ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1605/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Iași, reclamanta Universitatea P.A. Iași a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.F.P. Iași, anularea deciziei din 5 octombrie 2005 emisă de A.N.A.F., anularea deciziei de impunere din 20 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Iași și, în parte, raportul de inspecție fiscală pentru suma de 669.705 RON, raport înregistrat din 29 decembrie 2005, anularea titlurilor executorii nr. 15 și 16 din 21 ianuarie 2006, anularea tuturor formelor de executare din Dosarul nr. 567/2006 al D.G.F.P. Iași, suspendarea executării actelor, întoarcerea executării pentru suma de 1 miliard lei vechi care a fost plătită.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 35/CA din 19 martie 2007, a respins acțiunea în anulare a deciziei din 5 octombrie 2006 emisă de A.N.A.F., deciziei din 20 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Iași și a raportului de inspecție fiscală din 29 decembrie 2005. A fost disjunsă cererea de anulare a titlurilor executorii, cererea anulare a tuturor formelor de executare efectuate în Dosarul nr. 567/2006 de D.G.F.P. Iași și cererea de întoarcere a executării și declinate în favoarea Judecătoriei Iași, dispunându-se și restituirea cauțiunilor.

În considerentele sentinței s-a reținut că în perioada martie 2004 – decembrie 2005 s-a efectuat un control referitor la impozitele, taxele și contribuțiile datorate bugetului statului de către reclamantă pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2004, iar în urma controlului s-a încheiat raportul de inspecție fiscală prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 2.133.990.117 RON – contribuție la fondul asigurărilor sociale, sumei de 854.269.019 RON – contribuția individuală a angajaților la fondul asigurărilor sociale, 200.579.154 RON – contribuția angajatorului la bugetul asigurărilor de șomaj și alte impozite pentru care au fost calculate penalități și dobânzi. În baza acestuia s-a întocmit decizia de impunere din 29 decembrie 2005, iar contestația reclamantei a fost respinsă prin decizia din 5 octombrie 2006 emisă de A.N.A.F.

Acțiunea a fost respinsă pentru că reclamanta a recunoscut că în anul universitar 2000/2001 a angajat cu contract de muncă, un număr de 75 cadre didactice, că în anul universitar 2001/2002 au fost angajate 60 de cadre didactice, iar în anul universitar 2002/2003 au fost angajate 41 de cadre didactice, ale căror contracte de muncă au fost înregistrate la I.T.M. Iași. Din conținutul contractelor de muncă rezultă că acestea au fost încheiate pe durată nedeterminată, de regulă, pentru o normă didactică întreagă iar reclamanta se obliga să achite lunar diferența de impozit, contribuția de 7% la C.A.S.S. și tot ce prevede legislația în vigoare în cazul contractului de muncă în regim de cumul.

S-a reținut, de către instanța de fond, că pentru această categorie de angajați reclamanta nu a calculat, virat și reținut contribuțiile proprii și cele individuale ale angajaților la fondul de asigurări sociale și la celelalte fonduri speciale prevalându-se de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 2/1991 care prevăd că unitatea la care angajatul avea funcția de bază avea obligația să plătească contribuția de asigurări sociale și să rețină orice alte sume datorate potrivit legii. Se mai arată în sentință că încheierea de contracte individuale de muncă în personalul didactic asociat nu este conformă Legii nr. 128/1997 pentru că nu era posibilă dubla titularizare, că nu se puteau încheia contracte individuale de muncă, cu timp parțial iar efectuarea activității didactice în afara funcției de bază prin cumul sau plata cu ora nu se putea realiza decât sub formă de prestări servicii, pentru care nu se datorează contribuții de asigurări sociale.

S-a considerat că organul fiscal a fost îndreptățit să rețină obligația angajatorului de a plăti contribuția proprie pentru persoanele angajate cu contract individual de muncă, pe durată nedeterminată, mai ales că dispozițiile art. 2 din Legea nr. 2/1991 au fost abrogate implicit prin Legea nr. 19/2000. Celelalte capete de cerere au fost disjunse și declinate în favoarea Judecătoriei Iași în conformitate cu prevederile art. 373 C. proc. civ. și față de decizia din 5 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Universitatea P.A. cu sediul în Iași considerând hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate, să se anuleze decizia din 5 octombrie 2005 emisă de A.N.A.F., decizia de impunere din 20 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P.

Iași și, în parte, raportul de inspecție din 29 decembrie 2005 întocmit de D.G.F.P. Iași cu consecința exonerării recurentei de plata sumei de 669.705 RON. În motivele de recurs se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ. S-a invocat faptul că instanța de fond a ignorat dispozițiile Legii nr. 2/1991 privind cumul de funcții. În speță, toate contractele individuale de muncă în cumul au fost înregistrate la I.T.M. conform obligațiilor stabilite în sarcina instituțiilor de învățământ privat, iar în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcții, persoanele care cumulează mai multe funcții sunt obligate să-și aleagă o unitate unde vor avea funcția de bază care îi achită și celelalte drepturi de personal, respectiv contribuția de asigurări sociale și celelalte sume.

Cadrele didactice care au încheiat aceste contracte în cumul era titulare și ale unui contract de muncă încheiat cu un alt angajator ca unitate de bază care a achitat toate celelalte dreptului de personal. Recurenta consideră că pentru salariile plătite în regim de cumul pentru cea de-a doua funcție, angajatorul nu mai avea obligația plății sumelor reținute în sarcina sa plecând de la dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 2/1991. S-a solicitat și înlăturarea reținerilor instanței de fond care susține că Legea nr. 2/1991 ar fi fost abrogată implicit odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, deoarece acest act normativ a fost abrogat expres prin art. 298 pct. 2 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, iar de la data abrogării exprese recurenta s-a supus noilor reglementări privind obligațiile de plată.

S-a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a calificat consecințele juridice rezultate din contractele individuale de muncă încheiate în regim de cumul, pentru că chiar titlul contractului arată că a fost încheiat în regim de cumul iar precizările din contract nu pot angaja obligații fiscale care să fie stabilite prin voința părților, fiind lipsit de importanță cum este definit actul prin care părțile convin asupra celei de-a doua funcții în cumul. La cererea recurentei a fost încuviințată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar acte.

După examinarea motivelor de recurs, a înscrisurilor depuse la dosar, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Recurenta a contestat actele întocmite ca urmare a controlului efectuat de organele fiscale prin care s-au stabilit obligații de plată reprezentând contribuție la asigurările sociale și alte contribuții pentru persoanele angajate cu contract individual de muncă (cumul). Instanța de fond a menținut actele atacate, iar în motivele de recurs este criticată soluția instanței de fond pentru că ar fi dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Problema care trebuie soluționată este aceea dacă recurenta, care a încheiat contracte individuale de muncă (cumul) cu cadrele didactice care aveau norma de bază la aceeași instituție de învățământ superior sau la altele, avea obligația de a reține și vira contribuția la asigurările sociale și alte contribuții.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 2/1991, text invocat de recurentă în motivele de recurs, se arată că persoanele care cumulează mai multe funcții sunt obligate să-și aleagă o unitate unde vor avea funcția de bază, care îi achită și celelalte drepturi de personal, iar alin. (2) prevedea că unitatea prevăzută la alin. (1) plătește pentru salariatul respectiv contribuția de asigurări sociale și reține contribuția pentru pensia suplimentară, stabilite pe baza salariului luat în calcul pentru celelalte drepturi și orice alte sume datorate potrivit legii. Însă, în speță, pentru că persoanele vizate sunt cadre didactice trebuie amintite prevederile Legii nr. 128/1997 – Statutul cadrelor didactice care în art. 65 alin. (1) prevede că posturile didactice vacante pot fi ocupate temporar, cu reconfirmare anuală, de personalul didactic titular din instituția de învățământ superior respectivă sau de personalul didactic asociat, prin cumul sau prin plata în ore.

alin. (2) prevede că ocuparea posturilor didactice vacante cu personalul didactic asociat din afara instituției de învățământ superior, se face prin concurs, organizat la nivelul catedrei sau al departamentului, constând cel puțin în curriculum vitae și interviu, iar alin. (4) a precizat că angajarea temporară a personalului didactic asociat se face prin decizie a rectorului. Recurenta, deși a amintit și dispozițiile art. 65 din Legea nr. 128/1997, consideră, în mod nefondat, că instanța de fond a greșit când a interpretat aceste dispoziții și nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 2/1991. De menționat că perioada vizată de control a fost 1 aprilie 2001 – 28 februarie 2003 iar la data de 1 aprilie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 care în art. 198 prevede că orice dispoziție contrară legii se abrogă.

Chiar dacă nu a fost abrogat expres decât odată cu intrarea în vigoare a Codului Muncii, pentru că prevederile Legii nr. 2/1991, în ceea ce privește cumul de funcții, erau contrare Legii nr. 19/2000 au fost abrogate implicit prin intrarea în vigoare a acestei legi. Însă, recurenta, deși susține că prevederile Legii nr. 2/1991 nu ar fi fost abrogate, începând cu 1 martie 2001 a încheiat pentru personalul didactic contracte individuale de muncă (cumul). Chiar dacă recurenta susține că aceste contracte ar fi încheiate pentru cumul de funcții, totuși, din analiza conținutului acestuia rezultă că acest contract a fost încheiat pe durată nedeterminată, pentru o normă întreagă, fiind stabilit salariu, drepturile și obligațiile părților, între care obligația recurentei de a plăti salariile și celelalte drepturi, să achite lunar diferența de impozit 7% contribuție la C.A.S.S.

și tot ceea ce prevede legislația în vigoare în cazul contractului de muncă. Cu toate acestea, recurenta nu a respectat această obligație, astfel că, în mod legal, organele fiscale au obligat-o la plata contribuției pentru asigurări sociale, în conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 (care consacră obligația de plată a contribuției pentru persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă), contribuția datorată la fondul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale în conformitate cu art. 101 alin. (1) din Legea nr. 346/2002 (care instituie plata acestei contribuții pentru persoanele încadrate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia) și la plata contribuției la asigurările pentru șomaj pentru persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă, conform art. 26 din Legea nr. 76/2002.

Nu se poate aprecia că recurenta a respectat dispozițiile art. 65 din Legea nr. 128/1997 care erau aplicabile și înainte și după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2001 și care stabileau că angajarea temporară a personalului didactic se făcea prin decizia rectorului, pentru activități desfășurate în cumul sau prin plata cu ora. Recurenta nu numai că nu a dovedit existența unei asemenea decizii a rectorului pentru a justifica că prestarea activității era în cumul, ci chiar a încheiat contracte individuale de muncă, pe durată nedeterminată, iar pentru prestarea activității în cumul era nevoie chiar de o reconfirmare anuală.

Instanța de fond nu ar fi putut proceda la ignorarea prevederilor din contractele individuale de muncă încheiate între recurentă și cadrele didactice numai pentru că în titulatura lor era înscris în paranteză „Cumul” pentru că prestarea de activități didactice în cumul trebuia să se facă printr-o decizie administrativă și nu prin încheierea unui contract individual de muncă, pentru a putea fi scutită recurenta de plata contribuțiilor. Într-adevăr, dispozițiile art. 26 din Legea nr. 19/2000 prevăd că nu se datorează contribuția de asigurări sociale asupra sumelor reprezentând premii și alte drepturi exceptate prin legi speciale, dar aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță pentru că, fiind încheiate contracte individuale de muncă trebuie plătite toate contribuțiile stabilite de lege.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Universitatea P.A. Iași împotriva sentinței civile nr. 35/C.A. din 19 martie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008