ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2329/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 5226/99/2008, declinată la Curtea de Apel Iași prin Sentința nr. 911/CA din 14 octombrie 2008, reclamanta Universitatea „Petre Andrei” Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, Inspecția Fiscală, anularea Deciziei nr. 1 din 23 mai 2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Iași și a procesului-verbal de reverificare fiscală încheiat la data de 12 martie 2008 și înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași sub din 8 februarie 2008, urmând a se constata că reclamanta nu datorează sumele stabilite prin cele două acte administrativ fiscale.

În motivarea cererii se arată că a fost efectuată reverificarea raportului de inspecție fiscală din 29 decembrie 2005 și a deciziei de impunere cu același număr în temeiul unor acte noi, ce nu au fost cunoscute la data controlului. S-a reținut în mod greșit de către organul de inspecție fiscală că documentele pentru verificarea cărora a fost emisă Decizia nr. 4 din 2 octombrie 2007 nu constituie date suplimentare, de natură a schimba concluziile controlului. A mai arătat reclamanta că prin noile documente prezentate la control se atestă faptul că toți salariații, cadre didactice care au desfășurat activitatea la Universitatea „Petre Andrei” în regim de cumul de funcții au avut norme de bază la alte Universități, astfel încât aveau dreptul să primească salariul corespunzător pentru fiecare funcție ocupată conform art. 2 din Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcții.

Mai arată reclamanta că unitatea la care salariații își aveau funcția de bază plătea conform dispozițiilor legale, contribuția de asigurări sociale, reținea contribuția pentru pensia suplimentară și orice alte sume datorate.

Prin Sentința nr. 34/CA din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea „Petre Andrei, a anulat Decizia nr. 1 din 23 mai 2008 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași și procesul-verbal de reverificare fiscală din data de 12 martie 2008 și a exonerat reclamanta de plata sumelor stabilite prin Decizia de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005. Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat, că în considerarea noilor documente depuse, respectiv deciziile rectorului Universității privind persoanele angajate cu cumul de funcții, se impunea reaprecierea rezultatelor controlului anterior și concluzia bazată pe dispozițiile art. 2 din Legea nr. 2/1991, că reclamanta nu avea obligația să plătească contribuția de asigurări sociale și orice alte sume datorate, conform legii, că această obligație revenea universităților și instituțiilor la care cadrele didactice aveau norma de bază.

S-a mai reținut că Legea nr. 2/1991 a fost expres abrogată prin art. 198 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, apreciindu-se că nu se poate primi ideea unei abrogări anterioare tacite prin dispoziții din alte legi speciale, dispozițiile acestei legi producându-și efectele până la data abrogării exprese. Mai evidențiază Curtea, ca și argument în sprijinul reținerii bunei-credințe a reclamantei, că începând cu momentul abrogării Legii nr. 2/1991 prin art. 298 din Legea nr. 53/2003, aceasta s-a supus noilor rigori, iar în perioada pentru care s-a realizat inspecția fiscală - 1 aprilie 2001 - 28 februarie 2003 erau incidente dispozițiile Legii nr. 2/1991 privind cumulul de funcții. Împotriva Sentinței nr. 34/CA din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Iași a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ. - instanța interpretând greșit actul juridic deduc judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, susține în esență, următoarele: - ambele acte administrative fiscale - Decizia nr. 1 din 23 mai 2008 și procesul-verbal de reverificare fiscală din 12 martie 2008 sunt emise de Administrația Finanțelor Publice Iași, astfel că în mod greșit prima instanță a reținut că Decizia nr. 1 din 23 mai 2008 a fost emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași; - cele două acte administrative fiscale, în urma reverificării situației fiscale a Universității, au menținut constatările din actele de control anterioare și anume Raportul de inspecție fiscală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 și respectiv Decizia de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005, acestea din urmă fiind la rândul lor menținute și constatându-se legalitatea emiterii lor prin Sentința nr. 35/CA din 19 martie 2007 a Curții de Apel Iași, irevocabilă prin Decizia nr. 1605 din 11 aprilie 2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât prin anularea lor instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat; - intimata-reclamantă a urmat o altă procedură decât cea consacrată de art. 65 din Legea nr. 128/1997, respectiv a încheiat contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată, astfel că nu se mai poate desista de obligații nici față de angajat, nici față de terți,

în ceea ce privește obligațiile fiscale decurgând din acestea. Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că prestarea de activități didactice în cumul trebuie să se facă printr-o decizie administrativă și nu prin încheierea unui contract individual de muncă, pentru a putea fi scutită reclamanta de plata contribuțiilor. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 105 alin. (3) din O. G. nr. 92/2003, teza finală, în raport cu dispozițiile art. 21 și 52 din Constituția României, formulată de intimata Universitatea „Petre Andrei” Iași a fost respinsă de instanța de recurs, ca inadmisibilă, în cauza dedusă judecății contestându-se sumele imputate ca fiind datorate și nu măsura reverificării situației fiscale a Universității.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este fondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Prin Decizia nr. 4 din 2 octombrie 2007, la cererea intimatei-reclamante, organele administrației fiscale, în temeiul art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat, modificat și completat, au dispus reverificarea perioadei cuprinsă în Raportul de inspecție fiscală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 la Universitatea „Petre Andrei” din Iași.

Prin procesul-verbal de reverificare fiscală din 12 martie 2008 înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași sub nr. 203726 din 14 martie 2006, organele de inspecție fiscală și-au menținut punctul de vedere formulat prin Raportul de inspecție fiscală generală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005, considerând că documentele puse la dispoziția organului de inspecție fiscală nu îndeplineau condițiile art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, republicată, respectiv că nu reprezintă date suplimentare care să influențeze rezultatele fiscale. De fapt reverificarea fiscală viza doar constatările referitoare la contribuțiile de asigurări sociale, la fondul de risc, accidente și boli profesionale și contribuțiile la fondul de șomaj.

Concluzia organelor de inspecție fiscală a fost aceea că de vreme ce intimata-reclamantă a încheiat contracte individuale de muncă în condițiile în care contribuabilul avea emise în același timp și deciziile rectorului pentru angajare, contracte de muncă ce erau înregistrate la I.T.M. Iași, aceasta nu se mai poate sustrage de la plata obligațiilor față de angajat și nici față de terți în ce privește obligațiile fiscale prevăzute de Legea nr. 19/2000, Legea nr. 76/2002 și Legea nr. 346/2002.

Prin Decizia nr. 1 din 23 mai 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, s-a respins contestația formulată de intimata-reclamantă, menținându-se constatările din Procesul-verbal nr. 203726 din 14 martie 2008. Dar, așa cum corect susține recurenta-pârâtă, Raportul de inspecție fiscală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 și Decizia de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005, precum și Decizia nr. 187 din 5 octombrie 2006 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de Universitatea „Petre Andrei” Iași, au făcut obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, acțiune ce a fost respinsă prin Sentința nr. 35/CA din 19 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentința devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1605 din 11 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de fond cât și cea de recurs au reținut că, în raportul de drept fiscal dedus judecății, intimata-reclamantă a urmat o altă procedură și a adoptat o altă conduită decât cea prevăzută de art. 65 din Legea nr. 128/1997, optând pentru încheierea unor contracte individuale de muncă, pe durată nedeterminată, în locul emiterii de dispoziții administrative pentru stabilirea cadrului prestării de servicii didactice de către personalul didactic asociat. S-a menținut astfel obligația irevocabilă a intimatei-reclamant de a plăti obligații fiscale în sumă de 669.705 RON sumă pentru care ulterior s-a solicitat reverificarea fiscală ce face obiectul actelor administrativ fiscale supuse cenzurii în contencios administrativ în speța de față.

Deși organele fiscale, în urma reverificării fiscale au menținut concluziile din actele administrativ fiscale, acte care la rândul lor au fost cenzurate pe calea contenciosului administrativ și fiscal, fondul litigiului cu privire la obligațiile fiscale în sumă de 669.705 RON fiind soluționat definitiv și irevocabil, în sensul că această sumă este datorată de intimata-reclamantă, aceasta susține în continuare că pentru salariile plătite în regim de cumul pentru cea de-a doua funcție, angajatorul nu mai avea obligația plății sumelor reținute în sarcina sa, invocând dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 2/1991.

Or, așa cum s-a precizat anterior intimata-reclamantă nu a dat curs prevederilor art. 65 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic care permite ca posturile didactice să fie ocupate temporar, cu reconfirmare anuală, de personalul didactic titular din instituția de învățământ respectivă sau de personal didactic asociat, prin cumul sau plata cu ora, angajarea temporară a personalului urmând a se face prin decizia rectorului universității.

Din motivarea sentinței instanței de fond se reține că paralel cu încheierea acestor contracte individuale de muncă s-au emis și decizii anuale de către rectorul universității, acestor decizii urmând a li se acorda prevalență, însă, așa cum corect susține recurenta-pârâtă nu se poate face abstracție de faptul că „odată perfectat contractul, angajatorul nu se mai poate dezista de obligații noi față de angajat, nici față de terți, în ceea ce privește obligațiile fiscale decurgând din acesta”, contractele de muncă încheiate fiind înregistrate la I.T.M. și producându-și toate efectele juridice. Prin încheierea contractului, personalului didactic asociat i s-a recunoscut și i s-a stabilit statutul de angajat și nu de prestator de servicii didactice, efectele acestuia în raport cu angajatul cât și cu terții neputând fi limitate sau anulate ulterior funcție de interesele uneia sau alteia din părțile contractante.

Așadar, în mod corect organele de inspecție fiscală prin Procesul-verbal de reverificare fiscală nr. 203726 din 14 martie 2006, menținut prin Decizia nr. 1 din 23 mai 2008, ambele emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, au menținut constatările din Raportul de inspecție fiscală generală nr. 21617 din 29 decembrie 2005 și Decizia de impunere nr. 21618 din 29 decembrie 2005 și care au stabilit în sarcina intimatei-reclamante obligații fiscale în sumă de 669.705 RON, contribuții la fondul de asigurări sociale, la fondul de risc pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și la fondul de șomaj. Drept urmare, admițând acțiunea și dispunând anularea acestor acte administrativ fiscale, instanța de fond a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii, dând o interpretare eronată actului juridic dedus judecății, fapt pentru care recursul declarat de pârâtă se privește ca fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc.

civ. Drept consecință, sentința instanței de fond urmează a fi modificată în sensul că se va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Universitatea „Petre Andrei” din Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva Sentinței nr. 34/CA din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta Universitatea „Petre Andrei” Iași, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.