ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 578/2008

Asupra recursului de fata; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 327/57 din 08 martie 2007, așa cum a fost precizată, reclamanta SC A.A.A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului să întocmească documentația necesară pentru efectuarea plăților echivalente despăgubirilor cuvenite ca urmare a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferența dintre 80% din valoarea asigurată conform Legii nr. 381/2002 și valoarea de înlocuire a păsărilor, conform H.G. nr. 614/1995, republicată. A mai solicitat și obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 20.000 RON pentru fiecare zi întârziere, de la data pronunțării și până la executarea efectivă a hotărârii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 20 noiembrie 2006 a fost notificată de către Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba despre existența unui focar de pseudopestă aviară la ferma sa nr. 2, focar care s-a extins ulterior și la ferma nr. 1, ceea ce a determinat, urmare a constatărilor organelor competente, sacrificarea întregului efectiv de păsări existent în cele două ferme, astfel că este îndreptățită la acordarea despăgubirilor conform prevederilor H.G. nr. 614/1995 și Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 1114/2004. Reclamanta a mai arătat că, pentru recuperarea integrală a pagubei cauzate de sacrificarea de necesitate, Legea nr. 381/2002 prevede că se plătește 80% din valoarea de asigurare în baza documentației întocmite de ministrul pârât, iar pentru diferența de prejudiciu, conform prevederilor H.G.

nr. 614/1995, (cerere care face obiectul prezentului dosar), Ministerul Agriculturii are obligația să întocmească documentația necesară și să efectueze plata. Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40 din 22 iunie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. A admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC A.A.A. SRL împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în consecință a obligat pârâtul să întocmească documentația necesară pentru efectuarea plăților echivalente despăgubirilor cuvenite reclamantei ca urmare a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferența dintre 80% din valoarea asigurată conform Legii nr. 381/2002 și valoarea de înlocuire a păsărilor, conform H.G.

nr. 614/1995, republicată. În baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de câte 1.000 RON penalități pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței și până la data executării acesteia. A obligat pârâtul la plata sumei de 39,30 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât a fost respinsă în temeiul art. 15 din H.G. nr. 614/1995, republicată, și al Legii nr. 215/2004 privind modificarea și aprobarea O.G. nr. 42/2004. Pe fondul cauzei, s-a reținut că dispozițiile art. 2 din H.G.

nr. 614/1995 prevăd că plata despăgubirilor se face din fondurile prevăzute pentru combaterea epizootiilor la valoarea de înlocuire la prețul pieții a animalului sacrificat, după caz, la suma pierderii suferite de proprietar, prin predarea, indisponibilizarea ori afectarea în alt fel a animalului la data la care a avut loc acțiunea de lichidare a focarelor de boală sau de asanare a acestora. Același act normativ prevede și că beneficiază de despăgubiri persoanele fizice și juridice care au suferit pagube, în cazul aplicării acțiunilor ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, iar în vederea refacerii șeptelului se plătesc despăgubiri din creditele bugetare alocate prin Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

S-a reținut, de asemenea, că H.G. nr. 614/1995 nu a fost abrogată prin Legea nr. 215/2004, întrucât nu a fost emisă în temeiul sau pentru aplicarea Legii nr. 60/1974 și nici nu are dispoziții contrare Legii nr. 215/2004. De asemenea, ordinul nr. 1114/2004 face trimitere la H.G. nr. 614/1995, republicată, și la Legea nr. 318/2002, ambele în vigoare, ca și ordinul nr. 148/2005 emis de Președintele A.N.S.V.S.A., care face trimitere la Ordinul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 1114/2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea recursului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a arătat că instanța de fond a stabilit în mod greșit calitatea sa procesuală pasivă, ignorând prevederile O.G. nr. 42/2004, în baza cărora a fost înființată Agenția Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin reorganizarea Agenției Române pentru Siguranța Alimentelor, a Agenției Naționale Sanitar-Veterinare și a unor servicii din structura ministerului. Noua agenție funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministrului Agriculturii și în subordinea Guvernului, deci nu în subordinea Ministerului Agriculturii, așa cum s-a reținut în sentință.

În ipoteza în care ar fi considerate incidente dispozițiile H.G. nr. 614/1995, recurentul-pârât a arătat că și din această perspectivă soluția atacată este netemeinică și nelegală, pentru că întocmirea documentației, aprobarea și efectuarea plăților intră în competența direcțiilor sanitar-veterinare [lit. d) pct. 2 alin. (4)-(7) din H.G. nr. 614/1995], ministerul neavând niciun fel de atribuții în acest sens, ci doar calitatea de intermediar al fondurilor alocate [lit. d) pct. 2]. În altă ordine de idei, recurentul-pârât a arătat că O.G. nr. 42/2004, aprobată prin Legea nr. 215/2004, a fost adoptată după emiterea H.G.

nr. 614/1995, republicată în 2002. Art. 26 alin. (7) din noua lege prevede că plata despăgubirilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, dar în aplicarea acestei prevederi legale nu a fost adoptată nicio hotărâre de Guvern care să reglementeze acordarea despăgubirilor. Cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat, pe de o parte, că potrivit art. 65, raportat la art. 62 și art. 18 din Legea nr. 24/2000, republicată, H.G. nr. 614/1995 a fost abrogată implicit, deoarece cuprinde prevederi contrare noilor reglementări. Pe de altă parte, a arătat că H.G. nr. 614/1995 nu prevede plata de despăgubiri pentru pagube provocate de pseudopestă aviară, aceasta nefiind cuprinsă în enumerarea bolilor transmisibile de la animale la om și diagnosticate de un laborator sanitar-veterinar de diagnostic de stat.

De asemenea, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 148 alin. (2) din Constituția României și a arătat că Directiva nr. 92/66/CEE nu permite statelor membre ale Uniunii Europene să acorde despăgubiri pentru bolile în privința cărora imunoprofilaxia este obligatorie, iar decizia Consiliului nr. 90/424/CEE, consolidată, nu include pseudopestă aviară (boala Newcastle) pe lista bolilor pentru care se acordă despăgubiri. Cu privire la argumentul reținut de instanța de fond, în sensul aplicabilității ordinului nr. 1114/2003, recurentul-pârât a arătat că nicio prevedere a acestui ordin nu face trimitere la H.G. nr. 614/1995 sau la Legea nr. 381/2002, cum s-a reținut în sentință și că ordinul a fost emis în temeiul unei legi abrogate, fiind și el abrogat implicit.

În concluzie, a arătat că nu există nicio prevedere legală în vigoare care să reglementeze acordarea despăgubirilor pentru boala Newcastle. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04 decembrie 2007, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a recurentului-pârât, a arătat că H.G. nr. 614/1995 prevede obligația Ministerului Agriculturii de a întocmi documentația pentru diferența de prejudiciu și de a achita suma cuvenită, iar în temeiul art. 5 și urm. din Legea nr. 24/2000 și al art. 3 alin. (29) din H.G. nr. 155/2005, ministerul are atribuția de a iniția și elabora, direct sau prin unitățile aflate în subordine, sub autoritate sau în coordonare, proiecte de acte normative, în domeniile sale de activitate.

A mai arătat că prevederile art. 5, 6 3 și 6 4 din O.G. nr. 42/2004, ale Capitolelor II și III din H.G. nr. 614/1995 și ale art. 26 alin. (6) din Legea nr. 215/2004, privind aprobarea, cu modificări, a O.G. nr. 42/2004, conduc la concluzia că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este singurul abilitat să întocmească documentația necesară pentru efectuarea plăților echivalente despăgubirilor cuvenite ca urmare a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferența dintre 80% din valoarea adăugată și valoarea de înlocuire a păsărilor. În ceea ce privește temeiul legal al cererii sale, intimata-reclamantă a arătat că acesta constă în prevederile H.G. nr. 614/1995, dar se regăsește și în O.G.

nr. 42/2004, actul normativ invocat de recurentul-pârât [art. 26 alin. (6) și (7) din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004]. De asemenea, a arătat că H.G. nr. 614/1995 nu a fost adoptată în temeiul Legii nr. 60/1974, astfel încât a rămas în vigoare și după abrogarea Legii nr. 60/1974 prin Legea nr. 215/2004. Cu referire la fondul cauzei, intimata-reclamantă a arătat, în esență, că este îndreptățită să primească despăgubirile solicitate, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de H.G. nr. 614/1995, ale cărei dispoziții sunt confirmate și de Ordinul nr. 1114 din 23 decembrie 2003 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind planul de contingență și Manualul de instrucțiuni pentru boala Newcastle.

Totodată, a susținut intimata-reclamantă, compensarea rapidă și adecvată a crescătorilor de animale este prevăzută și de art. 4 alin. (2), coroborat cu art. 3 din decizia Consiliului nr. 90/424/CEE, în aplicarea căreia a fost elaborat Directiva nr. 1992/66/CEE, care nu interzice furnizarea vaccinurilor ori efectuarea vaccinurilor pentru combaterea bolii Newcastle, așa cum susține recurentul-pârât. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., luând în considerare și susținerile și apărările intimatei-reclamante, în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând nerezolvarea unei cereri având ca obiect întocmirea documentației necesare pentru efectuarea plăților echivalente despăgubirilor ca urmare a unui episod de pseudopestă aviară, pentru diferențele dintre 80% din valoarea asigurată, cuvenită conform Legii nr. 381/2002 și valoarea de înlocuire a păsărilor, prevăzută de H.G. nr. 614/1995, republicată. Cererea a cărei nerezolvare este reclamată a fost adresată Ministerului Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, astfel încât raportul de drept administrativ în cadrul căruia a fost generat actul administrativ asimilat conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (nerezolvarea unei cereri), s-a stabilit între societatea reclamantă și ministerul pârât.

Motivarea așa-numitei „excepții a lipsei calității procesuale pasive”, invocate de recurentul-pârât, nu se referă, în realitate, la transpunerea în plan procesual a raportului de drept administrativ astfel configurat, ci la împrejurarea că autoritatea căreia i-a fost adresată cererea nu era competentă să o rezolve, pentru că legea nu i-a conferit atribuția de a întocmi documentația și de a plăti despăgubirile pentru acoperirea pagubelor provocate prin măsurile de lichidare a focarelor de boli transmisibile. Acest motiv de recurs este întemeiat, nu numai în raport cu reglementările naționale și comunitare invocate de recurentul-pârât, ci și prin prisma prevederilor H.G. nr. 614/1995, republicată în M. Of.

nr. 754/16.10.2002, pe care intimata-reclamantă și-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată. Prin H.G. nr. 614/1995 a fost aprobat Programul de supraveghere, prevenire, combatere și asanare a bolilor la animale și a celor transmisibile de la animale la om și de refacere a șeptelului, prevăzut în anexă. Potrivit pct. 2, primul paragraf, din acest program, în vederea refacerii șeptelului, din creditele bugetare alocate prin Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor, la capitolul „cheltuieli materiale pentru combaterea epizootiilor”, se plătesc despăgubiri – în afara celor cuvenite prin asigurări și a sumelor recuperate prin valorificarea produselor și subproduselor de la animalele tăiate, moarte sau ucise celor care înregistrează daune în urma tăierii, morții sau uciderii animalelor.

Paragraful următor prevede însă în mod expres că despăgubirile se acordă, potrivit legii, persoanelor juridice – indiferent de tipul de proprietate și persoanelor fizice deținătoare de animale, care au suferit pagube, „în baza documentației întocmite de autoritatea sanitar-veterinară de stat”. Și alte prevederi ale pct. 2 din Programul aprobat prin H.G. nr. 614/1995 conduc la concluzia că autorității sanitar-veterinare de stat, iar nu Ministerului Agriculturii, îi revine competența în materia analizată. Astfel, documentația este aprobată de directorul și contabilul șef al direcției sanitar-veterinare județene, respectiv a municipiului București (structurile deconcentrate în teritoriu ale Autorității Naționale Sanitar-Veterinare), iar după efectuarea decontărilor și acordarea plăților, direcțiile respective au obligația de a notifica lunar autorității naționale centralizatorul privind operațiunile întreprinse.

În prezent, organul de specialitate al administrației publice centrale care coordonează și controlează întreaga activitate publică în domeniu este Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, organizată potrivit art. 5 și urm. din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004 și aflată în coordonarea Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, iar nu în subordinea Ministerului, așa cum a reținut instanța de fond.

Reglementările menționate corespund, din perspectiva analizată, prevederilor Directivei nr. 92/66/CEE a Consiliului din 14 iulie 1992, de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei Newcastle, transpusă prin ordinul nr. 153/2006, directivă care în art. 2 lit. e) se referă la autoritatea competentă în sensul art. 2 pct. 6 din Directiva nr. 90/425/CEE: autoritatea centrală a unui stat membru, cu competențe în efectuarea de controale sanitar-veterinare ori zootehnice sau orice autoritate căreia i s-au delegat astfel de competențe. Toate aceste prevederi legale, ignorate de instanța de fond, conduc la concluzia că recurentul-pârât nu avea calitatea de autoritate competentă în rezolvarea cererii intimatei-reclamante, astfel încât în sarcina acestuia nu poate fi reținut un refuz de rezolvare a cererii, în sensul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împrejurare ce face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 40 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A.A.A. SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.