ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Constată că la data de 11 iunie 2009, reclamantul

J.M. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a județului Arad, Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor a județului Arad și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să i se recunoască

dreptul la despăgubiri în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2004,

modificat și completat prin H.G. nr. 1580/2005, cu privire la acordarea despăgubirilor

pentru animalele tăiate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile

animalelor; să se constate faptul că prima pârâtă i-a refuzat recunoașterea dreptului

la despăgubiri, prin sistarea/neîndeplinirea obligației de plată a despăgubirilor

ce i se cuvin; obligația acestei pârâte la întocmirea documentației, avizarea acesteia

și transmiterea centralizatorului decont către Direcția Buget Finanțe din cadrul

Ministerului Agriculturii, precum și obligarea pârâților la plata despăgubirilor

ce i se cuvin conform prevederilor legale menționate, în cuantum de 4.800 lei.

Prin sentința civilă nr. 11072 din 30

noiembrie 2009, Judecătoria Arad, secția civilă, a admis excepția lipsei de competență

materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că cererea reclamantei are ca obiect recunoașterea calității de persoană

îndreptățită la plata despăgubirilor și întocmirea documentației aferente, cu consecința

plății despăgubirilor în temeiul H.G. nr. 1415/2004 , modificată și completată prin

H.G. nr. 580/2005 pentru animalele tăiate în vederea lichidării rapide a focarelor

de boli transmisibile ale animalelor.

Or, recunoașterea de către pârâți a calității

reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubiri presupune emiterea unei documentații

administrative în baza H.G. nr. 1415/2004, ceea ce implică urmarea unei proceduri

speciale cu profund caracter administrativ.

Prin sentința civilă nr. 148 din 10 martie

2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, pe baza considerentelor

că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,

atâta vreme cât reclamantul nu a atacat în instanță un refuz explicit al autorității

administrative și nici nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, conform prevederilor

art. 1 alin. (1), art. 2 lit. i) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege.

Prin sentința civilă nr. 3422 din 12

aprilie 2010, Judecătoria Arad, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ

de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea emiterii

regulatorului de competență, hotărârea rămânând irevocabilă prin decizia civilă

nr. 608/R din 7 iulie 2010 a Tribunalului Arad, secția civilă, prin care s-a respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul J.M.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, conflictul negativ de competență

a fost înregistrat sub nr. 5739/55/2009 pe data de 25 august 2010, fiind fixat termen

pentru soluționarea acestuia pe data de 18 februarie 2011.

Analizând, în conformitate cu prevederile

art. 20 alin. (2) C. proc. civ., conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria

Arad și Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ, avându-se în vedere

următoarele considerente:

În cauză, acțiunea formulată de reclamant

nu are drept obiect plata unor despăgubiri cu caracter civil, solicitate în temeiul

unui act normativ emis de Guvernul României.

Prin cererea de chemare în judecată,

acesta a solicitat recunoașterea calității sale de persoană îndreptățită la plata

despăgubirilor și întocmirea documentației aferente în baza unei prevederi speciale,

respectiv H.G. nr. 1415/2004, modificată și completată prin H.G. nr. 580/2005, acte

normative care prevedeau acordarea unor despăgubiri pentru animalele tăiate în vederea

lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, precum și obligarea

pârâților la întocmirea documentației, avizarea acesteia și transmiterea centralizatorului

decontului către Direcția buget finanțe din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale, în vederea efectuării plăților despăgubirilor către reclamant.

Prin urmare, recunoașterea de către pârâți

a calității reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubiri, presupune emiterea

unei documentații administrative în baza actelor normative menționate mai sus, întocmire

și emitere care presupune urmarea unei proceduri cu caracter administrativ, procedură

ce vizează recunoașterea calității de persoană îndreptățită la acordarea unor despăgubiri

de către autoritățile statului pentru paguba produsă, pentru animalele tăiate în

vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

În același timp, reclamantul și-a întemeiat

acțiunea pe refuzul pârâtelor de a-i acorda despăgubirile solicitate în temeiul

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2004, solicitând, totodată, și recunoașterea

dreptului acestuia de către autoritățile sau instituțiile publice competente, pe

baza unor acte ce emană de la aceste instituții.

Totodată, obiectul acțiunii nu este constituit

nu numai din refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuarea

a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea

dreptului sau interesului legitim, ci și de recunoașterea, de către pârâții în cauză,

a dreptului la despăgubiri izvorât în urma emiterii unui act administrativ de către

o instituție sau autoritate publică.

Prin urmare, reclamantul nu se poate

adresa direct instanței civile pentru plata unor despăgubiri izvorâre din actele

normative enumerate mai sus, ci trebuie să urmeze o procedură cu caracter administrativ

prin care să i se recunoască calitatea de persoană îndreptățită, să i se întocmească

și să i se avizeze documentația, astfel încât această procedură atrage competența

instanțelor de contencios administrativ și nu a celor de drept comun, respectiv

a instanțelor civile.

Deși conflictul negativ de competență

s-a ivit între Judecătoria Arad și Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, odată stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea instanțelor

de contencios administrativ, competența de soluționare în primă instanță aparține

Tribunalului Arad și nu Curții de Apel Timișoara, avându-se în vedere dispozițiile

art. 2 lit. d) și art. 3 alin. (1) C. proc. civ., în cauză pârâții neavând calitatea

de autorități sau instituții centrale, fiind vorba de direcții județene, ca organisme

descentralizate ale ministerelor.

În consecință, se va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Arad, Secția contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie

2011.