ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 704/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 704/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

dosarului a constatat următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București,

reclamanta SC A.A.I. SRL a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale solicitând obligarea pârâtului să întocmească documentația necesară pentru

a propune Guvernului României să emită o hotărâre prin care să declare stare de

calamitate naturală, obligarea la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de

întârziere de la data pronunțării sentinței, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a

arătat faptul că la data de 20 noiembrie 2006 Direcția Sanitar-Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor Alba a confirmat existența unui factor de pseudopestă aviară

la ferma nr. 2, care s-a extins rapid și la ferma nr. 1, fapt ce a justificat, după

constatările întreprinse de organele competente, uciderea întregului efectiv de

păsări existent în cele două ferme proprietatea reclamantei, și, ca urmare, în baza

Legii nr. 381/2002 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, societatea

reclamantă este îndreptățită la acordarea despăgubirilor.

Reclamanta a precizat

că a efectuat toate demersurile necesare și a înaintat toate documentele justificative

pârâtei, a formulat plângere prealabilă însă pârâtul nu a dat curs solicitării sale,

motiv pentru care a trebuit să se adreseze instanței de judecată.

Prin sentința nr. 42 din

22 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că reclamanta a înștiințat autoritatea

competentă cu privire la pierderea suferită, ca urmare a stării de calamitate naturală,

a respectat prevederile Legii nr. 318/2002 și ale Ordinului Ministrului

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor nr. 419/2002.

A arătat faptul că sunt

îndeplinite condițiile pentru ca pârâtul să întocmească documentația necesară pentru

a propune Guvernului României să emită o hotărâre prin care să se declare starea

de calamitate naturală față de episodul de mortalitate aviară survenit în toamna

anului 2006.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, prin care s-a criticat sentința instanței de fond pe motive de nelegalitate

și netemeinicie, pe temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

S-a învederat, prin motivele

de recurs, că instanța de fond a reținut un cu totul alt conținut în raport cu obiectul

cererii de chemare, judecând-o ca pe o cerere de aprobare a încasării despăgubirilor

și nu ca pe o cerere de obligare a sesizării Guvernului în vederea emiterii hotărârii,

ignorând principiului disponibilității.

Instanța și-a motivat

soluția pronunțată reținând că cererea reclamantei este temeinică deoarece „au fost

sesizate organele competente”, „s-a încheiat proces-verbal de constatare”, „a respectat

termenul de 48 ore și prevederile art. 19 lit. a) și b) și art. 20 din lege” or,

aceste motive vizează condițiile necesare pentru a putea încasa despăgubirile

și nu condițiile necesare pentru a putea emite o hotărâre de Guvern, cum era firesc,

schimbând astfel conținutului actului dedus judecății, prin invocarea unor motive

străine cauzei, ceea ce face ca soluția acesteia să fie netemeinică.

S-a mai arătat că, de

altfel, chiar și prin prisma acestor rețineri, se constată că acțiunea reclamantei

este netemeinică și nelegală, aspect ignorat de instanța de fond, deoarece

Legea nr. 381/2002 și ordinul nr. 411/2002 prevăd că pentru a încasa despăgubirile

producătorul agricol are obligația de a depune la

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

documentația întocmită,

în termen de 5 zile (art. 14 și art. 10 din ordinul nr. 411/2002), asta deoarece

constatarea pagubelor se face în prezența acestuia (art. 9 ordin nr. 411/2002) or,

din probele administrate în cauză, se face dovada că această comunicare s-a făcut

abia la data de 19 decembrie 2002, în condițiile în care constatarea și întocmirea

proceselor-verbale s-a făcut la data de 28 noiembrie 2006 și 29 noiembrie 2006.

Deci, depunerea documentației s-a făcut cu mult peste termenul limită care era 02

decembrie 2006 și 03 decembrie 2006, cu o întârziere de 18 zile, fapt ce contravine

dispozițiilor legale. În motivare, instanța de fond reține că simpla semnare a procesului-verbal

de către reprezentantul

Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Alba, numit în comisie prin ordin al Prefectului,

constituie, implicit, și îndeplinirea procedurii comunicării, ceea ce, în mod vădit,

nu poate fi primit, atât pentru ca funcționarul

Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Alba are doar calitatea

de membru al comisiei, cu mandat clar și determinat de lege, cât și pentru faptul

ca aceasta nici în extremis nu poate echivala cu o reală definire a obligației de

comunicare la

Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

, astfel cum instituie legea.

Argumentul adus de instanță

atunci când reține că cererea reclamantei se impune a fi admisă deoarece fenomenul

de pseudopestă aviară s-a produs pe areale extinse (singurul motiv, de altfel, care

vizează obiectul cauzei) nu este fondat s-a întemeiat pe faptul că și pe raza județelor

Vrancea, Bihor și Ialomița s-au produs calamități naturale produse de pseudopestă

aviară.

Într-adevăr, Legea

nr. 381/2002 prevede faptul că se declară calamități naturale prin hotărâre de Guvern,

inclusiv pentru calamitățile produse ca urmare a „pseudopestei aviare”, dar numai

în situația în care acestea s-au produs pe areale extinse (art. 1 și 14 din

Legea nr. 381/2002 și art. 4, 1 și 2 alin. (1) lit. k) din ordinul nr. 419/2002)

și numai cu respectarea condiției prevăzute de art. 8 alin. (1) și (2) din ordinul

arătat (sesizarea ministerului de către Institutul Național de Metrologie, Hidrologie

și Gospodărire a Apelor și

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

în prezent Administrația

Națională de Meteorologie) or, dovada îndeplinirii acestor condiții imperative

și cumulative nu s-a făcut pentru a putea considera soluția pronunțată ca fiind

temeinică și justifică obligarea subscrisului la sesizarea Guvernului.

S-a mai precizat că, astfel

cum reiese din adresa Direcția Sanitar-Veterinară Alba din 26 septembrie 2006 mortalitatea

păsărilor datorată pseudopestei aviare nu s-a produs pe areale extinse, adică pe

zone largi de răspândire, cum condiționează legea, ci s-a produs doar în 3 focare,

în gospodăriile populației, respectiv în Sântimbru, Oarda de Jos și Teleac, adică

cate un focar în fiecare localitate, or județul Alba are 77 de localități. De altfel,

chiar instanța arată că au existat cazuri similare în 4 localități din trei județe,

în condițiile în care România are 42 județe și aprox. 4.000 localități. Faptul că

pseudopesta aviară a afectat trei dintre ele nu poate fi, în niciun caz, considerat

ca fiind pe areale extinse, nereprezentând nici 4% din total arie (procent nesemnificativ

din punctul de vedere al recurentei), care nu justifică soluția pronunțată de instanța

de fond, cu atât mai mult cu cât fenomenul s-a produs în gospodăriile populației

(a unui singur individ).

S-a mai apreciat, de către

recurentă, că fenomenul nu s-a produs pe areale extinse și prin prisma faptului

că din cele 16 ferme de creștere a păsărilor existente la nivelul județului Alba,

doar 2 dintre ele au fost afectate, din care una a reclamantei (și nu în integralitate),

ceea ce în mod vădit nu constituie un temei pentru a putea promova o hotărâre de

Guvern, și cu atât mai mult prin raportare la nivelul țării, neputându-se considera

condiția „areale extinse” ca fiind îndeplinită.

În raport de cele mai

sus arătate, a solicitat recurentul a se constata că ministerul nu poate fi obligat

la sesizarea Guvernului, nefiind respectate condițiile și procedura instituite de

Legea nr. 381/2002 prin care poate fi declarată o anumită zonă ca fiind calamitată

natural, instanța în pronunțare ignorând dispozițiile limitative și imperative ale

acesteia, derogând de la lege, astfel că soluția, și prin prisma acestei critici,

este netemenică și nelegală. Prin admiterea acțiunii reclamantei, s-a spus, instanța

de fond a admis că, potrivit Legii nr. 381/2002, Guvernul României poate emite hotărâre

care să vizeze un subiect de drept determinat, ceea ce vădit contravine dispozițiilor

legale arătate.

În cauză, pentru termenul

de judecată din 07 februarie 2008, recurenta a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, învederându-se că nu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

este autoritatea competentă și, ca atare, nu Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale poate fi obligat la întocmirea documentației în vederea sesizării

Guvernului întrucât Directiva nr. 92/66/CEE a Consiliului din 14 iulie 1992 de stabilire

a măsurilor comunitare de combatere a maladiei Newcastle, la art 2 lit e) statuează

că „autoritatea competentă” este autoritatea competentă în sensul dispozițiilor

art. 2 pct. 6 din Directiva nr. 90/425/CEE.

Aceasta directivă, s-a

arătat, prevede la art. 2 alin. (6) că prin „autoritate competenta” se înțelege

autoritatea centrală a unui stat membru, cu competențe în efectuarea de controale

sanitar-veterinare sau zootehnice sau orice autoritate căreia i s-au delegat astfel

de competențe. Autoritatea competentă, centrală, din România este Autoritatea Națională

Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care coordonează tehnic și administrativ

întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor,

organizează și controlează efectuarea activităților sanitar-veterinare și pentru

siguranța alimentelor (art. 5 din O.G. nr. 42/2004, republicată, cu modificări

și completări, aprobată prin Legea nr. 215/2004).

De altfel, s-a subliniat

că faptul că Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor este autoritatea competentă rezultă în mod neechivoc și din împrejurarea

că aceasta este cea care a transpus Directiva nr. 92/66/CEE, prin ordinul nr. 153/2006

pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind controlul bolii de Newcastle

(pseudopesta aviară) - M.Of. nr. 622/19.07.2006. Mai mult, Directiva nr. 92/66/CEE

este adoptată și în temeiul dispozițiilor art. 4 din Decizia nr. 90/424/CEE a Consiliului

din 26 iunie 1990 care reglementează anumite cheltuieli în domeniul veterinar [alin.

(13) teza de început] și care la Titlul I prevede măsurile veterinare specifice,

deci măsuri în sarcina Autorității Naționale Sanitar-Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, în calitatea sa de autoritate competentă în organizarea activității

sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.

A conchis recurenta, sub

aspectul excepției invocate direct în recurs, că atât timp cât există dispoziții

comunitare specifice care reglementeză boala Newcastle, transpuse în legislația

internă, se constată că în cauză acestea își găsesc aplicabilitatea și nu dispozițiile

Legii nr. 381/2002, care sunt în contradicție cu normele comunitare care reglementează

combaterea bolii prin tratamente imunoprofilactice, și care, în forma consolidată,

nu prevăd acordarea de despăgubiri deoarece se efectuează în mod obligatoriu imunoprofilaxia

cu vaccinuri achiziționate din fonduri publice, pus la dispoziția proprietarilor

de animale și care au ca efect prevenirea bolii dacă sunt aplicate la termen și

conform tehnologiei.

De aceea, în baza principiului

primordialității normei comunitare, a solicitat recurenta înlăturarea dispozițiilor

Legii nr. 381/2002 care vizează boala Newcastle, chiar dacă nu sunt abrogate, potrivit

prescripțiilor art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Intimata SC A.A.I. SA

a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de

recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întrucât potrivit

art. 14 din Legea nr. 381/2002 Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

este abilitat să sesizeze Guvernul, care în funcție de calamitățile naturale, precum

și de mărimea zonelor afectate, declară stare de calamitate naturală prin hotărâre.

Mai mult, s-a arătat că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 381/2002 prevede că „nominalizarea

și încadrarea în categoria bolilor care generează calamități naturale la plante

și animale se realizează de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor”,

și că reglementările comunitare, la care se face referire, sunt obligatorii numai

de la 01 ianuarie 2007 când România a fost integrată în Uniunea Europeană, ori episodul

de pseudopestă aviară a avut loc în toamna anului 2006.

Pe de altă parte, intimata

a susținut că Legea nr. 381/2002 nu este contrară reglementărilor comunitare, în

condițiile în care în aceste reglementări nu se prevede autoritatea competentă pentru

a face demersuri în situația despăgubirilor cuvenite din asigurări. Autoritatea

la care se referă art. 2 alin. (6) din Directiva nr. 90/425/CEE este autoritatea

cu competențe de controale sanitar-veterinare sau zootehnice, ceea ce este desigur

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, dar nu

cu competența prevăzută, cum s-a arătat, de Legea nr. 381/2002, care este alta decât

cea de controale sanitar-veterinare.

Susținerea recurentului

că normele comunitare, cu referire la Decizia Consiliului nr. 90/424/CEE art. 3

alin. (1) nu prevăd acordarea de despăgubiri pentru boala Newcastle, este nefondată

și tendențioasă, deoarece în art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 90/424/CEE sunt indicate

bolile pentru care se prevede la alin. (2) al aceluiași articol „compensarea rapidă

și adecvată a crescătorilor de animale”, iar în art. 4 alin. (2) din decizia menționată

se prevede că „în cazul apariției bolii Newcastle pe teritoriul unui stat membru

se aplică art. 3”.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile și în recurs conform normei de trimitere

cuprinsă în art. 316 din același cod, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor

de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte,

cercetarea în fond a pricinii.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive, invocată de recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care poate fi invocată

în orice stare a litigiului, de către partea interesată, de către procuror sau chiar

de către instanță din oficiu, iar admiterea acestei excepții are drept efect respingerea

acțiunii introductive de instanță.

Se constată că, prin decizia

nr. 4586 din 27 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, pronunțată într-o speță similară - în care reclamantă

a fost SC I. SRL Alba Iulia, iar obiectul acțiunii a fost obligarea pârâtului Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la întocmirea documentației necesare

pentru a propune Guvernului României să emită o hotărâre prin care să declare „stare

de calamitate naturală” față de episodul de mortalitate aviară din primăvara anului

2006, inclusiv față de efectivele de păsări de la fermele sale din comuna Sântimbru

- s-a dispus admiterea recursului declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale împotriva sentinței civile nr. 31 din 16 martie 2007 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, și modificarea hotărârii

atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, stabilindu-se prin considerente

că instanța de fond a apreciat în mod greșit că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale are calitate procesuală pasivă.

În cauză se reține că,

într-adevăr, raportat la obiectul acțiunii reclamantei - obligarea ministerului

la întocmirea documentației, în vederea sesizării Guvernului pentru declararea stării

de calamitate - și la prevederile legale incidente Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale nu are calitate procesuală pasivă, Directiva nr. 92/66/CEE din 14 iulie 1992

a Consiliului Comunităților Europene de stabilire a măsurilor comunitare de combatere

a maladiei Newcastle, în art. 2 lit. e) statuând că „autoritatea competentă” este

autoritatea competentă în sensul dispozițiilor art. 2 pct. 6 din Directiva nr. 90/425/CEE

a Consiliului Comunităților Europene din 26 iunie 1990. Această ultimă directivă

prevede că prin autoritate competentă se înțelege autoritatea centrală a unui stat

membru, cu competențe în efectuarea de controale sanitar-veterinare sau zootehnice

sau orice autoritate căreia i s-au delegat astfel de competențe.

Autoritatea competentă

centrală din România este Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor, care coordonează întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare

și pentru siguranța alimentelor, organizează și controlează efectuarea activităților

sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, potrivit art. 5 din O.G.

nr. 42/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond motivează

în mod eronat soluția admiterii acțiunii, în drept, pe dispozițiile Legii nr. 381/2002

privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, în

realitate nefiind aplicabile prevederile acestei legi generale, ci dispozițiile

cu caracter special reglementate prin H.G. nr. 415/2004 privind acordarea despăgubirilor

pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide

a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, dată în executarea art. 26

alin. (6) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare

și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 215/2001.

Or, potrivit prescripțiilor

art. 26 alin. (6) din O.G. nr. 42/2004, în vigoare la data confirmării existenței

unui focar de pseudopestă aviară la ferma nr. 2 a reclamantei (20 noiembrie 2006)

și la data formulării acțiunii în justiție, în cazul măsurilor ce se întreprind

pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, ce implică

tăierea sau uciderea unor animale, se acordă despăgubiri proprietarilor pentru animalele

tăiate, ucise sau altfel afectate, în condițiile care se stabilesc prin hotărâre

a Guvernului. Plata despăgubirilor prevăzute la alin. (6) se asigură, potrivit

alin. (7) al art. 26 din același act normativ, de la bugetul de stat prin bugetul

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, la valoarea de înlocuire

la prețul pieții a animalelor tăiate, ucise sau altfel afectate, după caz, la suma

pierderii suferite de proprietar, la data când a avut loc acțiunea de lichidare

a focarului de boală, în condiții care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Prin art. 3 alin. (3)

și (4) din H.G. nr. 1415/2004 privind acordarea despăgubirilor pentru animalele

tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli

transmisibile ale animalelor, s-a stabilit că despăgubirile mai sus menționate se

acordă în baza documentației întocmite de direcția sanitar-veterinară și pentru

siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, avizată de

direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană, respectiv a municipiului

București și, respectiv că plata despăgubirilor se face din fondurile prevăzute

în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În raport de cele mai

sus arătate, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 304 și art. 312 alin.

(1) și (2) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

admiterea recursului declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

modificarea sentinței nr. 42 din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii excepției lipsei calității

procesuale pasive invocate în recurs de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

și, pe cale de consecință, a respingerii acțiunii reclamantei SC A.A.I. SRL ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 42 din

22 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, în consecință:

Respinge acțiunea reclamantei

SC A.A.I. SRL ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2008.