ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4859/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4859/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria

Arad, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâții D.A.D.R. Arad, Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale București, D.S.V.S.A. Arad și Autoritatea

Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, solicitând

să se constate recunoașterea dreptului reclamantului la despăgubire, în temeiul

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2004, modificat și completat prin H.G. nr. 1580/2005

cu privire la acordarea despăgubirilor pentru animale tăiate, în vederea lichidării

rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, precum și constatarea calității

reclamantului de persoană îndreptățită la despăgubiri, conform H.G. nr. 1415/2004,

modificat și completat prin H.G. nr. 1580/2005; să se constate că pârâta D.A.D.R.

Arad a refuzat recunoașterea dreptului la despăgubiri al reclamantului prin sistarea/neîndeplinirea

obligației de plată a despăgubirilor ce i se cuvin, interpretând în mod greșit prevederile

art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1415/2004 modificate și completate prin H.G. nr. 1580/2005;

obligarea pârâtei D.A.D.R. Arad la respectarea dispozițiilor H.G. nr. 1415/2004,

modificate și completate prin H.G. nr. 1580/2005, respectiv obligarea pârâtei la

întocmirea documentației, avizarea acesteia conform prevederilor legale și transmiterea

centralizatorului decontului către Direcția Buget Finanțe din cadrul Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în vederea efectuării plății despăgubirilor

către reclamant, sub sancțiunea unor penalități pentru fiecare zi de întârziere;

obligarea pârâților D.A.D.R. Arad și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, la plata despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului conform prevederilor

H.G. nr. 1415/2004, modificat și completat și de Ordinul Ministrului Agriculturii

nr. 383/2003, despăgubiri stabilite de comisia de evaluare potrivit fișei de evaluare,

respectiv obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 4.700 RON, sumă

cu titlu de despăgubiri datorate reclamantului în calitate de proprietar de animale

bolnave, ca urmare a aplicării prevederilor H.G. nr. 1415/2004, modificat și completat

și ale Ordinului Ministerului Agriculturii nr. 686/2003; obligarea pârâților la

plata către reclamant a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu luna mai

2006 și până la achitarea/plata integrală a acesteia, sumă actualizată cu indicele/rata

inflației, aplicabilă la data plății efective; cu cheltuieli de judecată în caz

de opunere.

În motivare reclamantul

a arătat că este proprietar de animale, care a suferit pagube în urma lichidării

focarelor de boli transmisibile ale animalelor din Județul Arad. Astfel, în urma

analizelor efectuate de către D.S.V.S.A. Arad, cu scopul identificării cabalinelor

anemopozitive, s-a constatat faptul că două animale proprietatea reclamantului,

precum și animalele altor persoane din comuna Ș., județul Arad, au fost diagnosticate

pozitiv, conform examenului serologic prin ID, pentru diagnosticul B-205, respectiv

anemie infecțioasă ecvină. Reclamantului i s-a pus în vedere de către autorități

faptul că are obligația, conform prevederilor H.G. nr. 1415/2004, să predea animalele

unei comisii constituite în acest scop, în vederea sacrificării acestora, urmând

să fie despăgubit la o anumită valoare ce se va stabili de către o comisie ce se

va constitui în acest scop.

Comisia de evaluare, formată

din reprezentanți ai D.S.V.S.A. Arad, ai D.A.D.R. Arad și ai Primarului, a întocmit

o fișă de evaluare, în baza căreia s-a întocmit un decont cu diferența de despăgubiri

pe care reclamantul trebuia să le primească. Reclamantul menționează că odată cu

predarea cailor către comisie, a primit o mică sumă de bani, fiind asigurat atât

el, cât și ceilalți proprietari, de către reprezentanții statului, că vor primi

și diferența de bani.

Ulterior, i s-a comunicat

că nu va mai primi nimic, deoarece ar fi vândut caii, iar statul nu îi mai datorează

nimic.

Reclamantul a susținut

că nu a vândut animalele, doar le-a predat, considerând că și-a îndeplinit toate

obligațiile legale.

Reclamantul a precizat

că în cauză nu se poate solicita nici anularea unui act administrativ și nici eliberarea

unui astfel de act, natura cauzei fiind una civilă, respectiv o acțiune în constatarea

existenței unui drept, în obligația de a face și în pretenții, instanța competentă

fiind cea civilă.

Acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 111 și 112 C. proc. civ., art. 1073 și urm. C. civ., ale H.G.

nr. 1415/2004 cu modificările ulterioare, Ordinului Ministrului Agriculturii

nr. 686/2003 și Ordonanței nr. 42/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă

nr. 11076 din 30 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 6206/55/2009, Judecătoria

Arad, secția civilă, a admis excepția lipsei de competență materială a instanței

invocată de către pârâte și a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara competența

de soluționare a litigiului.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că cererea reclamantului are ca obiect recunoașterea

calității de persoană îndreptățită la plata despăgubirilor, precum și întocmirea

documentației aferente, cu consecința plății despăgubirilor în temeiul H.G. nr.

1415/2004, modificată și completată prin H.G. nr. 1580/2005, precum și faptul că

recunoașterea de către pârâți a calității reclamantului de persoană îndreptățită

la despăgubiri presupune emiterea unei documentații administrative în temeiul H.G.

nr. 1415/2004.

În consecință, instanța

a apreciat că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) Teza a II-a și a

art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a acestui litigiu revine,

în primă instanță, Curților de Apel, astfel că a admis excepția invocată și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă

nr. 151 din 10 martie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența materială pentru soluționarea acțiunii în favoarea

Judecătoriei Arad.

Astfel, la termenul de

judecată din 10 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția de necompetență

materială a instanței de contencios administrativ în judecarea litigiului, în raport

cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la H.G. nr. 1415/2004

și examinând acțiunea pe excepție, a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Arad, în temeiul art. 1

alin. (1) și art. 158 - art. 159 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că acțiunea formulată de reclamant vizează obligarea

pârâților la recunoașterea dreptului reclamantului la plata sumei de 4.700 RON cu

titlu de despăgubiri, ce i se cuvin în calitate de proprietar de animal bolnav ca

urmare a aplicării prevederilor H.G. nr. 1415/2004, modificată și a Ordinul

Ministerului Agriculturii nr. 686/2003, cu dobânzi legale și drept urmare, obligarea

pârâtei D.A.D.R. Arad la întocmirea documentației, avizarea acesteia și transmiterea

către Direcția Buget-Finanțe din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării

Rurale, în vederea efectuării plății despăgubirilor cuvenite către reclamant.

Astfel, instanța a apreciat

că obiectul acțiunii îl constituie cererile de a face și respectiv de plată a unei

sume bănești, în condițiile H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor

pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide

a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

S-a mai reținut că prin

Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2004 au fost reglementate Normele metodologice de aplicare

ale acesteia, menționându-se la art. 2-4 actele care trebuie să cuprindă documentația

justificativă pentru obținerea despăgubirilor și respectiv procedura care se urmează

de organele abilitate să avizeze documentația și să o transmită Direcției Generale

Buget Finanțe din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării

Rurale, care la rândul său face solicitarea de alocare a fondurilor bănești corespunzătoare

la Ministerul Finanțelor Publice, care este organul care alocă fondurile către Ministerului

Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, de unde ulterior acestea se virează

în contul Direcțiilor agricole județene.

Constatând că prin dispozițiile

acestui act normativ nu este prevăzută nicio reglementare privitoare la instanța

competentă în soluționarea litigiilor legate de aplicarea H.G. nr. 1415/2004 și

având în vedere că potrivit legii de organizare judecătorească competența materială

a instanței este stabilită numai prin lege, instanța a reținut că, în temeiul

art. 1 alin. (1) C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei revine

instanței cu competență generală, respectiv judecătoriei și nu instanței de contencios

administrativ.

Curtea a mai apreciat

că în cauză nu se atacă nici un act administrativ de autoritate, sau nesoluționarea

în termenul legal al unei cereri de către o autoritate publică, ci se solicită plata

unor despăgubiri cu caracter civil, în temeiul unui act normativ emis de Guvernul

României, fiind irelevant că pârâții chemați în judecată sunt organe ale administrației

de stat; raportul juridic dedus judecății are natură civilă pentru că nu privește

emiterea unui act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri,

așa cum aceste noțiuni sunt definite prin art. 2 alin. (1) lit. c) și h) din Legea

nr. 554/2004.

S-a mai apreciat de către

instanță că nu sunt incidente nici prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

privitor la obiectul acțiunii în contencios administrativ, respectiv de solicitare

de a se efectua o anumită operațiune administrativă necesară pentru exercitarea

sau protejarea dreptului sau interesului legitim, întrucât potrivit legii, operațiunea

de întocmire a documentației nu cade în competența pârâtei D.A.D.R. Arad pentru

ca această cerere să determine natura de contencios administrativ a litigiului,

aceasta având doar obligația de a aviza o documentație.

Astfel, s-a reținut că

din interpretarea art. 8 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004 rezultă fără

putință de tăgadă că poate face obiectul contenciosului administrativ numai refuzul

de efectuare a unei operațiuni administrative, ceea ce presupune o manifestare de

voință în acest sens din partea autorității administrative, cerință neîndeplinită

în cauză, pentru că reclamantul nu atacă nici un fel de refuz, solicitarea din acțiune

referindu-se la cererea ca instanța să constate un asemenea refuz, ceea ce nu poate

face obiectul Legii nr. 554/2004.

Trebuie, de asemenea,

remarcat că nici nu se poate pune problema unui refuz vătămător în cauză, în sensul

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din partea pârâtei D.A.D.R. Arad, atâta

timp cât aceasta nu are competența întocmirii documentației prevăzută de art. 3

alin. (3) din H.G. nr. 1415/2004, această competență revenind pârâtei D.S.V.S.A.

Arad, față de care nu s-a formulat nicio cerere legată de documentație.

S-a apreciat că analiza

cererilor reclamantului duce la concluzia că acesta tinde la obținerea contravalorii

despăgubirilor care i se cuvin potrivit H.G. nr. 1415/2004 în calitatea sa de proprietar

al unui animal bolnav.

Curtea a mai reținut că

aplicarea dispozițiilor contenciosului administrativ în speță ar fi prejudiciabilă

pentru reclamant, întrucât aceasta impune dovada procedurii prealabile, aspect de

care reclamantul nu s-a prevalat în acțiune, înțelegând să o formuleze ca pe una

cu caracter civil.

Deci, în esență, cum reclamantul

nu atacă un refuz explicit al autorității administrative și nici refuzul soluționării

în termen legal a unei cereri, ceea ce ar fi presupus dovada depunerii unei asemenea

cereri, acțiunea nu intră sub incidența Legii nr. 554/2004.

Pentru considerentele

expuse dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Arad.

Constatând că între Judecătoria

Arad și Curtea de Apel Timișoara s-a ivit un conflict negativ de competență, prin

sentința civilă nr. 3434 din 12 aprilie 2010, Judecătoria Arad a sesizat Înalta

Curte de Casație și Justiție, în vederea emiterii unui regulator de competență.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul conform art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din analiza prevederilor

H.G. nr. 1415/2004 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia se constată,

astfel cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Timișoara, că prin aceste acte

normative nu este prevăzută nicio reglementare privitoare la competența de soluționare

a litigiilor legate de aplicarea H.G. nr. 1415/2004.

Din examinarea cererii

de chemare în judecată, precum și a actelor și lucrărilor dosarului, rezultă faptul

că reclamantul tinde prin acțiunea formulată la obținerea contravalorii despăgubirilor

ce i se cuvin potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1415/2004, astfel cum a fost modificată

și completată, în calitatea sa de proprietar de animale bolnave, ca urmare a aplicării

prevederilor acestui act normativ, precum și obligarea la plata dobânzilor legale

aferente despăgubirilor.

Deci, obiectul prezentului

litigiu constă în obligarea pârâților la plata unor sume datorate reclamantului

cu titlu de despăgubiri în condițiile H.G. nr. 1415/2004, fiind vorba despre o acțiune

având ca obiect constatarea existenței unui drept, obligația de a face și pretenții.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea

de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit

legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate

publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a

unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul

legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept

sau la un interes legitim”.

Raportat la aceste dispoziții

legale și la situația de fapt, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut

Curtea de Apel că, în cauză, nu se atacă niciun act administrativ de autoritate,

sau nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică,

ori refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite

operațiuni administrative necesare pentru executarea sau protejarea dreptului sau

interesului legitim al reclamantului.

Înalta Curte, în acord

cu considerentele reținute de Curtea de Apel, constată că raportul juridic dedus

judecății are natură civilă, deoarece prin acțiunea formulată reclamantul solicită

plata unor despăgubiri cu caracter civil, în temeiul unui act normativ emis de Guvernul

României.

Înalta Curte reține totodată

că în cauză nu este relevant faptul că pârâții sunt organe ale administrației de

stat.

Având în vedere faptul

că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al

autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri,

Înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de

contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de

drept comun, iar, având în vedere valoarea pretențiilor, aceasta este judecătoria,

care judecă, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele

și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și

(5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Judecătoriei Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe P.I. și pe D.A.D.R. Arad, Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, D.S.V.S.A. Arad și Autoritatea Națională Sanitar

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în favoarea Judecătoriei Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2010.