ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.05.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2262/2018

HOTĂRÂRE
30.05.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2262/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. x/2016 la data de 19.12.2016, reclamanta Asociația A. Petroșani, reprezentată prin B. - președinte, membru al asociației, coproprietar și C. - vicepreședinte, membru al asociației, coproprietar, a chemat în judecată pe pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul județean Hunedoara și Guvernul României, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 132/16.04.2016 și a notificării nr. x emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul județean Hunedoara;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor cuvenite conform cererii de plată x/11.06.2015, pentru campania 2015 și pentru terenul în suprafață de 667,45 ha;

- obligarea pârâților la plata dobânzilor de la data de 11.06.2015 și până la plata efectivă și a daunelor cominatorii în sumă de 200 Euro pe zi de întârziere;

- obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale către părțile civile B. și C., în cuantum de 50.000 euro, fiecare și daune cominatorii de 200 euro/zi de întârziere, până la plata efectivă.

2.1. Prin sentința nr. 473/03 mai 2017, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei.

Tribunalul a reținut că litigiul are ca obiect obligarea în solidar a două instituții la emiterea unei decizii de plată (act administrativ), precum și la plata unor daune materiale, morale și cominatorii, ceea ce atrage competența de soluționare a instanței prin raportare la criteriul rangului avut de autoritatea pârâtă în sistemul organelor administrației publice, respectiv în competența Curții de Apel, întrucât pârâtul Guvernul României are rangul unei autorități publice centrale.

2.2. Prin sentința nr. 210/4 octombrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Curtea de apel a reținut că petitele nr. I.1. și nr. I.2. ale cererii introductive de instanță vizează anularea Deciziei nr. 132 din 16.04.2016 prin care s-a respins cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2015 formulată de reclamanta Asociația A. și a Notificării respingerii contestației nr. 16/17.06.2016, emise de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Hunedoara.

Prin petitul II.1., astfel cum au precizat reclamanții la dosarul curții de apel, se solicită obligarea pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Hunedoara la emiterea deciziei de plată și obligarea, în solidar, a pârâților Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Hunedoara și Guvernul României la efectuarea plății sumelor cuvenite asociației, conform cererii de plată nr. x/11.06.2015, în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață campania 2015.

Petitele II.2., III, IV.1. și IV.2. vizează obligarea pârâților Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Hunedoara și Guvernul României la plata dobânzilor și a daunelor cominatorii și materiale față de asociație, respectiv a daunelor morale și cominatorii față de membrii asociației, B. și C.

Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 10 alin. (1), competența materială a instanțelor de contencios administrativ în funcție de două criterii:

(1) poziționarea autorității publice emitente în ierarhia sistemului administrației publice;

(2) criteriul valoric, atunci când litigiul privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Potrivit alin. (1)

1

al art. 10 din Legea nr. 554/2004, curtea de apel, secția de contencios administrativ, judecă toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea UE, indiferent de valoare.

În raport cu aceste dispoziții legale, coroborate cu cele ale art. 95 pct. 4 și art. 96 pct. 1 C. proc. civ., competența curților de apel în materia contenciosului administrativ, pentru situația când litigiul nu privește impozite, taxe, etc. și nici acte administrative emise de autorități publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea UE, intervine doar în prezența actelor emise de autoritățile publice centrale.

Față de obiectul cererilor formulate prin petitele nr. I.1 și nr. I.2 și, având în vedere că Decizia nr. 132 din 16.04.2016, respectiv Notificarea respingerii contestației nr. 16/17.06.2016, sunt emise de o autoritate publică locală, Curtea de apel a reținut că în privința acestor petite principale, competența materială revine Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cât privește petitele formulate în contradictoriu și cu pârâtul Guvernul României, având un caracter accesoriu (soluția dată acestora depinde de soluția dată capătului principal de cerere, cu nr. 1), operează prorogarea competenței în temeiul art. 123 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru identificarea instanței competente material prezintă relevanță obiectul acțiunii judiciare, bine stabilit de Curtea de apel, respectiv anularea Deciziei nr. 132 din 16.04.2016 prin care reclamantei i s-a respins cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, pentru anul 2015 și a notificării respingerii contestației nr. 16/17.06.2016, emise de Centrul Județean Hunedoara din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Așadar, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. x, este vorba de un litigiu privind anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică locală, respectiv Centrul Județean Hunedoara din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

În ceea ce privește instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere material, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că aceasta este reprezentată de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, prin aplicarea criteriului poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Împrejurarea că pe lângă petitele principale, instanța de contencios administrativ este învestită și cu soluționarea petitelor de cerere îndreptate și împotriva pârâtului Guvernul României -autoritate publică centrală, nu este de natură să atragă competența curții de apel în primă instanță, având în vedere prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (...)".

În litigiile în care sunt chemate mai multe autorități publice locale și centrale, cum este cazul în speță, hotărâtor în stabilirea instanței competente este rangul autorității publice în a cărei competență administrativă intră actul administrativ dedus judecății prin capătul principal de cerere.

Așa fiind, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a I-a din Legea nr. 554/2004, având în vedere rangul local al autorității pârâte emitente a actelor administrative contestate, se va stabili competența soluționării cauzei de față în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Asociația A. Petroșani, prin B. în calitate de președinte al asociației, B. și C., în contradictoriu cu pârâții APIA-Centrul Județean Hunedoara și Guvernul României, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2139/2018
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 03 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul
ÎCCJ 2018-04-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1515/2018
celei care a pronunțat hotărârea atacată. Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a confor
ÎCCJ 2015-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3860/2015
Decizia nr. 3860/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2020-07-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4038/2020
de revizuienta A., în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 1008/CA/2018 pronunțate de Tribunalul Hunedoara, rămase definitivă prin decizia
ÎCCJ 2016-05-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1416/2016
Decizia nr. 1416 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea formulată, reclamanții A., B., C., D., E. au solicitat
Sursă