ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1273/2011

Asupra

recursului penal de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din 18 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus - printre altele - menținerea

stării de arest a inculpatului F.M.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în

continuare, fiind îndeplinite cerințele impuse de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. cu referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Pericolul pentru

ordinea publică rezultă din natura infracțiunii, din modalitatea concretă de

săvârșire a acesteia și din gradul de pericol social al faptei.

A fost invocată

și jurisprudența instanței europene care a statua, în mod constant, că datorită

gravității faptelor arestarea preventivă este justificată, cel puțin pentru o

perioadă de timp. Pe de altă, privarea de libertate continuă să fie legitimă

numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea

detenției neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei închisorii.

În raport de

gravitatea faptelor se arată că este justificată menținerea, în continuare, a

detenției provizorii fără a fi încălcată prezumția de nevinovăție.

In consecință,

s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 300

2

C.

proc. pen. raportat la art. 160

2

C. proc. pen. impunându-se

menținerea stării de arest a inculpatului.

Împotriva

încheierii pronunțată la data de 18 martie de Curtea de Apel Ploiești a

declarat recurs inculpatul F.M. solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării

să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu

cauza, potrivit dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen.

, constată că recursul este nefondat pentru

următoarele

considerente:

Prin sentința

penală nr. 338 din 16 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală,

- în dosarul nr. 2369/105/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului F.M. l-a o

pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev.

de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.

7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr.

365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 25 din Legea nr. 365/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 27 alin. (2) și (5) din aceeași

lege; art. 42 alin. (2) și aplicarea art. 41 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

l-au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) în condițiile

și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În fapt,

instanța de fond a reținut că inculpatul F.M. în vara anului 2007, a aderat la

un grup infracțional organizat din care făceau parte R.V., P.V., M.N.F., B.N. și

R.V., specializat în comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronice

falsificate. Acționând în cadrul grupului, inculpatul F.M. a pus în circulație

instrumente de plată electronică falsificate, a deținut astfel de instrumente

în vederea punerii în circulație, a deținut echipament cu scopul de a servi la

falsificarea instrumentelor de plată electronice, a efectuat operațiuni

financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a instrumentelor de

plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, a

utilizat în mod fraudulos o instrumente de plată electronice.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel - printre alții - și inculpatul F.M. iar la

termenul stabilit pentru judecarea apelului - 18 martie 2011 - instanța de

control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive , a

menținut starea de arest a acestuia, pronunțând încheierea atacată cu recurs în

prezenta cauză.

Cu privire la

această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3)

al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză,

instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea

procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept - 148 alin.

(1) lit. f C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere

a faptelor - inculpatul în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții

infracționale a pus în circulație instrumente de plată falsificate, a deținut

astfel de instrumente, a efectuat operațiuni frauduloase, toate aceste

activități fiind efectuate în cadrul unui grup infracțional organizat - de

natura acestora dar și de gravitatea acestui gen de infracțiuni, corelat cu

natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Este adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică,

astfel cum este reglementat în dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei, ca trăsătură a

infracțiunii, acesta din urmă având un sens mult mai larg.

Totuși nu se poate face abstracție, în cadrul analizei asupra

menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite,

după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul infracțiunilor grave - cum

sunt cele reținute în sarcina inculpatului - pericolul concret pentru ordinea

publică subzistă chiar dacă detenția preventivă se prelungește în timp.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus

condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă -

constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispozițiile

cuprinse în legea internă cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor

Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de

condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici

dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea

libertății persoanei încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel

în sensul menținerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M.

împotriva încheierii din 118 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și de minori, în dosarul nr. 2369/105/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumelor de 200 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare stat, din care sumele de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2011.