ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5095/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5095/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 583 din 2 februarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.O., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a suspendat executarea Ordinului din 7 octombrie 2009, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin ordinul a cărei suspendare se solicită, s-a dispus încetarea detașării reclamantei în funcția de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Ialomița, dispozițiile aplicabile în speță, fiind cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de care excepția prematurității acțiunii, invocată de pârât, este neîntemeiată.
Cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de acest text de lege, instanța a constatat că, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, reclamanta a efectuat procedura prealabilă, prevăzută de lege, la data de 13 octombrie 2009, iar în ceea ce privește condițiile de fond ale cererii de suspendare, potrivit certificatului medical depus la dosar, reclamanta se afla în concediu medical la data emiterii ordinului contestat, aflându-se în incapacitate temporară de muncă, împrejurare ce se înscrie în ipoteza art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, constituind un caz bine justificat. S-a apreciat totodată, că lipsirea reclamantei de drepturi bănești, aferente funcției ocupate constituie o pagubă iminentă, în accepțiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât este consecința directă și imediată a emiterii ordinului contestat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât, greșit prima instanță a pronunțat-o fără să aibă în vedere probatoriile depuse la dosar. S-a apreciat în recurs că instanța fondului nu putea dispune această măsură pentru că nu a argumentat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului și motivele invocate în cererea de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 583/2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta D.O., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și a suspendat executarea Ordinului din 7 octombrie 2009 până la pronunțarea instanței de fond.
Instanța fondului a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 cazul bine justificat și respectiv paguba iminentă. Prin Ordinul din 7 octombrie 2009 emis de recurentul-pârât, s-a dispus încetarea detașării reclamantei-intimate în funcția de inspector școlar general. Din actele dosarului rezultă fără posibilitatea de tăgadă că intimata era în concediu medical la data emiterii actului administrativ în litigiu, motiv pentru care în mod corect Curtea de Apel a reținut pe acest aspect cazul bine justificat prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, în speță există o puternică îndoială asupra legalității acestui act administrativ, îndoială derivând din chiar situația de fapt mai sus expusă.
Desigur, este îndeplinită și cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 - paguba iminentă, întrucât executarea Ordinului poate produce într-o perioadă scurtă de timp un prejudiciu material pentru intimată produs prin neîncasarea salariului corespunzător funcției îndeplinite. Prin urmare, în speță este cert că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea executării unui act administrativ, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică. Așa fiind, recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului se va respinge ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva sentinței civile nr. 583 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.