Legii nr. 221/2009 în forma
existentă la data promovării cererii de chemare în judecată: astfel ea - legea
aflată
în vigoare la data formulării cererii
de chemare în judecată este
aplicabilă
pe tot parcursul judecății.
Decizia atacată a
fost pronunțată cu încălcarea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la care România este parte și care dă prioritate
reglementărilor internaționale conform art. 20 din Constituție.
Conchide recurenta –
reclamantă în sensul că aplicarea Deciziei prin care s-a soluționat recursul în
interesul legii de către Î.C.C.J. creează o discriminare între persoanele
aflate în situații identice stabilind un tratament preferențial fată de
persoanele cărora le-au fost acordate deja despăgubiri de către instanța de
judecată și care au executat deja aceste hotărâri și persoanele care din motive
neimputabile, nu mai pot beneficia de aceste drepturi. Prevederile Convenției
Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din ordinea juridică internă
a statelor semnatare. Acest aspect implică obligația pentru judecătorul
național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le
preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.
Înalta Curte,
examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că
recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Criticile referitoare
la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita
înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi
analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of.
nr. 789 din 7 noiembrie 2011.
Problema de drept
care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea
daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci
aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă
analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un
control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții
Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României
nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin.
(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind
neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei
Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord
prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata
acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al
articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la
data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și
au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul
cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
În raport de această
reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea
neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,
care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în
curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reține că această
problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,
pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în
sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale
produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării
acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată
era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte,
urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.
(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot
constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data
publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul
Oficial.
Or, în speță, la data
publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza
nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune,
deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.
(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de
lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât
nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie
guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este
vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi
este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,
ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie
cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine
publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece
altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte
juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,
ceea ce Constituția refuză în mod categoric.
Pe de altă parte,
împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru
viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al
neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor
drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
În speță, nu există
însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun
susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții
Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi
confirmat dreptul său.
Concluzionând, prin
intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia
cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal
într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.
De aceea, nu se poate
susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea
lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că
acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal
constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței
dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Pentru toate aceste
considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii
deciziei pronunțate de instanța de apel.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
recurenta – reclamantă P.E. împotriva deciziei nr. 221/A din 17 octombrie 2011
pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 mai 2012.