ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 9156/97/2006, reclamanta SC C. SRL Mintia a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., sucursala Hunedoara, anularea avizului nefavorabil emis sub nr. 148 din 05 aprilie 2006 de pârâtă și obligarea acesteia la plata subvențiilor cuvenite în baza H.G. nr. 1853/2005 pentru lunile ianuarie și februarie 2006, în cuantum total de 347.583,40 lei. Ulterior, capătul de cerere privind achitarea subvențiilor a fost disjuns și înregistrat separat sub nr. de dosar 1516/97/2007, a cărui competență de soluționare a fost declinată de către Tribunalul Hunedoara, prin sentința nr. 937/CA/2008, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

In fața Curții de Apel, reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a Centrului Județean Hunedoara al A.P.I.A. în calitate de pârâtă, pentru a fi obligată alături de A.P.I.A. București la plata subvențiilor solicitate, și a indicat temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 1, art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 155/F/CA /2008, din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SRL, obligând pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Hunedoara și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, să-i plătească acesteia despăgubiri în sumă de 347.583, 40 RON reprezentând subvenții cuvenite în conformitate cu H.G.

nr. 1853/2005 pentru lunile ianuarie și februarie 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Prin aceeași sentință, instanța a respins cererea reclamantei de acordare a dobânzilor bancare și a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 20.721,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită la acordarea subvenției prevăzută de H.G. nr. 1853/2005, aceasta îndeplinind cele două condiții prevăzute de art. 6 din acest act normativ, respectiv a făcut dovada în cauză, că a livrat, pentru abatorizare la abatoare autorizate sanitar veterinar și licențiate, rasa de pui menționată în acest articol și a deținut autorizație sanitar veterinară valabilă.

Apărarea pârâtelor vizând modul de încheiere, semnare și depunere a contractului de franciză, a fost înlăturată de instanța de fond pe considerentul că singurul motiv pentru care a fost refuzată acordarea subvenției a fost acela al nedetinerii autorizației sanitar-veterinare valabile or, a constatat instanța, reclamanta a fost tot timpul, încă de la înființare, titulara unei astfel de autorizații. Asupra sumei solicitate drept despăgubire de către reclamantă, respectiv suma de 347.583, 40 lei, instanța de fond, constatând că pârâtele nu i-au contestat cuantumul, a dispus obligarea acestora la plata sumei indicate în acțiune, actualizată cu indicele de inflație la data plății, conform principiului reparării integrale a prejudiciului.

În ceea ce privește cererea de acordare a dobânzilor, instanța constatând că subvențiile acordate de stat potrivit H.G. nr. 1853/2005 nu sunt purtătoare de dobânzi, a respins acest capăt de cerere ca nefondat. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs atât reclamanta SC C. SRL, cât și pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Hunedoara și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București.

Prin cererea sa de recurs, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Hunedoara, a atacat ca nelegală și netemeinică sentința Curții de Apel Alba Iulia nr. 155/F/CA/2008, susținând în esență, faptul că în mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat asupra valabilității contractului de franciză nr. 107 din 31 ianuarie 2006 - care, așa cum a învederat și instanței de fond, nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor cerute de lege - aceasta mulțumindu-se să ia în considerare deciziile altor instanțe care i-au constatat valabilitatea. Susține totodată, că nelegalitatea sentinței atacate se datorează și încălcării de către instanța de fond a dreptului său la apărare, atunci când prin încheierea de ședință din data de 07 octombrie 2008, a respins ca tardivă proba cu interogatoriul reclamantei, pe care o propusese ca dovadă contrarie la interogatoriul propus anterior de reclamantă.

Cererea de recurs formulată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea ei pârâta a susținut, în esență, că motivele pe care se sprijină sentința atacată constau exclusiv în statuările celorlalte instanțe care, în dosarul din care prezenta cauză a fost disjunsă, au anulat avizul nefavorabil emis de instituțiile parte, iar nu în propriile aprecieri, acest fapt echivalând în opinia recurentei cu o veritabilă denegare de judecată, sau dacă nu, cel puțin demonstrând ușurința cu care instanța a analizat cauza. Mai arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu greșita aplicare a legii și cu încălcarea dreptului pârâtelor la apărare, atunci când pe de o parte, a refuzat încuviințarea probei cu interogatoriu solicitată de pârâta A.P.I.A.

C.J. Hunedoara, iar pe de altă parte, atunci când nu a luat niciun moment în considerare apărările lor privitoare la modul de încheiere, semnare și mai ales de depunere a contractului de franciză. Arată că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că prin răspunsul la interogatoriu cât și prin necontestarea cuantumului sumei pretinsă de reclamantă, cele două instituții pârâte, fie ar fi recunoscut temeinicia pretențiilor reclamantei, fie ar fi achiesat la cuantumul despăgubirilor solicitate de către aceasta. Recursul declarat de reclamanta SC C. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , în cuprinsul său recurenta-reclamantă susținând greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 124 C. proc.

fisc., solicitând în consecință, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul acordării dobânzilor aferente sumei acordate prin admiterea capătului său principal de cerere. În ceea ce privește recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Hunedoara și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, Înalta Curte, constată că acestea au în vedere în esență, aceleași critici, astfel încât analiza acestora se impune a fi făcută simultan. Analizând astfel, cele două recursuri în raport cu motivele de nelegalitate invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ. , Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1853/2005, privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenții, în anul 2006, producătorilor agricoli din sectorul animalier și din sectorul piscicol, „se acordă subvenție producătorilor agricoli, crescători de păsări, care dețin autorizație sanitară veterinară și care în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2006 livrează pui broiler pentru abatorizare la abatoare autorizate sanitar veterinar și licențiate ". In temeiul acestor prevederi, reclamanta SC C. SRL Mintia s-a adresat pârâtei A.P.I.A.

Hunedoara, solicitându-i prin adresele nr. 18 din 09 martie 2006 și nr. 109 din 21 martie 2006, acordarea subvențiilor stabilite prin acest act normativ, însă aceste solicitări au fost respinse de autoritatea pârâtă, prin adresa nr. 148 din 05 aprilie 2006 reclamantei comunicându-i-se că nu îndeplinește una din condițiile cumulativ prevăzute de art. 6 din H.G.

nr. 1853/2005, respectiv cea privitoare la prezentarea unei autorizații sanitar veterinare de funcționare proprii, pe perioada pentru care a solicitat subvențiile, respectiv lunile ianuarie-februarie 2006 (fila 6 din dosarul nr. 9156/97/2006, al Tribunalului Hunedoara, din care a fost disjuns dosarul prezentei cauze, și care este atașat în prezent acestuia, ca urmare a dispoziției Curții de Apel Alba Iulia, consemnată în încheierea de ședință din data de 3 iunie 2008). Așadar, singurul motiv al neacordării subvențiilor solicitate de către societatea reclamantă, l-a constituit nedeținerea, în opinia autorității pârâte, a unei autorizări sanitar-veterinare valabilă pentru lunile ianuarie - februarie 2006 de către societatea solicitantă.

Din apărările autorităților pârâte formulate în fața instanței de fond (fila 29 din dosarul de fond) rezultă faptul că acestea au apreciat că autorizația de care societatea reclamantă a înțeles să se prevaleze, era deținută de fapt de către SC A V.I.S. SA, societate cu care SC C. SRL a încheiat un contract de franciză, transmiterea acesteia neputând face însă, în opinia pârâtelor, obiectul contractului de franciză, contract a cărui valabilitate, ulterior, au și contestat-o.

Înalta Curte constată însă, că prin sentința civilă nr. 1308/CA/2007 pronunțată în dosarul nr. 9156/97/2006, de către Tribunalul Hunedoara și menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 103 din 30 ianuarie 2008, s-a constatat în mod irevocabil că reclamanta-recurentă a deținut autorizație sanitar-veterinară, încă de la înființarea acesteia, autorizația fiind valabilă inclusiv în perioada pentru care au fost solicitate subvențiile, respectiv în lunile ianuarie-februarie 2006. În aceste condiții în mod corect, instanța de fond, în considerarea acestui aspect - și constatând că lipsa acestei autorizații reprezentase singurul motiv care a fundamentat hotărârea pârâtelor de neacordare a subvențiilor solicitate - a apreciat pretențiile reclamantei SC C. SRL ca fiind întemeiate, obligând pârâtele la despăgubiri în favoarea acestei societăți.

Motivul de recurs al pârâtelor privitor la fundamentarea soluției instanței de fond exclusiv pe considerentele și concluziile instanțelor care au judecat cauza privitoare la avizul nefavorabil nr. 148/2006 emis de pârâta A.P.I.A. C.J. Hunedoara, și care, prin hotărârile pronunțate, au dispus anularea acestui aviz constatând tocmai valabilitatea autorizației sanitar veterinare deținută de societatea reclamantă, nu poate fi primit, acesta fiind în mod vădit nefondat. Astfel, contrar celor susținute de recurentele-pârâte, instanța de fond, era datoare să se raporteze la soluțiile pronunțate în dosarul nr. 9156/97/2006, în fond de către Tribunalul Hunedoara și în recurs de către Curtea de Apel Alba Iulia, acest dosar fiind de altfel, dosarul din care a fost disjunsă cauza de față.

Legătura puternică dintre cele două cauze, a tăcut ca și între soluțiile pronunțate de instanțele de judecată în cele două dosare, să existe o legătură indisolubilă. Astfel, susținerile recurentelor pârâte privitoare la încălcarea dreptului lor la apărare prin respingerea de către instanța de fond a apărărilor întemeiate pe lipsa de valabilitate a contractului de franciză nu pot fi primite, instanța de fond fiind ținută să ia în considerare soluțiile date în dosarul nr. 9156/97/2006, prin sentința civilă nr. 1308/CA/2007 și decizia civilă nr. 103 din 30 ianuarie 2008, cu privire la valabilitatea acestui contract și a autorizației sanitar-veterinare deținută de SC C. SRL, o soluție contrară, echivalând practic cu o rejudecare a unor aspecte definitiv și irevocabil constatate de către instanțele competente să judece în cauza respectivă.

Așa fiind, critica recurentelor-pârâte privitoare la denegarea de judecată, de care instanța de judecată s-ar fi făcut vinovată procedând astfel, este vădit nefondată, instanța de fond soluționând cauza cu stricta respectare a principiilor generale de procedură civilă [ce stau de altfel la baza unor concepte și instituții procedurale precum autoritatea de lucru judecat, suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., atunci când soluția pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți ș.a.) și a celor privitoare la respectarea dreptului la un proces echitabil prin asigurarea stabilității raporturilor juridice.

In ceea ce privește critica recurentelor-pârâte privitoare la greșita respingere de către instanța de fond a probei cu interogatoriul reclamantei, cerută de pârâta A.P.I.A. C.J. Hunedoara, Înalta Curte constată că aceasta este de asemenea, nefondată. Din cuprinsul dispozițiilor art. 138 alin. (1) C. proc. civ., rezultă faptul că partea este datoare să propună probele prin însăși cererea de chemare în judecată, ori după caz, prin întâmpinare, sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de acest articol, care însă nu se regăsesc niciunul în cauza de față. Cum pârâta A.P.I.A. C.J. Hunedoara nu a solicitat proba cu interogatoriul reclamantei prin întâmpinare, rezultă, față de textul legal mai sus menționat, că aceasta era datorare să solicite încuviințarea acestei dovezi cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Potrivit prevederilor art. 134 C. proc. civ., este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. Față de această definiție legală, prima zi de înfățișare, în ceea ce o privește pe recurenta-pârâtă A.P.I.A. C.J. Hunedoara, a fost termenul de judecată din data de 16 septembrie 2008, când aceasta, alături de celelalte părți, a fost prezentă, și când judecarea pricinii a fost amânată pentru ca pârâta A.P.I.A. C.J. Hunedoara să poată răspunde la interogatoriul admis ca probă reclamantei. Întrucât la aceste termen, pârâta A.P.I.A. C.J. Hunedoara a omis să solicite instanței încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei, în mod corect, instanța de fond a constatat decăderea acesteia din dreptul de a mai propune proba, la termenul următor.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că argumentele de nelegalitate invocate de recurentele pârâte sunt nefondate, recursurile acestora urmând a fi respinse. În ceea ce privește recursul formulat de SC C. SRL, Înalta Curte constată că singura critică adusă de recurenta- reclamantă sentinței nr. 155/F/CA/2008, privește respingerea de către instanța de fond a capătului de cerere referitor la acordarea dobânzilor solicitate de aceasta pentru suma reprezentând despăgubire pentru subvențiile neacordate. Nici această critică adusă sentinței instanței de fond nu poate fi primită, susținerile recurentei-reclamante privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 124 C. proc. fisc., fiind în mod vădit, nefondată.

Subvențiile acordate în temeiul H.G. nr. 1853/2005, au caracterul unui sprijin financiar pe care statul a înțeles să-l acorde producătorilor agricoli dintr-un domeniu specific și bine delimitat de activitate, și nu pot fi incluse în categoria sumelor care se restituie, la cerere contribuabilului, enumerate limitativ în cuprinsul art. 117 C. proc. fisc., și pentru care potrivit art. 124 alin. (1) din același cod, se calculează dobânzi. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să le respingă ca nefondate, menținând pe cale de consecință, sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C. SRL și pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Hunedoara și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București împotriva sentinței civile nr. 155/F/CA din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.