ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2768/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1774/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta P.E. a chemat în judecată civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic a domiciliului obligatoriu. În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca in anul 1951, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 din data de 18 iunie 1951. i-a fost fixat domiciliul obligatoriu in comuna Schei, raion Brăila, fiind dislocată împreună cu familia din zona frontierei de Vest, această măsura de restricție domiciliară fiind ridicata prin Decizia M.A.I. 6100 din 27 iulie 1955 Prin Sentința civilă nr. 813 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin deciziile nr. 1358, 1360 și 1354 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) teza 1 precum și dispozițiile art. 1 punctul 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, astfel încât, la acest moment nu mai există temeiul juridic invocat de reclamantă prin acțiune. Prin decizia civilă nr. 69/ A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, s-a admis apelul reclamantei și a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune morale, către reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, într-o motivare amplă, tinzând la considerente supraabundente față de speța concretă, cu aprecieri de ordin teoretic asupra temeiului juridic al cererii introductive, precum și cu o prezentare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la noțiunile de speranță legitimă și bun în sensul art. l Protocolul 1 CEDO, a conchis că decizia dată de Curtea Constituțională se aplică doar cererilor introduse pe rolul instanțelor ulterior pronunțării acesteia, întrucât, dacă s-ar dispune astfel, s-ar încălca principiul nediscriminării prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. Reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Arată că legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul soluționării procesului, principiul neretroactivității regăsindu-se atât în art. l C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituția României, dar și în jurisprudența C.E.D.O. Invocă dispozițiile art. 14 din C.E.D.O. și consideră că o simplă recunoaștere a caracterului politic al condamnării autorului său, fără a fi urmată de despăgubiri, este discriminatorie pentru reclamantă, față de persoanele aflate în situații juridice similare, care au obținut daune morale. Formulează critici pe cuantumul redus al daunelor acordate de instanța de apel, care a reținut eronat circumstanțele speței, neanalizând deloc situația personală a părții vătămate.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs și pârâtul, indicând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii. În dezvoltarea criticilor arată, în esență, că instanța de apel trebuia să se raporteze la incidența în cauză a deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională și să constate că temeiul juridic care a stat la baza acțiunii introductive a reclamantei a fost desființat. Analiza recursurilor Înalta Curte va analiza controlul de nelegalitate din prisma efectelor deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, prin raportare la decizia nr. 12/2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Criticile formulate de pârât aduc în discuție o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, sau cuantumul acestor despăgubiri, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue sa producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul sau. În ceea ce privește legitimitatea demersului organului jurisdicțional constituțional, ea decurge din atribuțiile pe care le are conform legii și Constituției, iar motivul de ordin general imperios transpare din motivarea deciziei Curții Constituționale (înlăturarea unor situații de incoerență și instabilitate, a unei duble reglementări în aceeași materie).

Așadar, prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează. De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

Pe de altă parte, nu se poate reține nici că prin aplicarea la speță a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-ar încălca art. 14 din Convenție, cum de asemenea greșit a reținut instanța de apel. Principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile. Situația de dezavantaj sau de discriminare în care reclamanta s-ar găsi, dat fiindcă cererea sa nu fusese soluționată de o manieră definitivă la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.

Izvorul „discriminării ” constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite. Față de toate aceste considerente, reținute prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a Î.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Recursul declarat de reclamantă este nefondat. În raport de dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamantă privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o apreciere a instanței asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condițiile în care însăși cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept. În consecință, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 69/ A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Modifică decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 813 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, secția civilă Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2012.