ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2768/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2768/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 1774/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta P.E. a chemat în

judecată civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat

plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii

administrative cu caracter politic a domiciliului obligatoriu.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat ca in anul 1951, prin Decizia M.A.I. nr.

200/1951 din data de 18 iunie 1951. i-a fost fixat domiciliul obligatoriu in

comuna Schei, raion Brăila, fiind dislocată împreună cu familia din zona

frontierei de Vest, această măsura de restricție domiciliară fiind ridicata

prin Decizia M.A.I. 6100 din 27 iulie 1955

Prin Sentința

civilă nr. 813 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea,

acțiunea reclamantei a fost respinsă

ca neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin deciziile nr. 1358, 1360 și

1354 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

dispozițiile art. 5 alin. (1) teza 1 precum și dispozițiile art. 1 punctul 1 și

art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.

221/2009, astfel încât, la acest moment nu mai există temeiul juridic invocat

de reclamantă prin acțiune.

Prin

decizia civilă nr. 69/ A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă,

s-a admis apelul

reclamantei și a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul admiterii

acțiunii și obligării pârâtului la plata sumei de 2.000 euro, cu titlu de daune

morale, către reclamantă.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel, într-o motivare amplă, tinzând la considerente

supraabundente față de speța concretă, cu aprecieri de ordin teoretic asupra

temeiului juridic al cererii introductive, precum și cu o prezentare a

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la noțiunile de speranță

legitimă și bun în sensul art. l Protocolul 1 CEDO, a conchis că decizia dată

de Curtea Constituțională se aplică doar cererilor introduse pe rolul

instanțelor ulterior pronunțării acesteia, întrucât, dacă s-ar dispune astfel,

s-ar încălca principiul nediscriminării prevăzut de art. 14 din C.E.D.O.

Reclamanta

a declarat recurs,

solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată.

Arată că

legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este

aplicabilă pe tot parcursul soluționării procesului, principiul neretroactivității

regăsindu-se atât în art. l C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituția

României, dar și în jurisprudența C.E.D.O.

Invocă

dispozițiile art. 14 din C.E.D.O. și consideră că o simplă recunoaștere a

caracterului politic al condamnării autorului său, fără a fi urmată de

despăgubiri, este discriminatorie pentru reclamantă, față de persoanele aflate

în situații juridice similare, care au obținut daune morale.

Formulează

critici pe cuantumul redus al daunelor acordate de instanța de apel, care a

reținut eronat circumstanțele speței, neanalizând deloc situația personală a

părții vătămate.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs și pârâtul,

indicând drept motiv de nelegalitate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu

consecința respingerii acțiunii.

În dezvoltarea

criticilor arată, în esență, că instanța de apel trebuia să se raporteze la

incidența în cauză a deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea

Constituțională și să constate că temeiul juridic care a stat la baza acțiunii

introductive a reclamantei a fost desființat.

Analiza

recursurilor

Înalta Curte

va analiza controlul de nelegalitate din prisma efectelor deciziei nr. 1358/2010

pronunțată de Curtea Constituțională, prin raportare la decizia nr. 12/2011

pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul

legii.

Criticile

formulate de pârât aduc în discuție o singură chestiune, aceea a efectelor, în

cauză, ale deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel

în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Problema

de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantei la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

sau cuantumul acestor despăgubiri, ci aceea dacă acest text de lege mai poate

fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în

Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin.

(4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de

la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În

raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema

dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere

în acest sens.

Această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte

cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele

și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la

data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în

speță, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia

atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării

respectivei decizii.

Nu se

poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în

vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca

efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă,

este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare,

căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea

neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum

norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una

imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită,

deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue sa producă

efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea

juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de

altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte

numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță,

nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui

bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să îi fi confirmat dreptul sau.

În ceea

ce privește legitimitatea demersului organului jurisdicțional constituțional,

ea decurge din atribuțiile pe care le are conform legii și Constituției, iar

motivul de ordin general imperios transpare din motivarea deciziei Curții

Constituționale (înlăturarea unor situații de incoerență și instabilitate, a

unei duble reglementări în aceeași materie).

Așadar,

prin intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării

acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori

de constituționalitate.

Continuând

să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei

efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției

sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici

dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.

De

asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții

Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în

aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații

discriminatorii.

Pe de altă

parte, nu se poate reține nici că prin aplicarea la speță a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 s-ar încălca art. 14 din Convenție, cum de

asemenea greșit a reținut instanța de apel.

Principiul

nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și

rezonabile.

Situația

de dezavantaj sau de discriminare în care reclamanta s-ar găsi, dat fiindcă

cererea sa nu fusese soluționată de o manieră definitivă la momentul

pronunțării deciziei Curții Constituționale, are o justificare obiectivă,

întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând

raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit,

acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare,

lipsite de previzibilitate.

Izvorul

„discriminării

”

constă în pronunțarea deciziei Curții

Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul

vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ,

ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ

statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.

Față de

toate aceste considerente, reținute prin raportare la decizia în interesul Legii

nr. 12/2011 a Î.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de

apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de

lege declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios

constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Recursul

declarat de reclamantă este nefondat.

În

raport de dezlegarea dată recursului pârâtului, analiza criticilor formulate de

reclamantă privind cuantumul daunelor morale nu se mai justifică, fiind în

totalitate lipsită de interes o apreciere a instanței asupra criteriilor de

evaluare a daunelor, în condițiile în care însăși cererea de acordare a

acestora a rămas fără temei de drept.

În

consecință, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

declarat de reclamantă se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 69/

A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică

decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței nr. 813 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Vrancea, secția

civilă

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2012.