ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3410/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3942 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul O.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 5475/2009, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că cererea reclamantului îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând în acest sens, următoarele: Prin Ordinul nr. 5475/2009, emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării, s-a dispus încetarea detașării reclamantului în funcția în care a fost numit prin detașare, prin O.M.E.C.I.

nr. 4931/2009, respectiv de inspector școlar general la I.Ș.J. Giurgiu. Instanța a mai reținut, că în partea expozitivă a Ordinului nr. 5475/2009 nu se precizează motivul de fapt pentru care s-a procedat la încetarea detașării reclamantului. în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 128/1997, această împrejurare fiind de natură a crea o îndoială puternică asupra legalității actului, fiind astfel. îndeplinită condiția cazului bine justificat, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la cea de-a doua condiție, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că aceasta este îndeplinită în raport cu împrejurarea că încetarea detașării reclamantului dintr-o funcție de îndrumare și control, aceea de inspector general.

În condițiile în care nu s-a organizat un concurs pentru ocuparea funcției, postul rămânând așadar vacant, este o măsură care afectează atât cariera profesională a reclamantului, cât și bunul mers al I.J. Giurgiu. 2. Recursul exercitat de autoritatea publică pârâră î mpotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Inovării care a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici ale sentinței: Suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie justificată, ori, în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Susține recurentul că o măsură care ar putea afecta cariera profesională a reclamantului nu reprezintă pagubă iminentă așa cum este aceasta definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 respectiv „un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea vizibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”, în condițiile în care în conformitate cu prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, reclamantul revine la catedra rezervată. Cu privire la cazul bine justificat se arată de recurent că nici această condiție nu este îndeplinită în cauză în condițiile în care reclamantul se poate întoarce din momentul emiterii ordinului contestat la catedra rezervată iar detașarea a fost dispusă în interesul învățământului în vederea organizării în mod eficient al bunului mers al administrației publice.

Intimatul O.G. nu a formulat întâmpinare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în raport cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă analizei instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat fiind admis, pentru considerentele în continuare arătate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Așa cum s-a reținut anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării ordinului nr. 5475 din 5 octombrie 2009 emis de recurentul - pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Inovării. Prin acest act, emitentul a dispus încetarea detașării intimatului - reclamant O.G.

în funcția de inspector general al I.Ș.J. Giurgiu și revenirea acestuia la catedra rezervată. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

După cum se cunoaște, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Așa cum am amintit mai sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

î n acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii. î n sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin (5) și art. 16 alin. (2) din Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege. În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate.

Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare. Existența unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din lege, poate fi reținut dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate. Măsura încetării detașării dintr-o funcție publică și revenirea la catedra rezervată, dispusă prin actul a cărei suspendare se solicită, nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat în condițiile în condițiile în care așa cum a susținut și recurenta această măsură a fost dispusă de Ministerul Educației în interesul învățământului iar conform art. 14 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic detașarea pe postul didactic rezervat încetează la revenirea titularului pe post.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În concepția instanței de control judiciar, nici această condiție legală nu este îndeplinită în speță, intimatul - reclamant a avut reprezentarea că este numit provizoriu pe postul public astfel cum rezultă din Ordinul nr. 4931/2009, respectiv până la organizarea concursului de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și nu mai târziu de sfârșitul anului școlar. Această condiție a pagubei iminente nu este îndeplinită nici din perspectiva lipsei veniturilor în condițiile în care intimatul - reclamant s-a întors la catedra ce i-a fost rezervată.

2. Termenul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul, modificându-se sentința în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 3942 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul O.G. ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.