ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3410/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 3942 din 17

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul O.G., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și a

dispus suspendarea executării Ordinului nr. 5475/2009, emis de pârât, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

constatat că cererea reclamantului îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, reținând în acest sens, următoarele:

Prin Ordinul nr. 5475/2009, emis de

Ministrul Educației, Cercetării și Inovării, s-a dispus încetarea detașării

reclamantului în funcția în care a fost numit prin detașare, prin O.M.E.C.I. nr.

4931/2009, respectiv de inspector școlar general la I.Ș.J. Giurgiu.

Instanța a mai reținut, că în partea

expozitivă a Ordinului nr. 5475/2009 nu se precizează motivul de fapt pentru

care s-a procedat la încetarea detașării reclamantului. în contradicție cu

dispozițiile Legii nr. 128/1997, această împrejurare fiind de natură a crea o

îndoială puternică asupra legalității actului, fiind astfel. îndeplinită

condiția cazului bine justificat, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cea de-a doua

condiție, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că

aceasta este îndeplinită în raport cu împrejurarea că încetarea detașării

reclamantului dintr-o funcție de îndrumare și control, aceea de inspector

general. În condițiile în care nu s-a organizat un concurs pentru ocuparea

funcției, postul rămânând așadar vacant, este o măsură care afectează atât

cariera profesională a reclamantului, cât și bunul mers al I.J. Giurgiu.

publică pârâră

î

mpotriva acestei sentințe, a

formulat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Inovării care a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de suspendare

ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, încadrat în

drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ.,

recurentul a formulat următoarele critici ale sentinței:

Suspendarea executării actului

administrativ trebuie să fie justificată, ori, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat

și paguba iminentă.

Susține recurentul că o măsură care

ar putea afecta cariera profesională a reclamantului nu reprezintă pagubă iminentă

așa cum este aceasta definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004 respectiv „un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea vizibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public”, în condițiile în care în conformitate cu prevederile

Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, reclamantul revine

la catedra rezervată.

Cu privire la cazul bine justificat

se arată de recurent că nici această condiție nu este îndeplinită în cauză în

condițiile în care reclamantul se poate întoarce din momentul emiterii

ordinului contestat la catedra rezervată iar detașarea a fost dispusă în

interesul învățământului în vederea organizării în mod eficient al bunului mers

al administrației publice.

Intimatul O.G. nu a formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Analizând sentința recurată prin

prisma criticilor formulate în raport cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc.

civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă analizei instanței de control

judiciar, Curtea constată că recursul este fondat fiind admis, pentru

considerentele în continuare arătate.

relevante.

Așa cum s-a reținut anterior,

obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării

ordinului nr. 5475 din 5 octombrie 2009 emis de recurentul - pârât Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Inovării.

Prin acest act, emitentul a dispus

încetarea detașării intimatului - reclamant O.G. în funcția de inspector general

al I.Ș.J. Giurgiu și revenirea acestuia la catedra rezervată.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Din lecturarea textului legal

anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură

excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a

fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se

înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice.

Suspendarea executării actelor

administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția

autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării

principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se

află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului

contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra

celor vizați.

După cum se cunoaște, actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se

bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că

emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a

decis autoritatea emitentă).

De aici rezultă principiul

executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși

titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care

judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt

îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit mai sus, o

condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a

existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente

juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ

aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

î

n acest context, trebuie subliniat

faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu

fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea

întocmai a legii.

î

n sistemul juridic românesc, acest

principiu este reglementat în art. 1 alin (5) și art. 16 alin. (2) din

Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în

România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală

arată că nimeni nu este mai presus de lege.

În cazul actelor administrative,

legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al

efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate.

Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot

ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie

să o realizeze.

Cu alte cuvinte, între actul

administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

Existența unui caz bine justificat,

în sensul art. 14 alin. (1) din lege, poate fi reținut dacă din împrejurările

cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de

legalitate. Măsura încetării detașării dintr-o funcție publică și revenirea la

catedra rezervată, dispusă prin actul a cărei suspendare se solicită, nu

constituie prin ea însăși un caz bine justificat în condițiile în condițiile în

care așa cum a susținut și recurenta această măsură a fost dispusă de Ministerul

Educației în interesul învățământului iar conform art. 14 din Legea nr. 128/1997

privind statutul personalului didactic detașarea pe postul didactic rezervat încetează

la revenirea titularului pe post.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se

înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

În concepția instanței de control

judiciar, nici această condiție legală nu este îndeplinită în speță, intimatul -

reclamant a avut reprezentarea că este numit provizoriu pe postul public astfel

cum rezultă din Ordinul nr. 4931/2009, respectiv până la organizarea

concursului de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și nu mai

târziu de sfârșitul anului școlar.

Această condiție a pagubei iminente

nu este îndeplinită nici din perspectiva lipsei veniturilor în condițiile în

care intimatul - reclamant s-a întors la catedra ce i-a fost rezervată.

adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul,

modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței

civile nr. 3942 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea formulată de reclamantul O.G. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 iunie 2010.