ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

108/P din 3 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 20 C.

pen., rap. la art. 174, 176 lit. c) C. pen., cu aplic. art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., art. 73 lit. b), art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a)

și alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul V.A., la o pedeapsă de 4 ani 6 luni închisoare cu executare în regim

de detenție, cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru

săvârșirea asupra părții vătămate L.B.S. a infracțiunii de tentativă de omor

deosebit de grav de către o persoană care a mai săvârșit un omor.

S-a constatat că

inculpatul a fost liberat condiționat la data de 03 noiembrie 2010 din

executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

918 a Judecătoriei Oradea, cu un rest neexecutat de 204 zile.

În baza art. 61 C.

pen., cu referire la art. 39 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 34 C. pen., s-a

dispus revocarea beneficiului liberării condiționate și contopirea restului de

pedeapsă neexecutat de 204 zile închisoare din executarea pedepsei aplicate

inculpatului prin sentința penală nr. 918 a Judecătoriei Oradea, cu pedeapsa de

4 ani și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, la care s-a aplicat un

spor de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de

5 ani închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71, 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin.

(2) rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) și art. 66 C. pen., i s-a

interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în

funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut arestul preventiv, măsură dispusă prin încheierea nr. 5/2011

din 07 februarie 2011 a Tribunalului Bihor.

S-a respins cererea

inculpatului privind revocarea măsurii preventive.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus perioada reținerii și arestului preventiv de la 06 februarie 2011

până la zi.

S-a constatat că

partea vătămată L.B.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14 C.

proc. pen. rap. la art. 998 și urm. din C. civ., a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 2443,16, reprezentând despăgubiri civile în favoarea părții

civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială a corpurilor delicte, hârleț și

topor, ridicate de la inculpat și depunerea lor la Camera de corpuri delicte a

Tribunalului Bihor, potrivit procesului-verbal înregistrat la 30 martie 2011,

aflat la dosar.

În baza art. 191 alin.

(2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare

în favoarea statului.

În baza art. 189 C.

proc. pen. rap. la art. 68

n

din Legea nr. 51/1995 rep. cu referire

la art. 5 din Protocolul nr. 113928/2008, s-a dispus plata din fondurile

Ministerului Justiției către Baroul Bihor a onorariului apărătorului din

oficiu, conform delegației de la dosar.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor întocmit în dosarul nr. 137/P/2011 și înregistrat la instanța

de fond la data de 30 martie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului V.A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor deosebit

de grav, infracțiune comisă de către o persoană care a mai săvârșit un omor,

asupra părții vătămate L.B.S., prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, 176

lit. c) C. pen.

Din Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a reținut în sarcina inculpatului

că, în dimineața zilei de 06 februarie 2011, în jurul orelor 07:00 – 08:00,

între inculpat și victimă, ambii aflați sub influența alcoolului, s-a iscat o

ceartă violentă, cei doi lovindu-se reciproc, partea vătămată lovind pe

inculpat cu un topor în cap în zona occipitală, inculpatul aplicând părții

vătămate lovituri în zona capului și corpului ce au provocat fracturi craniene,

nazale și costale.

Probatoriul

administrat în cursul urmăririi penale a fost însușit de inculpat conform

prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.: proces-verbal de cercetare la

fața locului, proces-verbal de reconstituire, rapoarte de expertiză

medico-legală și medico-legală psihiatrică, declarațiile martorilor,

declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, celelalte înscrisuri aflate

la dosar.

La termenul de

judecată din 26 aprilie 2011, inculpatul a solicitat aplicarea în ce-l privește

a procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen., arătându-și intenția

de a recunoaște săvârșirea faptei cuprinse în actul de sesizare.

După citirea actului

de sesizare, la același termen de judecată, s-a procedat conform art. 320

1

alin. (3) rap. la art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen. în ce-l privește

pe inculpat, respectiv a fost audiat cu privire la infracțiunea reținută în

sarcina acestuia, respectiv la recunoașterea ori nerecunoașterea acesteia.

Inculpatul a

confirmat despre cunoașterea conținutului actului de sesizare și al întregului

material de urmărire penală, recunoscând fapta reținută în actul de sesizare. A

declarat că nu mai solicită administrarea altor probe, pentru că își însușește

probele administrate la urmărire penală care sunt suficiente pentru lămurirea

tuturor chestiunilor legate de cauză.

S-a reținut că

explicațiile și interpretările suplimentare date de inculpat în împrejurarea

solicitării aplicării procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen. nu

au fost de natură a contrazice conduita acestuia privind recunoașterea

vinovăției și însușirea probelor administrate în dosarul de urmărire penală,

nefiind de natură a impune continuarea judecății cauzei conform procedurii de

drept comun.

Inculpatul și-a

declarat în mod liber, în ședință publică, intenția de a recunoaște fapta, după

care a declarat în mod liber cele consemnate în ședință publică în declarația formulată

conform art. 320

1

alin. (3) rap. la art. 2 C. proc. pen.

Poziția acestuia a

fost de recunoaștere a faptei, respectiv de a nu solicita administrarea de

probe noi, așadar de a solicita ca judecata să aibă loc în baza probelor

administrate în dosarul de urmărire penală.

S-a apreciat că

precizările suplimentare au venit în sprijinul unei corecte individualizări a

pedepsei, respectiv în sprijinul unei juste aprecieri a circumstanțelor reale

și personale ale inculpatului.

În atare împrejurări,

ținând seama de limitele oficialității procesului penal, dar și de prevederile art.

6 C. proc. pen., instanța de fond a fost datoare să dea eficiență mesajului

esențial exprimat și susținut de inculpat, în lipsa altor împrejurări neavând

posibilitatea să interpreteze diferit ori subiectiv poziția acestuia decât cu

riscul depășirii normei legale, drept pentru care s-a reținut că prevederile

legale care reglementează judecata în cazul recunoașterii vinovăției sunt

aplicabile în cazul inculpatului.

Prima instanță a

apreciat că aplicarea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

este permisă de norma legală și în cazul săvârșirii infracțiunii de tentativă

de omor deosebit de grav întrucât limitele de pedeapsă prevăzute de art. 21 alin.

(2) teza a II-a C. pen. se referă expres la pedeapsa închisorii, prin urmare în

nicio împrejurare tentativa la o infracțiune nu ar putea fi pedepsită cu

detențiunea pe viață, astfel încât să fie ținută de prev. art. 320

1

alin.

(7) teza a II-a C. proc. pen.

S-a apreciat că

argumentele juridice în sprijinul acestei teorii ar putea fi mult mai bogate

față de cele prin care ar putea fi motivată respingerea cererii.

Cu alte cuvinte, s-a

avut în vedere că simpla reținere a circumstanțelor atenuante ar putea coborî

cuantumul pedepsei la același nivel cu cel obținut prin reținerea prevederilor art.

320

1

C. proc. pen. și a circumstanțelor atenuante.

Prin urmare, s-a

apreciat că legiuitorul a urmărit excluderea din sfera aplicabilității acestei

proceduri exclusiv a situației exprese referitoare la infracțiunea consumată

pedepsită cu detențiunea pe viață.

Analizând probele

administrate in cauză și ținând seama de opțiunea inculpatului privind

aplicarea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen., respectiv a

judecării în cazul recunoașterii vinovăției, instanța de fond a constatat că

fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă de omor deosebit de grav asupra părții vătămate L.B.S., comisă de

către o persoană care a mai săvârșit un omor.

Față de probele

administrate in cauză, ținând seama de conduita și poziția în apărare a

inculpatului, văzând și criteriile generale de individualizare a pedepsei prev.

în art. 72 C. pen., cât și prev. art. 320

1

C. proc. pen., instanța

de fond a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani 6 luni

închisoare, apreciind însă că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea

unei pedepse cu executare în regim de detenție, cu reținerea circumstanțelor

atenuante, starea de provocare prin lovire în zona occipitală relevată de

concluziile medico-legale și confirmată de inculpat și atitudinea inculpatului

după săvârșirea infracțiunii, cu aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi

pe o perioadă de 4 ani.

Aplicarea pedepsei în

prezenta cauză s-a făcut prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de art. 21 alin. (2) teza a II-a C. pen. și prin coborârea, ca efect

al reținerii circumstanțelor atenuante, sub noul minim special rezultat, cu

respectarea art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că

aplicarea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen. nu exclude

reținerea circumstanțelor atenuante, nefiind înlăturat în nici un mod acest

drept al inculpatului.

La individualizarea

pedepsei, instanța de fond a avut în vedere persoana inculpatului, în vârstă de

44 de ani, recidiva, împrejurările comiterii faptei, gradul sporit de pericol

social al acesteia, violența manifestată asupra părții vătămate în condițiile

mai sus probate, precum și atitudinea inculpatului, ulterioară săvârșirii

faptei, sinceră, de recunoaștere și regret a acesteia.

Față de împrejurarea

potrivit căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 03 noiembrie 2010

din executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 918 a Judecătoriei Oradea, cu un rest neexecutat de 204 zile, s-a

făcut aplicarea art. 61 C. pen., cu referire la art. 39 alin. (1) și (2) C.

pen. și art. 34 C. pen., în sensul că s-a revocat beneficiul liberării

condiționate și s-a contopit restul de pedeapsă neexecutat cu pedeapsa de 4 ani

și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, apreciindu-se necesară și justificată

aplicarea un spor de 6 luni închisoare.

Împotriva aceste

sentințe, în termenul prevăzut de lege, au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor și inculpatul V.A.

Prin motivele de apel

de la dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat admiterea apelului,

desființarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre judecare de către

instanța de apel, în scopul pronunțării unei soluții legale și temeinice.

S-a arătat faptul că

apelul vizează nelegalitatea sentinței sub aspectul aplicării procedurii

simplificate a judecății în cazul recunoașterii vinovăției, iar cu privire la

netemeinicia sentinței, sub aspectul reținerii în mod greșit a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen. și a

aplicării unui spor de pedeapsă foarte redus ca urmare a reținerii recidivei

postcondamnatorii și postexecutorii.

Cu privire la

nelegalitatea sentinței, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a arătat că

procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., se aplică

numai cauzelor având ca obiect infracțiuni cu privire la care legea prevede

numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii, sau

numai pedeapsa închisorii, iar potrivit dispozițiilor art. 141

1

C.

pen., prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de textul

de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în

considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Referitor la

netemeinicia sentinței s-a arătat faptul că nu se pot reține prevederile art. 73

lit. b) C. pen. deoarece inculpatul nu a fost provocat în niciun moment de

către victimă, de altfel, inculpatul lovind victima pe la spate cu un obiect

contondent. De asemenea, s-a susținut că nu pot fi reținute nici prevederile art.

74 lit. c) C. pen. deoarece inculpatul nu a fost sincer în declarații, acestea

fiind uneori contradictorii, iar cu privire la prezentarea în fața autorității

și înlesnirea, descoperirea sau arestarea participanților, nu sunt susceptibile

de a fi puse în discuție deoarece autoritățile au intervenit la scurt timp după

comiterea faptei, iar infracțiunea reținută în cauză are un singur subiect

activ.

Cu privire la apelul

declarat de către inculpatul apelant V.A., acesta a solicitat prin intermediul

apărătorului desemnat din oficiu admiterea acestuia în sensul diminuării

pedepsei aplicate de către prima instanță.

În susținerea

apelului s-a arătat faptul că inculpatul a fost provocat și bătut înaintea

incidentului, fapt confirmat de către martorii audiați în cauză, că partea

vătămată este cea care a început scandalul.

Prin decizia penală nr.

82/A/2011 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor împotriva sentinței penale nr. 108/P din 3 mai 2011 pronunțată de

Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o, în parte, în sensul că:

dispozițiile de aplicare a art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

aplicată inculpatului apelant V.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

20 C. pen., raportat la art. 174, 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b), art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 37 lit.

a) și b) C. pen., de la 4 ani și 6 luni închisoare la 6 ani închisoare, cu

executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

dispozițiile de aplicare a art. 61 C. pen. privind revocarea beneficiului

liberării condiționate a restului de pedeapsă neexecutat de 204 zile închisoare

din executarea pedepsei aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 918 a

Judecătoriei Oradea.

de pedeapsă neexecutat de 204 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta

cauză, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care a adăugat un spor

de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani

și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71, art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A menținut măsura

arestării preventive a inculpatului apelant V.A. și a dedus din pedeapsă

arestul preventiv până la zi, respectiv 24 noiembrie 2011.

A menținut

dispozițiile sentinței apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de către

inculpatul apelant V.A. împotriva sentinței penale nr. 108/P din 3 mai 2011

pronunțată de Tribunalul Bihor.

A obligat pe

inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei,

cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat

din oficiu, urmând a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, conform

prevederilor art. 371 și art. 378 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și

materialului de la dosarul cauzei, curtea de apel a constatat că în mod nelegal

a dispus prima instanță aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. în prezenta cauză, prin actul de sesizare al instanței

inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 20 raportat la art. 174-176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a)

și b) C. pen.

S-a reținut că

instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 320

1

C.

proc. pen., acestea fiind clare și nelăsând loc de interpretări, avându-se în

vedere că nu se poate afirma că dacă suntem în prezența unei tentative la o

infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață și doar pentru că în

acest caz (conform art. 21 alin. (2) teza ultimă C. pen.) se poate aplica doar

închisoarea de la 10 la 25 ani (deci nu și detențiunea pe viată), ar fi

aplicabile dispozițiile privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

Cu privire la art. 73

lit. b) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen., s-a constatat că instanța de fond

le-a reținut în mod întemeiat.

În legătură cu apelul

declarat de inculpatul V.A., acesta a fost apreciat ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.A. solicitând,

prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac

promovate și menținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., apreciind că acest lucru este posibil, fiind vorba despre tentativă,

criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru

considerentele care urmează.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că în dimineața zilei de 06 februarie 2011 partea vătămată a consumat

împreună cu inculpatul, la locuința acestuia din urmă, o cantitate de spirt.

Aflați sub influența alcoolului, în jurul orelor 07:00 – 08:00, între inculpat

și victimă s-a iscat o ceartă violentă, cei doi lovindu-se reciproc. Partea

vătămată l-a lovit pe inculpat cu un topor în cap în zona occipitală, după care

inculpatul, în timp ce partea vătămată se retrăgea, i-a aplicat pe la spate

lovituri cu toporul în zona capului și corpului, provocându-i fracturi

craniene, nazale, ale omoplatului și costale. La un moment dat, în timp ce

partea vătămată era căzută la pământ, inculpatul a ridicat un hârleț deasupra

capului părții vătămate cu intenția aplicării unei lovituri, moment în care

martorul ocular I.G. a strigat la el, reușind să-l determine să nu execute

lovitura.

De altfel, inculpatul

a recunoscut comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să

beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În ceea ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor anterior menționate în prezenta cauză, Înalta

Curte reține însă că în mod corect instanța de apel a constatat nelegalitatea

aplicării în speță, de către prima instanță, a procedurii simplificate

prevăzute de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

deosebit de grav asupra părții vătămate L.B.S., comisă de către o persoană care

a mai săvârșit un omor, fiind prevăzută de dispozițiile art. 20 C. pen. rap. la

art. 174, 176 lit. c) C. pen.

Conform prevederilor

legale, comiterea infracțiunii prevăzute de art. 176 C. pen. se pedepsește cu

detențiunea pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Prin pedeapsa

prevăzută de lege, conform art. 141

1

C. pen., se înțelege pedeapsa

prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă

consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a

pedepsei.

Potrivit art. 320

1

alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., dispozițiile privind judecata în cazul

recunoașterii vinovăției nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează

o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

Astfel fiind, având

în vedere dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte, în acord cu

instanța de prim control judiciar, constată că în cauză nu se poate aplica

procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, chiar

dacă inculpatul a săvârșit doar infracțiunea de tentativă la omor deosebit de

grav.

În acest context, sub

aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către

recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță sa

făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor

specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea

atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului

a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii

infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Este neîndoielnic că

fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind

limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum

și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

În prezenta cauză, Înalta

Curte constată că nu se impune reducerea pedepsei, având în vedere gradul de

pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele

de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată

activitatea infracțională, urmările produse, precum și datele ce caracterizează

persoana inculpatului.

Ca atare, pedeapsa

aplicată apare ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale

inculpatului fiind deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării

sancțiunii.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului se încadrează în limitele

prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al

pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale

inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte,

modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind,

de asemenea, corect stabilită.

În lumina acestor

considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind

întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu să

determine casarea hotărârii atacate, recursul declarat în cauză va fi respins

ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive

de la 6 februarie 2011 la 13 februarie 2012.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei penale nr. 82/A/2011

din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 6

februarie 2011 la 13 februarie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.