ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 126/2012

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 66 din 9 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 174, art. 175 lit. a), c) și i), art. 176 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav la o pedeapsă de 25 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 193 C. pen. a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de amenințare, la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen.

i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului, măsură dispusă prin încheierea nr. 35 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 48/2010.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului preventiv de la 27 septembrie 2010 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei în favoarea părții civile T.Z. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri ridicate în cursul urmăririi penale (fila 10, rechizitoriu): 2 flacoane PET de câte ½ litri golite de conținut; 1 brichetă dezmembrată de culoare galbenă. S-a dispus conservarea următoarelor mijloace de probă predate Tribunalului Bihor potrivit procesului-verbal din data de 24 noiembrie 2010 (fila 31 fond); 1 poșeta victimei, articol vestimentar ars, bluza tip trening.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din 20 octombrie 2010, dat în dosarul nr. 741/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul B.M. pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 174-175 lit. a), c) și i) – art. 176 lit. a) C. pen. și amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., în condițiile concursului de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen..

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în data de 27 septembrie 2010, cu premeditare, pe o stradă în municipiul Oradea, a stropit-o cu combustibil lichid pe soția sa, B.M.E., după care a aprins combustibilul, toate acestea cu intenția de a o ucide pe soția sa, provocându-i acesteia arsuri extinse pe circa 50% din suprafața corporală și care au condus la decesul victimei la data din 8 octombrie 2010. De asemenea, în sarcina sa s-a mai reținut și că, anterior acțiunii descrise mai sus, în cursul lunii septembrie 2010 a amenințat-o cu moartea prin incendiere pe soția sa, B.M.E. S-a mai reținut că inculpatul a avut o poziție oscilantă vis a vis de acuzațiile aduse, declarațiile sale fiind atât de negare, cât și de recunoaștere totală sau parțială a comiterii faptelor.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul B.M. solicitând instanței a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa fără a se arăta, în concret, ce anume să se rețină după schimbarea încadrării juridice cu consecința aplicării unei pedepse mai blânde. A mai arătat inculpatul că a fost stăpânit de o puternică tulburare psihică când a săvârșit fapta, întrucât soția lui ar fi părăsit domiciliul conjugal. Prin decizia penală nr. 45/A din 15 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, - a respins, ca nefondat, apelul penal declarat de inculpatul B.M. împotriva sentinței penale nr. 66 din 09 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Pentru a decide astfel, s-a reținut, în esență, că starea de fapt și încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpatul B.M., au fost corect stabilite, criticile formulate de inculpat, sub acest aspect, nefiind susținute de materialul probator administrat în cauză. Instanța a considerat neîntemeiate și criticile inculpatului potrivit cărora acesta ar fi săvârșit fapta sub imperiul unei puternice tulburări provocată de faptul că victima ar fi părăsit domiciliul conjugal. S-a reținut că nimic din atitudinea victimei nu a fost de natură să fi provocat inculpatului astfel de tulburări; acest aspect a fost dovedit de faptul că, pentru a-și atinge scopul, inculpatul a pregătit minuțios fapta sa, în sensul că a obținut amestecul inflamabil, a stropit în mod repetat victima și hainele acesteia cu lichidul respectiv și apoi a dat foc victimei, asistând la moartea acesteia.

S-a mai reținut că s-a efectuat o justă operațiune de individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul naturii cât și al cuantumului acesteia, dar și al modalității de executare, fiind respectate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. Împotriva deciziei susmenționate, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen. În susținerea motivelor invocate, inculpatul a învederat că nu au fost administrate toate probele solicitate, probe care erau de natură a da o altă dezlegare cauzei, nu a fost analizată corect forma de vinovăție în sensul că nu s-a ținut seama de faptul că nu a avut intenția de a omorî victima și că, în cauză, s-a produs o gravă eroare de fapt generată de împrejurarea că a fost provocat de comportamentul și atitudinea victimei.

În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Recursul este nefondat. Analizând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, examinând criticile formulate de inculpat circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen., dar și din oficiu cauza, conform art. 385 9 alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată că decizia atacată este legală și temeinică, urmând a o menține ca atare. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 10 teza a II-a C. proc. pen. „hotărârile sunt supuse casării dacă instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului”.

Acest caz de casare se referă la omisiunea de a se pronunța instanța asupra unor probe administrate, ceea ce implică examinarea situației de fapt, deoarece nu se examinează doar hotărârea atacată, ci întreg dosarul cauzei, spre a se constata, mai întâi, dacă au fost administrate probe pe care instanța de fond nu le-a luat în considerare, iar apoi, dacă aceste probe, în contextul ansamblului probelor administrate, erau de natură să schimbe soluția procesului. Sub acest aspect, se cere ca în cursul procesului penal, să se fi administrat probe, prin procedeele legale și mijloacele prevăzute de lege.

Dintre cazurile de omisiune esențială, caracterul „esențial” are în vedere numai omisiunea de a se pronunța asupra unor probe administrate și asupra unor cereri ale părților, ceea ce înseamnă că vătămarea trebuie dovedită, cerință a unei nulități relative; numai atunci când nepronunțarea asupra cererii a influențat și judecata în apel, poate să opereze cazul de casare examinat. Este necesar ca omisiunea să se refere la exercitarea unui drept la apărare, de natură a-i garanta interesele sale legitime în proces și asupra căruia instanța să nu se fi pronunțat, ceea ce înseamnă că au fost lezate aceste interese legitime, concretizate în dreptul la apărare, consfințit prin Constituție. În fine, legea cere ca omisiunea esențială „să fie de natură” să „influențeze soluția procesului”, ceea ce presupune o posibilitate, nu neapărat și o soluționare a cauzei în sensul cerut.

Prin prisma celor învederate, Înalta Curte constată că în cauză, nu se verifică îndeplinirea condițiilor mai sus-analizate, pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 teza a II-a C. proc. pen. invocat de inculpat. Inculpatul nu a indicat, în concret, cererile esențiale pe care le-a formulat în cursul judecății, la instanța de fond și de apel și asupra cărora acestea nu s-au pronunțat și nici nu a motivat cu argumente pertinente că acestea au fost de natură a schimba soluția procesului, în cauza pendinte. Din examinarea cauzei rezultă că instanțele au analizat toate cererile formulate, au administrat probatoriul propus de acuzare și în apărare, reținând motivat împrejurările care au conturat starea de fapt inserată în expunerea hotărârilor pronunțate în cauză.

Starea de fapt, deși în parte contestată de inculpat, a fost corect stabilită, printr-o analiză temeinică și o judicioasă coroborare a probatoriului administrat în cauză. Poziția inculpatului, exprimată în declarațiile date pe parcursul procesului penal, nu a fost una pe deplin sinceră. Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii prev. de art. 193 C. pen., arătând inclusiv în declarația dată în cursul judecății că „nu este adevărat că aș fi amenințat-o cu moartea pe soția mea în cursul lunii septembrie 2010” (fila 20), coroborarea celorlalte mijloace de probă conduc la concluzia certă că acesta se face vinovat de proferarea de amenințări cu moartea la adresa victimei B.M.E., amenințări ce au fost de natură să o alarmeze în mod real pe aceasta din urmă.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de către inculpat a infracțiunii de omor deosebit de grav, Înalta Curte reține următoarele: Chiar dacă inculpatul nu a contestat aruncarea lichidului inflamabil asupra soției sale – victima B.M.E., pretinzând în mod repetat, că nu a avut intenția de a o aprinde, ci doar de a o speria, această susținere este contrazisă de declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel, martora B.A. a arătat că „am auzit apoi o voce tot de femeie strigând ajutați-o că e M. noastră, iar atunci am întors capul și am văzut că în spatele nostru pe trotuar la o distanță de circa 3-4 metri era o femeie cuprinsă de flăcări la nivelul gâtului și capului. Eu și colega mea au fugit spre acea femeie și, cu ajutorul hainelor noastre, am stins flăcările și atunci am recunoscut-o pe colega noastră, B.M.

care ne-a spus doar – bărbatul meu -. Nu l-am văzut în acele momente pe soțul M., întrucât eram atentă la ea…M. care era lângă mine a strigat din nou – ioi…ioi…-. Am ridicat privirea și am văzut în acele momente cum B.M., soțul M. s-a întors din nou și o stropea pe spate, pe ceafă, umeri, cu o substanță incoloră dintr-un flacon de 2 litri, după miros părând că este diluant. Precizez că B.M. o ținea pe soția lui pe la spate în timp ce o stropea cu diluantul care s-a scurs pe corpul acesteia de pe cap până pe picioare și că imediat a văzut-o pe B.M. cuprinsă de flăcări puternice, arzând ca o torță de la picioare până la cap” (fila 28 u.p). În declarația dată în cursul judecății, aceeași martoră a mai arătat că „acel bărbat care a sărit dintre mașini și a aruncat cu benzină pe victimă, era soțul acesteia, respectiv inculpatul prezent astăzi în sala de judecată” (fila 44). De asemenea, martora H.J.

a arătat că a văzut la o distanță de circa trei pași în spatele său, că B., colega sa, era cuprinsă de flăcări la nivelul capului și câteva colege au sărit în ajutorul ei reușind să stingă focul. A mai arătat că nu l-a văzut pe soțul victimei, dar cică un bărbat a sărit în mijlocul lor și a stropit-o pe M. pe cap, pe spate, peste tot corpul cu o soluție incoloră; M. a vrut să fugă, însă bărbatul respectiv a prins-o din spate și imediat am văzut că bărbatul respectiv i-a dat foc acesteia care a început să ardă puternic ca o torță. Inculpatul a ținut-o pe victimă când aceasta a început să ardă și a eliberat-o atunci când aceasta a început să ardă mai tare și când flăcările s-au extins și către mâna lui” (fila 37 u.p.).

În fața instanței, martora și-a reluat afirmațiile de mai sus, arătând, totodată, că „am auzit pe ceilalți colegi spunând că e bărbatul lui M.” (fila 43). De altfel, martora a mai arătat că îl recunoaște pe inculpatul prezent în sala de judecată și că eu a văzut că acesta a încercat de două ori să-i dea foc victimei, iar nu să stingă flăcările. Deși inculpatul a pretins în unele din declarațiile sale că hotărârea de a o incendia pe soția sa a apărut doar în urma discuției pe care a avut-o în acea dimineață pe trotuar în fața sediului E., în mod corect instanța a înlăturat această apărare ca fiind nesinceră, deoarece pe de o parte, inculpatul a recunoscut în declarațiile date inițial, în ziua comiterii faptei că „am plecat de acasă cu intenția de a-i da foc soției mele și de a o omorî, că știa traseul și ora de începere a lucrului și că a așteptat-o în apropierea sediului R.” (fila 49 u.p.).

Pe de altă parte, inculpatul a fost nesincer și atunci când a susținut că a avut întâmplător flaconul cu amestecul de benzină și diluant, pregătit pentru a alimenta o drujbă cu care dorea să lucreze (fila 113 u.p.), cunoscut fiind că un motor nu se alimentează în doi timpi, ca de exemplu o drujbă, cu un asemenea amestec de benzină și diluant, întrucât acest compus are o cifră octanică mult mai mare decât benzina, astfel că ar putea provoca defecțiuni majore motorului. Dimpotrivă, efectuarea acestui amestec dovedește că inculpatul și-a luat toate măsurile pentru a fi sigur că lichidul cu care o va stropi pe victimă va avea o mai mare putere de incendiere. Este de observat că niciunul dintre martorii oculari nu a relatat despre o eventuală discuție între victimă și inculpat anterior incendierii, ci toți cei care au văzut incendierea au arătat că acțiunea a fost intempestivă, surprinzătoare chiar și pentru victimă.

Instanțele au mai reținut în mod corect că modalitatea în care inculpatul a înțeles să aducă la îndeplinire rezoluția infracțională luată cu scopul de a suprima viața victimei, soția sa, prezintă toate caracteristicile unor acte de cruzime. Astfel, s-a observat că dincolo de suferințele fizice inerente suprimării vieții unei persoane, suferințele cauzate de incendiere reflectă o dorință de chinuire a victimei. În speță, suprimarea vieții se întinde, în cazul incendierii, pe o durată relativ mai mare de timp decât în cazul altor acțiuni apte de a produce moartea unei persoane, astfel încât și suferințele îndurate de victimă au avut o altă consistență și reprezentare, inclusiv în rândul celor ce au luat cunoștință de faptă.

De asemenea, este relevant și de notorietate faptul că, în cazul persoanelor ce suferă arsuri de o anumită intensitate, unul din factorii esențiali ai tratamentului medical aplicat este sedarea, tocmai pentru a se diminua suferințele excesive pe care sunt nevoiți să le suporte cei afectați. În cauză, starea gravă a victimei a determinat o reacție promptă a cadrelor medicale care au luat măsura extremă a anesteziei generale și a administrării analgezicelor pe restul duratei de supraviețuire. În raport cu cele de aceste împrejurări, instanța a reținut agravanta la încadrarea juridică a faptei inculpatului, ca fiind pe deplin întemeiată. Referitor la locul comiterii infracțiunii, instanța a reținut în mod corect că nu există nici un dubiu asupra caracterului public al acestuia, câtă vreme fapta a fost săvârșită pe o stradă din municipiul Oradea, fiind întrunite mai multe dintre condițiile art. 152 C. pen.

De asemenea, calitatea victimei, în raport de persoana inculpatului este clar stabilită, cei doi fiind căsătoriți la data comiterii faptei; împrejurarea că aceștia erau despărțiți în fapt este irelevantă în cauză. În raport de toate probele care se coroborează pe deplin, se constată că fapta inculpatului B.M., care la data de 27 septembrie 2010, după ce și-a pregătit din timp un combustibil extrem de inflamabil, a așteptat-o pe victimă pe drumul acesteia spre locul de muncă și a aruncat în mod repetat cu acest combustibil lichid pe victima B.M.E., apoi a aprins de două ori hainele acesteia cu intenția de a-și ucide soția, provocându-i arsuri extinse pe circa 60% din suprafața corporală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 lit. a), c) și i), și art. 176 lit. a) C. pen., texte în baza cărora inculpatul a fost în mod corect condamnat.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reține că acesta este nefondat. La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanța a ținut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa, modul de comitere, respectiv, caracterul repetat, gravitatea amenințării proferate ce viza o valoare fundamentală și anume viața victimei, precum și o punere în executare printr-o acțiune extrem de crudă - incendiere. De asemenea, s-a reținut că teama insuflată victimei a fost reală și de o intensitate majoră, aceasta cunoscând în mod evident capacitatea inculpatului de a-și aduce la îndeplinire aceste amenințări.

În cazul infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, s-au avut în vedere circumstanțele ce califică infracțiunea simplă: cu premeditare, asupra soției, în public și prin cruzimi. S-a mai avut în vedere determinarea dovedită de către inculpat în atingerea scopului urmărit, determinare ce rezultă atât din pregătirea minuțioasă a faptei – prin obținerea amestecului inflamabil – ca și din actele repetate de stropire a victimei. Totodată, s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră sau de regret față de comiterea, infracțiunilor reținute în sarcina sa. Aspectele constatate cu ocazia efectuării referatului de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, precum și lipsa unui comportament antisocial sau lipsa antecedentelor penale sunt relevante în contextul împrejurărilor arătate.

Ca atare, instanța a apreciat corect că scopul prevăzut de lege, nu poate fi atins decât în condițiile în care pedepsele stabilite vor fi orientate spre limita maximă prevăzută de lege. Așa fiind, solicitarea inculpatului de a se reduce cuantumul pedepsei aplicate este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare. Pentru considerentele arătate, văzând că nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii atacate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 45/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pe care o menține ca legală și temeinică.

Văzând dispozițiile art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. urmează a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2010 la 19 ianuarie 2012. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 45/A din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 27 septembrie 2010 la 19 ianuarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2012.