ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1470/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Constată că la data de 11 iunie 2009, reclamantul J.M. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a județului Arad, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a județului Arad și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să i se recunoască dreptul la despăgubiri în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2004, modificat și completat prin H.G.
nr. 1580/2005, cu privire la acordarea despăgubirilor pentru animalele tăiate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile animalelor; să se constate faptul că prima pârâtă i-a refuzat recunoașterea dreptului la despăgubiri, prin sistarea/neîndeplinirea obligației de plată a despăgubirilor ce i se cuvin; obligația acestei pârâte la întocmirea documentației, avizarea acesteia și transmiterea centralizatorului decont către Direcția Buget Finanțe din cadrul Ministerului Agriculturii, precum și obligarea pârâților la plata despăgubirilor ce i se cuvin conform prevederilor legale menționate, în cuantum de 4.800 lei. Prin sentința civilă nr. 11072 din 30 noiembrie 2009, Judecătoria Arad, secția civilă, a admis excepția lipsei de competență materială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cererea reclamantei are ca obiect recunoașterea calității de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor și întocmirea documentației aferente, cu consecința plății despăgubirilor în temeiul H.G. nr. 1415/2004 , modificată și completată prin H.G. nr. 580/2005 pentru animalele tăiate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. Or, recunoașterea de către pârâți a calității reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubiri presupune emiterea unei documentații administrative în baza H.G. nr. 1415/2004, ceea ce implică urmarea unei proceduri speciale cu profund caracter administrativ.
Prin sentința civilă nr. 148 din 10 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, pe baza considerentelor că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, atâta vreme cât reclamantul nu a atacat în instanță un refuz explicit al autorității administrative și nici nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, conform prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 lit. i) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege. Prin sentința civilă nr. 3422 din 12 aprilie 2010, Judecătoria Arad, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență, hotărârea rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr. 608/R din 7 iulie 2010 a Tribunalului Arad, secția civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul J.M.
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, conflictul negativ de competență a fost înregistrat sub nr. 5739/55/2009 pe data de 25 august 2010, fiind fixat termen pentru soluționarea acestuia pe data de 18 februarie 2011. Analizând, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Arad și Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ, avându-se în vedere următoarele considerente: În cauză, acțiunea formulată de reclamant nu are drept obiect plata unor despăgubiri cu caracter civil, solicitate în temeiul unui act normativ emis de Guvernul României.
Prin cererea de chemare în judecată, acesta a solicitat recunoașterea calității sale de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor și întocmirea documentației aferente în baza unei prevederi speciale, respectiv H.G. nr. 1415/2004, modificată și completată prin H.G. nr. 580/2005, acte normative care prevedeau acordarea unor despăgubiri pentru animalele tăiate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, precum și obligarea pârâților la întocmirea documentației, avizarea acesteia și transmiterea centralizatorului decontului către Direcția buget finanțe din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în vederea efectuării plăților despăgubirilor către reclamant.
Prin urmare, recunoașterea de către pârâți a calității reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubiri, presupune emiterea unei documentații administrative în baza actelor normative menționate mai sus, întocmire și emitere care presupune urmarea unei proceduri cu caracter administrativ, procedură ce vizează recunoașterea calității de persoană îndreptățită la acordarea unor despăgubiri de către autoritățile statului pentru paguba produsă, pentru animalele tăiate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. În același timp, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe refuzul pârâtelor de a-i acorda despăgubirile solicitate în temeiul art. 3 alin. (1) din H.G.
nr. 1415/2004, solicitând, totodată, și recunoașterea dreptului acestuia de către autoritățile sau instituțiile publice competente, pe baza unor acte ce emană de la aceste instituții. Totodată, obiectul acțiunii nu este constituit nu numai din refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuarea a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, ci și de recunoașterea, de către pârâții în cauză, a dreptului la despăgubiri izvorât în urma emiterii unui act administrativ de către o instituție sau autoritate publică.
Prin urmare, reclamantul nu se poate adresa direct instanței civile pentru plata unor despăgubiri izvorâre din actele normative enumerate mai sus, ci trebuie să urmeze o procedură cu caracter administrativ prin care să i se recunoască calitatea de persoană îndreptățită, să i se întocmească și să i se avizeze documentația, astfel încât această procedură atrage competența instanțelor de contencios administrativ și nu a celor de drept comun, respectiv a instanțelor civile. Deși conflictul negativ de competență s-a ivit între Judecătoria Arad și Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, odată stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea instanțelor de contencios administrativ, competența de soluționare în primă instanță aparține Tribunalului Arad și nu Curții de Apel Timișoara, avându-se în vedere dispozițiile art. 2 lit. d) și art. 3 alin. (1) C. proc.
civ., în cauză pârâții neavând calitatea de autorități sau instituții centrale, fiind vorba de direcții județene, ca organisme descentralizate ale ministerelor. În consecință, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, Secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.