ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Vrancea reclamanta P.E. a solicitat obligarea

Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 280.000 Euro daune

morale ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic a domiciliului

obligatoriu a tatălui său P.Ș.

A arătat că prin

Decizia MAI nr. 200/1951 autorului ei i s-a fixat domiciliul obligatoriu în

comuna Schei raion Brăila, măsură ridicată în 1955. Pe timpul executării

acestei măsuri a suportat privațiuni fizice și morale care i-au lezat

demnitatea.

În drept acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă

517/2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acțiunea, și a fost obligat

pârâtul, Statul Român, la plata sumei de 25.000 Euro cu titlu de despăgubiri

bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, instanța de fond

apreciind că, în raport de datele speței, sunt întrunite cerințele art. 5 din

Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei

decizii au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta.

Curtea de Apel Galați,

secția civilă, prin decizia nr. 221/A din 17 octombrie 2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința apelată și a respins, ca nefondată acțiunea și a

respins, ca nefondat apelul reclamantei.

În pronunțarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prin

decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație

și Justiție a stabilit urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010

și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta P.E. solicitând modificarea hotărârii

atacate, în sensul acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin

cererea de chemare în judecată.

Recurenta – reclamantă

își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304

punctele 7 și 9 C. proc. civ., cu referire la următoarele aspecte:

atacată s-a admis apelul pârâtului respingându-se pe fondul cauzei acțiunea,

decizia recurată nefiind motivată în ceea ce privește respingerea cererii de

acordare a daunelor morale.

art. 1, art. 4 și art. 16

din

Constituție

coroborat cu art. 14 CEDO

(Principiul egalității în drepturi și crearea unor situații juridice

nediscriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive).

Prin neacordarea

despăgubirilor s-au încălcat dispozițiile art. 1

din Protocolul adițional CEDO, așa încât,

aceasta ar putea fi privită cu o reală expropriere pentru cu reclamanții aveau

un drept la data la care un formulat o cerere de chemare în judecată.

încălcat art. 1

C. civ. și

art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora ”legea dispune numai pentru

viitor, ea n-are putere retroactivă”, astfel că modificarea legii nu poate avea

efecte asupra litigiului născut sub imperiul Legii nr. 221/2009 în forma

existentă la data promovării cererii de chemare în judecată: astfel ea - legea

aflată

în vigoare la data formulării cererii

de chemare în judecată este

aplicabilă

pe tot parcursul judecății.

fost pronunțată cu încălcarea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte și care dă prioritate

reglementărilor internaționale conform art. 20 din Constituție.

Conchide recurenta –

reclamantă în sensul că aplicarea Deciziei prin care s-a soluționat recursul în

interesul legii de către Î.C.C.J. creează o discriminare între persoanele

aflate în situații identice stabilind un tratament preferențial fată de

persoanele cărora le-au fost acordate deja despăgubiri de către instanța de

judecată și care au executat deja aceste hotărâri și persoanele care din motive

neimputabile, nu mai pot beneficia de aceste drepturi. Prevederile Convenției

Europene a Drepturilor Omului fac parte integrantă din ordinea juridică internă

a statelor semnatare. Acest aspect implică obligația pentru judecătorul

național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le

preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile referitoare

la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita

înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi

analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of.

nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci

aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată

era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta – reclamantă P.E. împotriva deciziei nr. 221/A din 17 octombrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012.