ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1804/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1804/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 88/A din 3 noiembrie
2009 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis
apelul inculpatului C.G.C. împotriva sentinței penale nr. 113/P din 17 aprilie 2009
a Tribunalului Bihor pe care desființat-o în sensul înlăturării disp. art. 71
și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 86
7
C. pen. a dispus executarea pedepsei de 5 ani închisoare și pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a
și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, la locul de muncă în cadrul SC O.I. SRL
Oradea.
În baza art. 86
8
C. pen.
a obligat pe
inculpat
ca pe durata executării pedepsei să îndeplinească toate îndatoririle la locul
de muncă cu limitările prev. de art. 86/8 lit. a)-f) C. pen.
In baza art. 86/8 alin. (2) C. pen.
a interzis inculpatului dreptul de a fi ales pe durata executării pedepsei.
In baza art.
83/3 C. pen. a dispus ca inculpatul să respecte obligațiile prev. de art. 86/3 alin.
(1) lit. a)-d) C. pen.
A atras
atenția inculpatului conform art. 86/9 alin. (1-(5) C. pen.
A luat act
de retragerea apelului inculpatului V.D.V.
A respins ca
nefondate apelurile inculpaților I.D.V., M.M.M., N.E.A.
A menținut
restul dispozițiilor sentinței apelate.
A obligat pe
apelanții V.D., I.D.M., M.M. și N.E. la câte 200
lei,
cheltuieli judiciare în folosul statului.
Instanța de
prim control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit o situație de fapt
corectă, just argumentată în ceea ce privește vinovăția inculpaților, fiind
fără dubii că în noapte de 16/17 mai 2008, între orele 1
00
-5
00
,
prin constrângere, inculpații C.G.C., V.D.V., I.D.M., M.M. și N.E.A. au
obligat-o pe partea vătămată B.P.D. să întrețină relații sexuale cu ei,
împotriva voinței sale.
Cu privire
însă la inculpatul C.G.C. s-a apreciat că deși cuantumul pedepsei este just
individualizat din punct de vedere al criteriilor enumerate de art. 72 C. pen.,
în ceea ce privește modalitatea de executare trebuie asigurată o egalitate de
tratament juridic și prin urmare se impune executarea ei în regim de libertate,
la locul de muncă.
În termen
legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul C.G.C. au exercitat
calea ordinară de atac a recursului.
Parchetul
critică hotărârea instanței de prim control judiciar prin prisma cazului de
casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,
considerând că modalitatea de executare a pedepsei la locul de muncă nu
corespunde cu contribuția sa la săvârșirea infracțiunii, nefiind în măsură să
atingă scopul și funcțiile acestea așa cum sunt reglementate în art. 52 C. pen.
Inculpatul
nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 385
10
alin. (1) și (2)
C. proc. pen. de motivare a recursului, atât în concluziile scrise din 15
martie 2010 cât și prin cele din 27 aprilie 2010 solicitând menținerea soluției
din apel și respingerea recursului parchetului.
Neputând
contesta hotărârea din apel de care a fost mulțumit – totuși, în pagina a II-a
(f.47 dos. recurs) solicită o așa zisă achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a)
rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., considerând că rolul determinant în
comiterea pedepsei de viol l-ar fi avut partea vătămată care:
- nu s-a
opus la realizarea actelor sexuale;
- nu a
cunoscut că are vârsta de 13 ani;
- stătea la
ore târzii în cluburi de noapte;
- avea o
vestimentație provocatoare, cu cercei în diferite părți ale capului;
- a acceptat
un anturaj de 5-6 tineri;
- durata
mare în timp a raporturilor sexuale, cu pauze pentru povești și țigări;
- și-a ales
parteneri din moment ce l-a refuzat pe martorul C.;
- și-a
început viața sexuală la 11 ani;
- nu a
sesizat imediat organele de poliție;
- nu s-a
suspus unei evaluări psihologice;
- și-a
deschis pagină pe internet cu poze indecente.
Examinând
criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârile atacate cât și
sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu – conform
disp. art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că
recursul parchetului este fondat și nefondat cel al inculpatului C.G.C. pentru
motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prin
probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât și pe timpul
cercetărilor judecătorești a rezultat că în noaptea de 16 mai 2008, la orele 22
00
în incinta clubului Seven din Municipiul Oradea se aflau inculpatul C.G.C. și
partea vătămată
B.P.D.
în vârstă de 13 ani.
Inculpatul
nu se afla singur ci împreună cu coinculpații I.D., M.M. și N.E. și V.D.
Încă din
club, inculpatul C.G.C. i-a făcut avansuri părții vătămate pe care a încercat
să o sărute, însă aceasta l-a refuzat pe motiv că are prieten.
În
condițiile date, inculpatul C.G.C. a luat hotărârea infracțională de a o viola
pe minoră, sens în care a solicitat coinculpaților
I.D. și V.D. să-i aducă autoturismul
acestuia din urmă pentru că dorește să o ducă pe partea vătămată spre
localitatea Alparea „pentru a o încerca întrucât el știa că fata nu este tocmai
cuminte”.
Sub
pretextul că o conduce acasă, în jurul orelor 1
00
-2
00
inculpatul
și partea vătămată a plecat din club, urcând cu toți în autoturismul condus de V.D.
care însă s-au îndreptat spre o altă destinație și la reacția minorei,
inculpatul C.G.C. a amenințat-o să tacă, astfel „o ia dracu” aplicându-i
totodată o palmă peste față.
Dând să
oprească mașina pe un drum lăturalnic spre com Alparea, inculpatul și-a
desfăcut pantaloni și la refuzul părții vătămate de a avea relații sexuale
orale cu el, i-a mai aplicat o palmă amenințând-o și înfrângând astfel
rezistența, aceasta întreținând relații sexuale orale cu el, după care a
întreținut și un raport sexual normal, inculpatul amenințând-o să nu mai
plângă, că știe el că-i place.
Tot în urma
amenințărilor cu bătaia proferate de același inculpat, partea vătămată a
întreținut raporturi sexuale normale și cu
N.E., M.M., I.D.
La orele 5
00
,
pe drumul de întoarcere spre Oradea, același inculpat a mai obligat-o, în
mașină, la încă un raport sexual oral pe partea vătămată.
Apărările
inculpatului C.G.C. care de altfel s-au constituit în motive de apel și de
recurs nu sunt susținute de probele cauzei, urmând a fi înlăturate așa cum au
procedat și instanța de fond și apel în mod justificat.
Astfel,
partea vătămată în prezența inculpaților
I.D. și C.G.C. a răspuns la întrebarea martorului C.A. că
are 13 ani la care chiar inculpatul C.C. a afirmat că „uitându-se la ea, i-ar
fi dat mai mult de 13 ani”, toate acestea petrecându-se în Clubul „Light” din Oradea,
unde stăteau la o masă.
Ambii
inculpați
I.D. și V.D. au
acceptat propunerea inculpatului C.C. de a o viola pe minoră pe un drum
lăuntric dinspre localitatea Alparea, sens în care inculpatul V.D. s-a deplasat
la domiciliu cu un taxi, de unde a luat autovehiculul VW Transporter,
întorcându-se la club și apoi împreună cu ceilalți au mințit-o pe partea
vătămată că merg la discotecă în Alparea.
Pe drum,
refuzul părții vătămate de a întreține raporturi sexuale orale și normale atât
cu inculpatul C.C. cât și cu ceilalți inculpați a fost înfrânt de acesta prin
lovirea repetată cu palma peste față, amenințând-o și obligând-o „să facă ce
zice el și să nu mai comenteze, că în caz contrar va fi vai de ea”.
Inculpații
râdeau și îl grăbeau pe inculpatul C.C. să termine mai repede întrucât sunt și
ei doritori de sex cu partea vătămată care plângea întruna și refuza să aibă
raporturi sexuale și cu ceilalți inculpați.
Din nou
rezistența faptei a fost săvârșită prin lovire și amenințări de către
inculpatul C.G.C.
Atmosfera
creată a fost de a așa natură încât inculpatul
V.D. nu a mai reușit să întrețină raporturi sexuale
cu minora singur afirmând că „nu poate să se culce cu o minoră de 13 ani,
fiindu-i milă de aceasta”.
În sensul
celor descrise sunt depozițiile date în faza de urmărire penală (f.49,60,75,88,100
d.u.p.) în prezența avocaților, neputându-se susține vreo denaturare a
realității celor întâmplate.
Restul
criticilor privind vestimentația, alegerea partenerilor începerea vieții
sexuale la 11 ani, poze indecente pe Internet s.a. sunt simple speculații ale
apărării nesusținute de probele cauzei mai ales că pozele de pe Internet sunt
din decembrie 2007, februarie 2008.
De altfel, eroarea
gravă de fapt se referă la reținerea unei situații de fapt contrare celei
rezultate din probe, ceea ce nu este cazul în speță.
Sentința
instanței apel în raport cu împrejurările comiterii faptei, trauma psihică
suferită de victima violului constatată prin raportul de expertiză
medico-legală nr. 4079/IIi din 4 decembrie 2008, în sensul că „s-au pus în
evidență <<tulburări emoționale reactive cu elemente depresive, pavor
nocturn>> care sunt consecința evenimentelor traumatice suferite în
primăvara anului 2008 (16 mai 2008), necesită terapie medicamentoasă și consiliere
psihologică”, atitudinea agresivă a inculpatului C.G.C., limitele legale de
pedeapsă apare ca netemeinică, în sensul că reeducarea inculpatului nu se poate
face decât prin executarea sancțiunii penale în condiții de detenție, așa cum a
apreciat și judecătorul fondului.
Nu poate fi
împărtășită teza „egalității de tratament” între inculpați cauzei câtă vreme
inițiatorul întregii activități infracționale a fost inculpatul C.G.C., care cu
atitudinea sa agresivă, amenințătoare, este cel care a înfrânt rezistența
fizică și psihică a victimei, dirijând întregul grup de inculpați în sensul
celor stabilite de el devoalează un pericol social deosebit și anihilează
posibilitatea egalității de tratamentul juridic.
Dacă inculpatul
nu ar fi luat întreaga inițiativă infracțională, faptele nu s-ar fi petrecut,
contribuția sa fiind numai majoră ci determinantă în săvârșirea violului de către
ceilalți inculpați.
De altfel
chiar CEDO în cauza neonstaquim versus Belgia, prin Hotărârea din 18 ianuarie 1991
a statuat că, nu orice diferență de tratament este discriminatorie” potrivit
art. 14 din Convenție, cât situațiile juridice nu sunt similare.
Prin urmare,
în raport de cele expuse, în temeiul disp. art. 385
9
pct. 1 lit. b) și
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat și
cel al parchetului admis , casată decizia din apel și menținută sentința penală
nr. 113/P/2008 a Tribunalului Bihor.
Văzând și dispozițiile
art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 88/A din 3
noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,
privind pe inculpatul C.G.C.
Casează decizia penală atacată și
menține sentința penală nr. 113/P din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Bihor, secția penală.
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul C.G.C. împotriva aceleiași decizii penale.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către, stat, din care suma de 50 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și
Libertăților Cetățenești.
Onorariul apărătorilor desemnați din
oficiu, pentru intimații inculpați V.D.V., I.A.D.M., M.L.M.M. și N.E.A. în sumă
de câte 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților
Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 6
mai 2010.