ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1366/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1366/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 216 din 12 octombrie 2011, Tribunalul Bihor,

în baza art. 174-176 lit. d) C. pen. cu

aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. rap. la art. 109 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul

L.S., arestat preventiv în baza încheierii nr. 31 din 25 iulie 2011 a Tribunalului

Bihor în Penitenciarul Oradea, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. rap

la art. 109 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite

cele două pedepse și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de

10 ani închisoare, în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 71 C. pen. cu aplicarea

deciziei nr. 50/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, i s-au interzis inculpatului,

de la împlinirea vârstei de 18 ani, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și au fost respinse

cererile subsidiare de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. a) C.

proc. pen. cu aplicarea art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive din 24 iulie 2011, la zi.

În baza art. 14-16 și art. 346 C.

proc. pen., cu aplicarea art. 998, art. 1000 alin. (1) și art. 1003 C. civ., a fost

obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente L.T., la plata

a 1.027,85 RON cu titlu de daune materiale către fiecare dintre părțile civile (succesori

ai defunctului T.F.) T.A. (soție), F.F. (fiică), F.A. (fiică) și T.F.A. (fiu) și

au fost respinse în rest celelalte pretenții, ca nefondate.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. f) C.

proc. pen. rap. la art. 94 C. proc. pen. cu aplic. art. 132-133 din Regulamentul

de ordine interioară a instanțelor judecătorești, s-a dispus păstrarea și conservarea

mijloacelor materiale de probă depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului

Bihor.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus

plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 200 RON

cu titlu de onorariu apărător din oficiu.

În baza art. 191 alin. (1) și (3) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente

L.T., la plata sumei de 1.900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente L.T.,

la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către părțile civile,

reprezentând onorariu apărător ales.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanță la data de 16 septembrie 2011

sub nr. 10900/111/2011 a fost trimis în judecată inculpatul L.S. pentru comiterea

infracțiunilor de omor deosebit de grav, faptă prev. de art. 174-176 lit. d) C.

pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. și tâlhărie, faptă prev. și ped. de

art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 99 alin. (3) C. pen.

În sarcina inculpatului L.S. s-a reținut

că în data de 22 iulie 2011, în timp ce se afla în locuința victimei T.F., l-a ucis

pe acesta, lovindu-l în mod repetat cu un scaun și pumnii în cap și provocându-i

astfel un traumatism cranio-cerebral cu fracturi cominutive, care a determinat o

hemoragie meningo-cerebrală și un aspirat sanguin bronhopulmonar și, în final, o

insuficiență cardio-respiratorie mixtă, în scopul însușirii prin violență a sumei

de 1.000 RON din locuință.

În cauză s-au administrat următoarele probe:

proces-verbal din data de 23 iulie 2011 de consemnare a denunțului penal oral formulat

de L.S.; proces-verbal din data de 23 iulie 2011 de sesizare din oficiu;

proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto din data de 24 iulie 2011;

rezoluția de începere a urmăririi penale din 24 iulie 2011; ordonanța de punere

în mișcare a acțiunii penale din data de 24 iulie 2011; planșa foto de la examinarea

criminalistică a căruței lui L.T. din 26 iulie 2011; proces-verbal de aducere la

cunoștință a învinuirii, drepturilor și obligațiilor procesuale din data de 24

iulie 2011; declarațiile învinuitului/inculpatului L.S.; concluziile medico-legale

provizorii din data de 24 iulie 2011; ordonanță de delegare a organelor de cercetare

penală din data de 23 iulie 2011; ordonanță de reținere din data de 24 iulie 2011;

declarațiile martorului L.T.; declarațiile martorei S.V.; declarația martorei V.M.;

declarația părții civile T.A.; declarația martorei I.L.M.; declarația martorului

G.F.; declarația martorului M.I.; dovada din 24 iulie 2011 de ridicare a bonurilor

fiscale din data de 22 iulie 2011 de la magazinul A. din Groși; proces-verbal din

data de 24 iulie 2011 de depistare în trafic a căruței lui L.T.; copie de pe cazierul

judiciar al inculpatului; încheiere de arestare preventivă nr. 31 din 25 iulie 2011;

mandat de arestare preventivă nr. 51 din 25 iulie 2011; încheiere de prelungire

a arestării preventive nr. 37 din 09 august 2011; referat de evaluare nr. 119/R/2011

din 11 august 2011 al Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

proces-verbal de confruntare din data de 25 august 2011; plic în care s-a depus

bonul fiscal din 22 iulie 2011 ridicat de la S.V.; proces-verbal de reconstituire

din data de 25 august 2011 și planșa foto; raport de expertiză medico-legală psihiatrică

din 28 iulie 2011; raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din 25

august 2011; dovadă de restituire a unor înscrisuri părții civile T.A. din 29

iulie 2011; raport de constatare medico-legală nr. 1996/III/248 din 24 iulie 2011;

proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din data de 09

septembrie 2011.

S-a reținut că, în conformitate cu prevederile

art. 117 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale s-a efectuat raportul de expertiză

psihiatrică din 28 iulie 2011 din cuprinsul căruia rezultă că L.S. nu suferă de

boală psihică și discernământul său este păstrat în raport de împrejurările concrete

ale săvârșirii infracțiunii.

În conformitate cu prevederile art. 482

C. proc. pen., în cursul urmăririi penale s-a efectuat și referat de evaluare de

către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

În fața instanței, inculpatul a solicitat

aplicarea procedurii prev. de art. 320

1

C. proc. pen., cerere respinsă

de instanță prin prisma prevederilor art. 320

1

alin. (7) teza finală

C. proc. pen.

În cursul cercetării judecătorești s-a

procedat la audierea inculpatului și a martorilor L.T., I.L.M., M.I. și S.V.

Inculpatul a fost cercetat în stare de

arest preventiv, iar din copia cazierului său judiciar rezultă că nu este cunoscut

cu antecedente penale.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a reținut în fapt că, la data de 22 iulie 2011, aflându-se în locuința

victimei T.F. din sat Groși, jud. Bihor, inculpatul L.S. a suprimat viața victimei,

în scopul însușirii din locuința acesteia a sumei de 1.000 RON.

Această situație de fapt a rezultat din

coroborarea probelor legal administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și

în cursul cercetării judecătorești.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului

minor L.S., constând în aceea că la data de 22 iulie 2011, în timp ce se afla în

locuința victimei T.F., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu intenția de a

o omorî și de a o tâlhări, cunoscând că aceasta avea în locuință sume de bani, lovituri

care au determinat decesul victimei, lovituri urmate de sustragerea sumei de 1.000

RON din locuință, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit

de grav prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C.

pen. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

S-a reținut că sunt îndeplinite elementele

constitutive ale celor două infracțiuni întrucât acțiunea de ucidere a avut rolul

de a crea condițiile favorabile săvârșirii tâlhăriei, în condițiile în care inculpatul

a prevăzut rezultatul loviturilor aplicate victimei (suprimarea vieții acesteia)

și a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat în scopul săvârșirii tâlhăriei.

Circumstanțele anterioare, concomitente

și ulterioare faptei, precum și atitudinea inculpatului (anterioară, concomitentă

și ulterioară săvârșirii faptelor), intensitatea loviturilor aplicate victimei,

starea victimei urmare a acestora, percepută de inculpat, intenția imediată a inculpatului

de a profita de violențele aplicate victimei pentru a-i sustrage sume de bani și

deplasarea sa exact spre locul în care acestea se aflau, urmată imediat de părăsirea

locului faptei și lăsarea victimei în locul în care aceasta a căzut urmare a loviturilor

primite, au fost apreciate ca fiind elemente din care rezultă atât intenția inculpatului

de a curma viața victimei T.F., cât și intenția sa de a sustrage de la victimă sume

de bani, urmare a acestei fapte.

La stabilirea și individualizarea pedepsei,

instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei,

prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în acest sens numărul, zonele și intensitatea

mare a loviturilor cauzate de inculpat victimei; disproporția vădită de forțe, victima

fiind în vârstă de 82 de ani; faptul că inculpatul era sub influența băuturilor

alcoolice; atitudinea de total dezinteres față de consecințele faptei sale; scopul

urmărit de inculpat prin săvârșirea faptei, analizat prin prisma faptului că acesta

nu are un loc de muncă, nicio sursă licită de obținere a veniturilor și a abandonat

formarea școlară. Instanța de fond a mai avut în vedere și vârsta inculpatului la

momentul comiterii faptei - 17 ani și 7 luni -, atitudinea sinceră a acestuia pe

tot parcursul procedurilor judiciare, dar și elementele pozitive expuse în referatul

de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor.

Față de toate aceste criterii și circumstanțe

concrete, față de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen., dar și față de limitele

de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, instanța

a apreciat că se impune condamnarea inculpatului, pentru fiecare infracțiune, la

câte o pedeapsă cu închisoarea, făcând aplicarea art. 109 alin. (1) C. pen. pentru

stabilirea limitelor de pedeapsă, inclusiv pentru infracțiunea prev. de art. 174-176

lit. d) C. pen., având în vedere că instanța s-a oprit asupra aplicării pedepsei

cu închisoarea alternativă detențiunii pe viață (astfel încât limitele de pedeapsă

au fost raportate la pedeapsa închisorii de 15-25 de ani, cu limitele reduse la

jumătate, fără ca în urma reducerii minimul pedepsei să fie mai mare de 5 ani, conform

art. 109 alin. (1) teza finală C. pen. și nu conform art. 109 alin. (2) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, în baza

art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., rap. la

art. 109 C. pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul L.S. la o pedeapsă

de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., rap.

la art. 109 C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33-34 C. pen., s-au contopit

cele două pedepse și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de

10 ani închisoare, în regim privativ de libertate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei,

instanța a reținut că succesorii în drepturi ai victimei - respectiv T.A. (soție),

F.F. (fiică), F.A. (fiică) și T.F.A. (fiu) s-au constituit părți civile în cauză,

cu suma de 4.111,42 RON reprezentând daune materiale și suma de 20.000 euro reprezentând

daune morale.

În privința daunelor materiale solicitate,

instanța de fond a reținut că acestea au fost în totalitate dovedite cu facturile

fiscale, chitanța de plată și bonurile fiscale depuse la dosar, acestea reprezentând

cheltuieli pentru înmormântare și pentru parastas.

Prin urmare, constatând că acest prejudiciu

material a fost dovedit, că fapta inculpatului care a determinat decesul victimei,

faptă săvârșită cu intenție, este cea care a determinat aceste cheltuieli, existând

legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciu, constatând de asemenea

că la momentul săvârșirii faptei (până la momentul arestării sale preventive), inculpatul

se afla în întreținerea, grija și educarea tatălui său - partea responsabilă civilmente

L.T. - cu care locuia în sat Chistag, jud. Bihor, instanța a apreciat că sunt îndeplinite

atât condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru fapta proprie,

conform art. 998 C. civ., cât și condițiile angajării răspunderii civile delictuale

a părintelui pentru fapta copilului său minor prev. de art. 1000 alin. (1) C.

civ., dar și cele ale solidarității legale a celor doi față de succesorii în drepturi

ai victimei, prev. de art. 1003 C. civ.

În consecință, în baza art. 14-16 și

art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, art. 1000 alin. (1) și art. 1003

C. civ. l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente L.T.,

la plata a 1.027,85 RON cu titlu de daune materiale către fiecare din părțile civile

succesori ai defunctului T.F.

În privința daunelor morale solicitate,

instanța le-a apreciat ca nefondate.

În acest sens, instanța a reținut că în

cadrul dezbaterilor, părțile civile, prin apărător ales, au învederat instanței

că aceste daune morale reprezintă echivalentul suferinței cauzate prin moartea victimei.

Or, la aprecierea acestora, instanța a

avut în vedere în primul rând relațiile de rudenie dintre părți, natura relațiilor

dintre victimă și succesorii săi în drepturi, dar și legăturile acestora înainte

de decesul victimei.

Din acest punct de vedere, instanța a reținut,

din cuprinsul declarației părții civile T.A., că din luna aprilie 2011 nu a mai

locuit împreună cu soțul ei, deoarece acesta o bătea, fiind nevoită să se mute la

copiii săi. Din cuprinsul aceleiași declarații, a mai rezultat că victima nu agrea

pe niciunul dintre copii, că în anul 2011, de sărbătoarea Floriilor, soțul ei a

bătut-o și a scos-o în stradă, fiind internată la spital de către unul dintre copii

și că a alungat-o pe ea și pe fiica ei. Partea civilă F.F. a confirmat același comportament

al victimei, aceasta arătând că tatăl ei consuma alcool în exces, că era violent

și că o bătea pe T.A. în mod repetat.

Față de cuprinsul acestor declarații, din

care rezultă neechivoc starea conflictuală și lipsa unei legături de afecțiune dintre

victimă și succesorii săi în drepturi, constituiți părți civile în prezenta cauză

și față de lipsa oricărei probe în sprijinul daunelor morale solicitate, suma de

20.000 euro a fost apreciată ca nejustificată, reținându-se că sumele acordate cu

titlu de daune morale nu se pot transforma în mijloace de îmbogățire fără justă

cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece

în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind intenția.

În acest sens s-a susținut că inculpatul

apelant nu a lovit-o pe victimă cu intenția de a-i sustrage banii ci că, ulterior

lovirii victimei, inculpatul a luat această hotărâre.

S-a mai arătat că ulterior lovirii victimei,

pe durata de timp în care inculpatul-apelant a rămas în locuința acesteia, victima

a fost conștientă, iar inculpatul nu a văzut urme de sânge.

A cerut inculpatul, în subsidiar, să se

judece cauza potrivit procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției,

să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării, precum și

circumstanțe atenuante și să se reducă pedepsele ce i-au fost aplicate.

S-a mai invocat faptul că inculpatului-apelant

i-a fost încălcat dreptul la apărare, câtă vreme instanța de fond nu a administrat

decât probele solicitate de procuror și de către părțile civile.

Prin decizia penală nr. 78/A din 24

noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

L.S. împotriva sentinței penale nr. 216 din 12 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Bihor, care a fost menținută în întregime.

A fost obligat inculpatul să plătească

în favoarea statului suma de 100 RON, cheltuieli judiciare în apel.

În baza art. 160

b

C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă

arestul preventiv până la zi.

Examinând sentința atacată prin prisma

motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 și

art. 378 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că aceasta este legală și temeinică,

iar apelul declarat de către inculpat este nefondat.

S-a constatat că, deși inițial inculpatul

a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, ulterior și-a schimbat declarația,

susținând că victima l-a provocat, referindu-se în mod injurios la etnia din care

face parte și că a lovit-o doar odată, în zona capului și că abia după aceea s-a

hotărât să sustragă banii.

S-a reținut în acest sens că în mod corect

prima instanță, raportat la probele administrate în cauză, a înlăturat aceste susțineri

ale inculpatului, ținând seama de probele administrate în cauză, relevante fiind

declarațiile martorilor, declarația inculpatului dată în faza de urmărire penală,

procesul-verbal de reconstituire, raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică

și concluziile medico-legale provizorii din data de 24 iulie 2011.

Cât privește încadrarea juridică a faptelor

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, Curtea de apel a constatat că

în mod corect prima instanță a reținut în sarcina acestuia atât infracțiunea de

omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. b) C.

pen., cât și cea de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

) lit. c) C. pen.

Astfel, nu a putut fi primită apărarea

inculpatului apelant, în sensul că nu a comis fapta de omor cu intenție, respectiv

că a luat hotărârea de a comite tâlhăria abia după ce a lovit victima.

Nici cererea privind judecarea cauzei în

procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției nu a putut fi primită,

în raport de faptul că una dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul-apelant, respectiv cea prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 176

lit. d) C. pen., este pedepsită cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15

la 25 de ani, iar potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., dispozițiile

alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune

care se pedepsește cu detențiunea pe viață.

În legătură cu cererea de a se reține în

favoarea inculpatului circumstanța atenuată legală prevăzută de art. 73 C. pen.,

instanța de apel a reținut că în cauză nu suntem în prezența unui exces de apărare

datorat unei stări subiective excepționale în care s-ar fi aflat inculpatul apelant,

simpla susținere a acestuia, în sensul că victima ar fi făcut remarci jignitoare

la adresa țiganilor, nefiind în măsură să ducă la concluzia că inculpatul ar fi

comis fapta prin depășirea limitelor unei apărări legitime sau că acesta s-ar fi

aflat într-o stare de pericol care să justifice în vreun fel acțiunea sa.

S-a reținut, de asemenea, că celelalte

împrejurări invocate de apărare au fost avute în vedere de prima instanță la individualizarea

pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, apreciindu-se că aceasta corespunde

gravității faptelor, pericolului social pe care îl prezintă persoana făptuitorului,

precum și aptitudinii sale de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.S.,

solicitând, prin intermediul apărătorului

desemnat din oficiu, la ale cărui concluzii a achiesat, admiterea căii de atac promovate

și reducerea pedepsei aplicate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul declarat

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de

fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu

probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv omor deosebit

de grav prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C.

pen. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., constând în aceea că, la

data de 22 iulie 2011, în timp ce se afla în locuința victimei T.F., i-a aplicat

acesteia mai multe lovituri cu intenția de a o omorî și de a o tâlhări, cunoscând

că aceasta avea în locuință sume de bani, lovituri care au determinat decesul victimei,

lovituri urmate de sustragerea sumei de 1.000 RON din locuință.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate,

Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei,

prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii

celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost

stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii,

precum și circumstanțelor personale ale recurentului-inculpat.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate)

și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a

se îndrepta sub influența pedepsei.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord

cu instanța de fond și cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune

reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii

pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise de

inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret

în care a fost derulată activitatea infracțională, fiind de remarcat numărul, zonele

și intensitatea mare a loviturilor cauzate de inculpat victimei, dar și urmarea

produsă.

Tot astfel, împrejurarea că inculpatul

a fost sub influența consumului de alcool, vârsta acestuia la momentul comiterii

faptei, atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procedurilor judiciare, nu pot

constitui argumente apte să conducă la adoptarea unei soluții de reducere a cuantumului

pedepsei întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în

procesul individualizării judiciare a pedepsei, față de modalitatea concretă de

comitere a faptelor și în raport cu toate celelalte aspecte care caracterizează

în mod negativ persoana inculpatului.

Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului

apare ca fiind temeinică și legală, aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare,

consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității

între gravitatea concretă a faptei și

datele

personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte,

modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind,

de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege

pentru schimbarea modalității de executare.

În

lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul

inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate

din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins

ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383

alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 24 iulie 2011 la 30 aprilie 2012.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul L.S. împotriva deciziei penale nr. 78/A din 24 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 24 iulie 2011 la 30 aprilie 2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie

2012.