ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2008

HOTĂRÂRE
14.02.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de fata;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată

la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 327/57 din 08 martie 2007, așa cum a fost

precizată, reclamanta SC A.A.A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului să întocmească documentația

necesară pentru efectuarea plăților echivalente despăgubirilor cuvenite ca urmare

a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferența dintre 80% din valoarea

asigurată conform Legii nr. 381/2002 și valoarea de înlocuire a păsărilor, conform

H.G. nr. 614/1995, republicată.

A mai solicitat și obligarea

pârâtului la plata daunelor cominatorii de 20.000 RON pentru fiecare zi întârziere,

de la data pronunțării și până la executarea efectivă a hotărârii, precum și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 20 noiembrie 2006 a fost notificată de către Direcția

Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba despre existența unui focar

de pseudopestă aviară la ferma sa nr. 2, focar care s-a extins ulterior și la ferma

nr. 1, ceea ce a determinat, urmare a constatărilor organelor competente, sacrificarea

întregului efectiv de păsări existent în cele două ferme, astfel că este îndreptățită

la acordarea despăgubirilor conform prevederilor H.G. nr. 614/1995 și Ordinului

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 1114/2004. Reclamanta

a mai arătat că, pentru recuperarea integrală a pagubei cauzate de sacrificarea

de necesitate, Legea nr. 381/2002 prevede că se plătește 80% din valoarea de asigurare

în baza documentației întocmite de ministrul pârât, iar pentru diferența de prejudiciu,

conform prevederilor H.G. nr. 614/1995, (cerere care face obiectul prezentului dosar),

Ministerul Agriculturii are obligația să întocmească documentația necesară și să

efectueze plata.

Curtea de Apel Alba Iulia,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40 din 22 iunie 2007,

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

A admis acțiunea precizată,

formulată de reclamanta SC A.A.A. SRL împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale și în consecință a obligat pârâtul să întocmească documentația

necesară pentru efectuarea plăților echivalente despăgubirilor cuvenite reclamantei

ca urmare a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferența dintre

80% din valoarea asigurată conform Legii nr. 381/2002 și valoarea de înlocuire a

păsărilor, conform H.G. nr. 614/1995, republicată. În baza art. 18 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004 a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de câte 1.000

RON penalități pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data rămânerii

irevocabile a sentinței și până la data executării acesteia. A obligat pârâtul la

plata sumei de 39,30 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârât a fost respinsă în temeiul art. 15 din H.G.

nr. 614/1995, republicată, și al Legii nr. 215/2004 privind modificarea și aprobarea

O.G. nr. 42/2004.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 614/1995 prevăd că plata despăgubirilor

se face din fondurile prevăzute pentru combaterea epizootiilor la valoarea de înlocuire

la prețul pieții a animalului sacrificat, după caz, la suma pierderii suferite de

proprietar, prin predarea, indisponibilizarea ori afectarea în alt fel a animalului

la data la care a avut loc acțiunea de lichidare a focarelor de boală sau de asanare

a acestora.

Același act normativ prevede

și că beneficiază de despăgubiri persoanele fizice și juridice care au suferit pagube,

în cazul aplicării acțiunilor ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor

de boli transmisibile, iar în vederea refacerii șeptelului se plătesc despăgubiri

din creditele bugetare alocate prin Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

S-a reținut, de asemenea,

că H.G. nr. 614/1995 nu a fost abrogată prin Legea nr. 215/2004, întrucât nu a fost

emisă în temeiul sau pentru aplicarea Legii nr. 60/1974 și nici nu are dispoziții

contrare Legii nr. 215/2004. De asemenea, ordinul nr. 1114/2004 face trimitere la

H.G. nr. 614/1995, republicată, și la Legea nr. 318/2002, ambele în vigoare, ca

și ordinul nr. 148/2005 emis de Președintele A.N.S.V.S.A., care face trimitere la

Ordinul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 1114/2004.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs în termen, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9

și art. 304

1

În motivarea recursului,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că instanța de fond a stabilit

în mod greșit calitatea sa procesuală pasivă, ignorând prevederile O.G. nr. 42/2004,

în baza cărora a fost înființată Agenția Națională Sanitar-Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, prin reorganizarea Agenției Române pentru Siguranța Alimentelor,

a Agenției Naționale Sanitar-Veterinare și a unor servicii din structura ministerului.

Noua agenție funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale,

cu personalitate juridică, în coordonarea Ministrului Agriculturii și în subordinea

Guvernului, deci nu în subordinea Ministerului Agriculturii, așa cum s-a reținut

în sentință.

În ipoteza în care ar

fi considerate incidente dispozițiile H.G. nr. 614/1995, recurentul-pârât a arătat

că și din această perspectivă soluția atacată este netemeinică și nelegală, pentru

că întocmirea documentației, aprobarea și efectuarea plăților intră în competența

direcțiilor sanitar-veterinare [lit. d) pct. 2 alin. (4)-(7) din H.G. nr. 614/1995],

ministerul neavând niciun fel de atribuții în acest sens, ci doar calitatea de intermediar

al fondurilor alocate [lit. d) pct. 2].

În altă ordine de idei,

recurentul-pârât a arătat că O.G. nr. 42/2004, aprobată prin Legea nr. 215/2004,

a fost adoptată după emiterea H.G. nr. 614/1995, republicată în 2002. Art. 26

alin. (7) din noua lege prevede că plata despăgubirilor se asigură de la bugetul

de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, dar în aplicarea acestei

prevederi legale nu a fost adoptată nicio hotărâre de Guvern care să reglementeze

acordarea despăgubirilor.

Cu privire la fondul cauzei,

recurentul-pârât a arătat, pe de o parte, că potrivit art. 65, raportat la art.

62 și art. 18 din Legea nr. 24/2000, republicată, H.G. nr. 614/1995 a fost abrogată

implicit, deoarece cuprinde prevederi contrare noilor reglementări.

Pe de altă parte, a arătat

că H.G. nr. 614/1995 nu prevede plata de despăgubiri pentru pagube provocate de

pseudopestă aviară, aceasta nefiind cuprinsă în enumerarea bolilor transmisibile

de la animale la om și diagnosticate de un laborator sanitar-veterinar de diagnostic

de stat.

De asemenea, recurentul-pârât

a invocat prevederile art. 148 alin. (2) din Constituția României și a arătat că

Directiva nr. 92/66/CEE nu permite statelor membre ale Uniunii Europene să acorde

despăgubiri pentru bolile în privința cărora imunoprofilaxia este obligatorie, iar

decizia Consiliului nr. 90/424/CEE, consolidată, nu include pseudopestă aviară (boala

Newcastle) pe lista bolilor pentru care se acordă despăgubiri.

Cu privire la argumentul

reținut de instanța de fond, în sensul aplicabilității ordinului nr. 1114/2003,

recurentul-pârât a arătat că nicio prevedere a acestui ordin nu face trimitere la

H.G. nr. 614/1995 sau la Legea nr. 381/2002, cum s-a reținut în sentință și că ordinul

a fost emis în temeiul unei legi abrogate, fiind și el abrogat implicit.

În concluzie, a arătat

că nu există nicio prevedere legală în vigoare care să reglementeze acordarea despăgubirilor

pentru boala Newcastle.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar la data de 04 decembrie 2007, intimata-reclamantă a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

În ceea ce privește lipsa

calității procesuale pasive a recurentului-pârât, a arătat că H.G. nr. 614/1995

prevede obligația Ministerului Agriculturii de a întocmi documentația pentru diferența

de prejudiciu și de a achita suma cuvenită, iar în temeiul art. 5 și urm. din Legea

nr. 24/2000 și al art. 3 alin. (29) din H.G. nr. 155/2005, ministerul are atribuția

de a iniția și elabora, direct sau prin unitățile aflate în subordine, sub autoritate

sau în coordonare, proiecte de acte normative, în domeniile sale de activitate.

A mai arătat că prevederile

art. 5, 6

3

și 6

4

din O.G. nr. 42/2004, ale Capitolelor II

și III din H.G. nr. 614/1995 și ale art. 26 alin. (6) din Legea nr. 215/2004, privind

aprobarea, cu modificări, a O.G. nr. 42/2004, conduc la concluzia că Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale este singurul abilitat să întocmească documentația

necesară pentru efectuarea plăților echivalente despăgubirilor cuvenite ca urmare

a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferența dintre 80% din valoarea

adăugată și valoarea de înlocuire a păsărilor.

În ceea ce privește temeiul

legal al cererii sale, intimata-reclamantă a arătat că acesta constă în prevederile

H.G. nr. 614/1995, dar se regăsește și în O.G. nr. 42/2004, actul normativ invocat

de recurentul-pârât [art. 26 alin. (6) și (7) din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 215/2004]. De asemenea, a arătat că H.G. nr. 614/1995

nu a fost adoptată în temeiul Legii nr. 60/1974, astfel încât a rămas în vigoare

și după abrogarea Legii nr. 60/1974 prin Legea nr. 215/2004.

Cu referire la fondul

cauzei, intimata-reclamantă a arătat, în esență, că este îndreptățită să primească

despăgubirile solicitate, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de H.G.

nr. 614/1995, ale cărei dispoziții sunt confirmate și de Ordinul nr. 1114 din

23 decembrie 2003 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind planul de contingență și Manualul

de instrucțiuni pentru boala Newcastle.

Totodată, a susținut intimata-reclamantă,

compensarea rapidă și adecvată a crescătorilor de animale este prevăzută și de

art. 4 alin. (2), coroborat cu art. 3 din decizia Consiliului nr. 90/424/CEE, în

aplicarea căreia a fost elaborat Directiva nr. 1992/66/CEE, care nu interzice furnizarea

vaccinurilor ori efectuarea vaccinurilor pentru combaterea bolii Newcastle, așa

cum susține recurentul-pârât.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Instanța de contencios

administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând nerezolvarea unei cereri având

ca obiect întocmirea documentației necesare pentru efectuarea plăților echivalente

despăgubirilor ca urmare a unui episod de pseudopestă aviară, pentru diferențele

dintre 80% din valoarea asigurată, cuvenită conform Legii nr. 381/2002 și valoarea

de înlocuire a păsărilor, prevăzută de H.G. nr. 614/1995, republicată.

Cererea a cărei nerezolvare

este reclamată a fost adresată Ministerului Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

astfel încât raportul de drept administrativ în cadrul căruia a fost generat actul

administrativ asimilat conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (nerezolvarea

unei cereri), s-a stabilit între societatea reclamantă și ministerul pârât.

Motivarea așa-numitei

„excepții a lipsei calității procesuale pasive”, invocate de recurentul-pârât, nu

se referă, în realitate, la transpunerea în plan procesual a raportului de drept

administrativ astfel configurat, ci la împrejurarea că autoritatea căreia i-a fost

adresată cererea nu era competentă să o rezolve, pentru că legea nu i-a conferit

atribuția de a întocmi documentația și de a plăti despăgubirile pentru acoperirea

pagubelor provocate prin măsurile de lichidare a focarelor de boli transmisibile.

Acest motiv de recurs

este întemeiat, nu numai în raport cu reglementările naționale și comunitare invocate

de recurentul-pârât, ci și prin prisma prevederilor H.G. nr. 614/1995, republicată

în M. Of. nr. 754/16.10.2002, pe care intimata-reclamantă și-a întemeiat în drept

cererea de chemare în judecată.

Prin H.G. nr. 614/1995

a fost aprobat Programul de supraveghere, prevenire, combatere și asanare a bolilor

la animale și a celor transmisibile de la animale la om și de refacere a șeptelului,

prevăzut în anexă.

Potrivit pct. 2, primul

paragraf, din acest program, în vederea refacerii șeptelului, din creditele bugetare

alocate prin Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor, la capitolul „cheltuieli

materiale pentru combaterea epizootiilor”, se plătesc despăgubiri – în afara celor

cuvenite prin asigurări și a sumelor recuperate prin valorificarea produselor și

subproduselor de la animalele tăiate, moarte sau ucise celor care înregistrează

daune în urma tăierii, morții sau uciderii animalelor.

Paragraful următor prevede

însă în mod expres că despăgubirile se acordă, potrivit legii, persoanelor juridice

– indiferent de tipul de proprietate și persoanelor fizice deținătoare de animale,

care au suferit pagube, „în baza documentației întocmite de autoritatea sanitar-veterinară

de stat”.

Și alte prevederi ale

pct. 2 din Programul aprobat prin H.G. nr. 614/1995 conduc la concluzia că autorității

sanitar-veterinare de stat, iar nu Ministerului Agriculturii, îi revine competența

în materia analizată.

Astfel, documentația este

aprobată de directorul și contabilul șef al direcției sanitar-veterinare județene,

respectiv a municipiului București (structurile deconcentrate în teritoriu ale Autorității

Naționale Sanitar-Veterinare), iar după efectuarea decontărilor și acordarea plăților,

direcțiile respective au obligația de a notifica lunar autorității naționale centralizatorul

privind operațiunile întreprinse.

În prezent, organul de

specialitate al administrației publice centrale care coordonează și controlează

întreaga activitate publică în domeniu este Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor, organizată potrivit art. 5 și urm. din O.G.

nr. 42/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004 și aflată în coordonarea

Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, iar nu în subordinea

Ministerului, așa cum a reținut instanța de fond.

Reglementările menționate

corespund, din perspectiva analizată, prevederilor Directivei nr. 92/66/CEE a Consiliului

din 14 iulie 1992, de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei Newcastle,

transpusă prin ordinul nr. 153/2006, directivă care în art. 2 lit. e) se referă

la autoritatea competentă în sensul art. 2 pct. 6 din Directiva nr. 90/425/CEE:

autoritatea centrală a unui stat membru, cu competențe în efectuarea de controale

sanitar-veterinare ori zootehnice sau orice autoritate căreia i s-au delegat astfel

de competențe.

Toate aceste prevederi

legale, ignorate de instanța de fond, conduc la concluzia că recurentul-pârât nu

avea calitatea de autoritate competentă în rezolvarea cererii intimatei-reclamante,

astfel încât în sarcina acestuia nu poate fi reținut un refuz de rezolvare a cererii,

în sensul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împrejurare

ce face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al

art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei,

ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 40 din

22 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A.A.A. SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 882/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia sub nr. 328/57 din 8 martie 2007 și ulterior precizată, reclamanta SC I. SRL a solicitat, în contr
ÎCCJ 2007-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4586/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 iunie 2007, reclamanta SC I. SRL Alba Iulia a chemat în judecată M.A.P.D.R., solicitând obligarea pârâtului să întocmeasc
ÎCCJ 2012-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2012
ă prin Ordinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr. 153 din 27 iunie 2006, intrat în vigoare la 19 iulie 2006, respectiv, ulterior nașterii dreptului la despăgubiri, astfel încât, în lipsa unor dispo
ÎCCJ 2008-02-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 704/2008
ca efect prevenirea bolii dacă sunt aplicate la termen și conform tehnologiei. De aceea, în baza principiului primordialității normei comunitare, a solicitat recurenta înlăturarea dispozițiilor Legii nr. 381/2002 care vizează boala Newcastl
ÎCCJ 2009-04-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2009
t-o. Înalta Curte constată însă, că prin sentința civilă nr. 1308/CA/2007 pronunțată în dosarul nr. 9156/97/2006, de către Tribunalul Hunedoara și menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 103 din 30 ianuarie 2008, s-a consta
Sursă